Mobilizare masivă în Basarabia: 17 localități au ales UNIREA cu România. Până pe 25 martie se vor alătura inițiativei alte zeci de localități

Author:

Alte trei localități din Republica Moldova au votat pentru Unirea cu România prin decizii ale Consiliului Local, potrivit Platformei unioniste „Acțiunea 2012”. Astfel, numărul localităților care aleg România ajunge la 17.

„Nu mai puțin de 17 primării de peste Prut sunt până în prezent semnatare a Declarației de Unire, în care reprezentații aleși ai comunităților își exprimă fără rezerve intenția de reîntregire a neamului prin Unirea cu România. În afară de acestea, mai sunt și alte localități unde atât primarul, cât și mulți dintre cetățeni semnează pentru Unire, acesta fiind și cazul Sadovei, satul de baștină a președintelui Igor Dodon. În următoarele săptămâni, alte zeci de localități vor semna astfel de declarații, totul culminând cu manifestația de Unire din 25 martie de la Chișinău, unde se vor aduna cel puțin 100.000 de oameni în Piața Marii Adunări Naționale”, se arată într-un comunicat al unioniștilor.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Localitățile care au votat Unirea, până în acest moment, sunt: Parcova (Edineț); Ulmu (Ialoveni); Bardar (Ialoveni); Ruseștii Noi (Ialoveni); Puhoi (Ialoveni); Văsieni (Ialoveni); Feștelița (Ștefan Vodă); Opaci (Căușeni); Gotești (Cantemir); Săseni (Călărași); Nişcani (Călăraşi); Sărătenii Vechi (Teleneşti); Grătieşti (Chişinău); Boghiceni, (Hânceşti); Codreanca (Străşeni); Floreni (Anenii Noi) și Tărşiței (Teleneşti).

„Sunt zile istorice pe care le trăim. E încurajator pentru mișcarea unionistă acest gest al primarilor de pe întreg teritoriul Republicii Moldova de a-și arăta dorința de Unire. Facem un apel către Președinție, Guvern și Parlament să răspundă cu dragoste fraților noștri care vor să se unească cu Țara, întocmai ca acum 100 de ani”, a declarat George Simion, președintele Acțiunii 2012.

Totodată, Alianța pentru Centenar îi asigură pe semnatari că organizațiile componente vor depune toate măsurile necesare ca vocea lor să se facă auzită în rândul clasei politice de la București.

https://www.youtube.com/watch?v=nnmvno9vv1U

2 thoughts on “Mobilizare masivă în Basarabia: 17 localități au ales UNIREA cu România. Până pe 25 martie se vor alătura inițiativei alte zeci de localități”

  1. Proorocii despre vremurile din urmă şi căderea creştinească a Moldovei este un document adus de Mitropolitul Varlaam de la pustnicii schitului lui Zosima din ţinuturile Neamţului şi oferit Mitropolitului Macarie, cu prilejul călătoriei sale prin Moldova. Descoperit de Paul de Alep într-un sipet al lui Duma Negru, documentul uimeşte prin actualitatea sa, descriind, pas cu pas, decadenţa vremurilor pe care le trăim, sărăcirea materială şi duhovnicească a Moldovei, cotropirea şi pustiirea pământurilor, jefuirea bogăţiilor, urgiile şi uciderile între oameni, lepădarea pruncilor din pântecele mamelor, asaltul sodomiei etc. Să luăm aminte la vorbele sfinţilor părinţi de odinioară, căci locuitorii de pe urmă ai Moldovei putem fi noi înşine, iar deznodământul apocaliptic al vremurilor tulburi pe care le trăim – consecinţă iminentă a păcatelor noastre – bate la uşă…

    “Moldova va fi ruptă şi împărţită după bunul gust al puterii de la Răsărit, prin sfaturi mârşave şi ticăloase. La vremea din urmă o hiară roşie cu multe capete va înghiţi întreaga Europă creştină, iar oamenii se vor sălbătici mai rău ca fiarele. Oamenii se vor înrăi şi vor strica obiceiurile pământului, înmulţindu-se între ei ca dobitoacele fără nicio neruşinare, lepădând Sfânta Taină creştină a nunţii. Vor defăima obiceiurile creştineşti dedându-se la tot felul de obiceiuri străine, iar păgânii se vor amesteca cu sânge creştinesc. Mare urgie va fi atunci. Domnii pământului vor fi oameni vânduţi satanei, care nu vor mai purta grija poporului drept-credincios. Moşiile strămoşeşti vor fi călcate cu japca şi luate de străini după bunul lor plac, lucru nemaiîntâlnit în curgerea timpului în Moldova. Biserica strămoşească va fi ruşinată de noile obiceiuri păgâneşti şi papistăşeşti, aduse cu sila de vlădicii lor cu apucături sataniceşti. Oamenii afierosiţi lui Hristos cu slujbă vesnică vor lepăda sfântul chip şi făgăduinţa înaintea lui Hristos, dedându-se la viaţa lumească de dinainte.La vremea cea din urmă, pământurile nu-şi vor mai da roada lor, pădurile vor fi tăiate, iazurile vor fi secate, oamenii vor vinde moşiile fără de ruşine, uitând că strămoşii lor le-au păstrat cu sabia. Legile creştineşti ale ţării vor fi lepădate, iar hrisoavele voievodale vor fi luate în râs, iar conducătorii netrebnici vor face legământ cu fiara apocaliptică. Vlăstarele moldoveneşti, urmaşii domnilor şi boierilor de demult, se vor deda la obiceiuri şi apucături ieftine. Bărbaţii vor schimba obiceiul dumnezeiesc al demnităţii lor şi se vor acoperi în straie femeieşti, iar femeile vor umbla precum bărbaţii. Adunările din sărbători şi toate obiceiurile pământului vor fi schimbate în obiceiuri şi apucături sălbatice, păgâneşti, aducând în Moldova, în locul jocului de sărbătoare, jocuri de la sălbatici. La vremea de apoi, pe pământurile Moldovei va domni sărăcia, jalea, moartea, spaima, frica şi omul nu va mai fi stăpân în bătătura lui. Vor pune domnii pământului biruri şi legi cum n-au mai fost de la întemeierea Moldovei. Vor pune biruri şi pe aerul lăsat de Dumnezeu. Hiarele pământului şi păsările şi toate dobitoacele îşi vor schimba firea lor şi vor apărea alte feluri de dobitoace, iscodite după mintea omului, care vor fi slabe la trup şi fără de folos. La vremea cea din urmă, oamenii se vor strânge unii lângă alţii în tot felul de născociri, lepădând truda satului, munca va fi o ruşine, ruşinea va rămâne un obicei, iar cei drepţi vor fi consideraţi nebuni. Se vor înşela unii pe alţii crezând că asta e legea lui Dumnezeu. Şi, în cele din urmă, ultima rânduială a pământului: se vor dezgropa oasele părinţilor şi strămoşilor noştri, vor fi dărâmate bisericile, vor fi lepădate rânduielile creştineşti şi vor ieşi un soi de oameni care, tot în numele lui Dumnezeu, vor face biserici fără cruce, vor nesocoti Sfânta Jertfă şi, în cele din urmă, o vor amesteca în slujire cu păgânii. Aşa arată Apocalipsa Sfintei Cărţi a Scripturii, ca la vremea din urmă, când veţi vedea urâciunea pustiirii în locul cel sfânt, războaiele pe alocurea, urgiile şi uciderile între oameni, lepădarea pruncilor din pântecele femeieşti şi oameni căutând liniştea de la un capăt al altuia al pământului, când graiurile se vor amesteca, ca altă dată în Babilon, şi sfârşitul va fi aproape. Moldova cea frumoasă şi bogată, plină de daruri dumnezeieşti, plină de locaşuri sfinte, plină de oameni harnici şi credincioşi, va cădea în mâinile păgânilor şi a necredincioşilor, iar căderea ei va fi mai grea decât căderea Constantinopolului din vremea măritului nostru domn Ştefan cel Mare şi Sfânt. Binecuvântat a fost pământul Moldovei şi neruşinată a fost ocara oamenilor, care, prin faptele şi apucăturile lor stricate, vor întoarce pe voievozi în morminte şi vor face pe strămoşi să lăcrimeze sub glie, stând cu fruntea plecată în faţa Marelui Stăpân Hristos pentru ruşinea lăsată de urmaşii lor“. (Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum, Ed. Cartea Ortodoxă, 2006, pp. 302-304)

  2. UDMR insistă: „Vream autonomia Ţinutului secuiesc!”. Regiunea ar urma să aibă şi un preşedinte.
    Mai RĂMÂNE România ÎNTREAGĂ? UDMR insistă cu AUTONOMIA Ţinutului Secuiesc! Proiectul de LEGE e deja la Parlament.

    http:// evz. ro/udmr-insista-vream-autonomia-tinutului-secuiesc-regiunea-ar.html

    UDMR NU RENUNŢĂ! Ultima strategie pentru AUTONOMIA Ţinutului Secuiesc ESTE ACUM ÎN PARLAMENT. Breaking news! Detalii explozive.

    http:// evz. ro / udmr-tinut-secuiesc-autonomie.html

    Ministrul de Finanțe despre IMPOZITAREA Bisericii: „Putem avea această discuție la slujba de duminică”.

    http:// evz . ro / ministrul-finante-biserica.html

    MESAJUL DUREROS al unei eleve către președintele Klaus Iohannis! Ți se rupe sufletul. Este VIRALUL ANULUI.

    http:// evz. ro /mesaj-eleva-presedinte.html

    ––––––––––––––––––––––––

    Spune nu privatizării apelor minerale ale Romaniei!

    https:// www. petitieonline. com/spune_nu_privatizrii_apelor_minerale_ale_romaniei

    NU VINDEȚI APELE ROMÂNIEI!

    De 28 de ani, au vândut aproape toate resursele țării. Ne-au mai rămas sarea și apa. Acum, vor să ne ia și apa de la gură.
    Ne opunem categoric vânzării resurselor de ape minerale ale României!
    2500 de izvoare de apă minerală se află pe teritoriul României, ceea ce reprezintă 60% din apele minerale ale Europei. Investitotii străini sunt deosebit de interesați de ele, noi NU! Sunt interesați pentru că aduc profit uriaș în timp scurt. Aproape toate resursele minerale ale țării au fost vândute sau concesionate. Redevențele sunt simbolice. Statul român sărăcește, implicit, și noi. Veniturile pierdute sunt recuperate de la noi, prin taxe și impozite noi. Mai mult, un stat fără resurse este nu doar un stat sărac, ci și vulnerabil, din punct de vedere al siguranței naționale.
    Apele minerale sunt concesionate de către statul român la preț de 4 euro/1000 litri. Adică, echivalentul a mai puțin de două bidoane de 5 litri. Concesionarii vor mai mult: să devină proprietari. Adică să plătească ZERO lei statului român pentru resursele pe care le exploatează.
    STOP! NU VINDEȚI APELE ROMÂNIEI! LĂSAȚI-NE MĂCAR APA!
    Semnează petiția împotriva privatizării Societăţii Naţionale a Apelor Minerale!

    Lavinia Sandru – Coalitia pentru Modernizarea Romaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X