- Aluminiul pătrunde prin membrana ce separă creierul de sânge.
- Metalul se acumulează în celule care mențin un mediu intern nemodificat.
- Bolnavii de autism pot avea modificări genetice care îi predispun să acumuleze aluminiu.
- Doctorul discreditat public Andrew Wakefield a legat autismul de vaccinul MMR în 1995.
- Părerile sale au fost masiv discreditate, dar Organizația Mondială a Sănătății spune că temerile legate de vaccinuri au speriat multă lume.
Aluminiul din vaccinuri poate cauza autism, fapt sugerat de noi cercetări
Copiii autiști au până la de 10 ori mai mult metal în creier decât este considerat normal la adulți, conform studiului.
Aluminiul pătrunde prin membrana ce separă creierul de sângele ce circulă și se acumulează în celulele implicate în menținerea unui mediu intern constant, cum ar fi temperatura, mai susține studiul.
Autorul studiului Profesorul Chris Exley de la Keele University, a spus: „Poate că acum avem legătura dintre vaccinare și Tulburarea de Spectru Autist – TSA (Engleză: autism spectrum disorder – ASD), legătura fiind includere unor adjuvante din aluminiu în vaccin.”
Cercetătorii speculează că bolnavii de autism au modificări genetice care îi fac să accumuleze aluminiu, pe care oamenii sănătoși îl pot elimina.
Rezultatele sunt controversate, după ce gastroenterologul căzut în disgrație, Andrew Wakefield, a spus în 1995 că vaccinul MMR (Vaccinul contra Pojarului, Oreionului și Rubeolei) este legat de boli ale tractului gastrointestinal și autism.
Opinia Domnului Wakefield a fost discreditată masiv, totuși OMS susține că temerea oamenilor de vaccinuri face ca, în mare parte copiii mici, să fie neprotejați împotriva pojarului.
Într-un articol pentru The Hippocratic Post, Profesorul Exley discută despre cum aluminiul se acumulează în creierele bolnavilor de autism și dacă vaccinurile pot fi problema.
Aluminiul ajunge în creier și se acumulează
Cercetări făcute la Keele University, publicate în Journal of Trace Elements in Medicine and Biology, aduc cea mai puternică indicație de până acum că aluminiul este o cauză a TSA.
Conținutul de aluminiu al țesutului creierului de la 5 donatori care au murit cu un diagnostic de TSA a fost extraordinar de mare, unele dintre cele mai mari valori măsurate până acum în țesutul creierului uman.
De ce, de exemplu, ar fi unul dintre lobii principali ai unui băiat de 15 ani cu autism 8.74 (11.59) micrograme/g masă uscată – o valoare care este de cel puțin 10 ori mai mare decât ar fi considerată acceptabil pentru un adult, ne luând în considerare că vorbim despre un copil?
Totuși, atât timp cât conținutul de aluminiu pentru fiecare dintre cele 5 creiere a fost șocant de mare, locația aluminiului în țesutul creierului care a fost folosit pentru test a ieșit prea mult în evidență.
Majoritatea aluminiului a fost identificat în celule non-neuronale, care sunt implicate în menținerea unui mediu intern constant.
Aluminiul a mai fost găsit în celule inflamate ale creierului, lângă probe clare ale celulelor inflamate încărcate masiv cu aluminiu ce intră în creier prin intermediul membranelor înconjurătoare și a celor ce separă creierul de sângele ce circulă.
Faptul că majoritatea aluminiului găsit în țesutul creierului în TSA a fost în celule și a fost asociat cu țesuturi ce mențin mediul intern al corpului este, cel puțin până acum , unică pentru TSA și poate începe să explice de ce tinerii adolescenți aveau așa mult aluminiu în creiere.
Bolnavii de autism pot fi mai puțini capabili să elimine din organism aluminiul acumulat
Poate există ceva în structura genetică a unor indivizi specifici care îi face predispuși să acumuleze și să rețină aluminiu în creier, precum este sugerat similar pentru indivizii cu boala Alzheimer ce a fost moștenită genetic.
Noile dovezi sugerează puternic că aluminiul intră în creier în TSA prin celule inflamate ce au fost încărcate cu aluminiu în sânge și/ sau limfă, așa cum este cazul pentru anumite celule imune situate la locul injecției vaccinurilor ce conțin aluminiu pentru a crește răspunsul sistemului imunitar.
Acest articol a fost original publicat de câtre The Hippocratic Post și reprodus cu permisiunea lor.
