Flote de drone civile ar putea zbura în numai doi ani de zile deasupra marilor orașe din Marea Britanie, furnizând, printre altele, consumabile medicale de urgență pacienților la care, din cauza traficului îngreunat, serviciile de urgență terestre nu pot ajunge la timp. Autoritățile din Regatul Unit ii roagă pe cetățeni să ajute prin sugestii cum ar putea dronele să le îmbunătățească viața și să se compleze cu realitățile urbane, notează cei de la The Telegraph. Cinci orașe din insulă vor fi alese pentru a găzdui primele dronporturi care vor deveni operaționale din 2019. Din aceste puncte, dispozitive moderne vor putea decola pentru a interveni în salvarea de vieți umane ori de câte ori situația o va impune sau pentru observarea ambuteiajelor ori pentru a face inspecția clădirilor cu multe etaje pentru a identifica posibili infractori sau incendii.
Autoritățile londoneze sunt optimiste și speră ca proiectul implementat în Marea Britanie să fie un succes și totodată să deschide o oportunitate și pentru alte state ale lumii în a folosii dronele nu doar în scopuri militare sau de divertisment, ci și în scopuri civile. Departamentul pentru Transporturi a declarat că va adopta o nouă lege specială pentru ca aceste dispozitive să poată fi folosite într-un cadru cât mai legal, mai ales că de multe ori vor fi nevoite să se deplaseze pe deasupra proprietăților private.
„Este encesară o lege nouă, echilibrată, pentru a permite dronelor și piloților de la sol care le vor dirija să le poată folosi în condiții de siguranță și în mod responsabil. Dronele au un mare potențial și dorim să facem tot posibilul pentru a valorifica beneficiile acestei tehnologii pe măsură ce aceasta se dezvoltă”, a declarat Baroneasa Sugg, ministrul aviației.
Aeronavele fără pilot sunt deja folosite pentru a transporta stocuri de sânge și medicamente către clinici și spitale de la distanță aflate în unele părți ale Africii unde infrastructura rutieră este precară. De asemenea și gigantul retailer Amazon a promis deja să revoluționeze modul de livrare a produselor comandate pe platformă cu propria sa flotă de drone.
sursa: http://www.telegraph.co.uk/news/2017/11/27/drones-tackle-traffic-deliver-medical-supplies-uk-cities/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
OrtodoxINFO Trebuie sa facem un Centru de adunare al Tuturor celor care sunt in dreapta credinta,SA ne ajutam unii pe altii si sa aducem in aceasta UNITATE cati mai multi,CUM altfel sa Avem o unitate daca suntem Imprastiati unul de celalalt,sa avem preoti langa noi la care sa ne spovedim,sa ne sfatuiasca… Iar cand va venii vremea: SA ramanem uniti si sa plecam in munti TOTI. Acest pas trebuie facut la un moment dat, Sa RENUNTAM la, acte, cipuri,erezii…. sa lasam tehnologia si COMFORTUL si sa ne daruim lui Dumnezeu {DAR, sa fim UNITI}
Foarte bine ai zis !!!
Le vor pune arme si vor vana cu ele pe cei razvratiti!
Ar fi farte bine sa ne cunoastem si sa ne ajutam duhovniceste si material ,sa ne adunam.parerea mea este ca se poate face aceasta ,in mai multi pasi . Primul ar fi sa ne ajutam cu rugaciunea unii pentru altii.sa se stabileasca ora ,orele la care sa facem rugaciune pentru cine are nevoie.