Copiii, abia trecuţi de şcoala primară, unii nu au clare cuvinte de conversaţie uzuală, trebuie să înţeleagă şi să înveţe, în 30 de ore, lista conceptelor prezentate mai jos. Materie de nivel liceal, dacă nu chiar universitar. În clasa a V-a!
Nici nu ştii cine sunt mai vinovaţi: autorii de programă la biologie sau autorii de manuale? Cei mai vinovaţi sunt, în orice caz, cei care aprobă astfel de aberaţii. Cei care aprobă astfel de programe şi manuale au luat-o razna. Rău de tot. Altfel nu-mi explic cum aprobă pentru clasa a V-a manuale cu concepte la care ni se încurcă limba în gură şi nouă, celor mari, şi cu studii superioare.
Manualul răsfoit: Biologie, clasa a V-a, editura DPH, autori: Adriana Simona Popescu, Gina Bărac, Marinela Roşescu, Florica Alexandrescu, Daniela Petrov, Cristian Gurzu, Valer Cerbu. Manualul a fost aprobat prin OM de către Ministerul Educaţiei Naţionale, cu nr 5268/03.10.2017.
Iată lista conceptelor de bază, uşor de reperat, în manual fiind scrise cu litere bolduite. Repet, la clasa a V-a!
Biotop, factori abiotici, biocenoza, ecosistem, biom, apă salmastră, eclozare, poichiloterme, homeoterme, fotosinteză, lanţuri trofice, reţele trofice, categorii trofice, descompunatorii, simbioză, camuflajul, mimetismul, crustacee, polenizare, substanţe organice, germinare, larvă, nutrienţi, graminee, moluşte, virusuri, protozoare, humus, artropode, endemic, angiosperme, acicular, gimnosperme, plancton, canibalism, debit, planarie, relict, submers, troglobionte, troglofile, calcar, fosile, plaur, grind, fitoplancton, zooplancton, detritus, epifite, prehensil, heterotrofă, autotrof, saprofite, agent patogen, protiste, euglenă, pigment clorofilian, hife, miceliu, ruginile, tăciunii, malurile, rizoizi, rizom, cormofite, spongieri, celenterate, cefalopode, artropode, chitină, monotreme, pinipede, placentare, marsupiale, heterotrofe, saprofite.
Nu sunt toate noţiunile din manual. Sunt alte multe denumiri ştiinţifice de animale sau plante, care dublează noţiunile sofisticate şi dificil de memorat.
Structura lecţiilor are spre final rubrici de tipul „Ştiaţi că…“, „Dicţionar“, „Teme şi aplicaţii“. Las la latitudinea cititorilor aprecierea conţinutului din textul de mai sus, care abundă în termeni a căror definire (ce trebuie făcută, pentru înţelegere şi nu memorare mecanică) generează alţi termeni la fel de complicaţi şi necunoscuţi copiilor de vârste 10-11 ani.
Textul de mai sus descrie Producătorii şi Consumatorii din peşteri (prezentat la lecţia „Peştera“). Este adevărat, textul este condensat, conţine fotografii sugestive, însă termeni ca „dioxid de carbon“, „substanţe organice“ (chimie), „fotosinteză/chemosinteză“, „depigmentarea tegumentului“, nemaivorbind de termenii marcaţi „troglobionte“ şi „troglofile“ ne-ar pune şi pe noi, adulţii, în dificultate (nu sunt prezentaţi nici în „Dicţionarul“ de la final).
Un alt exemplu:
Dacă cineva îşi imaginează că nişte copii de 10-11 ani pot înţelege şi reţine astfel de concepte, în 30 de ore dintr-un an şcolar, se înşeală amarnic. Şi mai au de învăţat şi la matematică, română, istorie, geografie, informatică etc.
Autorii manualelor sunt profesori, sau nu? Pentru că nu pot să cred că profesori cu experienţă nu sesisează prăpastia dintre capacităţile unui copil de 10 ani şi cerinţele programelor şcolare, la toate disciplinele, cerinţe aproape imposibil de îndeplinit.
Există şi multe lucruri bine realizate în manual
Fără îndoială, manualul are o grafică sugestivă, cu îndemnuri imperative „Aminteşte-ţi!“, „Descoperă!“, „Reţine!“, „Află mai multe!“, sau uşor stimulative de tipul „Ştiaţi că…“, uneori sunt explicaţi şi temeni (2-3) în „Dicţionar“, ca la finalul lecţiei să fie propuse „Teme şi aplicaţii“ şi „Proiecte“. Însă conţinutul, partea care revine elevului spre înţelegere şi învăţare, uneori şi spre experimentare practică, este de un nivel mult peste cei 10-11 ani ai săi.
Ce mai este de făcut?
Doar la nivelul şcolii se mai poate îndrepta ceva. Profesori, directori, şefi de catedră, să-şi asume răspunderea de a adapta programa şi manualul la posibilităţile şi potenţialul copiilor cu care lucrează. Să renunţe la concepte abstracte, să meargă cu copiii în parcuri, în ferme de animale, dacă este posibil, şi să le explice acolo, pe înţelesul lor, ideile principale ale programei. Să crească flori şi plante decorative împreună cu elevii, să le urmărească evoluţia şi să le explice fazele de dezvoltare ale acestora.
Profesorii cu experienţă ştiu ce se poate şi ce nu se poate preda la clasa a V-a. Scopul este să nu-i îndepărtăm pe copii de şcoală, ci să-i facem să vină „cu drag“ la şcoală, nu cu spaima că vor lua note mici pentru că n-au înţeles lecţia.
Învăţământul românesc a luat-o pe un drum greşit, cel puţin în cazul curriculei pentru clasa a V-a. Dacă nu există profesori şi oficiali care să înţeleagă rolul şi rostul educaţiei, vom asista la creşterea abandonului şcolar, sau la parcurgerea gimnaziului fără niciun folos în dezvoltarea şi consolidarea personalităţii elevilor.
PS. Mulţumesc dnei Dr. Oana Lupu pentru sprijinul acordat.
Si-au batut joc si de cei din clasa a IV in Manual de limba si literatura romana clasa IV, semestrul II, editura SC GRUP EDITORIAL ART SRL autori:Alina Radu si Roxana Jeler
Texte fara nicio valoare literara sau educativa …, dimpotriva, pline de vrajitoare, spiridusi , magie ! Cu ilustratii asortate
Vic-pitic şi-o poveste din nimic
de Victoria Pătraşcu
A fost odată un povestitor pe care-l chema Marc. Și el era foarte trist. Pentru că toate poveștile fuseseră spuse. Și la ce bun un povestitor care nu mai are ce povesti? Cât era ziua de lungă, bietul Marc stătea posac la masa din curtea casei și se gândea. La ce se gândea? La povești. Dar nici măcar una cât de mică nu-i trecea prin minte. Și devenea și mai trist, și mai morocănos, și mai posac. Iar copiii care așteptau poveștile începeau și ei să fie foarte triști. Florile, păsările, luna, cerul fuseseră în poveștile altora. Ar fi putut să scrie despre blocuri, ceasuri, magazine și motociclete. Dar acestea n-au viață și e foarte greu să povestești despre ele. Și pe deasupra mai sunt și foarte plicticoase.
Marc devenise atât de trist, că-l părăsiseră întâi câinele, apoi și pisica. Nici păsările nu se mai așezau pe streașina casei. Singurul care nu-l părăsise și mai stătea încă sub o frunză de brusture era Vic-pitic. Nu știți cine este Vic-pitic? Evident, un pitic. Un pitic de grădină, mic așa cum sunt toți piticii. Ziua părea făcut din ghips și stătea cuminte și zâmbitor cu o roabă în mână. Însă, cum se lăsa noaptea, prindea viață și începea să trebăluiască prin grădină. Căci asta este treaba piticilor de grădină: să aibă grijă de flori, de frunze, alei și tufișuri. Se plimba prin grădină și mai așeza o frunzuliță, mai curăța o floare, mătura aleea de frunze uscate, cânta un cântecel cu broscuțele din iaz sau le dădea câte o indicație licuricilor.
Ei, dar cum vă spuneam, de la o vreme Vic-pitic devenise foarte îngrijorat. Cum putea el oare să-l ajute pe Marc, povestitorul nostru? De unde să ia o poveste nouă și frumoasă? Pentru început s-a dus la arici, la urs, la lup și la fluturi, să-i întrebe dacă nu știu o poveste nouă. Dar cu toții nu știau decât povești vechi. Luna și Soarele și stelele și vânturile au clătinat și ele triste din cap. Vic-pitic a simțit că-l apucă disperarea. Dar, apoi, s-a gândit un pic și și-a spus: „Trebuie să mă gândesc la o rețetă. Din ce este făcută o poveste? Din ceva frumos. Ei bine, atunci trebuie să adun tot ce e mai frumos pe lume și să‑i dau lui Marc pentru a inventa o poveste.“
Zis și făcut. Pentru asta trebuia să o caute pe Zuze-cea-cu-o-sută-de-buze, vrăjitoarea cea bună cu cincizeci de guri, ca să-i facă amestecul magic. De ce avea vrăjitoarea atâtea guri? Pentru că nu mai prididea cu formulele magice pe care le spunea de dimineața până seara. Vă dați seama câți dinți avea de periat… În schimbul unui tub de pastă de dinți, a amestecat vrăjitoarea tot ce era mai frumos pe lume: cântece, răsărituri de soare, câmpii și valuri și munți cu creste înzăpezite și câte și mai câte. A făcut din toate o pastiluță efervescentă pe care Vic-pitic a strecurat-o, pe furiș, în cafeaua lui Marc. Și i-a pus-o piticul. Dar… degeaba. Nimic nu s-a schimbat. Marc era din ce în ce mai trist.
S-a gândit apoi Vic-pitic: „Poate că-i trebuie ceva bun. Doar poveștile sunt bune, nu?“
Și s-a dus din nou la Zuze-cea-cu-o-sută-de-buze, cu alt tub de pastă de dinți drept răsplată. Vrăjitoarea i-a amestecat cele mai minunate arome: de vanilie, de ciocolată, de scorțișoară, de coriandru, de mărar, de borș cu leuștean, de suc de portocale, de cozonac aburit și de ciorbă de burtă. Și pe toate le-a pus într-un balonaș pe care Vic-pitic i l-a înghesuit lui Marc în ureche. Tot degeaba.
Vic-pitic a simțit că îl cuprinde și pe el tristețea. Și ca să nu fie prins în plasa morocănoasă și gri a acesteia, și-a propus să fie bucuros. S-a tăvălit prin iarbă și a stat pe spate uitându-se la stele, până a început să se simtă bine.
— Bucurie, asta este!
A alergat într-un suflet la Zuze-cea-cu-o-sută-de-buze și i-a spus:
— Vreau o pastilă de bucurie!
— Vic, începi să mă plictisești, zise Zuze. Băiatul acela… povestitorul… nu se mai face bine. Mai bine îl transform în statuie, ca să nu mai sufere.
Piticul nu se dădu bătut și îi aruncă momeala:
— Am o pastă de dinți făcută din nămol miraculos, din țara lui Dracula. „Colții Babei“ se cheamă, spuse piticul.
— Ai un tub de „Colții Babei“? întrebă tremurând emoționată vrăjitoarea. Atunci batem palma.
Și vrăjitoarea a amestecat toate râsetele și toate zâmbetele și toată dragostea de pe lume, și toate mângâierile și toate lacrimile de bucurie. A făcut o soluție verzuie. A pus-o într-un țânțar bătrân și i-a spus lui Vic:
— Să-l înțepe la miezul nopții aproape de inimă.
Și așa a făcut. Iar a doua zi, lui Marc lumea i s-a părut dintr-odată altfel. Era tot așa cum o lăsase, dar parcă o vedea cu alți ochi. Și s-a apucat să scrie. Despre ce? Despre nimicuri… Importante.
0:00
Problema e ca nu numai la biologie si nu numai la clasa a V-a ne confruntam cu un astfel de fenomen. Copiii nu mai fac fata atator informatii. Volumul de cunostinte de acumulat este URIAS si elevii urasc scoala. Unii fenteaza cum pot,altii sunt impinsi (dopati) de parinti sa fie apti pentru o societate competitiva,altii abandoneaza…
Si pentru ce?! Cu ce te ajuta in viata sa stii ce-i „biotop, factori abiotici, biocenoza, ecosistem,etc…” Daca nu stii, nu poti emigra in…Canada? sau Spania? Sau poate nu te angajeaza retardatii care nu si-au obosit mintea cu invatatura si s-au facut direct patroni? Sau politicieni?
Ce sa mai vorbim de profesori!… Sunt sclavii unui sistem pe care, desi il urasc, il promoveaza. Se intrec in a face manuale si auxiliare nu pentru uzul elevilor, ci pentru palmaresul personal. Ce cauta un profesor universitar printre autorii de manuale din preuniversitar,cand ei n-au predat o singura ora unui elev de 10 ani sau de 16 ani? Au ajuns de rasul lumii pentru ca in atatia ani n-au fost in stare sa faca o greva mai de Doamne ajuta…Intrebati cati dintre profesori isi indeamna odraslele sa se faca tot profesori. Poate 0,1%. Asta spune multe. De la ei nu mai asteptati nimic. De la parintii plecati prin toata lumea nici atat.Romania e pe duca. Si stati sa vedeti ce va mai fi peste 20-30 de ani cand vor creste acesti copii!
Alt text de nimic, in acelasi manual
Cipi, acest pitic uriaş
de Fodor Sándor
Într-o după-amiază, după ce a îndrumat Păstrăvii de pe Piatra-Mare, Cipi a observat mirat că, nu departe de el, cineva stătea cam pitulat. Nu era cine știe ce frumusețe, mai degrabă o pocitanie; nu era nici iscusit, ba, mai mult, era neîndemânatic. Și cu toate astea prindea țânțarii și muștele cu o iuțeală fulgerătoare.
— Dar tu cine ești? l-a întrebat Cipi.
— Eu sunt Broasca. Ce-ți pasă?
Așa ceva nu-i spusese încă nimeni lui Cipi.
— Ba-mi pasă! Pentru că aici, în Pădure, eu am căderea să rezolv toate pricinile dintre animale. Toți mă ascultă. Chiar și Cerbul.
— Nu mai spune! Dar pentru ce ascultă toate de tine?
— Pentru că-s bun și drept!
Broasca cea urâtă a început să râdă cu hohote.
— Fugi de-aici, măi jumară – oac-oac-oac. Ce rezolvi tu? Cine ascultă de tine? Toți râd de tine! Peste tot îți bagi nasul, faci pe grozavul. Cui îi pasă de tine, Buricu-Pământului!
Asta n-ar fi trebuit s-o spună. Lui Cipi i-a căzut greu, dar i-a răspuns cu răbdare și cu temei:
— Întâi și întâi, în Pădure nu am auzit pe nimeni râzând așa: oac! Și în al doilea rând, poți să știi că toți ascultă de mine. Mi se supun!
Broasca continuă să râdă de el.
— Ascultă de tine?! Ți se supun! Ce crezi, se teme cineva de tine?
— Dar chiar asta e! Nu le e frică și totuși mă ascultă. Fără mine, Pădurea nici nu ar fi Pădure, ci Crâng, un Desiș. Doar eu trezesc Pădurea și Albinele sălbatice, da. Purcelul sălbatic, Ticălosul, de mult s‑ar fi prăpădit de dureri de burtă, dacă n‑aș fi fost eu! Întreabă‑l pe Cucuci-Afonul, ce‑ar fi dacă nu i‑aș controla săpăturile? Dar ai grijă să nu-l numești Cucuci, și nici Afonul, fiindcă se supără, căci tu ești străină pe‑aici. Pentru tine e Jupân Cârtiță. Și întreabă‑l pe Melc‑Codobelc, cine îi aprobă planul de construcții? Ce crezi, țânțarii ar începe să bâzâie în fiecare seară, dacă eu nu le-aș face semn: Începeți! Așa stau lucrurile – a încheiat Cipi. Pe mine mă ascultă pentru că sunt bun, frumos, și mai ales foarte deștept, nu așa o arătare pistruiată și cheală, un biet vierme neîndemânatic ca tine!
Broasca a rânjit:
— Ei, aici ai scrântit‑o! Broască mai frumoasă ca mine nu există, iar dacă ar exista, ar fi pur și simplu o scamatorie. Iartă-mă, asta, într‑adevăr, n‑am știut-o, că fără tine Pădurea ar fi un desiș încâlcit… Spune-mi, te rog frumos, soarele nu cumva tot tu îl trezești?
Asta era prea mult! Cipi a ridicat o pietricică să dea în Broască, dar ea, bâldâbâc!, a sărit în pârâu.
Apoi, pe neașteptate, a apărut iar lângă Piatra-Mare:
— De-ai crăpa, oac-oac! Și din nou a dispărut.
La acestea, Cipi a spus ceva îngrozitor, că s-au cutremurat florile auzind, și ierburile. Copacii însă au rămas neclintiți. Câte de-astea n-or fi auzit ei de-a lungul anilor!
De fapt, Cipi nu zisese decât:
— Ia te uită!…
De-abia pronunțase groaznica mitocănie că i-a și părut rău, dar nu mai avea ce face. […] Copleșit de supărare, a și uitat că trebuie să treacă pe la doctorul Cucuvea, să nu mai vorbim de Arici, care, fără anunțul lui, nu putea pleca în schimbul de noapte sau la Albine.
Târziu de tot a luat-o spre casă. Nici la cină nu s-a dus. Necazul i-a tăiat pofta de orice. Ajungând la rădăcina Fagului Uriaș, a auzit un fâșâit înăbușit.
„Ce să fie?“
Ariceștii treceau într-un singur rând: în față, bătrânul, iar după el cei șase mititei, apoi venea mama. Cipi i-a privit surprins: „Au plecat fără să-i anunț?!“
L-au cuprins bănuieli groaznice.
Să fi avut dreptate viermele acela scârbos? Să fie drept, oare, că Pădurea se poate descurca și fără el?!
Toată noaptea n-a închis un ochi. Munca lui neobosită să fie cu adevărat fără rost? Albinele, și ele și-ar lua oare zborul din scorbură dacă nu le-ar anunța? Ar pregăti ele pentru iarnă mierea, fără ca el s-o guste? Și Pădurea – ar fi pădure fără el? Nu. Imposibil!
În zori abia a adormit. S-a trezit târziu. Când a ieșit din scorbura Fagului, soarele era sus, iar Pasărea își curăța penele pe o creangă.
— Pasăre! Mă auzi? Ai cântat azi-dimineață?
— Sigur că am cântat!
— Cine te-a trezit?
— Nimeni. M-am trezit singură.
Cipi a luat-o la goană spre Bradul cel Bătrân. Albinele intrau și ieșeau sârguincioase din scorbură.
A plecat în grabă spre Iepure. A avut norocul să-l găsească acasă.
— Ai luat micul dejun?
— Da. Am crezut că nu vii. Nici la cină n-ai fost. M-am gândit că ai plecat în vreo vizită.
— Și ai putut mânca fără mine?!
— De ce să nu fi putut?
Cipi, zdrobit, a pornit încet spre Fagul cel Uriaș.
Prin urmare, așa stăm! Toată lumea își vede de treabă, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar ia stai! Oare ce s-a întâmplat cu Purcelul mistreț? A mâncat Ciuperca? Da’ de unde! Ciuperca otrăvitoare stătea la locul ei, întreagă, sănătoasă, obraznică.
Asta era prea mult. Deodată s-a lovit peste frunte și-a strigat:
„Am găsit! După asta-i culmea! voi fi rău. Fără pereche de rău.“
v-ati gindit vreodata ca si aceste manuale sunt elaborate prin metoda COPY PASTE. Astia nu sunt in stae sa compuna o fraza, asa ca mai bine copiaza din alte manuale si tratate.
Nu fac altceva decât săi îndobitocească pe bieti copilași
Nu prea stiu de ce se mai plang oamenii acum. Sincer, din experienta mea de inlocuitor, multi copii mi-au zis ca din manualebiau numai imaginile si ocazional cateva fraze. Probabil ca o sa ma luati la 11 metri, dar materia la bac se ingreuneaza de la an la an. Ii pregateste din timp pentru e va urma, le si conspecteaza ce au nevoie. Si mai e ceva: nu incepeti cu vechile lucruri in genul ,,Vai, bietii de ei”, ca la o adica tot voi ii certati si le sariti in cap cand iau ceva nota mica, indiferent de greutate. Daca ar venii un copil si ar zice ca e greu, peste 60% din adulti le-ar zice ,,Ai timp sa repeti. Esti elev, altceva nu ai de facut.” E si studiu facut legat de tema pe care am precizato mai sus