”Mândria omenească zice: noi facem, noi realizăm, și începem să construim turnul Babel. Îi cerem Lui Dumnezeu socoteală pentru faptele Lui, vrem să fim conducătorii lumii, visăm la tronuri dincolo de nori – însă nimeni și nimic nu se supune lumii și neputința omenească se dovedește cât se poate de clar o experință amară. […]
Nimeni și nimic nu-l poate vătăma pe om, dacă el însuși nu se vatămă pe sine și, dimpotivă, pe cel ce nu renunță la păcat, nici o mie de mijloace mântuitoare nu îl pot ajuta. Prin urmare, singurul rău este păcatul. Iuda a căzut, aflându-se alături de Măntuitorul, iar dreptul Lot s-a mântuit, trăind în Sodoma. […]
Acum a venit parcă vremea încercării – să se vadă dacă suntem în credință sau nu. Trebuie să știm și faptul că își poate păzi credința numai acela care crede sincer și cu înflăcărare, căruia Dumnezeu îi este mai scump decât orice. Iar aceasta, ultima, poate exista numai în cel care se păzește de tot păcatul, care își păstrează curăția. […]
Și episcopul Ignatie Brianceaninov […] spune că la fel ca celelalte patimi, patima slavei deșarte nimicește credința în inima omului. Asemenea lor ea face inima inaptă pentru credința în Hristos, pentru mărturisirea lui Hristos…
Starețul Nicon de la Optina, Sfaturi în vremuri de prigoană, Editura Egumenița, 2009
Citiți continuarea aici.
Asta în care suntem nu-i alta decât vremea încercării. Fiecare să se întrebe la orice secundă: Cum stau, ortodox sau nu? Însă cine aprobă tacit sau pe față ecumenismul, acela n-are rost să se mai întrebe, căci el este căzut deja în erezie. Mai mult decât aceste nu am a transmite. Încă nu s-a tras linie, dar nu-i bine să stai nicio secundă cu erezia la masă, darămite să te faci frate cu ea. Doamne ajută !
„Ce va fi? Cum va fi? Când va fi? Dacă se va întâmpla ceva – încotro vom apuca? Dacă va începe prigoana – unde vom găsi întărire și mângâiere duhovnicească?
O, Doamne, Doamne! Și o nedumerire cumplită îți învăluie sufletul când vrei să prevezi totul cu mintea ta, să pătrunzi în taina viitorului, necunoscut nouă și tocmai de aceea înfricoșător. Mintea este neputincioasă. Planurile ei, mijloacele născocite de ea – sunt vise copilărești.
Omul se trezește și totul dispare, lovit de crunta realitate. Și toate planurile se năruiesc. Unde este așadar, nădejdea?!
Nădejdea este în Dumnezeu. Domnul este nădejdea mea și scăparea mea! Dacă mă las pe mine și tot ce mă înconjoară în voia lui Dumnezeu, îmi găsesc pacea sufletului meu. Dacă mă las în voia lui Dumnezeu, Dumnezeu va face voia Lui cu mine. Iar ea este întotdeauna bună și desăvârșită. Dacă eu sunt al lui Dumnezeu, Domnul mă va ocroti și mă va mângâia.”
In ultima vreme m-am framantat foarte mult gandindu-ma la viitorul care se pare ca nu va fi prea frumos. Pentru cei care avem familie si copii va fi si mai greu 🙁 Cuvintele acestea m au linistit putin…e bine sa ne lasam in voia Lui Dumnezeu, pana la urma ce putem face noi oamenii? nu avem nici o putere. Singurul lucru pe care putem sa il facem este sa ne rugam. Eu personal ma gandesc ca poate mai sunt in lumea asta oameni cu viata sfanta, poate nestiuti de nimeni, oameni care se roaga pentru noi toti si pentru care se mai milostiveste Dumnezeu de noi. Trebuie sa fim constienti de ce vremuri traim, sa fim in permanenta treji dar in acelasi timp sa nu deznadajduim.. cum sa facem asta? e foarte greu sa pastram un echilibru.
”Mă duc la mormintele stareților răposați, mă închin înaintea lor, cer ajutorul rugăciunilor lor, iar pentru ei cer de la Domnul fericire veșnică în cer. Mormintele acestea spun multe cugetelor și inimilor noastre – dinspre aceste morminte reci adie un aer cald. Înaintea privirilor minții se înalță minunatele chipuri ale răposaților titani ai duhului. Zilele acestea nu o dată mi-am amintit de batiușca Varsanufie. Mi-am amintit cuvintele lui, învățătura lui, pe care mi-a dat-o o dată și, poate, nu numai o dată. Îmi spunea: ,,Apostolul poruncește: ,,Cercetați-vă pe voi înșivă și vedeți dacă aveți credință” și continua: ,,Uitați ce spune același apostol: ,,Călătoria am săvârșit, credința am păzit, de acum mi se pregătește cununa”. Da, mare lucru să-ți păstrezi credința. De aceea vă spun și eu, cercetați-vă pe voi înșivă și vedeți dacă aveți credință. Dacă vă păziți credința – puteți avea bună nădejde cu privire la soarta voastră”.
Când mi-a spus toate acestea răposatul stareț,și mi-a spus frumos, cu însuflețire, pe cât îmi aduc aminte, seara, la lumina liniștită a candelei, în chilia lui dragă și plăcută, am simțit că îmi spune ceva minunat, înalt, duhovnicesc. Mintea și inima mea au absorbit cu lăcomie cuvintele lui…
Și înainte auzisem această cugetare apostolică, dar nu produsese asupra mea un asemenea efect, o asemena impresie. Mă întrebam ce este deosebit în a-ți păstra credința? Eu credeam, și credeam ortodox. Nu aveam nici o îndoială. Însă atunci am simțit – nu spun că am înțeles,ci numai că am simțit – că în cugeterea aceasta există ceva măreț, ceva cu adevărat măreț, ca în pofida tuturor ispitelor, a tuturor încercărilor vieții, a tuturor smintelilor, să păstrezi în inima ta focul sfintei credințe nestins, și nestins până la moarte, căci s-a spus:,,călătoria am săvârșit”, adică toată viața pământească a trecut, s-a terminat. A fost parcurs drumul care trebuia parcurs. Mă aflu deja la granița vieții pământești.
Dincolo de mormânt va începe o altă viață, pe care mi-a pregătit-o credința ce am păzit-o.
Călătoria am săvârșit, „credința am păzit”. Și mi-a poruncit minunatul stareț să mă cercetez din când în când și să văd dacă mă aflu în adevărurile credinței ortodoxe, ca să nu mă abat de la ele fără să-mi dau seama. M-a sfătuit, printre altele, să citesc ,,Catehism Ortodox” al mitropolitului Filaret și să fac cunoștință cu,,Mărturisirea de credință ortodoxă a patriarhilor răsăriteni”.
Astăzi, când stâlpii Bisericii Ortodoxe Ruse au început să se clatine, văd cât de prețioasă este învățătura starețului. Acum a venit parcă vremea încercării – să se vadă dacă suntem în credință sau nu. Trebuie să știm știm și faptul că își poate păzi credința numai acela care crede sincer și cu înflăcărare, căruia Dumnezeu îi este mai scump decât orice. Iar aceasta, ultima, poate exista numai în cel care se păzește de tot păcatul, care își păstrează curăția.
O, Doamne! Păstrează-mă în credință cu harul Tău! Căci ideea despre putința păstrării credinței numai în curăție nu este a mea – aceasta este învățătura Evangheliei și a Sfinților Părinți. ” – Starețul Nicon de la Optina