Evreii MAX GOLDSTEIN, SAUL OSIAS si LEON LICHTBLAU – autorii atentatului cu BOMBA din Senatul Romaniei din 8 decembrie 1920

Max Goldstein

Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Max_Goldstein

 

Max Goldstein (1898–1924) a fost un militant comunist și anarhist român de origine evreiască.^[1] care a comis acte de terorism în numele ideologiei stângii radicale.

[…]

La 8 decembrie 1920, Goldstein, Saul Osias și Leon Lichtblau, au organizat un alt atac terorist cu bombă, ținta grupării fiind senatorul Octavian Goga.^[2] Dispozitivul exploziv artizanal plasat în sala Senatului României i-a ucis pe Ministrul Justiție, Dimitrie Greceanu, decedat la spital, și pe senatorii Demetriu Radu (episcop greco-catolic de Oradea Mare, ucis pe loc) și Spirea Gheorghiu (decedat la spital). În urma atentatului au fost și răniți printre care președintele Senatului, Constantin Coandă.

[…]

În octombrie 1921, Goldstein a fost arestat în timp ce încerca să intre clandestin în România venind de la Ruse (Bulgaria). La 28 iunie 1922 Max Goldstein a fost condamnat la muncă forțată pe viață pentru aruncarea bombei la senat și pentru uciderea a două persoane și rănirea altora.

Max Goldstein a murit în 1924 de pneumonie în închisoarea Doftana.^[4]

 

Iar conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Leon_Lichtblau

 

Leon Lichtblau (pseudonim: Adolf Cristi; în rusă Адолф Иванович Кристин^[1], n. 23 august 1901, București – d. 25 aprilie 1938, Moscova) a fost un comunist evreu din România.

Leon Lichtblau s-a născut la București în familia unui arhitect. A studiat la Liceul Gheorghe Lazăr și s-a implicat în activități politice de extremă stânga care s-au soldat cu acuzarea sa penală din 1918. În 1920, a colaborat cu Max Goldstein la Atentatul din Senatul României din 1920. În 1921, a participat la conferința Partidul Socialist din România și a sprijinit afilierea la Comintern. În vara anului 1921, a participat la cel de al doilea Congres al Internaționalei Comuniste de Tineret de la Moscova. Fiind urmărit de autoritățile din România, s-a refugiat întâi la Viena, iar apoi la Moscova unde a adoptat pseudonimul Adolf Cristi. În România, în 1922, a fost judecat în contumacie și condamnat la închisoare pe viață.

Leon Lichtblau a absolvit studii de economie și contabilitate la Moscova și a lucrat la Oficiul Central de Contabilitate Economică din URSS. În 1937 a fost arestat de autoritățile sovietice, în cadrul epurărilor staliniste. În 1938, a fost condamnat și executat pentru crime de spionaj și activități subversive.

Leon Lichblau a fost reabilitat prin decizia Curții Supreme Sovietice în 1956; în 1968, a fost reabilitat de o comisie a Partidului Comunist Român.

 

http://bucuresti-strictsecret.blogspot.ro/2007/11/confesiunea-unui-terorist-comunist.html posteaza si o declaratie a lui Max Goldstein dupa arestare:

 

„Ma numesc Max Goldstein, zis Stejarul, zis Coca, zis Serghie, Teohari, Abramovici, Sami Belinski, de ani 23, nascut in comuna Barlad, judetul Tutova, din parinti Alter si Toni, comercianti in Barlad, de profesiune functionar comercial, domiciliat in ultimul moment in Iasi, strada Sarariei; armata nu am facut, in judecata am fost dat si condamnat la zece ani de munca silnica pentru crima contra sigurantei Statului, decorat nu sunt. Asupra celor ce ma intrebati, declar urmatoarele:In februarie 1920, judecandu-se la Curtea Martiala procesul complotului comunist zis de la Vitan, am facut sa fiu citat ca martor, intrucat intentionam o evadare si cautam asemenea ocazie.Planul meu a reusit, caci fiind adus de la inchisoarea Vacaresti unde imi faceam pedeapsa la care fusesem condamnat la 10 ani, de Curtea Martiala, unde se judeca procesul, si profitand de momentul cand am fost condus, dupa cererea mea, la latrina, am intrat pe o usa de alaturi, unde intorcand cheia am iesit in strada Sarindar, de unde apoi, luand o trasura, am plecat in strada Bradului 26, la vechea gazda Julietta Holtzman.Aci am facut sa fie avizat fratele meu Paul Goldstein, zis Petre Traur, care dupa putin timp a si sosit la mine, insotit de Nae Negoita care a ramas afara. Cu ajutorul acestora am plecat chiar in aceeasi seara la domiciliul lui Negoita, in strada Ana Davila No. 24, unde sub numele de Teohari am stat atat fata de proprietar cat si fata de cei din curte timp de 2 saptamani.In acest interval am fost vizitat de Julietta Holtzman, sora mea Rebeca nefiind in Bucuresti nu venea; in cele din urma, cu concursul lui Negoita si Parvulescu, am plecat spre Timisoara-Carpinis – pe unde am trecut fraudulos frontiera si am continuat voiajul prin Serbia, Sofia, Varna, Odessa, unde am ajuns la 1 mai 1920

Mi s-au dat cu acea ocazie fonduri 12.000 lei si, in adevar, am plecat inapoi la Varna, de unde m-am introdus fraudulos prin granita dobrogeana si, ajungand la Dobrici, am luat trenul si am venit la Bucuresti cam la inceputul lunii octombrie 1920, ducandu-ma direct la Negoita. Din cauza urmaririlor pornite la epoca grevei generale, mi-am stramutat adapostul in locuinta chelnerului Puiu, un om marunt cu cioc, care locuia in cartierul Dealul Spirei, mai exact cam in dosul cimitirului Ghencea. La aceasta adresa am fost dus de fratele meu Paul si treceam sub numele de Georgescu, venit din provincie. Din cauza grevei generale, lipsei de legatura, a teroarei exercitate asupra muncitorilor nu am putut culege nici o informatie si nici activa; mi-am stramutat domiciliul in strada Labirint 27, la fratele meu Lupu Goldstein si tocmai aceste motive m-au determinat din initiativa proprie sa rasbun muncitorimea care a fost aruncata in strada, prin savarsirea de atentate. Neavand, insa, material explozibil, mi-am procurat o cheie franceza si singur pe jos am mers pe linia ferata intre statiile Ciocanesti-Chitila, langa o ferma, si aci am scos de la o eclisa a sinelor care sunt puse cap in cap, atat cele dinauntru cat si cele dinafara. Intentia mea era de a scoate complet eclisele, astfel ca la venirea trenului, prin greutate sa se deplaseze liniile si astfel vagoanele sa vina unele peste altele, producand deraiere. Calculasem operatia mea sa fie savarsita si terminata inainte de trecerea Simplonului, pentru ca sa se produca deraierea acestui tren de lux. Nu mi-a reusit aceasta incercare pentru ca nu am reusit sa scot complect eclisele. Cheia franceza am procurat-o de la un depozit de ferarie veche de pe Calea Vacaresti colt cu strada Bradului.Inainte de a fi ajuns la locul unde am operat, m-am oprit si mancat la un restaurant de langa Chitila, vis-a-vis de fabrica de zahar. Intrucat desfacerea liniilor nu o facusem complect, banuiam ca nu se va produce deraierea, ceea ce s-a si intamplat, si atunci am inceput a ma pregati pentru a opera al doilea atentat. Cum stiam ca Olteanu este pastratorul unui material explozibil, am cautat sa iau contact cu el, deoarece era singurul nearestat din grupul lui Constantinescu, care avea material explozibil.

I-am cerut lui Olteanu materiale si a doua zi mi-a adus un pachet cu piroxilina in forma de sapun. Cu acest material am inceput sa prepar un al doilea atentat de cale ferata, in acelasi loc, tot asupra Simplonului. Aveam nevoie pentru acest atentat de o teava cu un arc si percutor care sa-mi serveasca la procurarea exploziei ce avea sa distruga sina si sa produca explozia cu deraiere. In acest scop m-am adresat tovarasului Saul Osias, din Calea Rahovei 15, pe care il cunosteam de la Cercul Tineretului din 1912 si pe care il stiam ca lucreaza in atelierul mecanic al tatalui sau. Saul s-a obligat sa-mi confectioneze aceste aparate si dupa cateva zile am trimis pe Lupu ca sa primeasca acest aparat, insa nu a fost facut din cauza ca Saul nu avea timp, fiind in examen.Am procurat de la Saul o teava de plumb dupa indicatii anumite si praf de pusca si, la 2 noiembrie 1920, am mers din nou cam in acelasi loc la Ciocanesti, unde, tot in dreptul unei eclise, am facut o groapa adanca atat cat sa intre pachetul de explozibile sub traverse si am facut legatura intre acest pachet cu explozibile si capsa de fulminant de mercur asezata pe sina, printr-o teava subtire plina cu iarba de pusca, aceea adusa de Saul.

Dupa calculul meu, de la aprindere pana la explozie trebuia sa treaca jumatate de secunda, timp in care capsa de fulminant de mercur asezata pe sina, fiind lovita de prima roata a masinei trebuia sa produca flacara care se transmitea prin teava plina cu iarba de pusca la capsa de la explozibil, unde se producea focul, deci explozia.Prin acest atentat vizam un raspuns la faptele guvernului, pentru a lovi in burghezimea ce se gasea in acel moment in Simplon. Nu stiam ca ministrul Argetoianu este in Simplon, dar as fi voit sa fie, ca sa-l fac sa tremure.

Neputand sa mai locuiesc in strada Labirint la fratele meu Lupu, prin mijlocirea lui Paul am cunoscut pe tanarul Leon Lichtblau, zis Loni, zis Hugo, din strada Stelei 15, ai carui parinti erau plecati in strainatate. Lichtblau m-a primit la locuinta sa, unde mai domicilia pe langa fratele sau Popi si tovarasul Ghita Moscu, zis Ghelbert, care activa clandestin in acea vreme in Bucuresti.Cu Moscu am locuit in aceeasi casa cateva zile cand acesta s-a si mutat acolo. Cat timp am stat acolo era vizitat Ghita Moscu de Serebrier zis Rosu, cu care am si jucat domino, Milu Gloter si altii pe care nu-i spun. La mine de asemenea, in timpul cat am locuit in casa fratilor Lichtblau, veneau Paul, Julietta Holtzman, Rebeca – sora mea si Saul, care era si prietenul lui Lichtblau.Voind sa am materiale explozibile pentru a face alte atentate, m-am adresat lui Olteanu, intrebandu-l daca poseda si, in caz afirmativ, sa le predea lui Parvulescu, unde eu voi trimite sa le ridice.Astfel, prin Saul – care s-a prezentat la Parvulescu sub numele de Stefan – am intrat in posesia a doua obuze de 75 mm de provenienta germana. Cand am vazut despre ce material e vorba am stiut cum voi putea sa-l intrebuintez si m-am fixat la confectionarea unei masini infernale cu ceas. Am cerut lui Loni sa-mi procure o ladita de 35 cm pe 25 cm, cu un singur maner deasupra cu doua carlige in parti; iar lui Saul de asemeni i-am cerut sa-mi procure un ceasornic, pe care el l-a platit cu 90 sau 100 de lei, precum si niste brichete; una a fost chiar aceia pe care el o intrebuinta, iar alta luata din comert; tot astfel el a procurat surupuri de alama de diferite marimi, pentru a fixa obuzele, brichetele si ceasornicul de cutia de lemn; un cleste procurat de Saul, iar sarma necesara a fost luata din casa, de la instalatia de sonerie. Aceste preparative le-am facut cu Loni si cu Saul.Din moment ce impreuna cu Loni si Saul am preparat confectionarea unei masini infernale, este evident ca si Loni dar mai ales Saul stiau ca o asemenea masina nu serveste decat pentru a comite un atentat. In ceea ce priveste pe Saul, discutand impreuna cu el si cu Loni unde anume am putea savarsi atentatul, el nu a fost de acord a se savarsi atentatul la Senat – asa cum propusese Loni. (…) Loni mi-a adus relatiuni, dupa indicatiile mele, asupra intrarilor camerelor care aveau sa ne serveasca la introducerea noastra in sala de sedinta a Senatului.Masina infernala se compunea din cele doua obuze fixate pe fundul cutiei cu surupuri de alama, din masinaria ceasornicului, fixata in cutie la baza obuzelor si din cele doua brichete fixate cu sarma la partea superioara a obuzurilor.Intregul dispozitiv era astfel aranjat ca la o anumita ora, cand ceasornicul trebuia sa sune, tragea o sarma printr-o alta sarma infasurata de cheia desteptatorului si, apasand pe butoanele brichetelor suprapuse, se producea flacara, care se transmitea prin doua fitiluri la cele doua detunatoare ale obuzelor si astfel explozia era produsa. La confectionarea acestei masini s-a lucrat doua-trei zile si, in seara de 7 decembrie 1920, in casa ne gaseam eu, Loni, iar despre Saul nu-mi amintesc daca era acolo.

La ora 9 seara am plecat de acasa cu Loni, care ducea ladita cu explozibile, in spre Senat, trecand prin strazile Decebal, Bd. Coltei, Bd. Carol si apoi intrarea in Senat. La Senat am intrat prin Bd. Carol pe locul viran dintre cladirea veche si cea noua, am inconjurat partea de nord a vechii cladiri, am intrat prin o usa mica ce dadea in curtea Universitatii, unde erau vechile latrine, si de acolo am trecut prin coridorul ce are ferestre inspre Bd. Carol, adapostindu-ne intre pietrele de sub scara ce ridica la Senat pana la ora 12 noaptea. Dupa ce totul se linistise, am ridicat scarile sus si acolo am deschis principala usa de intrare la Senat cu o cheie passepartout. Intai am incercat la usa bufetului, pe care, neputand-o deschide, am renuntat la ea. Vroiam sa intram pe aceasta usa pentru ca era mai laterala si astfel mai ferita de orice zgomot.Am intrat inauntru dupa indicatiile date de Loni, care studiase in amanuntime felul aranjamentului camerelor, al intrarilor si al mobilierului. Inauntru ajunsi, am dispus aranjarea laditei cu explozibilul in dosul perdelei, pentru ca era singurul loc mai adapostit, pentru ca acolo fiind asezati cei care reprezentau regimul ororilor facute asupra muncitorilor. (…)Timpul l-am trecut stand de vorba si fumand in capatul tribunelor langa banca ministeriala. La ora 5 dimineata am aranjat mecanismul pentru functionare a maximului de timp, potrivind astfel la ora 3 sa se produca explozia; apoi am scos cuiul de siguranta, am inchis ladita cu cheia si, pe acelasi drum pe unde ne introdusesem, am parasit localul Senatului, incuind din nou usa principala pe unde intrasem. Pe cand coboram am auzit un zgomot si atunci am grabit iesirea.Sositi acasa, m-am culcat asteptand efectul, insa Loni, imediat dupa masa de la dejun, a plecat la cursuri in sala Facultatii, situata chiar langa intrarea in sala de sedinta a Senatului. Aceasta a facut-o pentru ca sa urmareasca mai de aproape efectul ce-l va produce explozia. Dupa ora 3, Loni a venit acasa foarte emotionat, povestind cele ce se petrecusera in urma exploziei in Sala Senatului. Pentru a se linisti, atat el cat si eu am luat bromura.

Seara, mai devreme ca de obicei, a venit Popi, care a avut o explicatie pe chestia atentatului cu fratele sau si, intelegandu-se situatia noastra, am luat o serie de masuri pentru ca sa nu cadem in mana autoritatilor – intre altele ca de acum incolo vom dormi numai imbracati.Am facut ca toate vizitele la noi sa inceteze; l-am sfatuit pe Loni sa paraseasca tara, iar eu am inceput a ma pregati pentru plecare. La vreo doua zile dupa atentat, Loni, umbland cu revolverul ce purta asupra sa, din imprudenta s-a impuscat la degetul mijlociu de la mana stanga si a mers pentru pansare mai multa vreme la Dr. Wexler din strada Udricani, unde am mers si eu pana la poarta.In timpul de la comiterea atentatului pana la plecare, am fost vazut de Julietta, care mi-a cusut o camasa. Am lasat raspuns pentru cunoscuti si fratii mei ca plec in Rusia; cam la o saptamana dupa atentat, intr-una din seri am plecat la Galati, de unde cu concursul lui I. Palade Georgescu am plecat la Iasi la fratele sau C. Palade, care in acel timp avea atelier de cismarie in strada Pricop, sub numele de C. Popescu. Dupa indicatiile date de I. Palade, m-am prezentat la atelierul de cismarie, unde am gasit numai pe lucratori. Revenind dupa un interval scurt, m-am prezentat lui C. Palade sub numele de Berea si ca un var al lui. Vazand ca el cunoaste pe Berea, i-am spus cine sunt. (…)Carol Marcus fiind in Iasi si stiind ca el este un element bun, care ar putea sa-mi faca legatura cu organizatia revolutionara basarabeana, am luat contact cu acesta, mai ales ca el era acela care conducea partea tehnica, in sensul ca procura locuinta curierilor ce faceau legatura intre organizatie din Bucuresti, condusa de Ghita Moscu-Sternberg, si Rusia, prin Basarabia. In acest scop am luat legatura cu Bubnowscky, sub numele de Milea; mai tarziu, vazand ca Iasiul este un oras unde am putea sa lucram linistiti, am aranjat cu el ca in acest oras sa infiintam sediul unei tipografii si al unei organizatii clandestine. In urma legaturii facute cu cei din Rusia ni s-au trimis fondurile necesare atat pentru propaganda cat si pentru cumpararea unui imobil unde sa aranjam intreaga instalatie tipografica.La un loc cu noi in strada Pricop sedea si Paraschiva Palade, mama fratilor Ion si Constantin Palade, care ma stia cine sunt. Luandu-ma de vorba cu aceasta, mai ales ca ramasese singura intrucat Constantin Palade plecare la Bucuresti, m-am sfatuit cu ea pentru a merge la Tribunal unde va cumpara casele pe numele ei. Atat la avocat cat si la Tribunal, unde am numarat banii, m-am prezentat ca un copil crescut de ea si drept recunostinta ii dau acesti bani pentru a-si cumpara casa. Am primit bani in doua randuri, cate 20 mii si 30 mii lei. Aceasta casa din strada Rapei am cumparat-o cu suma de 22 mii lei. Odata in posesia imobilului, am aranjat cu tovarasii mei aducerea lui Tcacenko, care pana atunci era la Chisinau.In ceea ce priveste organizarea si conducerea miscarii clandestine in tara, de la Bucuresti, Iasi, Chisinau, si in legatura cu cei din Rusia nu am nici o cunostiinta. Insa in ceea ce ma priveste, rolul meu pe langa acesti tovarasi era activitatea tehnica.In ceea ce priveste explozibilul gasit, era atat cat ne trebuia pentru aparare in caz de atac din partea autoritatilor. De unde mi-a fost adusa masina tipografica de catre Marcus nu stiu. Nu am nici o cunostiinta despre conferinta care a avut loc la Iasi in februarie sau martie 1921 pentru unificarea grupurilor si nici nu am idee unde s-a tinut. (…)

Pentru ca in Bucuresti cam in acel timp fusese arestata Maria Simoiu, si aveam teama ca nu cumva sa faca cine stie ce marturisiri care ar atrage arestarea fratilor sau a prietenilor mei si prin urmare a mea, si deci a atentatorilor de la Senat, am trimis pe sotia mea si a adus pe Rebeca, sora mea, comunicand lui Loni si Saul sa vina si ei la Iasi, inchipuindu-mi ca acolo ar fi mai la adapost. Astfel au venit pe rand Rebeca, pe care am plasat-o in strada Sarariei la locuinta mea, pe Lupu in strada Uzinei, Saul si Loni in strada Sarariei la mine. Loni si Saul tot timpul cat au stat la Iasi invatau matematici.Cand s-a descoperit afacerea din strada Rapei si s-a aflat cele stiute de Instructie, am expediat la Bucuresti pe cei de care eram inconjurat, iar cu sotia mea si cu Carol Marcus, spre a scapa de urmarire, am plecat la Stefanesti si apoi am venit in Bucuresti, unde am stat provizoriu in casa lui Lichtblau numai o noapte, apoi am trecut la Chisinau si cu concursul tovarasilor respectivi am trecut in Rusia, la Odessa, cam prin luna aprilie 1922. La Odessa am stat pana acum, cand am incercat sa viu in tara dupa ce am fost prin Bulgaria.(…)

In ultimul timp hotarasem sa viu in tara cu explozibile ce s-au gasit la mine, ca sa fac atentate pentru a razbuna pe muncitori pentru ororile comise asupra lor de guvernanti. Nu judecasem nimic asupra carora voi pune planul in executare, ma hotarasem insa sa razbun clasa muncitoare. Ajuns in Rusciuk din Sofia am luat un barcagiu pe care nu stiu cum il cheama si, in schimbul sumei de una mie lei, m-a trecut pe malul romanesc. De la locul debarcarii, trebuia sa trec un pod pazit de o santinela ca sa ajung in oras. In drum, m-am intalnit cu un domn pe care intrebandu-l daca nu stie unde este spitalul, mi-a aratat directia si chiar a mers cu mine. Ajunsi la pod, santinela m-a oprit si, intrebat de acte, am cautat sa ma justific ca sunt invalid si ca trebuie sa plec. Vazand ca nu pot scapa, i-am oferit bani, pe care mi i-a refuzat. Vazand ca nu am alta posibilitate de a scapa, cum soldatul mergea inainte si eu dupa el, am scos revolverul si am tras in el. Soldatul atunci a inceput a striga ajutor, eu am lasat geamantanul jos si am luat-o la fuga pe drum, dar nu stiam in ce directie ma duc.”

 

Acelasi site specifica si ca in identificarea autorilor atentatului de la Senat, un rol decisiv l-au jucat agentii Inspectoratului General de Siguranta din Chisinau. Acestia au reusit sa demanteleze o vasta retea bolsevica infiltrata in Basarabia si controlata de la Odesa. Capturati, membrii acestei retele au facut marturisiri pe cat de utile, pe atat de uluitoare. Ei au vorbit despre o vasta organizatie de spionaj, dar si despre pregatirea si activitatea unor adevarate comandouri teroriste. In fruntea unui astfel de comandou se afla Max Goldstein.

Cititi va rog si:

MASACRUL cailor, UNIC in lume. Alexandru Moghioros, EVREUL COMUNIST care a dat ordin să fie OMORATI toţi CAII din România

Evreul MIHAIL ROLLER, bestia din spatele lui Gheorghe Gheorghiu- Dej

Foto: evreica ANA PAUKER in revista TIME din 20 septembrie 1948 – “CEA MAI PUTERNICA FEMEIE DIN LUME”

Personalitati si organizatii: SILVIU BRUCAN (SAUL BRUCKNER)

28/29 IUNIE 1940. ATROCITATILE comise asupra populatiei si armatei romane in 1940 de catre EVREII BOLSEVICI din BASARABIA si BUCOVINA de NORD