Coincidență sau nu, un comisar de la Poliția Botoșani l-a căutat ieri pe părintele Ioan Ungureanu prin sat pentru a-l invita în calitate de martor la audieri într-un proces penal, deschis de cineva pentru desfășurarea unei profesii fără autorizare.
Polițistul venit la fața locului nu i-a dat prea multe detalii părintelui Ioan, dar se pare că MMB l-a trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 348 NCP, referitor la exercitarea fără drept a unei profesii.
Chemarea la audieri se suprapune, în mod întâmplător sau nu, cu promisiunea făcută de către autoritățile MMB de a-l împiedica pe preotul paroh din Schit Orășeni să meargă pe la casele oamenilor cu ajunul Bobotezei.
După ce părintele i-a cerut comisarului câteva detalii legale cu privire la dosarul în care este invitat ca martor și mai ales cu privire la procedura de investigare a acelui dosar, reprezentantul poliției a plecat, urmând să îi trimită citația în maniera legală, la domiciliu. Părintele Ioan și-a continuat vizita misionară la domiciliul credincioșilor din sat.
Cu o zi înainte, pe la casele celor care îl contestă a fost cu ajunul preotul Ovidiu Lăzărescu, deși nu avea nicio împuternicire. Două dintre familiile care îl primiseră de Crăciun au refuzat să îl mai primească.
Între timp, prin sat circulă un manifest ce cuprinde câteva canoane despre schismă, culese de MMB în afara contextului pe care îl descriu. “Culegerea de canoane” este însoțită de o copie a actului mitropolitan de vacantare a parohiei.
Rusine celor ce – l hartuiesc pe Parintele Ioan. Sa plateasca Domnul fiecaruia dupa inima si credinta lui . Celor ce au tradat credinta , in Creta si celor ce o pastreaza si o marturisesc, prigoniti fiind .
Ma dezgusta cei de la M.M.B.
Ce discrepanta ! Cornila Onila este ,, pedepsit ” sa locuiasca intr-un palat , iar Parintele Ioan ,Preot Vrednic care apara credinta dreapta , este haituit de necredinciosi . Doamne miluieste !
L-am avertizat pe Mihai Silviu Chirilă să fie rezervat. Teofan este mai rău ca dracul: nu uită și nu iartă nimic. Vă asigur că Preotul Ioan Ungureanu va ajunge să facă pușcărie pentru a fi dat exemplu celor care ar mai îndrăzni să comenteze în front. A se vedea cazul preotului Florișteanu de la Bacău. Ceea ce nu știți este că sinodalii se pregătesc de zor să-l primească anul acesta pe Papă în România. Până atunci toți cei care mai puteau vocifera vor fi reduși la tăcere. Cu dictatura lui Ciobotea nu se pot juca românii!!!
Mai da cata rautate si ce tactici de fragmentare si terorizare are STATUL asupra oamenilor sai ,ca si MMB reprezinta statul dupa metodele aplicate si cardasia cu cine o arata a fi (politia,parchetul s.a inventii satanice si lumesti) si nu da dovada ca-l reprezinta pe Hristos ,ci tot ce inseamna lumesc,asta arata MMB prin acest comportament degenerat asupra acestui preot si a altor preoti care vor doar, sa pastreze credinta dupa Sfintii Parinti si nu dupa bartolomeu,daniel sau papa.Sa il tina tare Dumnezeu pe parintele Ioan si familia sa,fiindca e clar ca il vor teroriza in continuare,iar satenii deacolo sa dea Dumnezeu sa-i sara in ajutor de cate ori va fi nevoie.Tot respectul si ptr M.S Chirila care il indruma si il povatuieste juridic. Oricum daca a inceput prigoana ,se va duce pana la capat…care o fi ala.Dumnezeu sa va ajute !
„Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor „(Matei 5, 10). „Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, si Fiul lui Dumnezeu va marturisi pentru el inaintea ingerilor din ceruri ”(Luca 12, 8). Parintele Ioan Ungureanu este cel mai prigonit preot la ora actuala pentru dreptate si adevar. Sa-l intareasca Bunul Dumnezeu, sa-i dea rabdare si putere in lupta impotriva ereziei si a ereticilor!
Parintele da dovada ca nu-i este frica decat de Hristos, pe care nu vrea sa-L tradeze. Iata diferenta intre un preot si popii care de frica nu-si asuma cu adevarat preotia. Un preot vrednic, dar si o comunitate vrednica. Bunul Dumnezeu sa-i intalneasca pana la intalnirea cu vesnicia!
Cum a fost în Rusia când ÎPS Serghie a dat mâna cu statul sovietic sub motivul că vor înceta prigonirile, dar ele n-au încetat nicicum, așa și în România de azi, mai marii BOR în frunte cu „șeful” au dat mâna cu statul, și statul răspunde la ordinele lui Daniel. O parte din Biserica Rusă din anii 1927, când Serghie a vândut Ortodoxia rusă, a emigrat continuând astfel ținerea dreptei credințe ortodoxe. La noi oare cum va fi? Oare diferit? Din ce se vede, nu credem. Mafia italiană a fost mic copil pe lângă ce vedem că există azi pe la noi. Mergem înainte cu Domnul, căci nu de cei care ucid trupul trebuie să ne temem, ci de Cel care poate trimite sufletul în gheenă pentru vecii cei nesfârșiți. Și dacă Hristos a învins lumea prin moarte, și noi putem să o învingem dacă Îl urmăm. Doamne ajută !
DOAMNE FERESTE DE OMUL PROST, CUM SA SPUI CA PARINTELE NU TREBUIE SA MEARGA CU BOTEZUL PRIN SAT FARA AUTORIZATIA, CINE POATE DA AUTORIZATII IN ACEASTA SITUATIE ,IN AFARA DE DUMNEZEU. ACEASTA ESTE TRADITIA ROMANILOR DIN MOSI STRAMOSI, BAI ANTIHRISTILOR BATU-V-AR CRUCEA ,VRETI SA VA IMPOTRIVITI TRADITIILOR SI DATINILOR BISERICII STRAMOSESTI, DAR NU VE-TI REUSI NICIODATA, CACI BISERICA ESTE APARATA DE FIUL LUI DUMNEZEU IISUS HRISTOS CARE S-A JERTFIT PENTRU EA.
Hristos nu le da acte apostolilor ,erau chemati.Nu actele mantuiesc,iertarea lui Dumnezeu da….
Un indemn pentru toti crestinii ortodocsi:
http://manastirea.petru-voda.ro/2017/12/30/protestantizare-de-craciun/