Intr-un interviu acordat Ziare.com privind perspectivele anului 2018, Iulian Fota remarca, printre altele, faptul ca „se schimba ecuatia EST-VEST in zona Marii Negre”, Estul nemainsemnand doar Rusia, ci si China. Mai mult, Romania este definita in studiile de specialitate ca „frontline state„, ceea ce inseamna ca, daca va incepe un razboi cu Rusia, el „va incepe pe teritoriul nostru”, mai subliniaza acesta.
Militarii romani fac pregatiri, dar politicienii nu inteleg mesajul si, pe „fundalul unei lupte politice interne sterile”, „se joaca cu tara”, ignorand sistematic securitatea nationala, cea mai importanta politica publica a unei tari.
„Pana cand? Pana cand istoria ne va pedepsi pentru ca o ignoram”, avertizeaza Iulian Fota in interviul acordat Ziare.com.
Care sunt principalele provocari ale anului 2018 in privinta evolutiilor pe scena internationala?
Anul 2018 va fi cel putin la fel de complicat, de prost, ca 2017, daca nu chiar mai prost, pentru ca nu vad cai de ameliorare, de scadere a marilor tensiuni globale.
Eu propun sa incercam sa folosim cat mai des cuvantul global, chiar in loc de international sau mondial, pentru a fi in ton cu vremurile. Vechea ordine internationala, liberala, occidentalizata, este deja in proces de destructurare sau de restrangere, ea urmand sa fie inlocuita de una globala, pe care marile puteri sa speram ca o pot construi pasnic, prin negocieri si nu prin conflict.
Vechea ordine este contestata inclusiv in Europa, mai ales in Europa de Est, unde continua razboiul impotriva Ucrainei, dar si in Balcani, unde, alaturi de Rusia si Turcia, mai avem si China, pentru ca Beijingul reclama si el o bucata de influenta, sperand sa profite de pe urma resurselor limitate ale UE sau ale Rusiei.
Revenind la ce m-ati intrebat, eu cred ca va continua dezoccidentalizarea sistemului global, ascensiunea economica si politica a Chinei, a Indiei a altor state neoccidentale continuand. Tocmai datorita acestei reasezari, politica globala este din ce in ce mai mult una de mare putere, consecinta cea mai vizibila fiind remilitarizarea politicii externe.
SUA, China, Rusia, Turcia, Iranul conteaza tot mai mult in aceasta noua politica globala, pentru ca au semnificative capabilitati militare. Acum aproximativ doua luni, Teheranul avertiza Europa ca ar putea mari raza de actiune a rachetelor sale, pentru a aduce tarile europene in zona lor de actiune, transformandu-le in tinte. Pentru o tara mica sau mijlocie precum Romania, remilitarizarea politicii externe a fost intotdeauna o veste proasta.
Deci, si in 2018 lumea va continua sa fie un loc periculos.
Care vor ramane punctele fierbinti ale globului? Ar putea fi stinse unele dintre ele la anul? Exista riscul sa apara si altele?
Avem atat de multe puncte fierbinti de urmarit, atatea probleme de gestionat ca nici nu mai conteaza daca apar si altele noi. Mai ales ca cele vechi, repet, se prezinta chiar mai prost decat in 2017. Tensiunile cu Rusia vor continua, anul acesta, alaturi de Washington, mai multe cancelarii europene completand lista tarilor care-si exprima neincrederea (chiar teama) fata de Moscova.
Londra, Haga, Parisul, Madridul si-au exprimat in ultimele luni argumentele referitoare la starea relatiilor proaste cu Moscova, de la razboi informational sau cibernetic si manipularea alegerilor, pana la teama de mega-sabotaje. Doar acum cateva zile seful statului major al armatei britanice avertiza asupra posibilitatii ca submarinele rusesti sa poata intrerupe vitalele cabluri occidentale de comunicatii submarine.
Tarile occidentale vor continua sa caute cai de acomodare cu noua situatie mondiala, in care China se prezinta ca prima economie a lumii si tara cu al doilea buget al apararii.
In 2017, inclusiv UE a devenit mai atenta, chiar mai critica, asupra relatiilor cu Beijingul, trebuind sa ia in calcul noua forta geopolitica a dragonului asiatic. Prin forta economiei sale si prin noua sa ambitie, materializata in mega-planul „One Belt, One Road”, China transforma deja geografia, unind Asia cu Europa.
Dupa Rusia si Turcia, si China incepe sa opereze cu conceptul de EURASIA. Ca un corolar al celor de mai sus vor continua tensiunile intre SUA si Coreea de Nord, neintrezarindu-se nicio cale de relaxare sau de ameliorare a situatiei.
In Orientul Mijlociu, in ciuda calmarii situatiei din Siria, tensiunile cresc. Avem din nou perspectiva unui razboi interstatal, din cauza jocului de suma zero dintre Iran, marele beneficiar al evolutiilor de pana acum, si Arabia Saudita, dar si din cauza competitiei acerbe dintre populatiile sunni si shia. Deja avem un razboi intre cele doua, prin interpusi, in Yemen.
Tot in Orientul Mijlociu avem o Turcie ce pare tot mai tentata de competitie, poate chiar confruntare, cu Occidentul, asistand totodata la o deteriorare rapida a relatiilor Ankarei cu toate cele trei entitati occidentale importante: SUA, UE si Israelul.
Si nu in ultimul rand, avem recentele tensiuni generate de decizia SUA referitoare la implementarea deciziilor americane pentru mutarea ambasadei SUA la Ierusalim.
Vesti bune in 2017 nu am avut?
Avem si cateva evolutii internationale pozitive in interiorul lumii occidentale.
In primul rand, UE a traversat cu bine un an ce parea exploziv. La inceputul lui 2017 ne temeam de alegerile din Olanda, unde radicalii ar fi putut sa castige, ceea ce ar fi influentat negativ Franta. Iar o eventuala victorie a doamnei Le Pen ar fi putut duce la Frexit si sfarsitul UE in actualul format.
Iata ca, la finalul lui 2017, UE arata mult mai bine. In Olanda au castigat centristii, chiar centru-dreapta, in Franta Emmanuel Macron a avut o victorie superba, pe o deplina agenda europeana, si anul se incheie cu victoria doamnei cancelar Merkel (este adevarat, mai putin spectaculoasa decat ne-am fi dorit, dar necesara). Sunt convins ca, in final, Germania va avea un guvern pro-european.
Vesti bune am avut si in relatia transatlantica. Angajamentul militar american in Europa a fost sporit, in acest moment avand tancuri americane inclusiv la Constanta. Presedintele Trump a reconfirmat importanta articolului 5, fapt cu atat mai remarcabil cu cat asta s-a intimplat in timpul importantei intalniri de la Washington cu presedintele Romaniei, Klaus Johannis.
NATO isi exerseaza deja capabilitatile, inclusiv pe teritoriul Romaniei, unde a avut loc unul dintre cele mai importante exercitii, urmarind sa-si puna la punct logistica de razboi.
In Occident vrem in continuare pace, dar pentru ca vremurile sunt atat de complicate vrem sa fim pregatiti si de razboi. Si luam foarte serios in calcul un astfel de scenariu.
La ce trebuie sa fie Romania mai atenta in imediata sa apropiere? Care sunt principalele amenintari?
In primul rand, la Rusia si actiunile ei, vizibile sau acoperite, destinate indeplinirii obiectivelor sale. Moscova va continua sa actioneze hotarat si inteligent in vederea diluarii influentei Occidentului in zona noastra. Rusia va continua sa fie anti-occidentala, post-imperiala si iredentista. Actiunea ei va fi globala, dar pe noi trebuie sa ne intereseze in primul rand proiectia intereselor rusesti in Europa Centrala si de Est, Balcani si Orientul Mijlociu.
In al doilea rand, trebuie sa intelegem ce inseamna aceasta noua centralitate a Marii Negre. Datorita globalizarii, Marea Neagra nu mai este o regiune marginala a Vestului, ci un nou centru geopolitic al unor evolutii complicate si potential periculoase pentru noi. Se schimba ecuatia EST-VEST in zona Marii Negre, Estul nemainsemnand doar Rusia. Est poate fi la fel de bine China, care este tot mai prezenta in zona noastra sau chiar Turcia, daca Ankara va prefera o relatie de competitie, chiar de confruntare cu SUA si UE.
Este foarte posibil ca in zona Marii Negre sa ne confruntam cu noua realitate geopolitica a Eurasiei, pe vector chinezesc, iar aici avem o problema. Ca orice tara vestica, suntem obisnuiti sa operam separat cu idea de Europa sau Asia. Va trebui sa incepem sa ne gandim ce ar putea insemna EURASIA pentru noi, atat varianta rusa, cat si cea chineza. Este o oportunitate sau o amenintare?
In fine, va trebui sa combatem diluarea ideii de Vest, in special in Europa Centrala, unde tot felul de populisti iresponsabili, pentru interese individuale, se joaca cu soarta noastra a tuturor, incercand sa ne prosteasca cu salvari facile. Foarte inteligent, acum cateva luni, Romania explica la Washington importanta aliatilor europeni, in timp ce la UE explica importanta cooperarii cu NATO si nevoia maririi bugetului apararii la 2%, ca o investitie de credibilitate intr-o relatie cat mai stransa cu aliatii nostri americani.
Care sunt principalele amenintari de securitate nationala?
Pe zona militara stam ceva mai bine, mai ales acum dupa importantele decizii luate de SUA si NATO in favoarea noastra. Avem tancuri si trupe americane la Constanta, avem comandamente NATO si prezenta militara aliata. Nu este suficient, dar suntem pe drumul cel bun. In alta parte vad eu o problema.
Din punct de vedere al securitatii nationale, va trebui sa depunem un efort sporit de intelegere, dar si de organizare in gestionarea a ceea ce eu am denumit, sub influenta lui Zygmunt Baumann, „lichefierea securitatii nationale”. Sub aceasta cupola intra spionajul si subversiunea politica, atacurile informationale, atacurile cibernetice sau terorismul. Toate aceste fenomene au o mare calitate: se deruleaza „acoperit”, sunt greu de atribuit si, de aceea, cei care le pun in opera beneficieaza de o protectie sporita.
Odata ce eficienta unor astfel de arme a fost dovedita (iar aici trebuie sa recunosc ca Rusia ne-a ajutat cat a putut), ele vor fi tot mai utilizate. Mai ales ca o astfel de metoda ne ofera salvarea ipocriziei care caracterizeaza uneori relatiile internationale si astfel putem depasi impasul in care uneori competitia globala pentru putere ne poate pune.
Cu grija, ne putem razboi rece unii cu altii, fara sa mai fie nevoie sa apelam la arsenalul greu, militar, mai ales cel nuclear.
Problema este ca pentru o tara ca Romania, atat de framantata intern, politic, o astfel de provocare reclama reorganizari in arhitectura de securitate nationala. Uitati-va ca nici macar legea securitatii cibernetice, vitala, nu a fost inca adoptata de Parlament.
O recomandare pentru 2018?
Cea mai mare problema a Romaniei nu este neaparat periculoasa situatie internationala in care se afla, ci incapacitatea clasei politice de a intelege toate aceste schimbari, pe fundalul unei lupte politice interne sterile. Si-au gasit cel mai prost moment sa se joace cu tara. Nu avem nici un document al Parlamentului sau Guvernului, sau al vreunui partid politic din care sa tragem concluzia ca politicienii nostri au inteles actualele framantari internationale si stiu cum sa navigheze cu tara asta ca in final sa ne fie bine la toti.
Poate, cu o exceptie notabila – Strategia nationala de aparare a Tarii din 2015, unde sunt reflectate unele din schimbarile la care m-am referit si eu mai sus. Din pacate, insa, nici acest document nu insista pe gradul ridicat de pericol al acestor vremuri.
Or, eu cred ca, dincolo de noi, expertii, este obligatia clasei politice sa spuna cetatenilor acestei tari ca „vacanta s-a terminat”, ca traversam o epoca mult mai periculoasa si ar fi bine sa ne pregatim pentru ea. Dar tocmai aici este problema pentru ei.
Daca vremurile sunt atat de proaste, de periculoase, voi, politicienii de ce continuati sa va jucati cu tara, indiferent ce inseamna asta: proasta guvernare, ineficienta economica sau combaterea coruptiei? Si pana cand? Pana cand istoria ne va pedepsi pentru ca o ignoram.
In studiile internationale despre aceasta zona a Europei, Romania este definita ca „frontline state„. Stiti ce inseamna asta? Daca, Doamne fereste, incepe razboiul cu Rusia, el, razboiul, va incepe pe teritoriul nostru. De ce credeti ca toata vara s-au facut teste la sirenele de aparare civila? Militarii au priceput mesajul, clasa politica ce mai asteapta?
Am multa cazuistica prin care pot sa arat ca securitatea nationala, altfel cea mai importanta politica publica a unei tari, in Romania este ignorata sistematic. Daca nu ar fi omniprezenta campanie de denigrare a unor institutii de securitate nationala aproape ca nu s-ar discuta public de domeniul asta. Desi nu asta este dezbaterea pe care eu mi-o doresc.
Prin urmare, implor clasa politica, incepand cu presedintele Romaniei si pana la ultimul primar, sa-si faca mai mult timp pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a discuta cu expertii despre periculoasele vremuri in care deja ne aflam si pe care va trebui sa le traversam cu bine.
Decizii complicate, grele, cu ambele variante proaste, vor trebui luate si ele necesita pregatire din timp. Poate ca inca nu este prea tarziu. Cum spunea alta data cronicarul, din nou „este cumpana mare pamantului nostru si noua!„.