Camera Deputatilor pune din nou în dezbatere proiectul de Lege pentru „inocenţa copilăriei” privind interzicerea cursurilor de educaţie sexuală în învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial, fără acordul scris al părinţilor sau tutorelui.

Legea a fost iniţiată prima dată în 2016 de către deputatul PSD Ninel Peia, a trecut de Senat, dar parlamerntarii au respins proiectul în comisii. Acum însă Legea „Inocenţei Copilăriei” revine în actualitate. Camera Deputaţilor pune din nou, luni, 19 februarie, în dezbatere proiectul.

Conform proiectul de Lege pentru „Inocenţa Copilăriei”, profesorii care încalcă legea riscă închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă.

Am discutat cu psihologul timişorean Mircea Dragu, despre consecinţele adoptării unei asemenea legi, plecând de la o postare pe Facebook a medicului.

„Încă o confirmare a faptului că România îşi pierde bruma de cultură europeană, respectiv deschiderea /direcţia către civilizaţie. Este o aberaţie…”, a scris Mircea Dragu pe Faceook.

„Atunci când vorbim despre educaţia pentru sănătate, nu doar despre educaţie sexuală, la nivel de copii şi adolescenţi, e nevoie să o facem cu multă grijă. E un loc în care atât interdicţia, cât şi invaziunea sunt la fel de periculoase. Venim dintr-o tradiţie culturală lungă, în care am ţinut sub preş, nu am discutat despre lucrurile acestea; din păcate atât abuzul sexual, cât şi sarcinile nedorite la adolescente sunt nişte subiecte de actualitate, iar statisticile din România nu ne avantajează. Nu putem să ne prefacem că aceste lucruri nu există, că dacă nu vorbim despre ele vor dispărea din mod magic in viaţa noastră”, a declarat Mircea Dragu, unul dintre cei mai respectaţi psihologi din Timişoara, care de aproape 20 de ani lucrează cu copiii.

„Copilul trebuie să ştie cine e ok să-l vadă dezbrăcat, cine nu”

Mircea Dragu a fost implicat în astfel de proiecte înainte ca ele să apară în programa şcolară, a ţinut ore de educaţie pentru sănătate, pentru copii şi adolescenţi, a format profesori, psihologi şcolari, oameni din diverse instituţii care se întâlnesc cu tineri.

„Acest copil, acest tânăr are nevoie să învete să facă nişte alegeri sănătoase. Fie că vorbim de abuz de substanţe, fie despre comportamente care implică sexualitate. Ideea de la care plec este că despre aceste lucruri trebuie să afle din timp. Prin şi pentru părinţi, la început. Într-o lume perfectă părintele ar avea ce să spună copilului pe un subiect ca intimitatea, ar şti cum să reacţioneze în momentul în care copilul îşi manifestă interesul, curiozitatea pentru sexualitate, pentru tot ceea ce înseamnă propriul corp şi corprul celuilalt. După ce părintele deja are un set de informaţii şi atitudini pe care le transmite copilului, acest copil poate intra în comunitate, în grădiniţă, ora de karate, ora de dans. E important să ştie ce este ok şi non-ok în termen de atingere, expunere etc.

La vârsta preşcolară discutăm mai degraba despre o hartă a intimităţii. Copilul să ştie cine e ok să-l vadă dezbrăcat, cine nu, unde şi în ce fel e bine sau rău să fie atins. E la fel de important ca şi spălatul pe dinţi, ca trecutul străzii pe culoarea verde a semaforului şi oprirea la cea rosie. Această educaţie pentru sănătate are nevoie să existe undeva, ca un fir roşu, care să-i dea în diverse stadii de dezvoltare upgrade-uri. Un copil de zece ani are nevoie să ştie ce înseamnă menstruaţie, ce înseamnă modificări ale corpului la băiat, ce înseamnă modificări ale corpului în perioada pubertăţii la fete, sa nu se sperie de aceste lucruri. Copiii cu siguranţă observă şi îşi pun întrebări.

Cu atât mai mult cu cat sunt supraexpuşi la fel şi fel de surse nefiltrate, necontrolabile de informatie, au acces inclusiv la informaţii care pot fi chiar periculoase pentru ei. De exemplu, pornografia modifică percepţia sexualităţii la copii şi la adolescenţi; mulţi dintre ei sunt expuşi tocmai din cauza faptului că nu primesc informaţie cumpănită inclusiv pe acest subiect”, a explicat Mircea Dragu.

„Putem să discutăm de nişte reacţii de tip patriarhal”

Răspunsul la întrebarea de unde vine această pudibonderie în rândul celor care vor să elimine educaţia sexuală din şcoli este greu de dat, afirmă psihologul.

„Orice apă mare are mai mulţi afluenţi. Putem să discutăm de nişte reacţii de tip patriarhal, care tind cumva să promoveze o atitudine tradiţionalistă, în care doar anumite persoane au dreptul să discute despre sexualitate, şi într-un singur mod. Problema e că aceste lucruri nediscutate, lăsate în ceaţă, lasă o masă mare de manevră pentru abuzatori. Cei care beneficiază, în primul rând, de treaba asta nu sunt copiii sau adolescenţii.

Dacă lăsăm în suspensie discuţia, cei care vor specula vor fi, repet, mai degrabă abuzatorii. Şi desigur, este o discuţie şi despre putere. Sexualitatea de foarte multe ori este legată de putere şi e un semn prin care anumite persoane se validează şi îşi satisfac nevoia de putere, prin cei mai slabi pe care-i găsesc pe lângă ei, care pot fi de multe ori copii sau adolsecenţi”, susține psihologul.

„Atunci când discutăm de subiectul LGBT automat se deschide o cutie a Pandorei”

Iniţiatorii proiectului susţin că beneficiarii educaţiei sexuale sunt ONG-urile din zona LGBT. Mircea Dragu a iniţiat, la începutul anilor 2000, prima conferinţă internaţională pe tema homofobiei în România.

„Atunci când discutăm despre o atitudine tolerantă, echilibrată faţă de o minoritate, e un contract pe care comunitatea o face cu acea minoritate. Fiecare dintre actanţi are obligaţii, responsabilităţi şi drepturi. Din păcate răspuns taberei conservatoare este că atunci când discutăm despre educaţia sexuală – care implică inclusiv înţelegerea faptului că sexualitatea este un fenome complex, că există lucruri în regulă şi lucruri care nu sunt în regulă când vorbim de sexualitate, că există nişte hărţi care se modifică şi se negociază. Dar argumentele principale ale taberelor să zicem conservatoare este că atunci când discutăm de subiectul LGBT automat se deschide o cutie a Pandorei, se presupune, în mod eronat, că automat copiii sunt încurajaţi să accepte sau chiar să şi practice homosexualitatea. Mai mult, am întâlnit şi comentarii în care se spune că promovarea educaţiei sexuale ar putea să fie in favoarea pedofilie sau, în forme şi mai groteşti ale argumentaţiei, că educaţia sexuală contemporană ar valida comportamente ca necrofilia.

Evident că atunci când discutăm despre educaţie pentru sănătate, discutăm în primul rând de prevenţia abuzurilor. Sub nicio formă nu se poate asociaţia educaţia pentru sănătate cu încurajarea comportamenelor care să confuzeze sau să împiedice o dezvoltare armonioasă emoţională si fizica a unui copil. Ideea este tocmai ca acel copil/adolescent să fie informat, să ştie care este un comportament sexual sănătos, acceptabil, şi care este vârsta potrivită pentru asta.

Nu are sens să faci prevenţia fumatului la 16 ani. Este tardivă. Prevenţia primară la fumat o faci în clasa I, a II-a, a III-a, a IV-a. Atunci are sens. La 16 ani, cei care s-au apucat deja de fumat sunt deja bine ancoraţi în dependenţă, iar cei care nu au inceput încă, este destul de probabil că nici nu o vor face. Cred că e nevoie să le dăm acestor copii, cu grijă, cu metodă, repere despre ce înseamnă intimitate, emoţie, sexualitate, comporatamente sănătoase. Educatia pentru sănătate nu inseamna să prezinti informaţii, ci să formezi atitudini, abilităţi, este despre a învăţa să faci alegeri sănătoase”, a mai declarat Mircea Dragu.

„Niciodată în istoria omenirii neştiinţa şi lipsa de informaţie nu au dus la rezolvarea unor probleme”

Preşedintele organizaţiei Salvaţi Copiii România, medicul pediatru Mihai Gafencu, a atras de multe ori atenţia că România ocupă primul loc în Europa la numărul de mame adolescente. Este unul dintre efectele proastei informării şi a lipsei educaţiei sexuale din rândul tinerelor, spune el.

„Societatea românească, pe lângă multe minusuri şi recorduri negative, are în Europa cea mai mare natalitate în rândul minorelor, precum şi al recrudescenţei unei boli cu transmitere sexuală. Politica struţului este cea care a caracterizat, printr-o pudibonderie pe care nu vreau să o aduc în discuţie, o sumedenie din anii noştri cunoscuţi ca . În secolul XXI, presiunea extrem de mare a socialului şi neîngrijirea spaţiului public legată de informaţiile despre sex, fac ca noi, adulţii responsabili ai ţării noastre, să ne gândim la cum ar trebui să curăţăm media, limbajul şi comportamentul nostru de vulgaritate şi expunere sexuală, mai apoi la aşa-zisa penalitate legată de explicitarea unor lucruri în termen potriviţi vârstei lor, la nivelul coplăriei. Niciodată în istoria omenirii neştiinţa şi lipsa de informaţie nu a dus la rezolvara unor probleme. Minţi înghesuite pot să conceapă tot fel de iniţiative legate de ceea ce nu se pricep”, a declarat Mihai Gafencu.

„Nu secretomania şi ruşinea sunt cele care duc la o generaţie informată”

Medicul pediatru susţine că a văzut în ţări civilizate cum se tratează această problemă, iar noi am fi departe şi prin prisma manualele pe care le avem în circulaţie.

„În aceste materiale, baza exprimării este claritatea, nu prin exemplificarea în detaliu, ci prin două linii majore. Prima trebuie să fie cea a cunoaşterii, şi nu a ruşinii. Pentru că un obiect şi o atitudine pot să fie ruşinoase dacă dăunează. Organele sexuale trebuiesc descrise şi explicat rolul lor, până la capacitatea copilului de înţelegere. De aceea trebuie vorbit de informaţia dedicată fiecărei vârste. Mai important este ca tot ce este legat de organele sexuale să nu facă parte dintr-un tabu. Pentru că tabuul şi lucrul ascuns te pot face vulnerabil în faţa abuzatorului sau a persoanei care te va manipula, tu ştiind că despre acel lucru nu se vorbeşte.

Pe lângă că lipsa de informaţie te poate duce la bolile cu transmitere sexuală, a sarcinilor nedorite, ea expune la o paletă largă a agresiunilor sexuale asupra copiilor şi tinerilor. Nu secretomania şi ruşinea sunt cele care duc la o generaţie informată”, a explicat preşedintele Salvaţi Copiii România.

Mihai Gafencu a lucrat peste 20 de ani cu cazuri grave în cadrul centrului care a funcţionat în cadrul Salvaţi Copiii, dedicat copilului abuzat şi neglijat.

„Este atât de evident, cel puţin din punctul de vedere al unui specialist, că se greşeşte până şi pentru efectuarea unei dezbateri pe această temă. Este un subiect asupra căruia nu ar trebui să se pronunţe oameni nepregătiţi, neşcoliţi şi neformaţi, sau oameni formaţi în dosul curţii, cu documente plagiate şi doctorate făcute pe chelie”, a concluzionat medicul Mihai Gafencu.