X

„LENINISMUL DIGITAL” – China va folosi inteligența artificială pentru eficientizarea economiei de tip comunist

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, vrea implementarea unui plan prin care tehnologiile informaţionale ultramoderne să fie utilizate pentru administrarea economiei centralizate şi intensificarea monitorizării cetăţenilor, adoptând „leninismul digital” în scopul consolidării autoritarismului, scrie publicaţia The Wall Street Journal.

De la liderul comunist sovietic Iosif Stalin la revoluţionarul comunist chinez Mao Zedong, toţi adepţii planificării economice de tip centralizat s-au confruntat cu aceeaşi problemă: sistemul nu a funcţionat. În contextul dezbaterilor pe tema acordării unui rol decisiv pieţelor financiare, Xi Jinping, actualul preşedinte al Chinei, crede că, până la urmă, sistemul trebuie condus de stat.

„După ce a primit un statut similar cu cel lui lui Mao Zedong, actualul lider de la Beijing aspiră la utilizarea megadatelor şi inteligenţei artificiale pentru a corecta erorile de planificare din trecut şi pentru a administra în mod detaliat economia Chinei, menţinând controlul asupra cetăţenilor. Tehnologia informaţională nu subminează nici pe departe modelul autoritarist chinez, ba chiar îl consolidează” comentează editorialistul Andrew Browne, într-un articol publicat în cotidianul The Wall Street Journal sub titlul „China recurge la «leninismul digital» pentru administrarea economiei şi monitorizarea cetăţenilor / Xi Jinping conduce China spre o dictatură a megadatelor”.

Teoreticianul politic german Sebastian Heilmann a introdus termenul „leninism digital” pentru a descrie programul elaborat de Xi Jinping în scopul asigurării supravieţuirii Partidului Comunist chinez. Formaţiunea politică numeşte misiunea drept o „reformă de cel mai înalt nivel” pentru tranziţia spre un nou nivel de creştere economică prin utilizarea unor tehnologii avansate precum robotizarea, sistemele de imprimare tridimensională şi vehiculele fără şofer.

„Tehnicienii chinezi elaborează un plan pentru monitorizarea performanţelor acestor aparate folosind senzori şi camere de luat vederi, măsurând astfel şi obiectivele industriale. Fluxurile de date despre companii le vor oferi autorităţilor de reglementare capacitatea de a observa în timp real circulaţia fondurilor de credit şi investiţii, precum şi a fraudelor. Vor fi folosiţi algoritmi care pot utiliza datele pentru optimizarea procesului decizional macroeconomic, pentru a menţine echilibrul pieţelor şi a evita activităţile speculative”,explică editorialistul WSJ.

Teoria economiei de piaţă libere afirmă că, indiferent că sistemul este digitalizat ori nu, planificarea centralizată nu poate înlocui niciodată ceea ce Adam Smith a numit „mâna invizibilă” a pieţelor. În cartea intitulată „De ce ajung naţiunile la eşec” („Why Nations Fail”), economiştii Daron Acemoglu şi James Robinson afirmă că economii centralizate precum cea din China sunt sortite eşecului, deoarece elitele care le conduc se simt ameninţate de perturbările politice generate de inovaţie.

Alţi teoreticieni susţin contrariul, că, în era digitală, sistemele autoritariste sunt preocupate mai puţin de datele private şi că acestea ar putea stimula inovaţia. Numeroşi tineri ingineri IT educaţi la Universitatea Stanford şi la Institutul tehnologic din Massachusetts (Massachusetts Institute of Technology, MIT) se alătură firmelor chineze din sectoarele serviciilor medicale şi sistemelor computerizate, unde accesul la baze mari de date poate stimula progresele ştiinţifice, reducând timpul introducerii pe piaţă a inovaţiilor. În contextul în care statul este cel mai bun client, astfel de activităţi pot avea un impact uriaş asupra societăţii chineze. O companie cu sediul în Shanghai încearcă să dezvolte o bază de date pentru un sistem de recunoaştere facială în colaborare cu Ministerul chinez al Siguranţei Publice. Oricare dintre cei 1,4 miliarde de locuitori ai Chinei ar urma să fie identificat în trei secunde. Iar un sistem de „credite sociale” va colecta date despre toţi cetăţenii, inclusiv din postările pe platforme de socializare online, pentru evaluarea gradului de încredere al unei persoane.

„Acest experiment uriaş prezintă provocări fundamentale pentru sistemele politice democratice”, atrage atenţia expertul german Sebastian Heilmann, citat de WSJ.

Planul conducerii Chinei riscă să se confrunte cu limite concrete, de tip birocratic şi în privinţa capacităţilor de analizare a cantităţii enorme de date colectate, astfel că ar putea fi modificat chiar de Partidul Comunist, constată WSJ.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

2 comentarii

  1. Apocalipsa lui Ioan, cap 13

    11. Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur
    12. Şi toată stăpânirea celei dintâi fiare ea o pune în lucrare, în faţa ei. Şi face pământul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.
    13. Şi face semne mari, încât şi foc face să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor,
    14. Şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă.
    15. Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei.
    16. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
    17. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.
    18. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.

    Pamantul din care se ridica fiara e minereul ce se extrage din pamant si petrolul care tot din pamant se extrage. Cele doua tipuri de materiale compun procesoarele.
    Prima fiara s-a ridicat din mare, din marea lumii, dintre oameni.

    – Şi toată stăpânirea celei dintâi fiare ea o pune în lucrare, în faţa ei – citeste ce vrea sa faca preşedintele Chinei, Xi Jinping

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button