De fiecare dată, în Duminica a 34 – a după Rusalii, în perioada premergătoare Postului Mare, atunci când se citește Pilda întoarcerii Fiului Risipitor (Lc. 15, 11-32), îmi amintesc de iubirea lui Dumnezeu pentru oamenii cei păcătoși, „dintre care cel dintâi sunt eu”. Înțeleg foarte bine că pilda a fost rostită de Domnul Hristos în primul rând pentru mine, cel care am risipit averea încredințată, smulsă avid din visteria Tatălui iubitor, prin patimi nevindecate.
Aventurându-mă în hotarele păcatului, m-am îndulcit fără săturare din roadele stricăcioase ale lumii înșelătoare, păgubindu-mă clipă de clipă, înstrăinat cu bună știință de Casa Părintească și refuznic necurmat al Pâinii îndestulătoare, dătătoare de viață și de bucurie, oferită cu multă dragoste atât pentru fii, cât și pentru argați.
M-am folosit greșit de libertatea cu care am fost înzestrat prin actul creației dumnezeiești și am părăsit prin păcat adevărata libertate, pierzând, puțin câte puțin, din averea pe care, ca Dar, o aveam de la Tatăl iubitor. Și astfel, am ajuns în ținuturile întunecoase și înrobitoare ale păcatului. Aici, am înțeles, lipsit fiind de Hrana duhovnicească, din neîndestularea ființială, că „pier de foame”, deși în hotarele iubirii Părintești, până și argații erau săturați de Pâine prin purtarea de grijă a Stăpânului. Așa că, „venindu-mi în sine”, prin Harul lui Dumnezeu, am hotărât să revin la Casa Părintească gândind că voi fi primit, deși eram nevrednic, ca unul dintre argații Săi. Cunoșteam iubirea Părintelui și aveam o bună nădejde că-mi va ierta păcatul neascultării și că mă va primi măcar ca pe un ultim slujitor.
Și astfel am plecat spre Tatăl iubitor cu multă durere în suflet pentru că L-am întristat cu neascultarea de fiu risipitor, bătându-mi pieptul pe cale și strigând asemenea vameșului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”
Preabunul Părinte văzându-mă „încă departe fiind”, I S-a făcut milă și, alergând spre mine păcătosul m-a îmbrățișat plin de dragoste cu brațele Harului dumnezeiesc, făcându-mă să rostesc cu lacrimi de umilință cuvintele: „Tată, am greșit la Cer și înaintea Ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău”.
Atât de caldă era îmbrățișarea Părintelui încât nu-mi păsa de ceea ce-mi va spune, de certarea care după dreptate trebuia să mi-o aducă. Însă, în loc de bătaie, în loc de certare sau de mustrare am primit iubirea Lui prin cuvintele: „Aduceți degrabă haina Lui cea dintâi și-l îmbrăcați și dați inel în mâna lui și încălțăminte în picioarele lui; și aduceți vițelul cel îngrășat și-l junghiați, și mâncând să ne veselim, căci acest fiu al meu mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat” (Lc. 15, 22-24).
Acum, prin Harul lui Dumnezeu, sunt un slujitor nevrednic de dregătoria încredințată mie păcătosului, de Cel care m-a primit ca un Tată iubitor, numindu-mă fiu. Însă eu, cunoscându-mi păcatele și purtând în inimă amintirea acestei iubiri nemărginite a lui Dumnezeu care „voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (I Tim. 2, 4), nu mă voi putea socoti decât un neînsemnat argat care încearcă să slujească după putere, împlinind măcar ce este dator să facă.
Cu recunoștință veșnică față de Dumnezeu, Tatăl Cel Ceresc,
Nevrednicul preot Claudiu Buză
4 februarie 2018, Întoarcerea Fiului Risipitor.
Fostul ministru Ilan Laufer-declaratii taioase la adresa Comisiei Europene, dar pro-Romania
https://www.google.ro/amp/s/ro.sputnik.md/amp/analytics/20180203/17083217/laufer-romania-critica-juncker.html
Romania a castigat procesul cu Chevron. Va primi despagubire
milioane de euro.
http://ortodoxinfo.ro/2018/02/03/gigantul-petrolier-chevron-obligat-sa-plateasca-despagubiri-de-peste-70-mil-dolari-romaniei/
Hristos a inviat!
Blagosloviti si iertati,Sfintia Voastra!
Domnul Slavei sa va rasplateasca cuvintele pline de dragoste netarmurita,care au pecetluit aceasta Marturisire.
Ea constituie pentru noi toti,un exemplu in care smerita cugetare invinge tarele pacatelor ,si pocainta sincera cu lacrimi si durere sufleteasca este calea prin care si noi pacatosii ,putem recastiga mila si iubirea nesfarsita a Tatalui Ceresc,care ne asteapta pe toti sa ne desavarsim,devenind frati ai Fiului si in final prin lupta neobosita pe „Calea Imparateasca”,sa ne indumnezeim, fii ai Tatalui,prin har.
„Tânjeşte sufletul meu după Domnul, şi cu lacrimi îl caut pe El. Cum să nu Te caut? Tu m-ai căutat mai ‘nainte, şi mi-ai dat a mă îndulci în Duhul Tău cel Sfânt, şi sufletul meu Te-a iubit. „(Cuviosul Siluan Athonitul)
Amarele si dureroasele incercari prin care am trecut cu totii,fii risipitori ai virtutilor si darurilor divine cu care am fost inzestrati,au fost ingaduite de Domnul Indelung Rabdator si Atotmilostiv,ca sa ne indreptam si sa auzim dulcea chemare a Mangaietorului,sa ne smerim cu pocainta vamesului,pentru a deveni constienti ca dragostea Tatalui nu ne-a parasit nici o clipa,ne-a insotit cu grija pe drumul intoarcerii”acasa”.
„Dumnezeu răscumpără prin pocăinţă întreaga viaţă a omului, trecutul, prezentul şi chiar viitorul lui. Viaţa noastră e plină de păcate, de trădări, de nedreptăţi şi de fărădelegi, dar prin pocăinţă ele îşi pierd puterea în veşnicie, se şterg cu desăvârşire şi nu vor mai apărea înaintea lui Dumnezeu în Ziua Judecăţii.”(Arhimandrit Zaharia Zaharou, “Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi )
Noi insa,mai presus de toate, avem nevoie sa fim ucenicii in ascultarea neabatuta de un Parinte Duhovnic,”Gura lui Hristos”,sa invatam a ne taia voia in orice clipa,in orice gand sau cuvant grait sa fim in acelasi cuget si simtire cu porunca primita de la Parintele duhovnicesc.
„Ascultarea inseamna a nu te mai increde in tine toata viata, orice bine ai savarsi „(Sf. Ioan Scararul).
„Se stie ca ascultarea este cea dintai dintre toate virtutile de inceput, caci inlatura cu adevarat mandria si ne aduce smerita cugetare” (Sf. Diadoh).
Despre aceasta ascultare de Parintele Duhovnic povatuieste si Sf.Siluan Atonitul ,vorbind despre „*Arh. Misail,(bărbat duhovnicesc, către care binevoia şi pe care vădit îl ocrotea Dumnezeu)”,care zicea:
-„Cel dintâi al meu cuvânt el(n.m.ucenicul) trebuie să-l primească drept voia lui Dumnezeu. Cine va face astfel, peste acela va odihni harul lui Dumnezeu; dar dacă cineva mi se împotriveşte, eu, ca om, mă dau la o parte.”
-„Dumnezeu de două ori nu judecă; aşadar, câta vreme vei face ceva în ascultare mie, eu sunt cel care voi fi judecat de Dumnezeu, iar tu eşti slobod de povara răspunderii.”
**Mare putere au rugăciunile unui duhovnic. Am suferit mult din partea demonilor din pricina mândriei mele, dar Domnul m-a smerit şi m-a miluit pentru rugăciunile părintelui meu duhovnicesc, şi acum Domnul mi-a descoperit că peste ei odihneşte Duhul Sfânt şi de aceea îi cinstesc mult pe duhovnici. Pentru rugăciunile lor primim harul Sfântului Duh şi bucurie de la Domnul Care ne iubeşte şi ne-a dat tot ce ne e de trebuinţă pentru mântuirea sufletelor…In Sfânta Taină [a Mărturisirii] Duhul Sfânt e Cel ce lucrează prin duhovnic şi, atunci când vine de la duhovnic, sufletul simte înnoirea lui printr-un simţământ de pace şi iubire faţă de aproapele”.
Cu ajutorul lui Dumnezeu si al Parintelui nostru Duhovnic,nadajduim in fiecare clipa sa izbandim in lupta noastra individuala cu patimile,cat si impotriva hidrei cu multe capete,a ereziei raspandita ca o molima ucigatoare de ierarhii tradatori ai Ortodoxiei in Creta,si a dezbinarii aparute in cadrul acestei lupte,in care multi au cazut deja,dar multi altii se vor ridica.Suntem convinsi ca astfel ,vom invata „să ucenicim, să învăţăm lecţia smeritei cugetări, pentru a dobândi aşa harul lui Dumnezeu.”(Arhim. Simeon Kraiopooulos)AMIN
*https://siluanathonitul.wordpress.com/category/despre-ascultare/
**https://siluanathonitul.wordpress.com/category/despre-duhovnici/
Invitație discretă la introspecție atât de necesară acum, în apropierea Postului Mare!
superb
În clipa în care cineva primește gândul rău (şi cineva care ştie şi cineva care nu ştie, pentru că nu ştie deoarece nu vrea să ştie) și gândește că ar fi un lucru bun să rămână în comuniune cu erezia, în acea clipă acest cineva schimbă învățătura ortodoxă și este eretic.