Numărul africanilor care trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi creşte din ce în ce mai mult în ciuda ajutoarelor pe care ţările sărace de pe continent le primesc şi în contextul existenţei unor terenuri agricole ce se întind pe mii sau chiar sute de mii de hectare. Ce se întâmplă cu agricultura africană şi de ce nu poate susţine necesarul de hrană al populaţiei?
Nu demult, capital.ro scria despre fundaţiile Gates şi Rockefeller care investesc miliarde de dolari pentru a umple Africa de seminţe hibride şi pesticide, în numele unei Alianţe pentru o Revoluţie Verde în Africa. De asemenea, un rol important în dezvoltarea economică a Africii îl are China, care a început să fie foarte interesată de investiţii în această zonă.
Adevărul este că terenurile agricole africane sunt un adevărat aur verde pentru occidentali şi, mai nou, pentru elveţieni.
Despre ce este vorba mai exact? Compania Addax Bioenergy, prezentă în 15 ţări africane de peste 30 de ani, intenţionează să folosească 10.000 de hectare de teren agricol din Sierra Leone pentru a nu planta nimic altceva decât sfeclă de zahăr, plantă care va fi utilizată pentru producerea de bioetanol. Acesta va fi exportat în Uniunea Europeană.
10.000 de hectare şi o sută de mii de tone de bioetanol
Sierra Leone este una dintre cele mai sărace ţări din Africa. Are un PIB pe cap de locuitor de 900 de dolari raportat la puterea de cumpărare (PPP). Ca un termen de comparaţie, România are un PIB per capita (PPP) de 11.000 de dolari.
Pe 9 februarie, preşedintele Sierra Leone a semnat cu elveţienii de la Addax Bioenergy noul proiect de cultivare a celor 10.000 de hectare a căror producţie se va întoarce tot la europeni: 100.000 de tone de bioetanol.
Mesajul transmis atât de autorităţi cât şi de investitori este următorul: agricultura acestui stat a fost afectată de lipsa investiţiilor timp de 25 de ani. Aceeaşi idee avansată şi de fundaţia lui Gates. Africa nu are şi nu poate dezvolta singură tehnologia necesară pentru a construi o agricultură eficientă, motiv pentru care este nevoie de mijloace şi know-how occidental.
Trebuie precizat că fenomentul depăşeşte cazul investiţiei elveţiene. 1,1 milioane de hectare de teren agricol din Africa subsahariană este destinat producţiei de bioetanol în timp ce mai multe ONG-uri denunţă efectul pervers al acestor investiţii.
Care ar fi avantajele? Deşi nu există un recensământ oficial, în zona unde va fi dezvoltată cultura de sfeclă trăiesc 17.000 de oameni organizaţi în 40 de sate. Uzina de bioetanol construită în zona va putea crea, spun investitorii, 4.000 de locuri de muncă.
Muncă plătită cu 5 dolari pe zi
Theophilus Gbenda, un jurnalist local spune pentru Le Temps: „Aceste plantaţii nu umplu stomacul niciunui locuitor din Sierra Leone. Aşa că ele nu aduc niciun beneficiu ţării noastre„, însă când un investitor de acest gen vine să investească într-una dintre cele mai sărace ţări din lume, autorităţile nu pot refuza.
Investitorii se apără: din cele 5 milioane de euro cheltuite până la ora actuală, jumătate au fost pentru proiecte de fezabilitate al căror rezultat poate fi consultat de către oricine pe internet, fapt ce demonstrează că totul se realizează într-un mod cât se poate de transparent.
Cu girul Băncii Europene de Investiţii şi a Băncii Africane pentru Dezvoltare, proiectul îşi propune să ofere 20 de dolari pentru fiecare hectar de teren, din care 64% se duc direct în buzunarul proprietarului. De asemenea, fiecare lucrător pe plantaţie (la propriu) primeşte 5 dolari pe zi.
În plus, ca o consecinţă indirectă, uzina produce 15 MW de electricitate, adică un sfert din producţia naţională la ora actuală. Mai mult, conform studiilor de care aminteam mai sus, fiecare angajat ar hrăni aproximativ 20 de guri.
Problema este însă că se pune în balanţă menţinerea securităţii alimentare în zonă cu producerea de sfeclă de zahăr pentru biocarburanţi.
„Menţinerea ţării pe o agricultură de supravieţuire nu e o soluţie„, spun cei de la FAO, care sunt de părere că aceasta trebuie profesionalizată şi adusă la o piaţă mult mai largă.
Cert este că în loc să fie cultivat cu plante care pot asigura consumul populaţiei extrem de sărace, terenurile agricole vor servi maşinile ecologice ale europenilor, iar africanii vor mânca din ajutoarele internaţionale, fapt ce face si mai adevărată afirmaţia unui economist local: „Am construit piramidele, însă nu avem ingineri, ne tratăm bolnavii prin remedii tradiţionale, însă principiile active ale plantelor sunt exploatate de întreaga industrie pharma, am inventat stofa, dar India şi China îmbracă toată lumea, dansăm în sunet de tobe de secole întregi însă acestea sunt fabricate în Taiwan, producem alune, însă Olanda este cel mai mare exportator, muzica congoleză răsună pe tot globul, însă producătorii americani şi cei europeni sunt cei care obţin profit din ea”
Și ce poate face africanul sclav, slăbănogit de atâta foamete, cu 5 dolari? Banii ăștia sânt cumva comestibili? Se poate șterge la fund cu ei? Sau se poate îmbăca cu cei câțiva centimetri din care e confecționată hârtia?
Nici în filmul „Sclava Isaura” nu am văzut așa ceva. Acești sărmani sânt ținuți în viață doar pentru a fi cobai. Și doar pentru a justifica „investițile”. În fapt, un adevărat holocaust – că tot le place termenul acestor mâncători de carne umană.