URIAȘII AU EXISTAT. Scrie și în Biblie despre ei. Sunt urmașii FIILOR LUI DUMNEZEU ce au intrat la FIICELE OAMENILOR. Fii lui Dumnezeu n-au fost însa nici îngeri, nici draci și nici extratereștri. Care-i legătura cu APOCALIPSA?

Sub acest titlu – la fel de acoperitor precum „OMUL ŞI…”, „FEMEIA ŞI…”, „BANII ŞI…”, „MOARTEA ŞI…” – se poate scrie orice, dar faptele arată învederat că „problemele”, adică nenorocirile de nevindecat şi jalnice ale vremii noastre sînt întocmai acelea dinaintea potopului a toată lumea de acum vreo 5500 de ani şi acelea de mai tîrziu, dinaintea arderii cu foc ceresc a Sodomei şi Gomorei: şi anume lepădarea de credinţă a „fiilor lui Dumnezeu” şi împătimirea lor către cele trupeşti.  Şi să vedem cum a fost atunci, ca să le înţelegem pe cele de acum.

Necredinţa căderii în trup: pricina potopului a toată lumea

Aşadar, după alungarea strămoşilor Adam şi Eva din Rai, neamul omenesc s-a împărţit în două ramuri: una, aceea a răzvrătiţilor următori ai diavolului cel mare, coborîtori din răul Cain; a doua, cea a următorilor lui Dumnezeu, a căror începătură a fost dreptul Avel. Dar, murind Avel fără urmaşi, Domnul Dumnezeu dăruieşte lui Adam şi Evei un alt fiu bun, anume pe Sith: „Şi a cunoscut-o – zice Scriptura – Adam pe Eva, femeia lui; şi, zămislind, a născut fiu şi i-a pus numele «Sith», zicînd: Mi-a ridicat mie Dumnezeu altă sămînţă în locul lui Avel, pe care l-a omorît Cain. Şi lui Sith i s-a născut fiu şi i-a pus numele «Enos». Acesta a nădăjduit a chema numele Domnului Dumnezeu” (Facerea 4:26).

Deci Sith a fost strămoşul „fiilor lui Dumnezeu”, de care se pomeneşte la Facerea 6:2, pentru care Sfîntul Ioan Hrisostomul zice aşa:

„V-am mai spus că este obiceiul Scripturii să-i numească şi pe oameni «fii ai lui Dumnezeu». Aceştia se coborau din Sith şi din fiul lui, din Enos – «acesta a nădăjduit a chema numele Domnului Dumnezeu» – de aceea urmaşii aceluia au fost numiţi de Dumnezeiasca Scriptură «fii ai lui Dumnezeu», pentru că au mers pe urmele faptei bune a strămoşilor lor, pe cînd urmaşii lui Cain şi ai fiului acestuia au fost numiţi de Scriptură «fii ai oamenilor».”

Iar la Hronograf citim încă şi acestea: „Din Sith şi din fiul său Enos, nepotul lui Adam şi tatăl lui Cainan, s-a început seminţia lui Hristos după trup, precum este arătat în evanghelia Sfîntului Luca (Luca 3:23-38). A murit în anul 1340 de la facerea lumii şi toţi anii vieţii lui au fost 905.”

Ziditorul şi Legiuitorul a toate i-a osebit de la început pe urmaşii dreptului Sith de păcătoşii urmaşi ai lui Cain şi i-a oprit să se însoţească cu aceia. Dar mai bine să citim pentru aceasta tot la Hronograf:

„Deci locuinţa lui Sith şi a întregii lui seminţii era în pămîntul cel înalt aproape de Rai şi avea poruncă de la tatăl său Adam [care o avea de la Dumnezeu] să-şi păzească seminţia cu de-adinsul, ca să nu se amestece ei cu seminţia cea urîtă de Dumnezeu a lui Cain. […] Deci seminţia dreptului Sith era dreaptă şi sfîntă, plăcîndu-I lui Dumnezeu, iar seminţia lui Cain era rea şi răzvrătită, mînietoare de Dumnezeu şi urîtoare de oameni. Pentru că, în ce fel era rădăcina, de acelaşi fel erau şi ramurile: precum le era tatăl, aşa erau şi fiii. Căci Cain era chip şi începătură a tuturor răutăţilor fiilor săi: el întîi şi seminţia sa a început a hotărnici pămîntul, şi a face război, şi a jefui şi a aduna bogăţie nu numai din osteneala mîinilor sale, ci şi din răpiri şi asupriri; iar din pricina acelora, se ridicară războaie între oameni. Seminţia lui Cain, ce era dată la prisosita desfătare trupească, a aflat încă şi feluri de meşteşuguri şi de măsuri. Iar Lameh, strănepotul lui, neîndestulîndu-se cu o muiere, a luat două: pe Ada şi pe Sela, şi a fost cel dintîi în lume cu două muieri. Încă s-a învăţat seminţia lui Cain şi vrăjitoriile, farmecele şi descîntecele şi împărtăşirea cu dracii. Şi era potrivnică lui Dumnezeu şi urîtă de Dumnezeu, încît pentru aceea s-a prăpădit de tot mai pe urmă cu potopul.

Iar precum Cain era învăţător şi povăţuitor seminţiei sale a toată răutatea, aşa şi dreptul Sith era înainte-povăţuitor seminţiei sale spre viaţa cea îmbunătăţită. Pentru că el i-a învăţat pe fiii săi şi fiii pe ai lor fii să-L cunoască pe Dumnezeu, şi să creadă întru Dînsul, şi să petreacă în frica Aceluia, şi să-L iubească şi să-L cinstească pe Ziditorul lor cu jertfe şi să se roage Lui cu osîrdie. La fel, să-l cinstească şi să-l iubească şi pe aproapele lor precum pe sine şi să nu-i facă strîmbătate. Şi se scrie pentru seminţia lui Sith că se asemăna îngerilor cu viaţa lui cea dreaptă, cea deplin înţeleaptă, cea înfrînată, cea blîndă şi cinstită şi lungă pînă la o mie de ani. […] Şi încă, pentru viaţa lui cea sfîntă asemenea cu îngerii, era numit ca un dumnezeu, iar seminţia lui era numită «fiii lui Dumnezeu».”

Neamul acesta ales al lui Dumnezeu s-a ţinut de rînduială atîta vreme cît au trăit strămoşii lor, care (precum ne putem închipui) îi povăţuiau amintindu-le hotărîrile dumnezeieşti. După aceea însă, s-au prăpăstuit şi ei în adîncul răutăţii, pricina fiind iarăşi călcarea poruncii dumnezeieşti din slăbiciunea bărbatului către femeie. Şi să vedem în ce chip, fiindcă astfel vom pricepe toată istoria ce a urmat:

„Seminţia lui Sith, cea numită «fiii lui Dumnezeu», a trăit cu fapte bune şi cu dumnezeiască plăcere în toate zilele lui Adam, slujind Domnului întru cuvioşie şi dreptate pînă la o mie de ani. Şi – umblînd după învăţăturile şi poruncile strămoşilor lor celor drepţi, ale lui Adam şi ale lui Sith, ocîrmuindu-şi viaţa întru frica lui Dumnezeu – nu se amestecau cu seminţia lui Cain cea urîtă de Dumnezeu, care petrecea întru fărădelegi. Iar după sfîrşitul lui Adam au început pe încet a slăbi şi a se răzvrăti, iar după moartea lui Sith s-au răzvrătit cu totul.

Pricina răzvrătirii «fiilor lui Dumnezeu» nu era alta decît însoţirea cu seminţia lui Cain cea neplăcută lui Dumnezeu. […] Căci, nu în lungă vreme după moartea dreptului Sith, seminţia lui ce era sfîntă şi dreaptă cu totul s-a răzvrătit în viaţa cea fără de lege şi spurcată, după 1200 de ani de la zidirea lumii. Zice Scriptura: «Au văzut fiii lui Dumnezeu pe fiicele oamenilor că sînt frumoase şi şi-au luat loru-şi dintr-însele femei de care şi-au ales» (Facerea 6:2). Adică seminţia lui Sith s-a amestecat cu fiicele seminţiei lui Cain, înşelîndu-se cu frumuseţea feţei fecioarelor şi a femeilor acelora. Şi au călcat porunca cea dată lor de strămoşi – de Adam, şi de Sith şi de Enos – ca adică să nu se împărtăşească seminţia cea iubitoare de Dumnezeu şi sfîntă a lui Sith cu seminţia cea lepădată de Dumnezeu a lui Cain.

Iar după ce fiii lui Dumnezeu (seminţia lui Sith) au defăimat porunca lui Dumnezeu şi, lepădînd binecuvîntata însoţire cea legiuită în seminţia lor, au început prin prea-curvie a face fărădelege, slujind desfătărilor trupeşti întru neînfrînată aprindere trupească şi tăvălindu-se în spurcata tină a necurăţiei păcatelor – atunci şi Dumnezeu a început a-i trece cu vederea pe ei. Pentru că a zis: «Nu va petrece Duhul Meu întru oamenii aceştia, căci trup sînt» (Facerea 6:3); adică «cu totul s-au robit de desfătările păcatelor trupeşti», şi îndată le-a arătat asupra lor semnul mîniei Sale. Căci n-a binecuvîntat patul lor cel fără de lege, nedîndu-le lor să nască obişnuita roadă omenească, ci neobişnuit neam să iasă din ei. Şi aşa a slobozit la arătare mînia Sa, căci fiii ce se năşteau din ei erau ca nişte sluţi, nu cu chip cuviincios. Şi, cînd veneau la vîrsta bărbăţiei, nu erau la măsura creşterii omeneşti, ci îşi întreceau măsura cu creşterea, ca nişte copaci în dumbravă, a căror măsură a creşterii se spune că era de 18 coţi, şi de 20 şi mai mult. Iar la nărav erau mai răi decît toţi oamenii cei fără de lege, ca unii ce erau născuţi din fărădelege: ucigaşi asupritori, mînioşi, iuţi, iubitori de război şi de vărsare de sînge. Mîndri şi iubitori de stăpînire şi lacomi fiind, peste tot pămîntul îi alungau pe oameni, silindu-i, jefuindu-i şi ucigîndu-i. Iar la trupeasca poftă cît erau de neînfrînaţi şi de nelegiuitori nu este cu putinţă a da în scris, pentru că nesuferit este auzului celui cu întreagă minte, căci nu erau fărădelegi şi necurăţii pe care nu le săvîrşeau uriaşii.”

Să vedem ce scrie şi Înţeleptul Solomon pentru acele vremuri în care omenirea întrutotul stricată căzuse desăvîrşit întru cinstirea demonilor şi întru împătimire trupească: „Apoi, n-a fost destul că au rătăcit întru cunoaşterea lui Dumnezeu; ci, vieţuind (din întunericul minţii lor) în război necurmat, au numit «pace» atîtea rele. Ei făceau slujbe în care-i ucideau chiar pe copiii lor, sau săvîrşeau taine ascunse sau beţii nebuneşti după barbare obiceiuri. Şi nici viaţa, nici căsătoriile nu le mai păzeau curate, ci unul pe altul […] îl batjocorea prin desfrînare. Toate se învălmăşesc […] în furtişag şi vicleşug, în stricăciune şi necredinţă, în răzvrătire şi jurămînt strîmb, în prigonirea celor buni şi uitarea binefacerilor primite, în pîngărirea sufletelor şi răsturnarea trupeştilor nevoi, în tulburarea căsătoriilor, şi curvie şi dezmăţ sub ochii tuturor” (Cartea înţelepciunii lui Solomon 14:22-26).

Şi atunci, pentru aceste pricini, Dumnezeu S-a mîniat desăvîrşit şi a zis: „Nu va rămîne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sînt numai trup! Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!” (Facerea 6:3, 7). Adică le-a mai dat vreme de pocăinţă, răstimp în care Noe, singurul om drept atunci pe pămînt, avea să facă acea corabie a mîntuirii sale din potopul a toată lumea. Iar fiindcă oamenii nu s-au pocăit – fiindcă nici nu mai puteau, de vreme ce răutatea lor era diavolească – ştim ce a urmat: Ziditorul lor i-a nimicit, precum zisese dinainte: „Pierde-voi de pe faţa pămîntului pe omul pe care l-am făcut!” (Facerea 6:7)

Orbirea curviei şi necredinţei aduce focul ceresc asupra Sodomei şi Gomorei

După potop, răul necredinţei şi al împătimirii trupeşti a urmat încă mai aprig în neamul cel îndărătnic al oamenilor, ajungînd la piscurile sale prin fărădelegile acelor blestemate cetăţi Sodoma şi Gomora. Ceea ce a aprins iarăşi mînia lui Dumnezeu, Care le-a nimicit în chip înfricoşat, precum citim: „A plouat Domnul piatră arzătoare peste Sodoma şi Gomora… şi a nimicit Domnul cetăţile şi pe toate cele răsărite din pămînt” (Facerea 19:24). Şi, pentru a înţelege grozăvia acelei negrăite pedepse dumnezeieşti, să citim iarăşi din Hronograf:

„Asemenea cu Raiul lui Dumnezeu era acea parte de loc a Sodomenilor (care este şi a Iordanului), pînă cînd Sodomenii n-au mîniat pe Dumnezeu şi nu şi-au adus asupra lor şi asupra a tot locul pedeapsa Lui. […] Iar cînd a năpădit mînia lui Dumnezeu şi a plouat Domnul foc peste păcătoşi şi i-a pierdut pe ei, atunci a pustiit şi toată ţara lor. Şi – ceea ce se asemăna mai întîi Raiului cu frumuseţea sa, şi cu îndestularea rodurilor celor alese şi cu văzduhul cel cu bună linişte – aceea s-a făcut asemenea cu ţara iadului: nefrumoasă, neroditoare, întunecată şi vătămătoare. Precum povesteşte pentru aceasta Sfîntul Mucenic Pionie (11 Martie):

«Eu am străbătut toate părţile jidoveşti, şi am trecut rîul Iordanului şi am văzut pămîntul cel ce pînă acum arată semnul mîniei lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor. Am văzut fum ieşind din el, iar cîmpiile şi ţarinile arse cu foc şi goale de toate rodurile, nici o vlagă de umezeală avînd. Am văzut şi Marea cea Moartă (sodomească, şi ea izvorînd smoală) şi apa schimbîndu-şi firea sa prin dumnezeiasca pedeapsă; apă care nu poate să adape vreo jivină, nici să ţină în sine trupul omenesc şi orice s-ar arunca în ea, căci îndată aruncă afară.»

Pentru aceasta vorbeşte şi Sfîntul Ioan Gură de Aur, zicînd la trimiterea către Solun:

«Oare a umblat cineva dintre voi la Palestina? Deci să-mi mărturisiţi voi, cei ce aţi văzut locurile acelea, mie celui ce n-am fost acolo. Pentru că mai sus de Ascalon şi Gaza, chiar pe valea Iordanului, este oarecare parte multă, care era bine roditoare cîndva, înainte de urgia lui Dumnezeu, iar acum nu este. Aşadar acest loc era mult roditor şi cetăţile lui au prisosit la frumuseţe mai mult decît toate cetăţile şi oraşele lumii şi ajungeau la ieftinătatea [belşugul] Raiului lui Dumnezeu, iar acum este mai pustiu şi mai nenorocit decît toate pustiile. Însă şi acum, pînă în ziua de astăzi, stau pomi roditori cu roadele lor, dar roada lor este pomenire de urgia lui Dumnezeu. Căci se văd rodii şi meri şi roada lor este luminoasă la vedere; şi cel ce nu ştie pricina, dacă vede poamele aşa frumoase şi luminoase, are multă bucurie; iar dacă ia o poamă în mîna lui şi o taie, nu găseşte rod în lăuntru, ci numai fum şi putoare multă. Aşadar într-acest chip este tot pămîntul acesta: adică lemnele, pietrele, aerul şi apele toate au parte de urgia lui Dumnezeu. Căci vezi pămînt, însă nu e pămînt ca să rodească; asemenea şi pomii cu toate roadele sînt cenuşă. Vezi aer şi apă, dar nu sînt de trebuinţă. Marea aceea este moartă, căci nu are nici o tîrîtoare vie într-însa. Şi – în ce chip la un trup, cînd îl arde trăsnetul, chipul trupului stă în faţa focului, iar puterea ba – aşa şi acelea: pămîntul se vede, dar nimic avînd de ale pămîntului, ci toate-s cenuşă; pomi şi roduri, dar nimic avînd de ale pomilor şi de ale rodurilor; văzduh şi apă, dar nimic de ale văzduhului, fiindcă şi acestea s-au făcut cenuşă, deşi se pare că văzduhul şi apa nu se pot aprinde cîndva. Pentru că lemnele şi piatra pot să ardă, iar văzduhul şi apa nicicînd nu pot. La noi nicidecum nu pot, iar la Cel ce le-a făcut pot. Drept aceea, nimic altceva decît numai cuptor este văzduhul, cuptor este apa, toate neroditoare, toate sterpe, toate sînt chipuri ale mîniei dumnezeieşti ce a fost acolo şi semne ale muncilor ce or să fie.» […]

Şi să se ştie că rîul Iordanului, intrînd în marea cea sodomească, îndată îşi pierde fireasca sa îndulcire şi se preface în amărăciune, iar peştii ce intră cu pîrîul mor îndată.”

Aprinderea curviei şi necredinţa obştească, semne ale apropiatei stăpîniri a Antihristului

„Şi, şezînd [Mîntuitorul Hristos] pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de-o parte, zicînd: Spune nouă: Cînd vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale [de-a doua] şi al sfîrşitului veacului? […] [Şi le-a răspuns]: Precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi la venirea [de-a doua a] Fiului Omului. Căci – precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mîncau şi beau, se însurau şi se măritau, pînă în ziua cînd a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut pînă ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi – la fel va fi şi venirea [de-a doua a] Fiului Omului” (Matei 24:3; 24: 37-39). Proorocie pe care Sfinţitul Teofilact al Bulgariei o tîlcuieşte aşa:

„Şi – prin pildele acestea: prin a oamenilor celor din vremea potopului şi prin a Sodomitenilor (Facerea 19) – arată că, atunci cînd va fi să vină Antihrist, se vor înmulţi între oameni dezmierdările cele necuviincioase şi vor fi stăpîniţi de desfătare, desfrînaţi, şi daţi la dezmierdările cele fără de lege plecîndu-se mai cu ocară spre împreunări şi dezmierdări, ca şi uriaşii din vremea lui Noe (Facere 6:4). Ceea ce şi apostolul a zis, cu adevărat, că în zilele cele mai de pe urmă oamenii vor fi mai vîrtos iubitori de dezmierdare decît iubitori de Dumnezeu (2 Timotei 2).”

Iar Sfîntul Evanghelist Luca pomeneşte pentru aceasta şi pilda Sodomei: „Şi precum a fost în zilele lui Lot: mîncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; iar în ce zi a ieşit Lot din Sodoma, [atunci] a plouat foc şi piatră pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi; întru acest chip va fi [şi] în ziua în care Se va arăta Fiul Omului” (Luca 17:26-30).

Biserica lui Hristos şi vremile cele mai de pe urmă

Acum – după ce am citit şi istoriile acelor cumplite întîmplări din vechime, şi proorociile pentru vremea Antihristului şi a sfîrşitului ce va veni, fapte ale căror înainte-închipuiri au fost tocmai potopul şi arderea acelor cetăţi nelegiuite – ne putem întreba: E oare vreo deosebire între lumea uriaşilor dinainte de potop sau între aceea a Sodomiţilor şi lumea noastră? Nu este aceasta lumea Antihristului, care poate s-a şi născut? Cine mai are îndoieli, să citească proorocia Sfîntului Nil Izvorîtorul de Mir (aproape de zilele noastre, din veacul al 17-lea):

„Iar lucrarea lui Antihrist este aceasta: grija celor deşarte şi materia lucrurilor lumii, cîştigarea metalurilor pămîntului [cele descoperite întîi de nepoţii lui Cain]. Acesta este capul răutăţilor, şi propovăduirea pierzării şi stricarea mîntuirii. […] În zilele acelea, vă veţi întuneca cu împătimire la cele vremelnice şi la îmbogăţire. Şi n-o să cunoaşteţi care este lucrarea mîntuirii şi o să socotiţi că umblaţi pe calea mîntuirii voastre şi că iubiţi slujba voastră. […] Căci Antihrist este gîndit şi simţit. Simţit o să fie la vremea cea rînduită pentru a săvîrşi necredinţa şi fărădelegile lumii, precum şi Domnul a împlinit toată dreptatea şi a ridicat păcatul lumii. […] Gîndit, Antihrist se află în lume de la început.”

Şi urmează acelaşi sfînt părinte:

„Dumnezeu i-a milostivit [pe oameni] cu facerea chivotului [corabiei lui Noe], ca să se pocăiască, iar ei s-au întors spre cele trupeşti şi aşa nesimţirea lor a adus Potopul. Precum şi astăzi s-au dat la multa cîştigare şi grija vieţii, a răpirii, a vînzării, a minciunii, a curviei, a sodomiei, a lăcomiei, a mîndriei, a nedreptăţii, a deznădăjduirii, a leneviei de cele bune, a mîndriei inimii, a pomenirii de rău, a vrajbei, a iubirii de averi, a iubirii de argint. Fiindcă, mai înainte de venirea lui Antihrist, or să se întunece simţurile oamenilor cu nesimţirea întunericului şi oamenii or să se întunece de patimi.”

Şi iată ce lucru înfricoşat adaugă Sfîntul Nil:

„Atunci cînd se va înmulţi fărădelegea, or să se adune toate prihănirile şi necurăţiile lumii şi or să se învistierească întru necurata fiică a curviei, care să fie lăcaş al prea-curviei. Căci – aşa cum Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare a fost Preacurată mai înainte de naştere, şi în naştere şi după naştere Preasfîntă Fecioară, şi L-a născut pe Iisus, Care nu a ştiut de păcat – tot astfel, dimpotrivă, acea fiică necurată, muma fărădelegiilor, va fi curvă şi mai înainte de naştere, şi în naştere şi după naşterea spurcatului Antihrist. O să fie curvă necurată şi prea-curvă în toată viaţa ei. La această necurată, or să se adune toate fărădelegile şi o să-l nască pe fiul pierzării. Şi – din pricina lipsirii darului Sfîntului Duh la oameni, pentru păcatele şi fărădelegile lor – or să se adune şi or să învie toate fărădelegile oamenilor în pîntecele ei. Şi, după naşterea fiului păcatului, o să vină toată lipsa la oameni. Întîi, or să se lipsească de dragoste, de unire, de curăţie. Al doilea, tot locul şi oraşul – de păstori temători de Dumnezeu şi de proistoşi credincioşi. Al treilea, bisericile lui Dumnezeu – de arhierei, şi de duhovnici şi preoţi evlavioşi, precum de acum au început a se lipsi.

După aceea, o să se arate şi acest necurat, după creşterea vîrstei lui [adică la treizeci de ani, ca şi Mîntuitorul Hristos], şi o să se umple de satanică putere, ca să facă semne şi minuni înaintea oamenilor pătimaşi. […] Şi o să se făţărnicească cu blîndeţea, pentru ca să înduplece noroadele la înşelăciunea lui. Asemenea, se va arăta paşnic şi smerit, ca să i se închine toţi. Fiindcă hrana lui o să fie tulburarea oamenilor, cînd se vor tulbura oamenii se va bucura. Aceasta este uitarea credinţei şi a fricii lui Dumnezeu, prea-curvia, curvia, sodomia, iubirea de avuţii, iubirea de argint, pomenirea de rău, zavistia, osîndirea, minciuna, clevetirea şi celelalte răutăţi. Cu acestea o să se hrănească şi o să stăpînească toate cetăţile.

Atunci, pe cît vor păcătui, vor socoti că-şi lucrează mîntuirea. Atunci, o să se defaime Sfînta Evanghelie şi Biserica lui Dumnezeu. […] Şi vor flămînzi oamenii de cuvîntul lui Dumnezeu, că nu o să se găsească vreun drept cu fapte bune ca să-i înveţe cuvîntul mîntuirii. […] Atunci, o să zămislească răutatea Luceafărului în inimile oamenilor şi atunci o să vieţuiască păgînătatea în pîntecele lui Antihrist. Şi se va ridica darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Scriptura: «Nu va locui Duhul Meu în aceşti oameni, fiindcă sînt trupuri» (Facerea 6:3).”

Oricine vede că Sfîntul Nil scrie chiar catalogul nepovestitelor patimi ale vremii de acum, catalog care cuprinde pe de o parte împătimirea pentru cele trupeşti (grija de bogăţiile lumii şi aprinderea nemaivăzută spre curvie), iar pe de alta lepădarea de dreapta-credinţă a celor botezaţi întru Hristos-Dumnezeu, de la turmă la păstori. E limpede că şi noi vieţuim acum într-un răstimp de pocăinţă la fel cu acela lăsat de Dumnezeu în vremea lui Noe după ce hotărîse nimicirea omenirii! Cu singura deosebire că acum noua Corabie a mîntuirii – Biserica lui Hristos, plutind pe marea tulburată de patimi a vieţii acesteia pămînteşti – e spartă şi ia apă peste tot. Încît, ca să nu se scufunde cu totul şi astfel să piară şi ultimii drepţi, Hristos-Dumnezeu va aduce degrabă focul cel înnoitor şi mîntuitor peste această „Sodomă” numită „lume”, după care urmaşii lui Lot întru faptele cele bune, puţinii Creştini adevăraţi, vor fi adăpostiţi în „cetatea de scăpare” a Cerului.

Ştiu că sînt mulţi (şi dintre Ortodocşi) care îşi doresc facerea din nou a „corabiei” Bisericii, neştiind ei că sînt întrutotul la un gînd cu însuşi Satana, cel care îl va arăta pe Antihristul cel mare drept un alt „Noe” şi „adevărat Mesia”; pentru cei care judecă aşa, nici nu trebuie amintit. Sînt însă mulţii alţii între Ortodocşi aşteptînd şi ei un „Noe”, care să repare măcar şi să cîrmuiasă mai departe „Arca” noastră creştinească. Şi nu se întreabă: Încotro? – de vreme ce toate s-au împlinit şi tot ce avem aştepta noi (şi buni, şi mai puţin buni) e venirea de-a doua oară a Mîntuitorului şi Dumnezeului nostru Hristos. Pentru cei care vor să înţeleagă cele zise, iată un cuvînt al Cuviosului Ierarh Averchie Tauşev, care a vieţuit pînă nu demult, cunoscînd bine şi Biserica, şi vremurile:

„Încă în veacul al 19-lea, Sfîntul Episcop Ignatie Briancianinov ne atrăgea luarea aminte, zicînd că «lucrarea credinţei pravoslavnice poate fi recunoscută ca apropiindu-se de sfîrşitul hotărîtor». […] Nu avem de unde aştepta reînvierea Creştinismului. Vasele Sfîntului Duh au secat pentru totdeauna pretutindeni, chiar şi în mănăstiri, aceste tezaure de evlavie şi daruri harice. Or, substanţa Duhului dumnezeiesc poate fi înnoită numai prin uneltele Sale. Îndelungata şi milostiva răbdare a Domnului îngăduie să se prelungească şi să fie amînat deznodămîntul de pe urmă pentru cei rămaşi care se vor mîntui. Între timp, cei ce putrezesc sau au putrezit vor atinge deplina putreziciune. Cei ce vor să se mîntuiască trebuie să înţeleagă bine acest lucru şi să folosească timpul dat spre mîntuire, căci timpul scurt este, iar trecerea în veşnicie este aproape pentru fiecare din noi.”