Momentul despărțirii sufletului de trupul pământesc nu-și are sens mai profund și mai real decât în Ortodoxie, singura ce oferă prilej pentru mântuire și rugăciune, prin slujbele Bisericii, pentru milostivirea lui Dumnezeu față de acel suflet ce a pornit spre Ceruri.
În astfel de moment, un om sincer se regăsește pe sine, având gândul la propria moarte, sufletul său se simte acasă, chiar de-ar fi neortodox (fiind rece, iar nu căldicel). Acest moment de sinceritate poate da prilej Duhului Sfânt să-i înfierbânte inima pentru Hristos, pentru Dumnezeu.
Am asistat la slujba de înmormântare a regelui Mihai, o slujbă impresionantă tocmai prin rânduiala cântărilor curat ortodoxe (neafectate încă de influențe neortodoxe), neschimbate, specific bizantine, în duh autentic românesc, tropărește, cum îi plăcea și marelui duhovnic al românilor, Părintele Justin Pârvu.
În acele momente eram mândri în Hristos, de frumusețile Ortodoxiei, ce făceau să pălească orice coroană regească sau princiară, prezentă la acel moment. Și pe mulți dintre ei i-a impresionat în mod profund, lăsându-i contrariați de ceea ce simțeau, de faptul că-și conștientizau sfârșitul ce avea să vină cândva și pentru ei pe acest pământ. Un „memento mori”, cum spunea marele poet național, Mihai Eminescu. A impresionat și frumusețea armoniei muzicale, demnitatea și prestanța interpretativă. Poate nici nu se așteptau într-o țară „ca România”să fie plăcut surprinși.
Dar ceea ce vrem să subliniem este faptul că o așa comoară nu se negociază, nu se dialoghează cu furii de cele sfinte. Ortodoxia cheamă întreaga omenire prin „Vino și vezi!”. Atât! Continuarea este taina Sfântului Botez și a Mirungerii în Dreapta Credință, după lepădarea de rătăcirile și ereziile în care a trăit cel ce vrea acum să fie în Biserică.
Câtă frumusețe avem de arătat lumii întregi, ce ambasador poate fi mai mare decât Ortodoxia, Credința în care sufletul își găsește pacea și nădejdea mântuirii, pentru care unii ar da regate întregi, sau deși au regate impresionante nu au sufletul împăcat precum îl are o simplă bătrânică ce-și pleacă genunchii în fața Maicii Domnului în Sfânta Biserică.
Cum pot acești ierarhi negocia Ortodoxia cu paparudele, căci Dumnezeu are umorul Său deosebit, numai văzându-i pe papistașii cu fesurile lor mov cu moț, și îți stârnesc amuzamentul de cât de penibili sunt? Cum de au putut semna documentele din Creta, în care-i consideră pe acești circari ca fiind biserici?
Făcând compromisuri cu Credința Ortodoxă, ecumeniști îi îndreptățesc pe eretici să rămână în rătăcirea lor, și mai mult le dau acces la tezaurul ortodox și la sfintele taine fără niciun efort, fără o reală convertire, osândindu-i și mai mult.
Să fim mai cu băgare de seamă de ceea ce avem mai sfânt, de darurile primite de la Dumnezeu, căci va veni ziua în care va trebui să-i arătăm Domnului cum am înmulțit acești talanți, câte suflete am câștigat pentru El.
Să ne apărăm comoara cea mai de preț, dată prin Sf. Apostol Andrei dimpreună cu nașterea și botezul nostru, Sfânta noastră Ortodoxie!
Sa-l invete cineva pe Teofan cum se face cruce… mai are un pic si face invers, ca papistasii, caci face cu toata mana… cata sminteala pot face astfel de parodii de ierarhi
El se crede mai presus de Hristos.
Poate a invatat sa-si faca astfel cruce la sinodul din Creta!
Păi nici numele Mântuitorului nu-l pronunță corect, drept, ortodox: zice Cristos !
ips-ule, ce stă scris pe prescura cu care dvs „oficiati” Sfânta LITURGHIE?, nu cumva IC XC NI KA ?!
Mai omule, esti o cruntă dezamăgire!!!
Teofane, prefăcutule şi vicleanule !
Oameni buni, teatru ieftin cu aceşti pseudo-ierarhi !
În mintea lui, Teofan, crede că poate fi o gravă sminteală dacă-i stă strâmb camilafca pe cap (observaţi gestul lui, min.29:30), dar faptul că, de mai multe ori, şi nu numai cu acest prilej, îşi face semnul Sfintei Cruci, aşa într-o doară (min 29:15) pentru el nu reprezintă vreo sminteală, chipurile este profund marcat de momentul solemn la care i-a parte, fiind adâncit în rugăciune pentru cel repausat !
Însemnarea trupului cu semnul Sfintei Cruci pentru un adevărat creştin este un gest de neconfundat şi cred, reflex !
Repet, omule eşti o mare dezamagire, eşti un impostor (ca cel ce se află într-o postură pe care nu o merită !)
https://www.youtube.com/watch?v=OHlvh6xy7ik
Dumnezeu să-l ierte pe Regele Mihai!
In curand Teo’ va sta cate 5 minute la „slujbe” probabil pt a se insemna cu mana dreapta sau/si cu stanga:pe frunte, pe piept cu si in alta parte cu:semnul semilunei,cu steaua lui David,cu semnul pocait”pacea domnului”,cu semnul yoghinilor,cu semnul lui buddha,al lui krishnamurti,cu salutul adeptilor UFO,cu salutul templierilor,salutul bahai prelungind slujbele ecumeniste .Tot ce e posibil.
Ca posibila dovada ca „biserica” isi are drumul ei al inoirilor luminoase pe culmile celei mai inaltei „fericiri” si iubirii devotate.Iar clerul-o veritabila armata a celei mai vechi civilizatii pe care s-a cladit societatea postmoderna.
Ca posibila dovada ca „biserica” isi are drumul ei al inoirilor luminoase pe culmile celei mai inaltei „fericiri” si iubirii devotate.Iar clerul-o veritabila armata a celei mai vechi civilizatii pe care s-a cladit societatea postmoderna.