Omul de azi confundă complexitatea cu complicaţia; acesta este numele adevărat al stării sale interioare şi sociale. De aceea este atât de greu de satisfăcut, de aceea este atât de nefericit. Omul despre care vorbim este mereu nemulţumit, mereu ridicat împotriva condiţiilor existente şi a vieţii însăşi.
În setea sa de progres şi civilizaţie materială omul s`a descentrat şi risipit; dând o deosebită atenţie unor condiţii şi aspiraţii situate la periferia naturii şi destinului său, acest om s`a supus de bună voe unor condiţii care şi dacă existau nu-i aparţineau în mod esenţial şi definitoriu; el s`a construit înfruntând legile fiinţei sale morale şi spirituale. Sufletul său orgolios s`a împodobit nefiresc, a făcut operă de ornamentaţie şi într`un efort disperat a luptat să iasă din făgaşul destinului propriu, de om.
Pentru ca o înnoire să fie posibilă, omul trebuie să renunţe la poziţia materialistă în faţa lumii şi vieţii, să înlăture podoabele iluzorii ale modernismului pentru a-şi putea regăsi echilibrul şi fructifica datele originare esenţiale făpturii sale. Nu poate fi vorba de o renunţare la progres şi nici de o întoarcere la „starea naturală” a unui Jean Jaques Rousseau, ci de o considerare şi valorificare a ceea ce constitue fundamental şi plural condiţia noastră de oameni. Ce anume înseamnă pentru noi o întoarcere? Înseamnă renunţare la deruta materialistă care dezumanizează, renunţare la tot ceea ce duce la resentiment şi negaţie. Ce înseamnă progres? Înseamnă dezvoltare, înseamnă creştere din sâmburele generator al fiinţei, înseamnă, în limita superioară, înflorire; aceasta înseamnă a fi om adevărat şi întreg, a fi distins şi civilizat: înflorire. Să ajungi să-ţi exprimi esenţa, aceasta este scopul superiorităţii tale de om. Nu întoarcere, deci, şi nici oprire, ci creştere deplină şi firească.
Aici se situează simplitatea; simplitatea este starea morală a omului ce se mişcă esenţial şi sincer. Simplitatea în etică, întocmai ca şi în estetică, înseamnă linie mare, trăsătură esenţială şi definitorie. Liniile mari dau chipul făpturii, liniile mari constitue şi aduc definirea.
Simplitatea ca stare morală este o stare originară ideii de început, de principiu, adică de Dumnezeu. De aceea Biblia, cartea simplităţii şi a permanenţelor, ne vorbeşte de simplitate în legatură cu copilul şi profetul.
Îndepărtând poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului echilibrul interior, îi dă putere şi o mare stăpânire de sine.
Omul simplu rămâne cu sine, curat şi întreg, liber în faţa elementelor adăugate, exterioare. Omul simplu trăieşte viaţa în plin şi esenţial; o trăieşte astfel pentru că rămâne în ea, nu în artificiu.
Simplitatea dă siguranţă şi certitudine interioară, dă putere de depăşire a contingenţelor şi evită vițiul. Pe calea simplităţii omul se împlineşte pentru că trăieşte firesc şi esenţial. Simplitatea este starea morală prin care o seamă de posibilităţi se deschid; firescul şi armonia ei ne fac să experimentăm o stare plină de prospeţime şi înţeles, aceea a orizontului deschis. Sensul lucrurilor şi al vieţii este prins mai uşor şi adevărat de către omul simplu decât de omul complicat, deoarece primul păstrează legătura directă cu isvoarele şi are, totodată, puterea să distingă şi să înţeleagă datele aparente şi ascunse ale realităţii.
A fi simplu înseamnă a exista în viaţă şi a exista în viaţă înseamnă a-i trăi şi cuceri sensul; sensul vieţii nu poate fi prins situându-ne în afara ei, mergând mânaţi de instincte sau călcând drumul artificiilor noastre mentale. Omul simplu trăieşte imediatul înconjurător, dar cu ochii deschişi distanţelor mari ale lumii.
Prin aceste elemente şi înfăţişări ale simplităţii, înţelegem cum acela care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască o viaţă de echilibru şi armonie, de profundă umanitate.
Fiinţa sa interioară, aparent mică, are dimensiuni neînţelese de acei ce judecă după criteriile cantitative exterioare ale lumii moderne. Eliberat de poveri inutile şi periferice atât de copleşitoare lumii noastre, omul poate reuşi să cucerească adâncimile condiţiei sale şi să-şi manifeste creator umanitatea; cugetul şi fapta sa nu sunt legate de lucruri întâmplătoare, ci de datele sigure şi semnificative ale vieţii.
de Ernest Bernea
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Super articolul
Ernest Bernea a scris volumul „Indemn la simplitate” in 1939 pe cand avea 36 de ani. Cartea apare in 1941. Incepe cu eseul de mai sus. Face si el ani grei de puscarie. In decursul vietii ii apar inca 2 volume de scrieri in afara de acesta, si cele 3 volume se regasesc in cartea „Preludii”. Toata cartea este o carte-poezie.
https://www.predania.ro/pdf/ernest-bernea-preludii.pdf
daca nu merge clic pe link, cautare google, si de acolo clic si merge.
ideile lui Ernest Bernea din „Indemn la simplitate” se regasesc si la Virgil Gheorghiu in romanul „Ora 25″. Se regasesc sau se completeaza.
Fragmente din ” ora 25 ” (roman scris in 1944-1946; apare in 1948 la Paris, in acelasi an cu „1984” – Orwell)
Masinile nu tolereaza lipsa de ordine. Masinile nu tolereaza anarhia, lenea si indolenta omeneasca. N-ai voie sa te gandesti la altceva. Masinile te sanctioneaza daca o faci. Toata atentia trebuie sa-ti fie la robot, la camaradul tau, lucratorul tehnic, care iti aduce lada si ti-o intinde.
Robotul nu se poate schimba dupa om. Tu trebuie sa te schimbi si sa-ti coordonezi miscarile dupa el. Asa e si firesc, fiindca el este un lucrator perfect, iar tu, nu. Niciun om nu e lucrator perfect. Numai masinile sunt. La ele trebuie sa privim, ca sa invatam cum sa muncim. Invata de la masini disciplina, ordinea in miscari si continuitatea in munca. Cand ai sa le poti imita perfectiunea, ai sa fii un lucrator de clasa-ntai.
Omul este un lucrator inferior. Cum poti tu sa stai alaturi de o masina? E o jignire, o impietate fata de masini, care sunt perfecte (…)
–-
Sclavul tehnic este servitorul care ne face zilnic mii de servicii. El ne impinge automobilul, ne aprinde lumina, ne toarna apa pe maini cand ne spalam, ne face masaje, ne spune lucruri care sa ne amuze cand intoarcem butonul aparatului de radio, face sosele, taie muntii. Sclavul tehnic s-a dovedit mai ordonat si mai putin costisitor decat sclavul uman. (..)
Invatam legile si limbajul sclavilor nostri – in consecinta, ale sclavilor tehnici – ca sa-i conducem mai bine. Totodata, renuntam pe nesimtie la calitatile si la legile noastre omenesti. Ne dezumanizam, adoptand modul de viata al scalvilor tehnici. Primul simptom al dezumanizarii omului este subevaluarea lui. Omul se apreciaza pe el insusi si pe semenii lui dupa criterii tehnice, ca element inlocuibil. Societatea contemporana, care cuprinde un om la fiecare doua sau trei duzini de sclavi tehnici, trebuie sa fie organizata, ca sa functioneze, dupa legile tehnice. Nu mai e o societate create suta la suta dupa necesitatile naturii umane, ci una ridicata pe necesitatile tehnicii. De aici incepe drama.
Oamenii se trezesc obligati sa traiasca si sa se comporte dupa legi straine celor umane. Cine nu respecta legile masinii – devenite legi ale societatii – este sanctionat. Omul, care traieste in minoritate, devine cu timpul o minoritate proletara. El este exclus din societatea careia ii apartine, dar in care nu se mai poate integra, fiindca nu ii permite conditia lui umana. De aici rezulta un sentiment de inferioritate si dorinta de a imita masina, de a se lepada de caracterul lui de fiinta umana, care il tine departe de centrul activitatii sociale.
Dezumanizarea continua sub diferite forme: renuntarea la sentimente, reducerea relatiilor sociale la ceva categoric, precis si automat, cum sunt relatiile intre piesele unei masini. Ritmul si limbajul sclavului tehnic este imitat in relatiile sociale, in administratie, in arte – pictura, literatura, dans. Oamenii devin papagalii sclavilor tehnici.
De aceea evenimentele sunt dramatice. Ciocnirea dintre cele doua realitati – tehnica si umana – s-a produs. Sclavii tehnici vor castiga lupta. Se vor emancipa si vor deveni cetateni tehnici ai societatii noastre. Oamenii vor ajunge proletarii unei societati organizate dupa cerintele si natura majoritatii cetatenilor ei, adica a cetatenilor tehnici.
Pana la urma, oamenii nu vor mai putea locui in societate cu natura lor omeneasca. Vor fi socotiti ca egali, uniformi, si vor fi tratati dupa aceleasi legi care se aplica scalvilor tehnici, fara nicio concesie fata de natura lor diferita. Se vor face arestari automate, condamnari automate, distractii automate, executii automate. Individul nu va mai avea dreptul la existenta si va fi ridiculizat ca un piston ori alta piesa de masina care ar vrea sa duca o existenta separata. Revolutia se va intinde pe intregul pamant. Nu ne vom putea ascunde nici in paduri. Nici in insule. Nicaieri. Va fi sangeroasa. Nicio natiune nu se va putea apara. Toate armatele din lume vor fi alcatuite doar din mercenari care se vor bate pentru consolidarea unei societati tehnice, unde omul nu mai are ce cauta cu natura lui de om. Pana acum, armatele luptau pentru cuceriri de noi teritorii si bogatii, pentru chestiuni de mandrie nationala, pentru interesele private ale regilor sau ale imparatilor, de jaf ori de marire. Toate astea erau scopuri omenesti. Acum, soldatii vor lupta pentru interesele unei societati in care ei nu mai au voie sa traiasca decat la margine, ca proletari. Cred ca este cea mai neagra epoca din istoria omenirii. Niciodata nu a fost omul mai neluat in seama si mai dispretuit.
Omul va fi tinut in lanturile societatii tehnice un timp foarte lung. Dar nu va muri in lanturi. Societatea tehnica poate crea confort, nu insa si spirit. Si fara spirit nu exista geniu. O societate lipsita de oameni de geniu dispare. Societatea tehnica, care se instaureaza acum in locul celei occidentale si care va cuceri intregul pamant, va pieri si ea. (…)
Ora 25! Acesta este timpul in care orice incercare de salvare e prea tarzie; chiar Mesia daca ar veni, ar fi prea tarziu. E nu ultima ora, ci o ora dupa cea din urma ora. Este, cu precizie, timpul societatii occidentale. E ora actuala. Ora exacta!…
(fragment din romanul „Ora 25″, de Constantin Virgil Gheorghiu)
„Cetateanul este un om care traieste numai dimensiunea sociala a vietii. E ca un piston de masina, nu face decat o singura miscare si o repeta la infinit. Cetateanul e cea mai apocaliptica fiara, aparuta pe fata pamantului prin incrucisarea omului cu sclavul tehnic [ masina]. Are cruzimea animalului si indiferenta rece a masinii. Cel mai desavarsit tip de cetatean a fost creat de rusi: comisarul!”
–––––––––––––––––
Si acum astia din UE se cheama tot comisari!!!!
Dar prima data „comisarul” apare la revolutia franceza. Deci, comisar: revolutia franceza, revolutia bolsevica – sovietici, uniunea europeana.