„Şi noi îl socotim pe papă ca pe unul dintre patriarhi, dar şi aceasta, dacă este ortodox” (347 – Epistola către ortodocşii de pretutindeni, PO 17, p. 320).
Aşa binevesteşte dumnezeiescul Părinte tuturor ortodocşilor de pretutindeni. Şi afirmă răspicat:
„Iată, eu, Marcu păcătosul, vă spun că cel ce-l pomeneşte pe papă ca arhiereu ortodox vinovat este, că împlineşte tot latinismul chiar până la tăierea bărbii, şi latino-cugetătorul va fi judecat împreună cu latinii şi ca un călcător al credinţei va fi socotit” (348 – Către Teofan din Euripos, p. 343).
Preoţii catolici nu sunt preoţi, fiind sub incidenţa hotărârilor canonice ale sinoadelor ecumenice.
„Episcopii voştri [ai latinilor] şi clericii nu mai sunt nici episcopi, nici clerici, fiind caterisiţi de atâtea şi asemenea sinoade, iar mirenii sunt sub anatemă şi afurisenie” (349 – Despre adăugirea din Simbolul de credinţă, PO 17, p. 282).
Pentru a nu crede că Sfântul era prea dur în afirmaţiile sale şi că atitudinea lui era dictată de resentimente etnice sau de stereotipuri monahale şi zelotiste, iată ce spune despre patriarhul unionist al Constantinopolului:
„Nici nu vreau, nici nu primesc nicidecum părtăşia cu el sau cu cei ce sunt împreună cu el, nici după moarte, după cum [nu primesc] nici unirea ce s-a făcut şi dogmele latineşti pe care şi el le-a primit, şi cei ce sunt cu el, şi pentru apărarea cărora [dogmelor latine] i s-a făgăduit [mai dinainte] cârmuirea aceasta, cu preţul distrugerii dogmelor celor drepte ale Bisericii. Căci sunt încredinţat cu deamănuntul că pe cât mă depărtez de acesta [de patriarh] şi de unii ca aceştia, mă apropii de Dumnezeu şi de toţi sfinţii, şi pe cât mă despart de aceştia, pe atât mă unesc cu adevărul şi cu Sfinţii Părinţi, cu teologii Bisericii. După cum şi sunt încredinţat că cei ce sunt de acord cu aceştia se depărtează de adevăr şi de fericiţii dascăli ai Bisericii. Şi de aceea zic: după cum în toată viaţa mea am fost despărţit de ei, aşa şi în vremea ieşirii mele, şi încă şi după plecarea din viaţă mă lepăd de părtăşia şi de unirea cu ei şi, legând cu jurământ, poruncesc ca nimeni dintre ei să nu se apropie, fie la înmormântarea mea, fie la parastasele pentru mine, însă nici la [înmormântarea sau pomenirile] făcute pentru vreun altul din ai noştri să nu li se îngăduie să se adune sau să liturghisească împreună cu ai noştri” (352 – Ultimele cuvinte ale lui Marcu Eugenicu al Efesului, PO17, p. 349).
Motivaţia care stabilea comuniunea lui cu alţii era dreapta credinţă
Din cuvântarea către papa Eugeniu se vede că nu avea, precum poate majoritatea bizantinilor din acea epocă, nicio pornire preconcepută şi mizantropă faţă de pontiful roman.
De ce i-am despărţit? Oare fiindcă ţin dreapta credinţă sau pentru că au dat la iveală în chip drept adaosul la Crez? Cine ar spune aceasta, afară numai dacă este foarte zdruncinat la creier? Nu, ci pentru că cugetă lucruri absurde şi rău-credincioase şi fiindcă au făcut adaosul fără temei.
Par cuvinte dure şi foarte tăioase, dar aşa cum am spus această atitudine împotriva ereticilor este comună întregii patristici, pentru Sfinţii Părinţi aveau foarte clar în minte faptul că fără dreapta credinţă nu există nici dreaptă vieţuire şi deci nici mântuire.
Cine i-a făcut aşa de uşor ortodocşi? Aurul, dacă vrei să spunem cele adevărate, şi câştigurile tale. Ba mai degrabă nu i-a făcut aurul pe aceia ortodocşi, ci, făcându-te pe tine asemenea lor, te-a aruncat în partea ereticilor (359 – Epistola către ortodocşii de pretutindeni, p.315-315).
din opera Sfântului Marcu Eugenicul,
lucrare tradusă de pr. Cristian Chivu
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Sfantul Marcu al Efesului spune despre filioquisti urmatoarele: „Simbolul nimeni n-a indraznit sa-l schimbe decat voi. Prin urmare, oprirea [in privinta scimbarii Simbolului] se refera la cuvinte, iar nu la inteles, cum socotiti voi. Si rezulta ca episcopi si clerici vostri nu mai sunt nici episcopi, nici clerici, fiind caterisiti de atatea si asemenea sinoade [ecumenice], iar mirenii sunt sub anatema si afurisenie. Caci aceleasi lucruri, cu aproape aceleasi cuvinte, le-au hotarat si sinoadele[ecumenice] urmatoare – si al V-lea, si al VI-lea, si dupa ele al VII-lea”.( Sfantul Marcu al Efesului, Opere vol.I Edit. Pateres, p.437). Ceea ce arata ca ereticii filioquisti de dinainte de sinoadele din timpul Sfantului Fotie cel Mare, sinoade in care a fost condamnata schimbarea Crezului, erau anatematizati iar clericii lor erau caterisiti fiind sub incidenta anatemelor date de sinoadele ecumenice la care Sfantul face referire.
Erezia Filioque contine pnevmatomahism dar si marcionism, adica diteism, care este o idee eretica condamnata de Biserica inca din secolul II. Dupa cum se stie primul episcop ortodox care l-a condamnat pe Marcion a fost tatal sau care a dat astfel dovada adevaratei iubiri: „ cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine” (Mt. 10, 37) , aceasta fiind o pilda pentru cei in a caror „iubire” nu incape mustrarea spre indreptare a celor care sunt de partea ereziei.
La fel şi clericii ecumeniști (foști ortodocși) nu mai sunt nici episcopi, nici clerici, fiind caterisiţi de atâtea şi asemenea sinoade…
Ecumenismul a fost condamnat ca erezie de sinodul Rocor in 1983, insa incepatorii acestei erezii – ereziarhii – nu au fost condamnati nominal. De aceea este nevoie de un Sinod Ortodox Ecumenic.
Nici latinii de pe vremea Sf. Marcu al Efesului nu au fost condamnati nominal de vreun sinod. Nici atunci, nici pana acum.
Noi credem intr-unul Dumnezeu, nu intr-unul sinod care se poate nici sa nu mai fie.
Tocmai de aceea am intrerupt pomenirea. Aceasta este masura canonica care trebuie luata in aceste momente.
„Fie se pronunţă, fie nu se pronunţă asupra învăţăturii şi numelui tău anatema, tu deja eşti căzut sub ea atunci când cugeţi cele potrivnice Bisericii şi stărui în această cugetare.”
Sfântul Teofan Zăvorâtul