Studiu VACCIN HEPATITA B: rezultate dezastruoase pentru nou-nascuti

Nou studiu al vaccinului de Hepatită B arată rezultatele dezastruoase ale vaccinării tuturor nou-născuților

În 1991, autoritățile sanitare publice au început recomandarea vaccinării tuturor nou-născuților cu vaccinul pentru hepatita B (HepB), stipulând să li se administreze trei doze în primele șase luni de viață, începând de la naștere. Organizația Mondială a Sănătății (WHO) a urmat exemplul cu propria recomandare în 1992, îndemnând țărilor vaccinarea de la naștere chiar și unde virusul hepatitei B era rar. Două studii din 2018 (unul în SUA și altul în India) aruncă o privire mai atentă asupra rezultatelor și implicațiile acestor prescrieri în masă. Deși studiile se axează pe aspectele diferite ale programelor de vaccinare ale țărilor respective, din ambele se pot trage învățăminte, evidențiind cum recomandările de vaccinuri universal valabile ocolesc frecvent riscuri biologice importante și subtilități ale sistemului imuntar, ducând la consecințe nedorite.

Copiii și contribuabilii prinși în capcană

Până la începutul anilor 2000, vaccinul HepB în SUA conținea etilmercur sub forma conservantului thimerosal – totalizând 37,5 de micrograme în trei doze. Autoritătile de reglementare nu au instituit standarde de siguranță pentru etilmercur, dar cercetătorii guvernamentali au conchis că mecanismele de toxicitate ale etil- și metilmercurului (tipul de mercur ce se găsește în pește) sunt similare, și unii sunt de părere că și cele mai infime cantități prezintă un risc de efecte neuropsihice adverse.

Fixați numai pe indicatorul creșterii acoperirii vaccinului HepB, Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC) s-a lăudat în 2002 de realizarea unei rate de acoperire națională de 90% la copii mici. Totuși, un studiu transversal din 2018 publicat în “International Journal of Environmental Research and Public Health” sugerează că vaccinul HepB conținând thimerosal din era anilor 1990 nu a avut conscecințe atât de lăudabile, cauzând pagube însemnate copiilor și contribuabilor.

Cercetătorii au utilizat datele Studiului Național de Examinare a Sănătății și Nutriției (NHANES) pentru a selecta 1.192 de băieți cu vârstele între 7 și 9 ani – un eșantion statistic reprezentativ pentru 24 de milioane de băieți americani. Bazându-se pe cercetările proprii și a altora corelând thimerosalul cu dizabilitățile de dezvoltare, au luat în considerare băieți care au primit sau nu trei doze de vaccin HepB “thimerosal-conținând” (1994–2000) sau “thimerosal-redus” (2001-2007), definind rezultatul ca un risc pe termen lung crescut de a necesita servicii de educație specială. Au restricționat eșantionul la băieți datorită susceptibilității mărite la toxicitatea cu mercur.

Pentru subgrupul născut între 1994 și 2000, băieți ce au primit trei doze de vaccin HepB conținând thimerosal erau supuși unui risc de nouă ori mai mare de a necesita servicii de educație specială comparativ cu băieții ce nu au primit doze de vaccin HepB. Extrapolând la populația americană în întregime, reiese că aproape 1,3 milioane de băieți născuți între 1994-2000 au necesitat servicii de educație specială direct atribuibile celor trei doze de vaccin HepB conținând thimerosal – costând contribuabilii peste 180 de miliarde. Un studiu anterior al unora dintre aceeași autori a dedus că în decediul dintre 1991–2001, expunerea la vaccinuri HepB în primele șase luni de viață a rezultat într-un număr estimat de 0,5-1 milion de copii americani diagnosticați cu dizabilități de învățare, atribuind costuri pe toată durata de viață de peste 1 trilion de dolari.

Imunitatea indusă de vaccin versus imunitatea naturală

Precum s-a menționat, WHO a promovat intens vaccinarea HepB universală, îndeosebi doza la naștere. Cu toate acestea, în India atunci când s-a introdus vaccinul HepB în jurul anului 2006, aproximativ trei cincimi (61%) dintre femei nășteau acasă, fiind imposibil pentru furnizorii de servicii sanitare să administre vaccinuri nou-născuților. Recunoscând aceste realități, politica ambivalentă a guvernului indian este de a administra vaccinul HepB la naștere pentru cei 39% din bebelușii născuți într-un cadru instituțional dar în rest amânând administrarea primei doze la șase săptămâni. Aproape 45% din copiii indieni primesc doza la naștere (deși WHO dorește dublarea acestui număr); indiferent de programare, 86% dintre copiii indieni primesc toate trei doze HepB. În orice caz, India găzduiește o treime din copiii nevaccinați, deci mulți copii nu primesc nici o doză de vaccin HepB.

Un studiu din 2018 publicat în “Indian Journal of Pediatrics” a profitat de grupurile de comparație deja existente. Studiul multiregional (2013-2015) a preluat copii cu vârstele între 1-5 ani cărora deja li se prelevase sânge și ai căror părinți și-au consimțământul pentru testarea de hepatită B (N=2,671). Trei cincimi (59%) primiseseră cel puțin trei doze de vaccin HepB, și doar puțin peste jumătate (880/1566) primiseră prima doză la naștere. Echipa de cercetare a luat în calcul câteva întrebări interesante:

1. Există vreo diferență privind eficacitatea vaccinului în cele două programe HepB (la naștere versus doza de șase săptămâni)? După testarea tuturor mostrelor pentru un marker de infecție cu hepatită B cronică, investigatorii au ajuns la concluzia că vaccinarea la naștere nu conferă “nici o protecție suplimentară” – sprijinind abordarea “pragmatică” a guvernului de a aștepta șase săptămâni pentru vaccinarea bebelușilor născuți acasă.
2. Care sunt nivelurile de protecție al anticorpilor în copiii vaccinați complet, se modifică în timp sau conform dozei? Cercetătorii au măsurat anticorpii într-un subset de 865 de copii ce au primit trei doze de vaccin HepB. 7 din 10 (70%) aveau niveluri de protecție al anticorpilor – dar 30% din copiii complet vaccinați nu. De asemenea când cercetătorii au luat în considerare vârsta copiilor, au descoperit că imunitatea indusă de vaccin se diminua rapid, scăzând de la 82% la copiii mai mici de un an la 47% la cei cu vârsta de cinci ani. Vaccinul la naștere a fost irelevant.
3. Care sunt nivelurile de protecție al anticorpilor pentru copiii ce n-au primit nici un fel de vaccin HepB? În cele din urmă cercetătoii au examinat imunitatea față de hepatita B în 370 de copii ce n-au primit nici un vaccin HepB. Aproape jumate (45%) din cei de un an aveau parte de o imunitate naturală, iar 29% și-au păstrat-o până la vârsta de cinci ani. Cercetătorii au atribuit aceste niveluri de protecție al anticorpilor imunități naturale dobândite pasiv de la mame nevaccinate.

Promovarea cu exces de zel

Rezultatele celor două studii ating multe dintre fațetele dezbaterii pe tema vaccinurilor pe care comunitatea de sănătate publică este rareori dispusă să le discute. Aceste subiecte adeseori ignorate includ:

• Impactul advers continuu asupra dezvoltării neurologice al ingredientelor toxice ce intră în compoziția vaccinurilor precum adjuvanții de aluminiu și thimerosalul, ce încă este prezent în vaccinurile gripale anuale, unele vaccinuri de meningită meningococică și vaccinul Td (tetanus-difterie);
• Faptul că factori economici și politici – în loc de eficiența vaccinurilor – sunt adesea elemente cheie de decizie privind programarea vaccinurilor;
• Eșecul HepB și a altor vaccinuri de a genera niveluri de protecție al anticorpilor îndeajuns de sigure în cazul tuturor indivizilor complet vaccinați – acest fenomen de imunogenitate deficitară este cunoscut drept “călcâiul lui Ahile” a multor vaccinuri; și
• Importanța corespondentă (și mult subestimată) a imunității naturale.

Cu privire la ultimul aspect, autorii studiului indian al HepB, condus Dr. Jacob Puliyel, a atras atenția supra persistenței “surprinzătoare” a anticorpilor dobândiți pasiv în eșantionul studiului și a altor studii. Indicând studiile imunității de pojar, ei remarcă că mamele în comunitățile cu un grad înalt de vaccinare împotriva pojarului nivelurile de anticorpi sunt mai scăzute, și prin urmare, abilități deficitare de a conferi o protecție pasivă beblușilor. Asta se explică prin faptul că vaccinul de pojar “induce un nivel mai scăzut de anticorpi decât infecția naturală și acesta nu mai poate fi stimulat prin expunerea la infecții sălbatice.” Un studiu în Republica Cehă ce a comparat indivizi cu vârstele între 18-29 de ani ce erau vaccinați și nevaccinați pentru oreion a descoperit că numai 19% din indivizii vaccinați din acea categorie de vârstă au dobândit imunitate versus aproape jumate (48%) din cei nevaccinați, ducând la concluzia că numai infecția naturală poate conduce la o “persistență pe termen lung a anticorpilor”. Un număr în creștere de studii indică că expunerea anterioară la infecții naturale precum pojar sau oreion poate avea un efect pozitiv asupra sănătății mai târziu în viață.

În 2003, Dr. Puliyel a scris o scrisoare redactorului ce contesta supraestimarea beneficiilor vaccinului hepatitei B în termenii eficacității vaccinului și a costului economisit pe durata vieții. Scrisoarea se încheie cu un avertisment de a evita promovarea vaccinurilor cu “exces de zel”. În climatul curent de programe de vaccinare în continuă creștere și cu sute altele planificate, acel avertisment este pe cât se poate de oportun.

Sursa originală a acestui articol este World Mercury Project