Numărul scutirilor de la vaccinare a crescut simțitor în Australia de când legea „fără înțepătură = fără joacă” a intrat în vigoare. Creștrea scutirilor de la vaccinare este privită ca o metodă de a ocoli spiritul draconic al legii. În mod asemănător, California a înregistrat o creștere a scutirilor, făcându-i pe legiuitori să se gândească și la alte măsuri legale. Contra-argumentul este că, de fapt, legea vacinării obligatorii nu face decât să scoată la iveală numărul imens de copii care nu sunt suficient de sănătoși pentru a fi vaccinați. Înainte ca vaccinarea să devină obligatorie prin lege, pur și simplu nu era nevoie de atâtea hârtii în această problemă.
Ministrul australian al sănătății acuză doctorii din teritoriu de „fals în declarații.” Întrebarea care se pune este dacă ministrul sănătății va purcede să verifice fiecare examinare în parte sau va alege doctorii prin sondaj, bazându-se pe rezultate statistice? Mult mai probabil va fi a doua variantă.
Iată declarația integrală mai jos:
„Guvernul laburist Andrews se îndreaptă împotriva derbedeilor medicali care fac fals în declarații privind capacitatea copiilor de a fi imunizați în condițiile noi legi «No Jab No Play» [n.tr. – Nu te înțepi, nu ieși la joacă]
Minstrul sănătății Jill Hennessy și Ministrul familiei și copilului Jenny Mikakos vor aduce astăzi modificări legii care vor însemna că scrisorile sau alte documente eliberate de medicii de familie sau de alți practicieni în imunizare nu vor mai fi acceptate drept dovadă a imunizării.
Conform noilor prevederi ale legii No Jab No PLay, numai Fișa Istoricului privind Imunizarea din Registrul Australian de Imunizare va fi acceptată ca dovadă a incapacitații copilului de a fi imunizat atunci când va trebui înscris la creșă sau la grădiniță.
Asta înseamnă că scutirile false sau înșelătoare emise de doctori dubioși – care pun în pericol siguranța și sănătatea comunității – nu vor mai fi acceptate pentru înscrierea copiilor în învățământul preșcolar.
Amendamentele vor simplifica, totodată, procesul prin care este evaluată imunizarea unui copil pentru înscrierea în învățământul preșcolar. Înscrierea se poate face imediat ce a fost furnizată Fișa Istoricului privind Imunizarea, în locul emiterii a tot felul de alte documente.
Părinții vor trebui să aducă aceste fișe – iar instituțiile preșcolare să le colecteze – la intervale regulate pentru a se verifica dacă un elev preșcolar a primit toate vaccinurile stabilite pentru vârsta sa.
Vor fi consultate instituțiile de învățământ preșcolar pentru a se stabili frecvența acetor verificări. Aceste amendamente au drept scop să crească rata de vaccinare prin constrângerea suplimentară a părinților și îngrijitorilor de a se asigura că situația vaccinărilor este la zi.
Luna trecută, statul Victoria a obținut cea mai bună rata de imunizare, cu aproape 95% din copiii de până la 5 ani protejați împotriva unor boli periculoase dar care pot fi prevenite. Asta arată că eforturile Guvernului de a îmbunătăți rata de imunizare și a demonta miturile privind vaccinarea dau roade.
Pentru a primi notificări despre imunizările care trebuie făcute copilului dumneavoastră, descărcați aplicația VaxOnTime Victoria.
Citate din declarațiile Ministrului Sănătății, Jill Hennessy
„Nu ne vom scuza pentru represaliile doctorilor derbedei care nu pun pe primul loc sănptatea comunității. Știința ne spune foarte clar – vaccinarea este sigură și salvează vieți.”
„Cei care răspândesc dezinformări despre imunizare sunt o amenințare și pun în pericol sănătatea și siguranța copiilor. De aceea ne dorim să avem cât mai mulți copii posibil imunizați și protejați de boli mortale.”
Citate din declarațiile Ministrului Familiei și Copilului, Jenny Mikakos
„Legea noastră «Nu te înțepi, nu te joci» a fost gândită pe termen lung – iar grădinițele sunt în prima linie în ceea ce privește ajutorul în imunizarea copiilor și prevenirea unor boli serioase precum pojarul.”
„Imunizarea copilului dumneavoastră vă protejează nu doar familia dar și pe ceilalți copii din comunitate – nu există nicio scuză să nu-ți imunizezi copilul.”