Ciclonul bombă (-45 grade, SUA) și „ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ”

Răsfoind presa și publicațiile științifice pentru a înțelege ce se întâmplă cu schimbările climatice, am găsit pe

1 ianuarie 2018: Încălzire globală

Două articole publicate de Anul Nou în Nature Climate Change:

Linking models of human behaviour and climate alters projected climate change

Modelul nostru climatic și social  a generat o schimbare a temperaturii globale cu 3.4–6.2°C până în 2100.

Keeping global warming within 1.5°C constrains emergence of aridification

Cercetarea noastră prezice că deșertificarea ar putea să afecteze peste 20-30% din suprafață terestră când creșterea temperaturii globale va atinge 2°C. Dar 2/3 din regiunile afectate ar putea evita o deșertificare semnificativă dacă încălzirea ar fi limitată la 1,5°C.  [conform Acordului climatic de la Paris, n.m.]

1 ianuarie 2018 – Cascada Niagara

3 ianuarie 2018: Răcire globală

• Arctic Outbreak Setting Record Lows as Dangerously Cold Wind Chills Infiltrate Plains, Midwest and East (12 morți)
• ‘Bomb cyclone’ blasting East Coast before polar vortex uncorks tremendous cold late this week
• Winter ‘bomb cyclone’ threatens East Coast, bringing temps colder than Mars (dacă pe Pământ este mai frig decât pe Marte, poate ne ajută Elon Musk să ne mutăm acolo)
• Frigid winter storm hits East Coast with snow while ice dire forecasts warn of intensifying ‘bomb cyclone’

Ce prognoze făcea IPCC cu 17 ani în urmă?

Temperaturile mai scăzute din timpul iernilor vor diminua furtunile puternice de zăpadă.

(Third Assessment Report The United Nations Intergovernmental Panel on Climate Change Report, 2001)

Păi, cu temperaturi care au scăzut sub -25°C,  cum se explică „diminuarea” furtunilor puternice? Ciclonul-bombă a atins deja peste 90 km/oră, spulberând coasta de est americană, lăsând peste 77.0000 de locuitori fără electricitate, anulând circa 4.000 de zboruri, omorând zeci de oameni? Câtă încredere mai putem avea în rapoartele unei organizații multinaționale, girată de ONU și medaliată cu Premiul Nobel pentru Pace (sic!) în 2007, împreună cu fostul vicepreședinte Al Gore „pentru eforturile lor de a produce și disemina mai multe cunoștințe despre schimbările climatice provocate de om și de a introduce măsurile necesare pentru a contracara aceste schimbări”?

Ce mai spun cei 3% care nu fac parte din „consensul de 97%” al încălzirii globale antropogene?

The coming cooling: Usefully accurate climate forecasting for policy makers (2017)

Acest articol susține că metodele folosite de comunitatea științifică privind clima nu sunt potrivite scopului și că ar trebui adoptată o nouă paradigmă de prognozare. Clima terestră este rezultatul rezonanțelor între diverse procese cvasi-ciclice cu lungimi de undă variabile [toate sublinierile din articolele citate îmi aparțin]. Nu este posibil să prognozăm viitorul decât dacă avem o bună înțelegere a locului în care pământul se poziționează în timp în raport cu fazele actuale ale diferitelor cvasi-periodicități care interacționează natural.

Se prezintă dovezi care precizează calendarul și amplitudinea perioadelor naturale de ±60 ani și, mai important, a periodicităților de 1000 de ani (comportamente emergente observate) care sunt foarte evidente în înregistrările de temperatură. Se discută apoi datele referitoare la rolul conducător al soarelui asupra climei, iar ciclul solar 22, cu un nivel scăzut al numărului de neutroni (activitate solară intensă) în 1991, este identificat ca un vârf milenar al activității solare și corelat cu punctul de inversiune al vârfului milenar din trendul de temperatură RSS (Remote Sensing Systems) din 2004.

Tendințele ciclice sunt proiectate în viitor și sugerează o scădere probabilă a temperaturii generale în următoarele decenii și secole. Se fac estimări ale timpului și ale amplitudinii răcirii viitoare. Dacă rezultatele climatice reale urmează o tendință care reflectă previziunile pe termen scurt ale acestei ipoteze de lucru, divergența dintre previziunile IPCC și cele prognozate de acest articol va fi atât de mare până în 2021 încât încrederea actuală în IPCC va deveni imposibilă.

—————————————————————————————————

Reinforcing the double dynamo model with solar-terrestrial activity in the past three millennia (2017)

Utilizând o curbă sumativă a doi eigenvectori  ai oscilațiilor câmpului magnetic solar derivați din analiza componentelor principale (PCA) a hărților sinoptice pentru ciclurile solare 21-24 ca proxy al activității solare, am extrapolat această curbă trei milenii înapoi, descoperind 9 cicluri mari de 350 -400 de ani fiecare. Curba sumativă arată o remarcabilă asemănare între distribuția petelor solare și activitatea climatică terestră:

Minimele principale –  Maunder (1645 – 1715 d.Hr.), Wolf (1280 – 1350 d.Hr.), Oort (1010 – 1050 d.Hr.) și Homer (800 – 900 î.Hr);

Maximele principale – perioada modernă caldă (1990-2015), perioada medievală caldă (900-1200 d.Hr.),  perioada romană caldă (400-10 î.Hr.) și altele.

[Pe baza analizei noastre] Confirmăm apariția următorului minim principal în intervalul 2020-2053, care va avea o durată mai scurtă (3 cicluri) și, prin urmare, o activitate solară mai mare comparativ cu minimul Maunder.

(În 2015, profesoara Valentina V. Zharkova și colaboratorii ei au publicat în revista Nature prima variantă a cercetării lor, sub titlul Heartbeat of the Sun from Principal Component Analysis and prediction of solar activity on a millenium timescale.

Acest articol a stârnit protestele eco-activiștilor și încercări de suprimare a publicării.

—————————————————————————————————

Contrast analysis between the trajectory of the planetary system and the periodicity of solar activity (2017)

Analiza diferențelor dintre mișcarea periodică a sistemului planetar și periodicitatea activității solare arată că cele două fenomene prezintă o variație regulată cu o perioadă de 179,5 ani. În plus, orbitele ordonate corespund unor perioade de activitate solară intensă, iar orbitele dezordonate corespund unor perioade reduse de activitate solară…. Prin urmare, există o anumită relație între mișcarea sistemului planetar, activitatea solară și schimbările climatice globale.

Mișcarea sistemului planetar poate fi astfel utilizata pentru a interpreta tendințele periodice ale mișcării Soarelui și ale schimbărilor climatice globale. … Se observă o variație regulată cu o perioadă de 179,5 ani…[care este în concordanță] cu schimbarea care are loc o dată la 2 secole (aproximativ 160 până la 210 de ani) în cadrul activității solare și a schimbărilor climatice globale.

Soarele se îndreaptă în prezent către un minim prelungit, adică o perioadă de activitate solară neobișnuit de slabă, cu un număr relativ scăzut de pete solare sau chiar inexistente. Din anul 1000 d.Hr., au existat șase minime solare prelungite, și anume, Oort (1040-1080), medieval (1150 1200), Wolf (1270-1350), Spörer (1430-1520), Maunder (1620-1710) și Dalton (1787-1843). Toate orbitele sistemului planetar au fost în dezordine în timpul celor șase minime solare extinse.

Indicele de conjunctură planetară și longitudinea heliocentrică se află, de asemenea, în dezordine în timpul celor șase minime solide prelungite. Rezultatele simulării numerice arată un număr mare de pete solare și o puternică activitate solară în timpul unei orbite ordonate și un număr scăzut de pete solare, o activitate solară scăzută și apariția unui minim intens și prelungit sau a unei mici glaciații în timpul unei orbite dezordonate. … Rezultatele indică faptul că minimele solare și perioadele glaciare corespund orbitei dezordonate a sistemului planetar.

—————————————————————————————————

The Influence of Solar System Oscillation on the Variability of the Total Solar Irradiance (2017)

Iradierea solară totală (IST) este cantitatea primară de energie furnizată Pământului. Proprietățile variabilității IST sunt esențiale pentru înțelegerea cauzei variabilității iradierii și a influenței sale asupra variațiilor climatice. O proprietate deterministă a variabilității IST poate furniza informații despre variabilitatea viitoare a iradierii și despre variațiile climatice preconizate pe termen lung, în timp ce o variabilitate nedeterministă poate explica doar trecutul.

Acest studiu al variabilității solare se bazează pe o analiză a două serii de date IST, una de la 1700 A.D. și una de la 1000 A.D.; o serie de date despre soare din anul 1610; și o serie de date privind orbitele solare de la 1000 A.D. Studiul se bazează pe o analiză spectrală de tip wavelet…

Rezultatele indică faptul că seriile de date privind IST și petele solare au cicluri periodice care sunt corelate cu oscilațiile poziției solare relativ la baricentrul sistemului solar, care, la rându-i, este controlat de variațiile forței gravitaționale produse de planetele mari: Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. O posibilă explicație a variațiilor activității solare sunt oscilațiile forțate între planetele mari și dinamica solară.

Am constatat că o componentă staționară a variabilității solare este controlată de perioada lui Jupiter de 12 ani și de perioada de 84 de ani a lui Uranus ca subarmonică. În cazul variațiilor IST și a petelor solare, găsim perioade staționare legate de perioada de 84 de ani a lui Uranus. Modelele deterministe bazate pe perioadele staționare confirmă rezultatele printr-o strânsă legătură cu minimele solare lungi cunoscute începând cu anul 1000 d.Hr. și sugerează o perioadă maximă modernă din 1940 până în 2015. Modelul nostru estimează un nou minim solar IST în perioada 2025 – 2050 și un alt minim al petelor solare în perioada 2040 – 2065.

Lista cercetătorilor și a articolelor publicate recent, care prevăd perioade de răcire globală în viitorul nu prea îndepărtat, provocate de insuficiența radiației sau de scăderea petelor solare, este mult mai lungă. În era Google, orice om fără prejudecăți și interesat de complexitatea fenomenelor climatice poate găsi informații non-propagandistice, demne de o gândire out of the box (chiar dacă articolele științifice sunt mai greu de digerat și de priceput fără o pregătire de specialitate).

Personal, ca în fiecare an, împreună cu soția, petrec Crăciunul și Revelionul în Dallas, alături de familia fiicei mele și prieteni români din Oklahoma (nu, nu e vorba de Nadia Comăneci și soțul ei !!). A fost așa frig de Anul Nou (ca niciodată în ultimii mulți ani) încât, ieșind afară la miezul nopții, am avut senzația că din nordul Texasului până la Polul Nord se poate merge cu sania.

Acum când scriu e miercuri noaptea și tocmai am primit știri că se poate extinde săniușul până în Florida și Georgia, unde nu a mai nins și înghețat pământul de aproape 30 de ani.

de Constantin Crânganu

 

Constantin Crânganu este profesor de geofizică și geologia petrolului la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, hidrogeologie.