Copiii geniali din România, suspectați că sunt bolnavi psihic. Statul îi ignoră până emigrează

Copiii geniali din România, suspectați că sunt bolnavi psihic. ”Mă plictiseam așa de tare la ore”

GENII RISIPITE – PARTEA II. Când realizează că au copii superinteligenti, părinţii intră în panică. Unii ajung cu ei la doctor, pentru că îi suspectează de ADHD şi asta pentru că ei se plictisesc foarte repede, sunt tot timpul în căutare de activităţi.

Prof. dr. Florian Colceag este expert internaţional gifted education, specialist în modelare matematică, consultant în multiple echipe de cercetare din domenii precum biochimie, biofizică, biologie celulară, educaţie, sociologie, teoria complexităţii, economie, este supranumit antrenorul de genii.

Copiii au, în mod normal, un coeficient de inteligență cuprins între 90 şi 110. Cei cu intelect înalt depăşesc 130. Îi poţi recunoaşte după o serie de calităţi: se plictisesc la şcoală, pun întrebări multe profesorului şi sunt agasanți, nefiresc de curioşi, uneori visători, alteori mult prea energici, astfel încât medicii îi suspectează de ADHD. Contestă autoritatea adulţilor, sunt creativi, tipicari, sensibili şi caută compania copiilor mai mari sau a adulţilor. Citesc şi vorbesc de la vârste foarte mici şi au modalităţi aparte de a învăţa.

Profesor doctor Florian Colceag: „Creierele lor funcționează formidabil. Sunt extraordinar de creativi. Pe ei îi preocupă ideile majore, ei vor să înțeleagă universul, vorbesc cu dificultate, pentru că vorbesc în imagini. Pe ei îi interesează că lucrurile să meargă bine. Ei pot fi consideraţi o pacoste. Foarte mulţi IT-iști nici nu au terminat şcoala, n-au făcut liceul. Contează ei dacă ştiu să fie foarte buni pe partea de programare în IT.”

Monica Gheorghiu este preşedintele asociaţiei „Gifted Education” şi lucrează cu copii foarte deştepți, cu un IQ ce depăşeşte 130. Îi îndrumă şi, mai ales, stabileşte cu specialiştii care este care vocaţia lor.

Monica Gheorghiu, președintele asociației Gifted Education: „Acest creier de copil, care are IQ-ul acesta superior, are nişte modificări – memoria de lucru se dezvoltă altfel. Are capacitatea de a avea vedea spaţial, ei văd în imagini şi găsesc soluţii în imagini. Ei nu sunt audiosecvențiali.”

România este o ţară cu o bogată pepinieră de genii, peste media mondială.

România este o ţară cu o bogată pepinieră de genii, numărul lor depăşind media mondială. Potrivit „Institutului Român de Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education”, unul din patru copii e supradotat, dar majoritatea se pierd într-un sistem de învățământ care pune accept pe acumularea de informaţie.

Profesor doctor Florian Colceag: „Dacă am avea un învăţământ dedicat dezvoltării personalităţii, atunci am avea şi un avem un deficit de expertiză. Unii îi cheamă supradotaţi; eu le spun supranormali. Important pentru un om este să-şi atingă umanitatea; important pentru un copil este să-şi atingă potenţialul nativ pe care îl are.”

Monica Gheorghiu este preşedintele asociaţiei „Gifted Education”: „Un copil cu un IQ de 150 are nevoie să fie în echilibru.”

Aşadar, ceea ce majoritatea priveşte ca o calitate, se poate transforma într-o povară. Devin adulţi neintegraţi, fără legături sociale şi cad victime ale depresiei.

Dacă Ministerul Educaţiei şi-ar dori, ar putea testa toţi copiii din şcolile în care există cel puţin un calculator, cu ajutorul unei evaluări online ce se găseşte gratuit pe site-ul www.mintistralucite.ro .

Centrul Gifted Education e un fel de şcoală pentru părinţi care învaţă cum să se raporteze la copii lor „dăruiţi”, aşa cum sunt numiţi de specialişti. E un schimb de încredere între părinte şi copil, care învăţată recipric să aibă încredere unul în altul. Prin joc, părinţii se conectează cu copiii, iar asta îi ajută să le descopere emoţiile.

„Mă simţeam ca prostul clasei. Ca-n Evul Mediu, când aruncau cu roşii în el.”

Aron e un copil al cărui IQ depăşeşte 130. La şcoală s-a simţit, însă, de multe ori inferior.

Aron: „Mă simţeam ca prostul clasei. Ca-n Evul Mediu, când aruncau cu roşii în el.”

Părinte: „Ajunsese să spună că nu mai vrea să meargă la şcoală şi a făcut un an de terapie.”

Aron: „Mă enervau că şi copiii povesteau chestii care nu se întâmplau şi au început şi părinţii să mă ameninţe.”

Frustrările s-au transformat în furie, iar părinţii au decis să-l multe de la o şcoală la alta, iar acum se află într-o clasă în se simte acceptat. De atlfel, mulţi copii prea inteligenţi pentru un sistem de învăţământ încremenit în metode şi programe vechi au această problemă.

Matei, un băieţel de 11 ani din Tulcea, e exemplul perfect.

Matei: „Am schimbat, de fapt, trei şcoli, pentru că nu eram înţeles de învățătoare.”

Acum nu mai are probleme cu profesorii şi se simte în sfârşit integrat, deşi îi e greu să comunice cu copiii de vârsta lui.

Matei: „De cele mai multe ori, îmi pun gluga pe cap şi ascult muzică acolo, în banca mea, liniştit. Încerc să nu le dau importanţă, pentru că ei mă jignesc. De ce să mă încarc cu energie negativă?”

Liliana Colea, mama lui Matei: „Socializează mai greu cu copiii de vârsta lui. Nu e înţeles. prietenii lui sunt copilaşi din clasa a şasea, a şaptea, dar e un copil sociabil.”

Matei: „Eu cred că suntem neînţeleşi pentru că eu, de exemplu, dacă spun unui coleg că unu plus unu egal trei – un om plus un om şi relaţia dintre ei -, mi-ar spune că nu ştiu să calculez şi că nu sunt bun la matematică.”

Matei e copilul care nu vede doar oamenii, ci şi realitățile dintre ei. Simte diferit, se bucură altfel. Mama lui l-a dus la dus la centrul pentru copii supradotați, pentru că a vrut să afle ce petrece, de fapt, în mintea fiului ei. Fac săptămânal naveta de la Tulcea la Bucureşti. În toată ţara, sunt doar două centre care lucrează cu copii cu intelect peste medie, iar acelea sunt în Capitală.

Matei: „Când am intrat aici, am fost foarte fericit.”

Tocmai pentru că îi e greu să facă săptămânal naveta, mama lui a înfiinţat o asociaţie, în încercarea de a ajuta toţi copiii brilianţi din Tulcea. A mers inclusiv în audienţă la primar să ceară ajutor.

Tot din Tulcea vin la Bucureşti săptămânal Andrei şi Ayan, doi copii de 10 ani, colegi de clasă şi cei mai buni prieteni.

Reporter: „Când şi-au dat seama că eşti supradotat?”

Andrei: „În clasa 0, când aveam probleme cu învăţătoarea . Mă plictiseam aşa de tare la ore, că alegeam să rămân afară. Ajungeam în clasa să fac niște chestii pe care le ştiam şi mă plictiseam foarte tare.”

Învăţătoarea l-a suspectat de ADHD şi le-a cerut părinţilor să-l ducă la psiholog. L-au văzut patru, plus un psihiatru, şi au eliminat acest diagnostic, dar n-au oferit părinţilor soluţii. Abia când a ajuns la centrul„ Gifted Education” a aflat că are un IQ de152, iar asta îl plasează în cei 0,1% dintre copii cu acest nivel de intelect. Specialiştii de la centru au stabilit că e sociabil, echilibrat emoţional şi empatic, fiind în categoria celor 3% dintre copiii brilianţi care n-au asincronie cerebrală, care se traduce prin inabilităţi de relaţionare şi socializare.

Părinţii fac eforturi să-i afle adevărata vocaţie, pentru că azi e bun la toate şi se tem să nu aleagă greşit, influenţat de şcoală şi cei din jur, aşa cum se întâmplă de foarte multe ori cu copiii ce merg pe drumuri impuse de mediu şi societate.

Pentru învăţătoare, e dificil să le facă faţă

Pe prietenul lui, Ayan echipa „România, te iubesc!” l-a găsit încercând să descopere cifre în natură. Un exerciţiu care le pune la încercare imaginaţia şi îi învăţă să relaţioneze cu ceilalţi, pentru că inteligența socială la copiii cu IQ mare trebuie stimulată.

Dacă stai de vorbă cu ei, îţi dai seama imediat că sunt copiii despre care profesorii spun că ridică ceva probleme: pun permanent întrebări în timpul orei, le contestă uneori autoritatea şi sunt foarte vocali. Pe scurt, portretul robot al copilului cu calităţi intelectuale ridicate.

Pentru învăţătoare, e dificil de multe ori să le facă faţă, pentru că ei cer atenţie tot timpul, iar ea trebuie să se ocupe şi de ceilalţi. În plus, cadrele didactice ar trebui să aibă parte de pregătire specială ca să lucreze cu copii supradotaţi.

Ayan vrea să iasă din tiparele în care îl aşează şcoală. Învaţă în sistemul „step by step” şi în fiecare ore, se împart pe grupe şi lucrează la centre de activitate. Când a aflat că va face matematică a fost tare fericit. Vrea să devină matematician sau IT-ist, însă ceea ce învață la şcoală i se pare prea uşor. Se vede de la poştă că Ayan şi Andrei sunt altfel. Uneori contestă autoritatea adulţilor, pentru că nu le înţeleg deciziile.

Învățătoare: „Nu e tocmai comod, pentru că au nevoie de mult mai multe materiale şi uneori au nevoie de mai mult exerciţiu şi greşesc uneori.”

Profesorii şi învăţătorii sunt copleşiţi de numărul mare de elevi dintr-o clasă şi nu pot să-şi dedice timpul necesar potenţării acestor copii. Ei sunt acei copii care, într-o ţară cu sistem performat, ar fi puşi în lumină, ar străluci şi ar merge la şcoală fericiţi.

Ovidiu Parfene, tatăl lui Ayan: „În esenţă, o ţară dacă vrei să o distrug, îi distrugi învățământul și Sănătatea. Dacă s-ar putea, ar trebui 25% din PIB în sănătate şi încă 25% în învăţământ.”

În vreme societatea a evoluat, datorită tehnologiei, școala a rămas pe loc. Copiii învaţă după programe vechi, cu metode la fel de învechite. Elevii, deşi sclipitori, ajung să-şi refuze calităţile, pentru a fi acceptaţi de ceilalţi care de multe ori îi izolează, deşi România s-ar putea schimba prin aceşti copii. Finalanda a regândit sistemul de învăţământ, privind fiecare elev ca pe o entitate. La noi se pierd în mulţime.