Jurnal de scoala noua! (6)
sau
Aspecte ale Iconografiei Ortodoxe, loc unde uritul este pus la punct!
La ora de Arta in scolile de astazi, abilitatile elevilor de a picta, desena, sculpta sau decora NU mai sunt intretinute si imbunatatite de catre profesor, pentru ca profesorul insusi NU mai are astfel de talente. Totul se reduce la un fel de “copy & paste”, conform unor indrumari rezultate din cultura ce si-a pierdut complet ORICE ratiune de a fi, si astfel ramanind doar o vizualizare a “ceva” ce nu se poate exprima altfel. Adevarul, frumosul, dreptul, nobilul, curajul, generosul, iertarea sau puritatea au disparut, lasand in loc doar opusul acestora… Lectia de arta s-a redus doar la o modernizare continua, in care singurele uneltele de lucru ramase sunt… „invizibile”, adica cele digitale. Bineinteles ca se si picteaza, deseneaza, sculpteaza sau decoreaza, insa actul in sine fizic vorbind, isi trage seva din varianta cu „pixelii”, elevul pierzand puterea de a face ceva practic. Cel mult, copilul isi poate exprima frustrarea si dorintele ascunse, iar arta timpului prezent il asteapta cu bratzele deschise!
Eram cu un grup de elevi de clasa a 7-a la ora de arta plastica, unde acestia trebuiau sa taie cu foarfeca si apoi sa lipeasca tot felul de hartii colorate de diverse forme. Ei bine, din mai mult de douazeci de copii, foarte putini au reusit sa termine aceasta munca, deoarece majoritatea NU puteau folosi cum trebuie nici lipiciul, nici foarfeca sa taie hartia, nici sa alinieze formele geometrice, ci doar cereau voie sa isi foloseasca …tableta minune! Aceste lipsuri, ce ar categorisi aproape intreaga clasa drept betegi, se datoreaza generatiilor de profesori cu adevarat lipsiti de intelegerea lucrurilor din jur (ca de altfel toti ceilalti oameni ce si-au pierdut Credinta), dar grabiti sa imbratiseze orice modernism sosit de aiurea. Cum de s-a ajuns la asa o situatie, fara de intoarcere?
Din moment ce istoria lumii NU se mai studiaza in scoli, ci doar asa partial si tangential, legat de vreun context necesar indoctrinarii, atunci nici istoria artei nu e privita cu interes pentru ca s-ar afla ceva ce NU CONVINE! Ce anume nu convine? Adevarul! Iar Adevarul decurge in mod firesc dintr-un studiu ce poate fi la indemana oricui! Iata logica la care ma refer: in mod cronologic (aplicabil si altor aspecte ale vietii noastre), transformarea artei a avut loc ca reactie de respingere la Planul Lui Dumnezeu pentru a noastra Mantuire. Astfel ca Invitatia de a-L urma s-a lovit de incapatanarea noastra ce a cautat in schimb lumea si uratul. Astfel:
Toata arta omeneasca de dinainte de Hristos Cel Intrupat era practica. Adica izvora din spiritul acelui popor si tinut pamantesc. Cu alte cuvinte, paganismul din acele vremuri (dar nu si credinta prin Duhul prezent in mijlocul poporului ales, ales NUMAI pentru a se naste Fiul Lui Dumnezeu) se manifesta in arte intr-un mod decorativ, muzical, arhitectonic sau literar, fara a putea fi separat de acele culori, sunete, caramizi si cerneluri, pentru ca o arta atee NU exista! Se mai poate spune ca arta din acele vremuri si din orice continent inca mai avea o urma de rezonanta a timpului de dinainte de Potop. Inainte de Potop toti oamenii credeau in Dumnezeu, dar NU-L urmau, din motivele trufiei, incapatanarii, invidiei, urii si mortii trupesti. Arta creata de oamenii ce se indepartasera de Dumnezeu, intre timpul Caderii din Rai si grozavia Potopului, nu o cunoastem, in aceaiasi masura in care nu cunoastem nimic din acele timpuri. Dar stim cu siguranta ca atunci, omul inca putea sa vada Raiul, locul de unde omul cazuse, deci INCHINAREA la Dumnezeu in asteptarea milelor Lui era fireasca (vezi „Cartea facerii, crearea lumii si omul inceputurilor” a Parintelui Serafim Rose https://extraterestriidemascati.files.wordpress.com/2014/12/ieromonah-serafim-rose-cartea-facerii-crearea-lumii-si-omul-inceputurilor-ierom-serafim-rose.pdf). Daca analizam orice neam din istorie vom vedea ca arta acelei semintii NU S-A SCHIMBAT VREODATA decit in cazul in care Dumnezeu Insusi a bagat-o in seama, daramindu-le idolii. Dintre exemplele cunoscute putem enumera mai intai cazul grecilor, unde Postamentului Dumnezeului Necunoscut din Areopagul Atenei (unde NU era nimic, dar unde se astepta sa vina Totul) i-a fost usor gasit Cel Care Lipsea. „Căci străbătând cetatea voastră şi privind locurile voastre de închinare, am aflat şi un altar pe care era scris: „Dumnezeului necunoscut”. Deci pe Cel pe Care voi, necunoscându-L, Îl cinstiţi, pe Acesta Îl vestesc eu vouă” spune Sfantul Apostol Pavel (Faptele Apostolilor 17, 23) In cazul egiptenilor, doar trecerea Maicii Domnului cu Pruncul pe linga piramida celor 365 de zei, a dus la daramarea tuturor acestora! Insa aceasta arta milenara a egiptenilor ramasese neschimbata timp de 3000 de ani, pina in acele clipe. In acea lunga perioada de timp, NIMENI nu s-a inspirat de la acestia. Adica, in acea zona geografica existau triburi si popoare de tot felul, nedespartiti de forme de relief si totusi nu imprumutasera nimic din „magnifica” arta egipteana! Erau primprejur, in Africa, cioplitori si vopsitori de mashti cu fatza (hidoasa) umana, erau desenatori pe piatra pesterilor, erau constructori de tot feluri de totemuri, dar acestia NU si-au modificat indeletnicirea! La acea vreme nu existau „schimburi interculturale” si nici dorinta de a face ceva „mai bine” prin inspiratii de aiurea!
Incercind sa explici acest fel de lucruri elevilor, in clasa, din pacate nu vei observa vreun interes… Indata ce Hristos S-A Intrupat, totul a capatat o alta intelegere: arta s-a inaltat si s-a implinit, pentru ca oamenii au urmat pe Hristos! Chipul Sau, apoi Maica Sa si Sfintii Sai devin adevaratele modele de urmat si inchinat. Toate popoarele au trebuit sa se hotarasca: ori se schimbau si incepeau o viata noua printr-o ARTA nemaivazuta pina atunci, ori cadeau si mai mult inspre paganismul in care deja se scaldau voiosi! Intreaga ARTA izvorata din Hristos a inceput sa prinda forme vizibile, indata ce Biserica Sa a inceput sa creasca: arhitectura unica, pictura unica, muzica unica, decoratiile unice, scrierile unice, imbracamintea unica si toate celelalte fusesera stabilite si chiar materializate din timpul zilelor petrecute de Mantuitorul cu Apostolii, de la Inviere pina la Inaltare: „Sunt inca si multe altele pe care le-a facut Iisus, care, daca s-ar fi scris una cite una, socotesc ca lumea aceasta n-ar cuprinde cartile ce s-ar fi scris” (Ioan 21, 25). Dar in lumea atee in care ne invartim acum, un astfel de subiect interzis poate provoca furie si revolta! In istoria lumii de dupa Hristos, pina la inflorirea extraordinara a artelor inchinate Fiului Lui Dumnezeu dar si folositoare omului, Imperiul Bizantin a fost un apogeu al frumusetii si bogatiei folositoare mantuirii. S-a continuat astfel secole de-a rindul si in Biserica Ortodoxa din Principatele Romane, cind Domnitori Ortodocsi au avut grija sa pastreze si chiar sa creasca aceasta mostenire. Dar privind la iconografia Ortodoxa atit de draga noua, vom observa niste detalii ce NU mai exista nicaieri in alta parte. Este vorba de perspectiva bizantina, ce mai este numita si perspectiva inversa. Perspectiva bizantina are caracteristicile unice ale Adevaratei Credinte, pentru ca icoanele pictate in acest fel ilustreaza nu doar un Sfant sau o Sarbatoare cunoscuta, dar si dimensiunea spirituala si materiala prezente in acelasi timp, din aceasta fereastra spre Imparatia Lui Dumnezeu (byzantine_perspective, designing-icons-pt-8-perspective-systems-in-icons/). Despre ce e vorba in acest tip de viziune? Este vorba de o schimbare in ce priveste punctul de fuga, unde aceste puncte de fuga nu sunt in departare, ci in ochiul privitorului. Adica acea imagine a unui drum fotografiat in lungul lui, dintr-o perspectiva liniara, are punctul de fuga in departare acolo unde cele doua margini ale soselei converg, creind iluzia infinitului. In perspecitva inversa (adica inversa iluziei), punctul sau punctele de fuga se pot gasi in pictura acolo unde marginile obiectelor par a se aduna inspre privitor. Printre exemplele cele mai clare s-ar numara si Icoana Mantuitorului din Sfanta Sofia din Constantinopole, unde Cartea Sfanta tinuta in mana de Hristos indica foarte clar acea perspectiva Bizantina: howmade.html Noi fiind obisnuiti cu imaginea moderna luata prin aparate de fotografiat si filmat, ne uitam citeodata la acele frumoase icoane Ortodoxe gandind ca autorul a fost putin naiv… Dar nu este asa! Toata geometria aceasta permite sa putem picta fapte/lucruri ce sunt imposibil de ilustrat in „clasica” perspectiva. Spre exemplu, in riguroasa imagine a drumului maginalizat de case de o parte si de alta, prezenta unui inger care ar fi inauntru si afara in acelasi timp, NU poate fi cuprinsa, ramanind intepenit untr-unul din ziduri. In perspectiva bizantina, unde toate descrierile imagistice au loc afara (iar „inauntrul” se ilustreaza doar simbolic printr-o arcada acoperita de o naframa), aparitia Ingerului este fireasca, reala si ireala in acelasi timp!
Cu toate ca este greu de abordat o astfel de tema la ora de Arta, totusi se poate face in ciuda numeroaselor pareri anticrestine izvorite din fanteziilor imagistice din jur… Caderea ce a suferit-o arta in decursul vremurilor este in primul rand legata de caderea duhovniceasca, conform ereziilor aparute. Astfel ca romano-catolicismul a adus asa-zisa Renastere, o renastere a paganismului prin plasarea omului si indepartare a Lui Dumnezeu, in centrul preocuparilor. In arta, vedem transformarea unei Sarbatori Ortodoxe intr-o festivitate „civila/seculara”, unde participantii la evenimentul religios sunt contemporanii acelor vremuri din secolul 15, spre exemplu. In scurt timp, vom vedea tablouri infatisand portrete ale baronilor locali, in loc de icoanele Sfintilor, apoi „scenele religioase” devin tot mai „indraznete” facand loc si unor imagini de-a dreptul pornografice. In aceeasi ordine de idei, legat de arta secolelor de dupa ruperea romano-catolicilor de Biserica Ortodoxa, se poate observa ca detaliile de tot felul sunt foarte bine executate, adica materialul depaseste in importanta spriritualul, pe care il si inlocuieste aproape total. In acest capitol, slaba dexteritate si putinele abilitati practice intalnite la elevii de astazi nu ajuta de loc la intelegerea binomului material / spiritual. Incet, incet, arta se „micsoreaza” in secolele 17 si 18, formand subiecte de interes specific precum: natura statica, peisajul natural, peisajul citadin, portretul si portretele de familie, scenele de vanatoare ori de lupta, etc. Dar calitatea „artistica” a lucrarilor picturale scade si ea, crescind in schimb „stilul” special al autorului, considerand latura pecuniara a problemei. In aceasta epoca a asa-zisului Iluminism, adica a filosofiei si religiei masonice, indepartarea de Arta Adevarata ce ajuta omul sa se gaseasca pe sine pe drumul Mantuirii a crescut enorm. Pentru ca dupa fuga romano-catolicilor inspre haul vanitatii in care se zbat acum, fiindu-le aproape imposibil sa-si mai gaseasca Salvarea, toate ereziile au dat navala in spatiul „civilizational” al Europei. Surprinzator, dar numai partial surprinzator, este ca toate piesele de arta din acele vremuri sunt privite acum, dintr-o perspectiva critica de natura …marxista! Adica, cit de bogati si plin de fast erau acei oameni pictati dintr-un tablou, pentru ca aveau hainele colorate si curate si exploatau multimea nevoiasa… Asadar arta a devenit total umana si rautacioasa, respingand ajutorul ce Dumnezeu L-ar fi putut da lucratorului. De aici incolo, caderea artei devine tot mai evidenta: stilul autorului este mult mai personal atit in pictura, cit si in toate celelalte arte vizuale inflluentate de filosofia masonica. Iar spre sfarsitul secolului al 19-lea, vedem cum arta faptuita de om se indreapta catre un sub-uman evident, si nu doar prin stil dar si subiecte. Pictorii si sculptorii europeni s-au dat in vint dupa senzational, exotic si culturi straine, imitand tot felul de aspecte ale paganismului exuberant. Inceputul secolului 20 este timpul cind frumosul inceteaza a mai fi cautat, luindu-i locul un fel de geometrie sinistra ce ar vrea parca sa ilustreze cu multa raceala portrete sau spatii fizice. In prezent, elevii sunt foarte familiarizati cu acest tip de imagini prezente in spatiile publice, nemaiputindu-se opune asaltului in vreun fel. In continuare, acest demers sustinut financiar si propagandistic de elitele iudaice isi gasea totusi cu greu un loc in inima privitorului si cumparatorului de arta. Dar propaganda „culturala” atinge apogeul, presind in toate directiile pina cind omul obisnuit si colectionarul de arta au renuntat incet-incet la critica, imbratisind noile directii: din sub-umanul expus in galerii s-a trecut la demonic! Dupa Primul Razboi Mondial, subiectele artistice s-au extins considerabil, incluzind dracescul si luciferismul, prin ilustrari ce ar fi fost greu de privit doar cu citeva zeci de ani mai devreme… Istoric vorbind, in secolul 13, cazutii romano-catolici inventasera un soi de decoratii sinistre ce au fost sculptate pe „bisericile” lor, ce chipurile ar tine spiritele rele departe: garguiele (in engleza: gargoyles). Sunt niste fiinte grotesti, cu chip uman sau animalier, prezente doar in afara constructiilor, avind si rolul de burlane de evacuare a apei. Este imaginea „gotica” ce a devenit unul din simbolurile manifestarilor culturale din prezent, in muzica rock si alte asemenea productii… Dar acele uraciuni erau lasate … afara, pentru a aminti analfabetilor de raul iadului – mai spun ereticii. Acum insa, aceste garguie au dat navala in spatiile „dragi” omului: in dormitor si sufragerie, in spatiul educational pentru imbunatatirea creativitatii, in „biserici” sau chiar si in biserici!
Sa incercam un scurt rezumat al pasilor prin care a trecut arta, de la innobilarea ei si la distrugerea puterii noastre de intelegere a frumosului, si pina la arta satanica a prezentului. Vom vedea ca asa cum este studiata in toate colturile lumii in contemporaneitate, arta este de fapt o incercare de inlocuire a Lui Hristos cu altceva! Astfel: