Despre buna randuiala a postului
Placuta este ochilor nostri privelistea marii linistite, rasfrangand pe intinderea ei netulburata lumina scaparatoare a razelor soarelui in plina stralucire. Dar si mai desfatator este sa privesti si sa graiesti despre Biserica cea strans unita dupa vointa lui Dumnezeu, izbavita de tulburari si luminata, in chip tainic, de lumina cea dumnezeiasca, desfacandu-si aripile catre stralucirea de dincolo si intinzandu-si in sus mainile, ochii, simtirea, precum si intreaga ei cugetare. Dupa ce harul Duhului Sfant mi-a harazit astazi aceasta vedere placuta si a ingaduit ca voi toti sa petreceti impreuna noaptea si ziua in templul lui Dumnezeu, nelipsindu-va voua ravna venirii voastre la El, haideti acum sa ajutam, dand putere pomului tainic, rasadit la cumpana apelor Duhului Sfant, si ca si voi prin rugaciunile voastre de dimineata, tot asa si noi, in masura in care ne ingaduie timpul, sa adaugam invataturii de dimineata pe cea de seara, aratand mai lamurit iscusintele prin care vrajmasul mantuirii noastre face ca nu numai postul, dar si rugaciunea noastra sa ramana in tot chipul fara de nici un folos.
Exista, fratilor, si alta saturare si betie rea si vicleana, care nu vine nici din mancaruri, nici din bauturi, nici din desfatarea pricinuita de acestea, ci din mania catre aproapele nostru si din ura fata de el, si din tinerea de minte a greselilor sale, si din toate rautatile ce se isca astfel. Despre acestea si Moise in cantarea sa spune: “Vinul lor este venin de scorpion si otrava pierzatoare de aspida” [Deuteronomul 32, 33]. Pentru acestea si proorocul Isaia zice: “Vai de cei ce se imbata fara de vin” [vezi Isaia 20, 1]; si iarasi acelasi prooroc vesteste: “Sa nu postiti cu lupte” [vezi Isaia 58, 3]. Dar si catre cei ce postesc in felul acesta, el spune, ca din partea Domnului: “Sa-si plece capul ca o trestie si sa se culce pe sac si in cenusa, oare acesta se cheama post, zi placuta Domnului?” [Isaia 58, 5] si “Cand ridicati mainile voastre catre Mine, Eu imi intorc ochii aiurea” [Isaia 1, 15].
Asadar, aceasta betie a urii, pricina de capatai a indepartarii oamenilor de Dumnezeu, diavolul cauta sa o insufle tuturor celor ce se roaga si postesc, apoi trezeste amintirea mahnirilor si plangerilor noastre, ne pune in miscare gandurile spre aducerea aminte a raului si ascute limba noastra pentru vorbe haine si de ocara, pregatindu-ne pe noi sa fim astfel precum David il descrie pe cel ce se roaga in necuviinta: “Faradelege toata ziua, nedreptate a vorbit limba ta; ca un brici ascutit a facut viclesug” [Psalmi 51, 1]; si el se roaga catre Dumnezeu ca sa fie izbavit de acestea, spunand: “Scoate-ma, Doamne, de la omul viclean si de omul nedrept ma izbaveste; ascutit-au limba lor ca a sarpelui; venin de aspida sub buzele lor” [Psalmi 139, 1-3].
Dar noi, fratilor, in vremea postului si a rugaciunii, sa scoatem din sufletul nostru – rogu-va – ceea ce avem impotriva cuiva, fie ca in adevar si pe drept avem, fie ca doar socotim ca avem, si sa fim cu totii oameni evlaviosi, sa gandim mai mult unii despre altii sub indemnul dragostei si al faptelor ce lor bune, graindu-ne de bine, cumpanind in noi in sine si cugetand la cele bune inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, pentru ca sa postim noi cu postul cel aducator de laude si fara de prihana. Iar cererile noastre catre Dumnezeu, cele din vremea postului, sa fie bine primite, si sa-L numim pe El “Tata dupa har, in chip cuvenit, invrednicindu-ne astfel a-l grai cu indrazneala: “Tata, iarta-ne noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”.
Dar iarasi cugetarea din vremea rugaciunii savarsite de noi si a postului devine fara de nici un folos prin lucratura celui ce unelteste impotriva sufletelor noastre; caci o astfel de cugetare semetita avand acel fariseu, desi postea si se ruga, S-a intors gol. Dar noi, stiind ca este necurat si neprimit la Domnul tot cel ce are inima semeata, si stiind prea bine ca noi suntem datori lui Dumnezeu cu multe si cu mari daruri si ca dam inapoi prea putin din ceea ce datoram, sa le facem uitate pe cele daruite mai inainte, ca si cum ar fi o nimica toata, si indreptandu-ne cu mintea spre cele viitoare, sa postim, sa ne rugam cu inima zdrobita si cu smerenie sa ne invinuim pe noi insine, ca sa fie postul nostru curat, iar noi cu vrednicie sa stam in biserica lui Dumnezeu.
Exista si un alt chip de viclenie a celui rau, ca re face ca osteneala noastra pentru post si rugaciune sa fie fara de castig pentru noi, indemnandu-ne sa savarsim si postul, si rugaciunea manati de slava desarta si de fatarnicie. De aceea si Domnul vesteste iarasi in Evanghelie, spunand: “Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie” [Matei 6, 6].
Aceste cuvinte nu le spune Domnul ca pe o porunca de a fi indepartate adunarile si rugaciunile si cantarile de psalmi, caci atunci nu ar fi spus proorocul alcatuitor al Psalmilor. “In mijlocul adunarii Te voi lauda” [Psalmi 21, 24] si “Lauda-Te-voi intre popoare, Doamne, canta-voi Tie intre neamuri” [Psalmi 56, 12] si “Rugaciunile mele le voi face inaintea ce lor ce se tem de El” [Psalmi 21, 29]; si inca ne-a mai grait noua: “In adunari binecuvantati pe Dumnezeu” [Psalmi 67, 27] si “Veniti sa ne inchinam si sa cadem inaintea Lui si sa plangem inaintea Domnului, Celui ce ne-a facut pe noi” [Psalmi 94, 6]. Dar si catre altii mai sus asezati – despre care nu este timpul si locul sa vorbim acum – Isi indreapta Domnul indemnul la rugaciunea cea facuta cand suntem singuri in casele noastre si in asternuturile noastre, care intareste rugaciunea catre Dumnezeu savarsita in biserici, asa cum rugaciunea cea launtrica, facuta cu mintea, o intareste pe cea savarsita cu buzele. Fiindca acela ce ar voi sa se roage numai atunci cand se afla in biserica lui Dumnezeu, neingrijindu-se deloc de rugaciune acasa, sau pe drumuri, sau in piete, acela nu se roaga cu adevarat nici cand sta dinaintea altarului lui Dumnezeu.
Acestea le arata si acela care, dupa ce spune: “Gata este inima mea, Dumnezeule!“, adauga: “Canta-voi si voi lauda slava Ta” [Psalmi 56, 10], iar in alta parte: “De mi-am adus aminte de Tine in asternutul meu, in dimineti am cugetat la Tine…” [Psalmi 62, 7]. Dar ne invata si El: “Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns, si Tatal tau. Care vede in ascuns, iti va rasplati tie” [Matei 6, 16-18].
O, cat de mare si neasemuita este iubirea Ta de oameni! Prin aceste cuvinte insusi Domnul ne-a aratat indoiala si tagada care vor starui asupra Judecatii de apoi, pentru ca noi sa capatam de aici o mai buna judecata si o soarta mai fericita. Caci Domnul ii va agrai atunci pe cei ce traiesc dupa slava desarta si nu dupa porunca Lui, spunand, potrivit celor de mai sus: “Ati luat plata in viata voastra“, precum a zis si Avraam catre acel bogat care ardea in focul mistuitor: “Ai primit cele bune ale tale in viata ta” [Luca 16, 25]. Iar celor ce cauta spre El, in vremea in care se ostenesc pentru virtute, spune ca le va rasplati sub ochii tuturor, adica le va da in schimb, la aratarea Sa, aceasta cuprinzatoare binecuvantare si mostenire si desfatare neamestecata si vesnica. Cel Care vrea ca toti sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului vadeste acum – precum spuneam – hotararea cea neprihanita si neschimbatoare, aratand aici ca nu sunt fii ai lui Dumnezeu decat aceia care dispretuiesc slava omeneasca.
Caci de aceea aduce El in fata cuvantul Sau hotarat asupra acestor soiuri de oameni, spunand: “Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va da inapoi tie pe fata“, pentru ca sa-i arate El si sa-i faca pe cei ce dispretuiesc omeneasca slava desarta copii infiati si impreuna mostenitori ai Sai; iar pe aceia ce nu sunt astfel sa-i lepede din vrednicia de fii al Lui, daca nu se pocaiesc. Cuvintele acestea le-a grait Domnul pentru ca nu cumva cei ce se roaga si postesc sa caute la parerile oamenilor, de la care nu este nici un folos, fiindca altminteri, chiar indurand noi ostenea la postului si a rugaciunii, ramanem lipsiti si straini de rasplata. El spune sa ne ungem capul si sa ne spalam fata, adica sa nu ne folosim de paloarea cea nefireasca, nici sa nu avem capul murdar si cu totul uscat, ca si cum am parea ca suferim aceasta din pricina postului incrancenat si din dispret fata de trup, vanand astfel laude din partea oamenilor. Caci acestea le faceau fariseii, dorind ei a fi vazuti de oameni, si de aceea, pe buna dreptate, au fost socotiti despartiti de Biserica lui Hristos, iar Domnul ne opreste intru totul sa ne asemanam lor.
Daca se va numi cugetul [ratiunea], prin asemanare [analogie], cap al sufletului, ca unul ce este conducator, iar inchipuirea [imaginatia] chip al sufletului, in care se afla jiltul cel statornic al puterilor [energiilor] izvorate din simturi, este bine ca noi, atunci cand postim, sa ne ungem capul cu untdelemn, adica sa facem sa fie cugetul nostru milostiv, iar fata noastra, adica inchipuirea, sa o spalam de gandurile cele rusinoase si necurate, de manie si de toata rautatea. Pentru ca un astfel de post, implinit ca atare, nu numai patimile cele rele, ci dimpreuna cu acestea si pe duhurile cele necurate, care sunt incepatoare si pricinuitoare ale unor astfel de patimi, le surghiuneste si le rusineaza, asezandu-i pe cei ce postesc la rand cu ingerii cei buni, intorcandu-i catre acei ingeri si oranduind ca acestia sa fie pazitori ai acelora, degraba ajutatori si impreuna lucratori.
In felul acesta, pe vremuri, alaturi de cei trei tineri din Babilon, impodobiti cu infranarea si cu postul, a fost vazut in mijlocul focului mistuitor si un al patrulea, care era cu ei, pazindu-i si purtandu-le de grija ca sa ramana teferi, de parca in chip minunat i-ar fi scaldat in roua [Daniel 3, 25]. Tot astfel, dinaintea lui Daniel, care postea de multe zile, s-a infatisat un inger care ii dadea sfaturi intelepte si ii prevestea lui cele viitoare. Si in acelasi chip, altadata, un inger a adus de la o mare departare pe un prooroc [Avacum] care a strabatut vazduhul si care a purtat hrana [lui Daniel], prin rugaciune si post astupandu-se gura leilor [Daniel /Bel si balaurul, 33]. Asemenea si noua, care ne ostenim si ne straduim in post trupesc si duhovnicesc si in rugaciuni, cu ajutorul si impreuna lucrarea ingerilor celor buni, vapaia de foc a poftei trupesti ne va fi stinsa de tot, iar mania ne va fi imblanzita precum cea a leilor, facandu-ne noi partasi la hrana cea prooroceasca. Prin nadejdea bunurilor viitoare, prin credinta si prin clarvederea cea duhovniceasca, ne vom invrednici noi sa calcam in picioare serpii si scorpiile, si toata puterea vrajmasului.
Iar postul care nu este implinit in acest fel si nu se savarseste in acest chip se inrudeste si se insoteste mai degraba cu ingerii cei rai, caci a lor este pustiirea insotita de manie, de ura si de trufie, ca si de impotrivirea fata de Dumnezeu, pe cand noi, ca unii ce suntem robi si slujitori ai binelui, stam impotriva acestor ingeri rai, cum si spune Apostolul: “Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri” [Efeseni 6, 12]. Asadar, pe scurt, impotrivirea noastra fata de ei se implineste prin post, dar noi cerem pentru paza noastra si platosa intelepciunii, si coiful milostivirii celei mantuitoare, si scutul credintei, precum si sabia cea prea indestulatoare a Duhului Sfant, adica cuvantul cel mantuitor dat noua de Dumnezeu, ca sa ne fie spre aparare. In felul acesta ne vom intrece in lupta cea buna, vom pazi credinta cea temeinica, vom stinge toate sagetile de foc ale celui rau, vom dobandi cununa Lui cea vesnica si cereasca, infatisandu-ne ca biruitori in toate, bucurandu-ne de-a pururi impreuna cu ingerii din ceruri, intru Hristos, Domnul nostru. 14. Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, dimpreuna cu “Tatal Sau cel fara de inceput si cu Duhul Sau cel Preasfant si de viata facator, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin“.
