„Şi nu ne duce pe noi în ispită” spunem noi, sau cel puţin ar fi trebuit să spunem, în fiecare seară … conştienţi, sau cel puţin ar fi trebuit să fim conştinenţi, de faptul că fără ispită nu se iveşte virtutea.
Aşa deci, se întâmplă în viaţă că… mergem pe un pod de lemn şi la mijloc de drum, se rupe o frânghie, a doua, a treia – rămâi în bătaia vântului deasupra prăpastiei, agăţat de singura frânghie rămasă.
TU ce faci?
Acum aici se stoarce rezumatul vieţii tale. Eşti un visător sau un realist? Un optimist sau pesimist? Mai eşti ateu sau devii credincios? Contează? De-a dreptul răspunsul îţi decide soarta. De-a dreptul ăst’ răspuns toată viaţa îţi decide soarta, fie că ai mers vreodată pe un pod de lemn sau nu.
Rămas în bătaia vântului deasupra prăpastiei, agăţat de singura frânghie rămasă:
Un visător se va întrista că oamenii nu au aripi sau va aştepta salvatoarea pasăre măiastră sau mai nou va „sta în telefon, pc, televizor, distracţii, alcool” sau alte patimi grele accesibile, detaşându-se de provocările vieţii în nepăsare, până face POC şi cu asta îşi sfârşeşte rezumatul.
Un realist va calcula rapid că are 93,75% probabilitate că şi a patra frânghie nu va rezista şi 6,25 % probabilitate viceversă.
Un pesimist (fie el visător sau realist înverşunat) va da drumul imediat frânghiei de care atârnă că doar vezi realitatea e cruntă şi la ce bun să te mai oboseşti, totul a fost predestinat nu.
Un optimist, ştim noi, se va ţine strâns de şansa de a se salva de tocmai 6,25 % şi nu va exista pentru el nici urmă de gândire că ar putea face altceva decât să LUPTE.
Un creştin prin definiţie nu poate fi decât un optimist convins, luptând pentru Viaţă nu ca un ateu mişcat de frica de moarte, ci ca un rob a Lui Hristos care va fi cercetat de Stăpân cum a chivernisit darul Vieţii care i-a fost încredinţat. Un creştin nu poate fi decât un optimist convins şi mai mult decât atât exclamând: Slavă Ţie Doamne, mulţumesc Ţie Preasfântă Treime că pentru multa bunatatea Ta şi pentru îndelunga-rabdarea Ta, nu Te-ai mâniat pe mine păcătosul, nici nu m-ai pierdut pentru fărădelegile mele, ci ai făcut iubire de oameni după obicei şi nu m-ai lăsat fără cale de izbândă. Cred Doamne, ajută necredinţei mele.
Aşa să lupţi. Însă lupţile să nu le cauţi aşa.
Calea cea scurta:
„Şi nu ne duce pe noi în ispită”
Doamne ajută.
Oricum, cei ce practica aceste sporturi, pe langa nebunia riscului continuu au si niste abilitati deosebite, mult antrenament si un curaj deosebit. Sunt foarte atras de domeniu, insa nu pot pune in practica mare lucru. Dar am observat ca facand niste lucruri simple, usoare pentru mine, pareau mari riscuri pentru unii din exterior care considerau foarte riscant deoarece ei nu puteau face, insa pt mine era o reala placere, constientizam riscul dar aveam control total in acelasi timp. Si ma refer la chestii sportive simple, nimic extrem, dar iata ca unele lucruri simple sau putin grele par extreme pentru unii, iar cele cu adevarat extreme par nebunie curat desi cei ce le practica sunt coerenti, ei stiu ce fac constientizand desigur riscul de a muri la orice greseala.
Alex Honnold – Extreme Free Solo Rock Climber – „Cliffhanger” (Before El Capitan Climb)
https://www.youtube.com/watch?v=WC-a0uASo4E
GoPro Line of the Winter: Nicolas Falquet – Switzerland 4.14.15 – Snow
https://www.youtube.com/watch?v=EMVPpPE_Bx4
Cine a fost prin munti stie ce inseamna sa te afli la o asa inaltime si cat de riscant e si astia urca si coboara si fac sa para usor ceea ce este practic imposibil pentru mai mult de 99% din populatia lumii.
Cei care aveti astfel de tentatii ganditi-va la urmatorul lucru: daca iti pui viata in pericol in mod nejustificat, si mori in acel eveniment, la Dumnezeu esti trecut ca ti-ai facut seama singur. Deja cei care mor din cauza betiei is trecuti la sinucigasi. Acest lucru l-a spus Sfantul Paisie de la Neamt, care a refuzat sa pomeneasca la slujbe pe un om care a murit in stare de betie. Iar despre cei cu sporturile extreme avem marturie acel ascet care a cazut in inselare si s-ar aruncat intr-o fantana, la indemnul diavolului. Nici el nu si-a propus sa moara, la fel cum nici cei cu sporturile extreme nu isi propun. Dar la Dumnezeu esti trecut la sinucigasi, pentru ca ai desconsiderat darul vietii si unicitatea ei, si te-ai pus singur in pericol fara nici o pricina justificata.
In general, din marturiile despre vamile vazduhului si din alte marturii ale ortodocsilor care au fost dincolo se vede ca de multe ori standardele noastre sunt mai mici decat standardele adevarate, cele cu care lucreaza Dumnezeu. Unul vorbea cu un prieten, care a spus: „Dumnezeu nu exista”, la care el a zis:”Poate”. Si pentru acest lucru dracii il acuzau la vami ca s-a lepadat de Dumnezeu.
Acel pustnic despre care v-am spus era un mare postitor, mai mult decat toti parintii din vremea lui, dar a cazut in inselare (si din cauza lipsei de dreapta socoteala, si din cauza ca nu tinea legatura cu parintii). El nu intreba pe batrani despre gandurile lui, nici nu venea la slujbele obstesti ale Bisericii (sper sa nu gresesc cu informatiile). Pana la urma, a inceput incet-incet sa asculte de indemnurile dracilor, si intr-un final dracii l-au indemnat sa se arunce intr-o fantana, ca nu va pati nimic. Dupa ce a murit acel pustnic numit Iron, unul din batranii cei mari (despre care stim noi din carti) plangea fara mangaiere, si se ruga la Dumnezeu ca macar acest lucru sa-l obtina, ca sa nu fie trecut pustnicul impreuna cu cei care si-au facut seama singuri.
Sportul estrem are la baza o mare patima: mandria si slava desarta.
Aproape toti care fac sport extrem se filmeaza si dupa aceea asteapta sa fie ridicati in slavi de cei care vad. Sa doboare recorduri, sa fie scris numele lor in cartea recordurilor.
Ceilalti care fac fara sa ii vada nimeni incearca sa isi demonstreze lor insusi ca sunt speciali, ca sunt buni, ca nimeni nu este ca si ei, adica mandrie draceasca.
Ca si ortodox sunt constient ca daca nu ma pazea ingerul pazitor si Hristos trebuia sa fiu mort de cel putin 10 ori pana acum.
Avem un mare campion in formula 1 care a ajuns o leguma la ski si multe alte exemple de unde reiese ca fara Dumnezeu nu putem face nimic.
Practicantii de sporturi extreme sunt doar niste rataciti care isi cauta un scop in viata in intuneric.
Sunt sigur ca nici un practicant de sportri extreme nu este capabil sa:
– sa stea zeci de ani pe un stalp cum au stat sfintii stalpnici
– sa traiasca in posturi aspre ca si sfintii
– sa traiasca in curatenie trupeasca
– sa suporte chinurile pe care le-au suportat mucenicii si sa renunte la tot ce aveau material si la insusi viata lor
pentru Hristos
Nu sunt de apreciat, sunt de plans pentru ca in loc sa foloseasca acele puteri pentru mantuire le pierd degeaba pentru putina slava lumeasca.
Si din moment ce daca o persoana moare la duel este considerat ca s-a sinucis cred ca daca un practicant de sport extrem moare in timp ce il practica este considerat tot un sinucigas.
Ceea ce au facut pustnicii era tot ceva extrem, doar ca era dublat de rugaciune, era in duh crestinesc, era supravietuire asumata, de buna voie, de fapt era mentinerea trupului la limita supravietuirii. Si nici un practicant de sporturi extreme nu ca nu ar putea face, cu siguranta ca ar putea daca ar fi motivat si ar vrea caci sunt persoane foarte puternice si curajoase insa ei de obicei sunt persoane cu bani care mananca bine, au echipamente de top, foarte scumpe si si-au facut din aceste tipuri de distractii extreme un scop in viata.
Vrei sa faci lucruri extreme?
Vrei sa fii erou in vesnicie?
Luptate-te pana inchizi ochii, fara pauza cu: trupul, lumea si diavolii.