Iata ce putem citi la http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie09.htm
În luna decembrie, în ziua a noua, pomenirea zămislirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu de către Sfânta Ana.
Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-Şi gătească Luişi biserică însufleţită şi casă sfântă pentru sălăşluirea Lui, a trimis pe îngerul Său la drepţii Ioachim şi Ana – căci din aceştia avea să se nască Maica Sa după trup – şi a arătat mai dinainte că va zămisli cea stearpă şi cea care nu avea copii, pentru ca să adeverească zămislirea Lui din Sfânta Fecioară. Astfel, Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită din făgăduinţă, dar din unire şi din sămânţă bărbătească. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost zămislit fără unire şi fără sămânţă bărbătească şi S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai presus de înţelegere, aşa cum numai El ştie; fiind Dumnezeu desăvârşit a luat trup desăvârşit, aşa precum şi la început a făcut şi a plăsmuit firea omenească.
Prăznuim dar această zi cu aducere aminte de cuvintele spuse drepţilor Ioachim şi Ana de îngerul care le-a binevestit sfânta zămislire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea din nimic, a prefăcut în fapte aceste cuvinte; a trezit pântecele cel sterp spre rodire şi a făcut în chip minunat maică născătoare de copii pe aceea ce îmbătrânise fără să nască. Dumnezeu a dat acest rod vrednic de ruga drepţilor Ioachim şi Ana, din care avea să vină însuşi Dumnezeu în trup spre naşterea din nou a lumii. Dumnezeu a binevoit ca aceşti întelepţi părinţi să nască pe Fecioara, pe cea hotărâtă mai înainte de veac, pe cea aleasă din toate neamurile să fie Născătoare de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Foarte important: Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită din făgăduinţă, dar din unire şi din sămânţă bărbătească. Apusul insa, in ratacirea sa constanta, a tot schimbat invatatura pana a ajuns si la … Imaculata Concepţie, conform careia si Maica Domnului s-a zamislit oarecum similar cu Mantuitorul. Sărbătoarea Imaculatei Concepţii, sărbătorită pe 8 decembrie în fiecare an, a fost stabilită de Papa Sixtus IV în 1476, dar aceată doctrină nu a fost definită atunci ca o dogmă, astfel fiecare catolic avea dreptul să creadă sau nu în ea, fără a fi acuzat de erezie. Imaculata Concepţie a fost definită ca dogmă de către Papa Pius IX în 1854, în constituţia sa din 8 decembrie, intitulată Ineffabilis Deus.