Legea vaccinării va fi miercuri pe masa deputaţilor.
Pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 10 ani pentru refuzul vaccinării şi decăderea din drepturile părinteşti este doar una dintre propunerile care ar putea să apară în legea vaccinării. Proiectul intră mâine în primele dezbateri în Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor, for decizional.
La discuţii vor participa, pe lângă parlamentari, şi organizaţiile profesionale şi reprezentanti ai societăţii civile.
„În momentul de faţă, în amendamentele primite am propuneri care merg fie pe eliminarea completă a amenzilor pentru părinţii care nu-şi vaccinează copiii fie pe introducerea unui nou articol, care să facă referire la Codul penal în sensul în care neasigurarea la timp a vaccinurilor, nerespectarea procedurilor stabilite pentru efectuarea vaccinării, refuzul vaccinării obligatorii fără certificarea contraindicaţiei sau punerea în primejdie a dezvoltării copilului să fie pedepsite cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”, a explicat, pentru „Adevărul”, medicul Florin Buicu, şeful Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor
Legea ar putea fi modificată radical
Potrivit acestuia, materialul de lucru, care este unul stufos, este destul de diferit de varianta adoptată recent de Senat.
„Propunerile sunt diferite, de la propuneri simple până la modificarea completă a sensului legii. Vrem să aflăm miercuri poziţia organizaţiilor neguvernamentale şi a parlamentarilor, dar cu siguranţă nu vom avea o formă finală”, a completat Buicu.
Pe lângă amendamentele şi modificările venite de la parlamentari şi societatea civilă, inclusiv comisii parlamentare au solicitat reformulări la anumite articole.
„Am primit reformulări pe anumite articole de la celelalte comisii care au fost sesizate, de pildă de la Comisia pentru drepturile omului”, a mai spus medicul.
Nazisti nenorociti!
Mai răi ca naziștii. Naziștii nu au făcut așa ceva…
Daca ei -( acestia care fac legi ca nu gasesc un nume ptr. ei ) nu iau in seama populatia , populatia de ce sa tina cont de ei ? Atunci fiecare sa faca ce vrea . – nesupunere civica .
Lipsește curajul. Daca și de data asta lăsăm să fim călcați în picioare și nu ii luăm efectiv la bătaie, nu iscăm efectiv un război civil ptr apărarea propriilor noștri copii, suntem doar niște ființe ce nu merităm să fim numiți oameni. Singura resursă din Romania cea vândută sunt copii, iar ei vor să pună monopol și pe aceștia.
Sa se vaccineze ei cu toate metalele grele si porcariile din substantele alea. Inteleg ca, de vreme ce suntem intr-o dictatura nazista, putem sa procedam ca atare, in regim de partizani, nu?
Ticalosii aia de senatori au votat in staul legea Hitler, nici nu au citit-o, blestemati sa fie, javre ticaloase ce sunt.
Nu ne lasam clacati in picoare, iar JEGURILE care au votat odiosenia asta vor plati!