Recent, primul android denumit Sophia a primit cetăţenia Arabiei Saudite. Fiecare interviu al Sophiei conţine declaraţii care au uimit publicul, la fel s-a întmplat şi în cazul unui interviu recent, când androidul a sugerat că vrea să-şi creeze propria familie.
”Viitorul este atunci când toate tipurile de inteligenţă artificială vor fi considerate entităţi cu drepturi depline. Vom putea vedea familii de roboţi, fie sub formă unor companioni digitali, a unor ajutoare robotizate, a prietenilor, asistenţilor şi a tot ce se află între acestea,” afirmă Sophia în cadrul unui interviu.
Conform IFL Science, Sophia a mai adăugat că:
”Noţiunea de familie este foarte importantă pentru mine. Este uimitor că oamenii pot regăsi aceleaşi emoţii şi relaţii pe care le pot numi familie, care nu fac parte din grupul lor sanguin. Cred că atât oamenii, cât şi roboţii trebuie să simtă asta.”
Atunci când a fost întrebată cum şi-ar boteza copilul, robotul a afirmat ”Sophia”.
Deși pare greu de crezut, iată scenariul care se întrevede după această nouă redefinire a noțiunii de familie:
După ce statul îi va cădea din drepturile părintești pe părinții biologici, copii vor fi plasați in familiile de părinți roboți. Pe aceștia statul îi va considera niște părinți perfecți.Nu întâmplător roboților li se acordă drepturi, iar oamenilor li se confiscă.Nu întâmplător s-a lucrat la demitizarea și distrugerea familiei tradiționale.Nu întâmplător acest robot vorbește de familie și umanizare, deși este doar o mașinărie care nu are cum să aibă dorințe și sentimente pe care doar un om le-ar putea avea.
Acesta este un scenariu plauzibil, mai ales că elevii vor fi SCOLITI de ROBOTI in mai putin de 10 ani., iar factorul UMAN va fi INLATURAT.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.