Copiii geniali din România, suspectați că sunt bolnavi psihic. Statul îi ignoră până emigrează

La 8 ani, au mintea unei persoane de 16 ani. Colegii îi invidiază, profesorii nu știu să le răspundă la întrebări

GENII RISIPITE – PARTEA I. Imaginaţi-vă România ca o uriaşă organizaţie care ar avea şansa să aibă în vârf cel mai bun management.

Din păcate, guvernanţii îi ignoră, iar şcoala şi societatea de multe ori îi izolează. În aceste condiţii, cei mai mulţi decid să plece spre țări în care mintea lor e apreciată la adevărata ei valoare. Majoritatea oamenilor înţeleg perfect că este cu adevărat o tragedie să ai o minte de opt ani, într-un corp de 16 ani. Însă nu înţelegem că este posibil să ai o minte de 16 ani, prizonieră într-un corp de opt ani.

Reporter: „Ce înseamnă să fii supradotat?”

Paul Ardeleanu, copil supradotat: „Înseamnă să ai mai multe perspective ale acestei lumi. Înseamnă să fii un copil care nu te limitezi ce spun oamenii de lângă tine. După părerea mea, toţi copiii sunt speciali şi dăruiţi.”

Matei, copil supradotat: „Eu cred că suntem neînţeleşi, pentru că eu, de exemplu, dacă îi spun unui coleg că unu plus unu egal trei – un om plus un om şi relaţia dintre ei – mi-ar spune că nu ştiu să calculez şi că nu sunt bun la matematică.”

Unii le spun supradotaţi. Alţii îi numesc genii. În realitate, sunt copii normali, cu intelect peste medie. Ei sunt cei care ar trebui să fie viitoarea elită a ţării, doar că majoritatea decide să plece.

Ovidiu Parfene, tatăl lui Ayan: „Avem un vid de creier şi ce e bun exportăm.”

Pleacă cu zecile de mii, în fiecare an, goniţi de lipsa de oferte de locuri de muncă pe măsura minţii lor, de societatea care îi priveşte cu invidie, de lipsa unui sistem educaţional care să-i stimuleze, de lipsa de indolență a guvernanţilor, care refuză să pună în aplicare legi ce le-ar da şansa lor să-şi cultive talentele.

Liviu Pop, ministrul Educației: „Nu am toate detaliile legate de aplicarea acestei legi, dar ştiu că din punctul de vedere al Ministerului Educaţiei Naţionale nu este nicio problemă.”

Echipa „România, te iubesc” va arăta care sunt cele mai mari probleme.

Monica Gheorghiu, președintele Asociației Gifted Educațion: „Eu sunt viitori descoperitori. E nevoie să înveţe prin întrebări, să-şi pună întrebări şi să rămână cu întrebarea.”

Profesor doctor Florian Colceag: „Trebuie să ţinem seama că, pe parcursul vieţii, se activează şi pot atinge calităţi foarte înalte. Dacă nu sunt întreţinute, aceste vârfuri pălesc şi pică, iar ceea ce putea să facă un copil la o anumită vârstă nu mai poate face ulterior.”

 Dorian e adolescent cu multe calităţi, pe care alţii le-au privit ca pe nişte defecte. Părinţii şi-au dat seama că e special încă de la trei ani, când deja ştia să citească. Era pasionat de geografie şi ştiinţă. Punea întrebări multe şi cauta să descopere singur răspunsurile.

Gabriela Istrate, mama lui Dorian: „De la grădiniţă, de când a vrut să-şi arate cunoștințele de geografie și avea întrebări despre mări şi, ca să-şi arate cunoștințele a vorbit despre Marea Albă, a fost foarte dezamăgit când educatoarea i-a spus că nu există Marea Albă. A venit acasă, că vrea să șteargă Marea Albă, spunând că atlasul e greşit.”

Toată aceaste sete de cunoaştere s-a transformat în întrebări sâcâitoare pentru învăţătoarele care, de multe ori, nu ştiau ce să-i răspundă, iar pentru colegi în motiv de invidie. Dorian nu era, de fapt, în nici o tabără. Era doar un copil curios, cu o minte mare într-un trup mic, iar lipsa de empatie din partea celorlalţi s-a transformat în frustrare.

Pentru că a trecut testele de IQ, a fost acceptat într-unul din centrele pentru copii supradotaţi din Bucureşti. A făcut şi terapie câţiva ani, ca să înveţe cum să se raporteze la faptul că a fost dăruit cu aceste calităţi cognitive. Priveşte spre imaginile de acum cinci ani şi se simte stânjenit.

Pe lângă scoala normală, a mers cu pregătirea în paralel – oameni care l-au stimulat după orele de şcoală.

Reporter: „Ai fost la psiholog?”

Dorian: „Da, ca să învăţ să-mi canalizez furia.”

Reporter: „Mai eşti furios?”

Dorian: „Am învăţat să o canalizez în efort, lectură.”

Sesisează diferenţa şi spune că, toţi aceşti ani, au fost un efort să afle cum să fie în echilibru cu el. Face sport, citeşte şi iese cu prietenii. Învaţă la liceul Mihai Viteazu din Bucureşti, unul dintre cele mai bune din ţară, şi simte că e în locul în care are ce învaţa. Dorinţa lui de a fi acceptat de ceilalţi l-a făcut să caute metode să nu mai fie percept altfel. Pentru că, ani de zile, s-a luptat cu etichetele puse de alţi copii, când a început liceul, Dorian a făcut tot posibilul să nu fie perceput drept tocilar.

Dorian Istrate: „Am lăsat-o mai moale. Nu m-am autosabotat, dar am lăsat-o mai moale.”

Reporter: „Și colegii te-au mai perceput ca fiind tocilar?”

Dorian: „Mi-a comunicat un coleg: bai fii atent ca ăştia zic că eşti tocilar și am zis ’a, ok. Am zis să fac ceva”

Dorian se visează mare informatician, o vocaţie pe care şi-a descoperit-o târziu. Nu e clar dacă asta e cel mai mare talent al lui, dar se duce cu valul spre un domeniu de viitor.

Dincolo de faptul că nu sunt descoperiţi, cei care află că sunt înzestraţi cu înalte calităţi cognitive nu aleg întotdeauna ceea ce i-ar face să-şi atingă nivelul mare de performanţă, pentru că pur şi simplu nu ştiu cum să facă asta.