ACTUALIZARE: Slujbașii MMB și-au facut din nou apariția in Schit Orașeni, pentru a incerca sa convinga pe sateni sa se revolte contra parintelui Ioan Ungureanu. Aceasta incrincenare draceasca, inexistenta in lupta contra dușmanilor credinței, tradeaza o disperare totala. Se pare ca slujbașii MMB sunt manați de cineva de la spate. Nu realizeaza ca lupta lor nu este contra parintelui Ioan, ci contra Sfinților Sila, Paisie și Natan, care le vor zadarnici toate planurile.
Spune o vorbă de duh că errare humanum est, perseverare diabolicum (“a greși este omenesc, a persevera în greșeală este drăcesc”). Parcă pentru a întări aceste vorbe, funcționarii MMB au descins din nou în satul Schit Orășeni astăzi, pentru a recolta alte semnături de la credincioși pentru scoaterea părintelui Ioan Ungureanu din slujirea preoțească, pe care cu vrednicie o duce în această comunitate de 17 ani.
S-ar părea că pentru MMB parohia Schit Orășeni a devenit cea mai importantă parohie din întreaga Mitropolie. Niciuna dintre parohiile celelalte nu poate pretinde că i se acordă nici măcar o parte din atenția care se acordă micii comunități de la marginea orașului Botoșani.
Poate fi ordin de la înalta conducere de la Iași, poate fi ambiția personală a celor doi, inspectorul bisericesc preot Florin Chirilă, care i-a spus acum două duminici părintelui Ioan “Ce prost ești, Ionică!”, parcă preștiind planul ce avea să se pună în mișcare, și vicarul administrativ preot Marian Timofte de a duce la bun sfârșit o însărcinare primită. Cert este că cei doi își continuă campania de intimidare a populației din Schit Orășeni absolut netulburați de către autoritățile statului, în ciuda numeroaselor petiții, procese, apeluri pe care părintele Ioan Ungureanu le-a tot depus la instituțiile de resort.
Nu pare a păsa nimănui că în România, de câteva luni, unei familii, familia preotului Ioan Ungurenu, i s-au… suspendat toate drepturile cetățenești, cu atâta emfază clamate în discursul public, că cei doi soți sunt călcați în picioare de dimineața până seara, că sunt duși în pragul spitalizării, și asta pentru că au avut curajul să facă ceea ce părintele Ioan Ungureanu a promis la hirotonie că va face: să apere cu orice preț comoara de spiritualitate și trăire ortodoxă, pe care i-au dat-o Sfinții Părinți în grijă, împotriva încercării de a o înlocui cu moneda calpă a învățăturilor eretice, rodite din mintea păcătoasă a omului.
De la hărțuirea și păcălirea sătenilor, la intimidarea membrilor familiei, de la amenințarea cu cătușele până la spargerea ușii bisericii cu topoarele, de la înscenarea unui comportament neadecvat la catedră până la acuzația uluitoare de trafic de arme și terorism, toate metodele sunt permise, se pare, pentru dărâmarea psihică și fizică a preotului Ioan Ungureanu și a preotesei sfinției sale, în speranța că vor pleca din parohia pe care au construit-o de la zero și au făcut-o un adevărat colț de rai, într-o localitate în care primarii au avut grijă ca patina timpului să se păstreze intactă, neimplicându-se în nicio acțiune edilitară și lăsându-o să arate ca pe vremea Măriei Sale Ștefan sau a vrednicilor de pomenire sfinți Sila, Paisie și Natan. O parohie pe care, în urmă cu câțiva ani, când a fost invitat să o vadă și să o binecuvânteze, înaltul ierarh a numit-o “o văgăună”.
Astăzi, în jurul orei 10.00 dimineața, preotul Marian Timofte, preotul Florin Chirilă, preotul Ovidiu Lăzărescu și preotul Daniel Țăranu au colindat pe la casele câtorva dintre familiile din satul Orășeni, cerându-le semnături împotriva părintelui Ioan. Unii au acceptat să le dea, alții au ezitat, alții au refuzat cu totul. Se pare că în ciuda eforturilor susținute de cei doi funcționari, ajutați și de primarul comunei, numărul de semnături nemulțumește conducerea de la Iași și nu se potrivește cu planurile pe care aceasta le are în sat.
Ce au de gând să facă cu aceste semnături cei de la MMB vom vedea. Până una alta, toți cei păcăliți să semneze aceste liste semnează de fapt în favoarea ereziei ecumeniste, parafate în cadrul sinodului din Creta și de mâna ierarhului nostru. Semnătura acelor săteni pentru izgonirea preotului Ioan Ungureanu din sat este asemănătoare cu semnătura mitropolitului nostru pentru oficializarea ecumenismului, erezia ereziilor, la nivelul tuturor Bisericilor Ortodoxe ca politică misionară și viziune eclesiologică.
Satana, cel care umblă ca un leu căutând să înghită întreaga omenire, și-a găsit vajnice ajutoare în preoții MMB. Nu cumva să rămână careva pe calea cea strâmtă, când toată lumea trebuie direcționată pe magistrala antihristică!
Ei apostati sunt sprijiniți și politic dar și de frățiori din loja
Oameni buni, locuitori din Oraseni, nu va mai lasati pacaliti de acei oameni din MMB sau de primarul de la dumneavoastra din localitate. Ca multi primari din Romania, prea multe clase nu cred ca are, iar in privinta celor de la MMB e acelasi lucru…fugariti-i, puneti cainii pe ei sa nu le mai trebuiasca vreodata sa va deranjeze inutil. Nu este posibil sa se intample in sec XXI asa ceva.