Arta, pregatita pentru venirea Lui Hristos, era prezenta in cartile Septuagintei (Vechiul Testament), unde toate detaliile, de la Sfinta Sfintelor pina la Chivotul Legii si adevarul Psalmilor, s-au implinit in Biserica Ortodoxa. Pictarea Icoanelor, arhitectura Ortodoxa a Bisericii, Literatura Adevarului (scrierile Sfintilor Parinti), ori straiele de tot felul ale clerului dar si ale mirenilor s-au implinit in mod vizibil dar si tainic, pentru ca noi sa intelegem Adevarul in care si Frumosul este continut. Aceasta Arta binecuvantata de Dumnezeu este maximum de frumusete pe acest Pamant cazut, un punct unic de reper in istoria omului ce vrea sa se mantuiasca. Iar Iconografii Ortodocsi arareori isi puneau semnatura pe operele lor vizuale, „ferestrele” spre Imparatia Lui Dumnezeu. Imediat ce ereziile isi fac loc, uritul este introdus si el in spatiul public si Dumnezeu NU mai binecuvinteaza „precizia” desenului din Renastere: toti acesti Rafael, da Vinci, Michelangelo si multi altii „au construit” omul drept unicul centru de interes, chiar daca subiectele artistice erau inca izvorate din Crestinism. Asadar, toate abilitatile umane s-au concentrat pe o crestere si slefuire a materialului, in orice domeniu: de la inventiile tehnice, pina la calatoriile in toate directiile, pentru ca nesatulul nu se mai poate opri din devorare. Iar „geniul” uman isi facea aparitia in istorie: rafinamentul tehnic a condus imaginatia la a crede ca a atins si duhovnicescul.
Cu cit este mai mare precizia, cu atit este omul mai departe de Dumnezeu… Astfel ca spatiul tridimensional trebuia sa fie executat „perfect” chiar si in planul cu doua dimensiuni, deci a trece la construirea / inventarea unor unelte de luat imagine (aparat de fotografiat si de filmat) era doar o problema de timp. Timpul scurs de la faza precedenta (umanul) pina la „implinirea” sub-umanului a fost destul de lung, dar semnele acestei caderi erau destul de evidente. Pictorii si artistii de dupa Renastere erau inca animati de o idee „crestina”, in sensul larg nu adevarat al cuvantului, si produsul activitatii lor era combinat si cu diversele idei masonice si pagane. Autorii secolelor 18 si 19 parca mai cautau si frumosul, in scenele din ce in ce mai secularizate. Incepind cu secolul 20, s-a inceput o simplificare urgenta a tot: cubismul, fovismul, pictura abstracta, suprarealismul, etc sunt gaselnite ideatice pentru a putea urca arta pe un piedestal nemeritat. Vorba lui Picasso: „I-am prostit pe toti!” („I fooled them all!”). Ultima faza a caderii unei arte cazute din Harul Lui Dumnezeu, este cea pe care o traim acum: demonicul nu doar pindeste ci este prezent in centrul preocuparilor artistice. Nu vreau si nu trebuie sa intru in detaliile acestei inspiratii impielitate, dar pot si trebuie sa spun ca fermentul acestei strambatati este trufia umana cu „eu stiu ce fac” si „eu am dreptate”, asertiuni ce sunt „protejate” de draci. In scolile zilelor noastre, o astfel de exprimare este laudata si protejata de educatori.
Se mai pot adauga citeva detalii si despre pictura si arta Romaneasca. Noi, din fericire, inca mai avem o arta populara care este cea mai buna dovada a perenitatii neamului. Secolul 20 nu a fost martor al vreunei teribile caderi in spatiul Romanesc, din punct de vedere artistic, pentru ca inventiile artistice din Vestul European nu prea si-au gasit loc de manifestare la noi. Daca studiem arta sfarsitului de secol 19 si inceputul de secol 20, vom vedea ca artistii Romani, culti sa le zicem, au fost chiar prolifici in descrierea FRUMOSULUI: Theodor Aman, Ion Andreescu, Octav Bancila, Nicolae Grigorescu, Stefan Luchian, Gheorghe Tattarascu, Corneliu Baba, sau Arthur Verona au demonstrat din plin acest fapt. Interesant este ca acestei pleiade de artisti ai frumosului, i se opune o alta grupare de artisti, ce au fost in ton cu Vestul, artisti ai uratului: Marcel Janco, Arthur Segal, Max Hermann Maxy, Tristan Tzara, sau Victor Brauner. Arta acestora din urma este o incercare repetata de a faramitza si de a distruge orice consistenta si unitate a celor din jur: un fel de „perspectiva inversa” aplicata fiintei umane fara de Dumnezeu!
Chiar si in ciuda dictaturii comuniste, in Romania arta nu a virat inspre aberatiile pline de nonsens si uriciune din monstruozitatile artei moderne. Desigur ca „arta inchinata partidului si conducatorilor iubiti” provoca dureri de cap si o fireasca respingere a acestei perversiuni ideologice. Insa triumfalismul abstractului si al avangardei cu orice pret din arta a lipsit din Romania acelor decenii, in timp ce se tot umfla in „statele democratice”, semanind ca doua picaturi de apa cu arta bolshevica din primul deceniu de dupa 1917. De fapt leaganul artei moderne ESTE comunismul sovietic, ce a incercat sa inlocuiasca intr-un mod foarte brutal arta cuminte si frumoasa a pamantului Ortodox, cu opusul ei care este arta inspirata de draci.
Toate curentele artistice izvorind din mocirla bolsevica colcaie pe mai departe in Vestul „luminos”, atragand pe mai departe alte si alte suflete pierdute la abatorul cu vitrina lustruita. Dar cel mai grav a fost ca multe din „experimentele” artistice din URSS s-au desfasurat in Manastiri vechi de secole, de unde calugarii si preotii fusesera indepartati si omoriti in chinuri! Si cine erau diriguitorii artei din acele vremuri? Chagall, Kandinsky, Malevich sau Rodchenko nu au fost doar pictori si artisti, ci s-au numarat printre ORGANIZATORII care au distrus mostenirea ORTODOXA din aceaste locuri. Comparati stilul acestor artisti mai sus numiti cu stilul pictorilor romani de origine evreiasca („artisti ai uratului”) si veti vedea ca sunt identice. Poate de aceea si sunt asa de vestiti in toata lumea asta civilizata si apoi dati spre cercetare elevilor si studentilor!
In istoria artei, curentele inventate de uratorii de Hristos se succed cu repeziciune intr-un ritm ametitor: impresionism, simbolism, art nouveau, de stijl, fauvism, futurism, expresionism, cubism, dadaism, constructivism, suprematism, suprarealism, pina la op art, pop art si alte dracii contemporane. Si asta in mai putin de 70 de ani! Chiar daca NU toate aceste curente sunt pe de-antregul urite, avalansa acestei cronologii ne-a strivit deja, iar acum papusarii strang recolta: imaginea virtuala are mai mare cautare decit cea reala!
Elevii nostri, impreuna cu noi, si-au pierdut (temporar?) busola Adevarului si a Frumosului. Sa nu fie asa! In sala de clasa, chiar la ultima ora de Comunicari Vizuale si Design, activitatea pentru copii era sa deseneze un cerc (trasat cu compasul) si sa il umple cu o… „mandala”! Ce este „mandala”? Este un „ritual si un simbol spiritual din hinduism / budism, ce ar reprezenta universul in miniatura si care transmite o energie pozitiva”. Aceasta „mandala” contine forme geometrice sau naturale colorate, ce se aranjeaza simetric in cercul dat, de-a lungul razelor. Ce invata elevii din lectia asta? Nu mare lucru, pentru ca este si varianta digitala, unde apesi citeva butoane si apoi trimiti la imprimanta, si… gata! Ce altceva mai invata? Dracovenii, adica budismul e „ok” pentru ca ofera si o impresie vizuala ce poate fi si „placuta”. La asta s-a ajuns… Dar Icoana Ortodoxa ce deschide ferestre spre Imparatia Lui Dumnezeu sta ascunsa in casele oamenilor, oameni ce inca stiu ca „pot pune mana pe stele”, vorba Parintelui Arsenie Papacioc. Si este adevarat ca la timpul prezent, multi dintre iconarii Ortodcsi nu mai folosesc perspectiva Bizantina, insa aceasta perspectiva inversa este uzitata in… desenele animate (http://linesandcolors.com/2010/06/15/reverse-perspective-animation/, https://www.youtube.com/watch?v=jdMSEJwbCCY) si in alte ilustratii fara sens (https://www.youtube.com/watch?v=UvTPquZuFFU, https://www.youtube.com/watch?v=cDGlprrEPv4).
Faptele acestei istorii a artei se pot gasi in dedesubturile ascunse dar si VIZIBILE in acelasi timp, pe care e necesar sa le cautam pentru a descoperi fiecare dintre noi cit de mult ne-a fost sufletul de pervertit, prin toate simturile dar mai ales prin vizual! In istoria moderna si contemporana, nu mai exista nici un pictor in stare sa ilustreze precum artistii eretici ai Renasterii! Ideea este ca ne-am obisnuit cu uratul si il mai si indragim, din pacate. Cum de e posibil? Icoana Ortodoxa asigura reperul dupa care si in zona laica se poate crea firesc, in descrierea imagistica a celor faptuite de Dumnezeu. Dar daca Icoana este batjocorita, ce altceva frumos mai poate exista?
