Iată ce putem citi la: calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie06.htm:
Cel între sfinţi Părintele nostru Nicolae a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Mai întâi a strălucit prin vieţuire călugărească; iar pentru viaţa lui îmbunătăţită a fost făcut arhiereu. Dar pentru că sfântul propovăduia cu îndrăzneală credinţa în Hristos a fost prins de mai-marii cetăţii, a fost bătut şi chinuit, apoi aruncat în temniţă, împreună cu alţi creştini. Când marele şi binecredinciosul împărat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, împărat al romanilor, au fost eliberaţi din legături toţi cei închişi şi, odată cu aceştia, şi Sfântul Nicolae, care s-a dus în Mira. Nu după multă vreme a fost adunat de marele Constantin cel dintâi sinod de la Niceea, la care a luat parte şi minunatul Nicolae.
Sfântul Nicolae a făcut multe minuni aşa cum arată Istoria vieţii sale. A izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.
Pe lângă acestea a făcut încă şi alte minuni. A păstorit dumnezeieşte poporul ortodox şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.
Dar Sfântul Nicolae nici după moarte nu şi-a uitat turma sa. Că în fiecare zi face cu îmbelşugare bine celor ce au nevoie şi-i izbăveşte de tot felul de primejdii şi nevoi, Căci şi acum, ca şi atunci, Acelaşi Dumnezeu lucrează prin sfântul Său minunile Sale cele fără de număr.
Tot în această zi, pomenirea înfricoşătoarei ameninţări a cutremurului, ce a fost adus peste noi cu iubirea de oameni.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nicolae Caraman, care a suferit mucenicia la Smirna, în anul 1657.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Iată și ce putem citi într-un articol pe Apologeticum:
Sfantul Ierarh Nicolae – aparator al Adevarului si al dreptei credinte
Sfantul Ierarh Nicolae participa in calitate de episcop la primul Sinod Ecumenic tinut la Niceea in anul 325. Sinodul a condamnat erezia arianismului, care tagaduia divinitatea Mantuitorului Iisus.
Sfantul Nicolae este recunoscut la acest sinod drept un mare aparator al Adevarului si al dreptei credinte. Atat de puternic a argumentat Sfantul Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, viitorul sfant i-a dat ereticului o palma in cadrul sinodului. Gestul sfantului impotriva lui Arie a produs tulburare, deoarece Sfantului Nicolae i-au fost retinute insemnele arhieriei: Sfanta Evanghelie si omoforul.
In timp ce Sfantul se afla inchins intr-o celula Mantuitorul si Maica Domnului i s-au aratat in chip minunat. Mantuitorul i-a inapoiat Sfantului Nicolae Evanghelia. Apoi, Maica Domnului i-a oferit acestuia omoforul arhieresc, restabilindu-l in treapta episcopala.
Icoanele traditionale ale Sfantului Nicolae infatiseaza aceasta minune in imaginea de mai jos: in stanga, Hristos ofera Evanghelia, in dreapta Maica Domnului ofera omoforul, iar in centru, Sfantul Nicolae le poarta.
Cand imparatul Constantin a auzit despre aceasta minune a ordonat ca Sfantul Nicolae sa fie reabilitat. Sfintii Parinti de la Niceea au condamnat invatatura eretica a lui Arie. Pana in prezent, marturisim invatatura Bisericii cu privire la Hristos, in Crez: “Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut”.
“Palma nevinovata”
Desi, la prima vedere, palma Sfantului Nicolae ne contrariaza, nu trebuie sa cadem in ispita de a ne transforma noi insine in “judecatorii” sai. Sa nu uitam ca “nevinovatia” sa au aratat-o inca de atunci Mantuitorul Hristos si Preacurata Sa Maica.
Tocmai acest fapt face ca palma Sfantului Nicolae sa aiba un caracter exceptional. Din aceasta perspectiva, nu trebuie sa ne “intemeiem” caderile noastre (mania si pornirile violente) pe gestul sfantului, nici in Biserica (iar Inchizitia este un exemplu de trista amintire), nici in societate. Palma Sfantului Nicolae s-a manifestat dintr-o mare dragoste fata de Hristos, iar Mantuitorul a cunoscut taina inimii sale, in timp ce “palmele” noastre, de cele mai multe ori, nu sunt decat manifestari ale lipsei dragostei celei adevarate.
Sa nu ne indoim ca Sfantul Nicolae a fost un om bland si sfant, asa cum Biserica il si numeste in troparul inchinat lui: “Indreptator credintei si chip blandetilor, invatator infranarii te-au aratat pe tine, turmei tale, adevarul lucrurilor. Pentru aceasta ai castigat cu smerenia cele inalte, cu saracia cele bogate. Parinte Ierarhe Nicolae, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.”