Un nou studiu danez, corelat cu studii anterioare privind diferite tipuri de cancer, confirmă: Chimioterapia duce la o scădere a eficienței rețelei neurale a creierului, ce se poate manifesta printr-o reducere a funcțiilor cognitive.
Un studiu coordonat de cercetători de la Universitatea Aarhus descrie cum chimioterapia afectează rețelele neurale și funcțiile cognitive. Ca o parte integrală a studiului, o echipă de specialiști în domeniul sănătății au înregistrat, în total, 64 de bărbați care au fost operați pentru cancer testicular. Cercetătorii au notat cazurile a 22 de bărbați ce au făcut chimioterapie după operație, pe când restul au făcut doar operația.
Pacienții au fost supuși controlului RMN (Imagistică prin Rezonanță Magnetică) atât la începutul studiului cât și după șase luni. Voluntarii au fost de acord și cu efectuarea unor teste neuro-psihologice în vederea evaluării capacității de concentrare și memoriei. S-a constatat că cei care făceau chimioterapie aveau rezultate îngrijorătoare comparativ cu pacienții care nu urmau acel tratament. (Articol relevant: Efectele chimioterapiei asupra creierului sunt reale: Chimioterapia cauzează afectarea ireversibilă a creierului)
Potrivit relatărilor cercetătorilor, pacienții din grupul de chimioterapie au prezentat manifestări cognitive mult mai slabe după șase luni. De asemenea, datele colectate în urma tomografiilor au scos la iveală faptul că pacienților cărora au parcurs tratamentul prin chimioterapie, le-a fost afectată sever capacitatea neuronală de a forma noi conexiuni.
”Tomografiile noastre arată că rețelele neurale ale pacienților noștri au fost grav afectate în urma chimioterapiei. Există șanse ca creierul să nu fie capabil de a procesa informațiile la fel de efectiv precum o făcea înainte…punem în lumină o problemă care de obicei este tratată cu superficialitate, sau chiar evitată. Unii dintre pacienți întâmpină dificultăți în găsirea de ajutor privind problemele cognitive apărute după chimioterapie. Studiul nostru se concentrează pe confirmarea existenței și gravității acestor probleme, venind în ajutorul celor care își doresc să se recupereze”, autorul principal, Ali Amidi, într-un interviu pentru Science Nordic online.
Expertul Christoffer Johasen, liderul Centrului de cercetare danez în domeniul oncologiei, a elogiat acest studiu descriindu-l ca fiind puternic și bine-realizat. Johansen a notat că având probleme cognitive poate însemna dificultăți în aducerea aminte, efectuarea atribuțiilor, mersul la serviciu, sau participarea activă la o conversație. Pe lângă asta, a punctat că reducerea capacității cognitive produsă de chimioterapie poate constitui o problemă gravă în cazul în care pacienții nu se comportă la fel ca înainte de începerea tratamentului. Cu toate acestea, sursa problemelor de ordin cognitiv rămâne încă neclară: se pot datora fie chimicalelor utlizate în chimioterapie, fie stresului acumulat în timpul efectuării tratamentului, adaugă expertul.
Un expert din S.U.A. a ajuns, de asemenea, la concluzia că acest studiu bine-realizat este unul dintre puținele ce fac referință la legătura strânsă dintre problemele cognitive și efectuarea chimioterapiei. Potrivit acestui expert, un număr mare de cercetări privind diferitele tipuri de chimioterapie au ajuns la același rezultat, în special la pacienții cu cancer mamar. Studiul recent a demonstrat că bărbații cu funcții cognitive deficitare sunt predispuși unui risc mult mai mare de a manifesta schimbări la nivelul rețelei neurale, în urma chimioterapiei, adaugă cercetătorul.
”Studiul danez încurajează eforturile depuse pentru studiile anterioare privind alte tipuri de cancer care sugerează că chimioterapia duce la o scădere a eficienței rețelei neurale a creierului, ce se poate manifesta printr-o reducere a funcțiilor cognitive. Precum și-n cazul celorlalte studii, există o anumită limită efectuării de cercetări. Dar această limită corespunde, în mare măsură, limitelor la care s-au oprit și studiile anterioare. De exemplu, numărul pacineților implicați în studiu este relativ mic, factor ce determină imprecizia rezultatelor. Dar cum am mai spus, rezultatele acestui studiu se aliniază cu rezultatele obținute în cercetările anterioare,” spune omul de știință American, Brenna McDonald, profesor asociat al Centrului de Neuroimagistică al Universității de Medicină din Indiana.
Surse:
Citiți vă rog și:
- Efectele CHIMIOTERAPIEI: Tumorile se extind, EFECTELE SUNT CATASTROFALE / Exista CANCER in antichitate? De ce cazurile de cancer au crescut de cateva ori doar in cativa ani? CANCERUL este o BOALA CREATA DE OM?
- NOI STUDII: Chimioterapia CREȘTE numărul de CELULE CANCEROASE din sânge și duce la RĂSPÂNDIREA lor în organism
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.