Când vom începe în sfârşit să luăm puterea în mână, cu ajutorul loviturilor de stat pregătite în aceeaşi zi şi după ce vom fi hotărât desfiinţarea tuturor guvernelor în fiinţă (iar până atunci va mai trece multă vreme, poate un veac întreg), vom căuta să împiedecăm uneltirile şi comploturile împotriva noastră. În acest scop, vom osândi la moarte pe toţi aceia care vor întâmpina venirea noastră la putere cu armele în mâini. De asemenea orice înfiinţare de noi societăţi secrete, va fi pedepsită cu moartea. Acelea care există în zilele noastre, care ne sunt cunoscute, care ne-au servit şi ne servesc încă, vor fi desfiinţate, iar rămăşiţele trimise în continentele depărtate de Europa. Astfel ne vom purta cu francmasonii creştini, care au ajuns săştie prea multe lucruri; aceia pe care îi vom cruţa pentru un motiv oarecare, vor trăi sub o veşnică ameninţare a surghiunului.
Vom publica o lege care va sili pe toţi foştii membri ai societăţilor secrete să părăsească Europa, centrul stăpânirii noastre.
[…]
Aşteptând însă venirea noastră la putere, vom înfiinţa şi vom înmulţi societăţile francmasonice în toate ţările din lume; vom atrage în ele pe toţi aceia care sunt sau pot fi nişte buni agenţi. Aceste societăţi, aceste „loji”, vor fi biroul nostru principal de informaţii şi îndrumări, şi mijlocul cel mai influent (al activităţii noastre). Vom centraliza toate aceste societăţi într-o administraţie cunoscută numai de noi şi compusă din înţelepţii noştri. „Lojile” vor avea câte un reprezentant, în dosul căruia se va ascunde administraţia despre care am vorbit, iar acest reprezentant va fi acela care va da cuvântul de ordine şi va alcătui programul de muncă. Vom face din aceste societăţi furnicarul tuturor elementelor revoluţionare şi liberale. Ele vor fi alcătuite din oameni luaţi din toate straturile societăţii. Planurile politice cele mai tăinuite ne vor fi aduse astfel la cunoştinţă şi vor cădea în mâna şi sub conducerea noastră din prima zi a apariţiei lor. Printre membrii acestor „loji” vor fi aproape toţi agenţii poliţiei naţionale şi internaţionale (ca în afacerea Azeff), deoarece foloasele ce ni le aduc ei, nu pot fi înlocuite de către noi, având în vedere faptul că poliţia poate nu numai să ia măsuri împotriva nesupuşilor, dar săşi acopere faptele noastre, să găsească pretexte de nemulţumiri, etc… Aceia care intră în societăţile secrete sunt de obicei nişte ambiţioşi, aventurieri şi în general oameni uşurei, cu care nu ne va fi greu să ne înţelegem pentru înfăptuirea planurilor noastre.
Dacă se nasc dezordini într-un Stat, aceasta însemnă că am avut noi trebuinţă să-l tulburăm, pentru a nimici o solidaritate prea mare. Dacă se înjghebează un complot în sânul său, conducătorul acestei uneltiri va fi unul dintre cei mai credincioşi servitori ai noştri. E natural că noi singuri, fără amestecul altora, suntem aceia care conducem francmasoneria, deoarece noi ştim unde mergem şi cunoaştem scopul final al fiecărei fapte, în vreme ce creştinii nu ştiu nimic, nici chiar rezultatul imediat: ei se mulţumesc de obicei cu un succes momentan, de amor propriu, în înfăptuirea planului lor, fără a observa măcar că acest plan nu porneşte din iniţiativa lor, ci le-a fost sugerat de către noi.
Creştinii se înscriu în „loji” din curiozitate sau cu nădejdea de a gusta din praznicul public cu ajutorul lor, iar unii chiar numai pentru a-şi putea expune înaintea unui public visurile lor irealizabile, care nu se sprijină pe nimic: sunt însetaţi de emoţia succesului şi a aplauzelor, la care noi nu suntem niciodată zgârciţi. Noi le dăm acest succes, pentru a ne folosi de mulţumirea de sine care e legată de el, graţie căreia oamenii primesc sugestiile noastre fără a băga de seamă, fiind în acelaşi timp cu totul convinşi că exprimă fără greş ideile lor proprii, şi că nu ar putea fi în stare săşi le însuşească pe ale altora… Nu vă puteţi închipui cât de uşor pot fi aduşi la o naivitate inconştientă cei mai inteligenţi creştini, cu condiţia de a-i face mulţumiţi de ei înşişi, iar în acelaşi timp cât e de uşor să-i descurajezi prin cel mai mic insucces, fie chiar numai prin încetarea aplauzelor, şi astfel să-i robeşti unei supuneri slugarnice numai pentru a putea obţine noi succese…
[…]
Moartea e sfârşitul de neînlăturat al fiecăruia. Mai bine să grăbim moartea acelora care pun piedici operei noastre, decât să murim noi, cei care am dat naştere acestei opere. Noi osândim la moarte şi executăm pe francmasoni aşa, încât nimeni, afară de fraţii lor, nu poate să bănuiască ceva, nici chiar victimele condamnării noastre; ei mor toţi, când trebuie, ca de o moarte naturală… Ştiind aceasta, ceilalţi tovarăşi nu îndrăznesc să protesteze. Aceste măsuri au înlăturat din sânul francmasoneriei orice urmă de împotrivire şi protestare. Tot predicând creştinilor liberalismul, noi ţinem poporul evreiesc şi pe agenţii noştri într-o supunere desăvârşită.
Cele de mai sus au fost scrise acum peste 100 de ani:
PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI
