Trădarea Ortodoxiei în Creta își arată roadele otrăvitoare în fel și chip. De la lepădarea de Hristos prin pactul cu pan-erezia ecumenistă până la ispitele de-a dreapta, care au dus la înșelări și atitudini schismatice.
Portalul nostru s-a implicat în această luptă, cum a făcut orice credincios responsabil și iubitor al Dreptei Credințe. Am susținut toate mărturisirile ortodoxe în acord cu Sfânta Evanghelie, Sfintele Canoane și învățătura Sfinților Părinți, precum și a marilor duhovnici de pretutindeni. Acest lucru nu a însemnat că portalul OrtodoxINFO este portavocea vreunui părinte nepomenitor/pomenitor sau că în spatele portalului se află vreo mănăstire sau vreun părinte din cei a căror texte le publicam. Am publicat tot ce venea în sprijinul luptei anti-ecumenism. Și papa de la Roma dacă se va căi și va mărturisi împotriva ereziei papistașe, botezându-se (ortodox), promitem că îl vom publica la Știrea Mileniului o lună de zile.
Din păcate, nu am cercetat mai mult pe fiecare părinte care ieșea din anonimat cu o mărturisire împotriva pseudo-sinodului cretan, fiind mulțumiți cu faptul că a avut acest curaj, pe care alții mai cunoscuți nu l-au avut. Și rău am făcut, căci unii au multe înșelări în care cred și pe care le-au scos în public pe parcurs, compromițând mișcarea anti-Creta și deviind atenția de la subiectul principal.
Lupta anti-Creta a avut și are la bază în principal ce țin de întreruperea pomenirii în caz de erezie (31 Apostolic, 15 I-II, 3 Sin. III Ec.), care a fost invocat de toți părinții ce au întrerupt pomenirea ierarhului trădător. Dacă s-ar fi limitat doar la aplicarea acestui canon, fără alte discuții teologice adiacente ce nu erau pe măsura lor duhovnicească, unii părinți nu ar fi căzut în ispite de-a dreapta și s-ar fi păstrat și consolidat unitatea preoților nepomenitori. Aceste derapaje de la calea de mijloc, calea Sfinților Părinți au dat apă la moară contestatarilor aplicării canonului 15, fie că se numeau ei anti-ecumeniști sau ecumeniști convinși.
Am asistat de pe margine la aceste polemici evitând discuții despre prezența sau nu a harului la pomenitori, despre numirea ca eretici a preoților pomenitori și a ucenicilor lor și alte discuții fără rost, în care nici Sfinții nu s-au avântat să-și dea cu părerea.
Dar am fost acuzați dimpreună cu acești părinți ce au luat-o pe arătură. Cei din redacția OrtodoxINFO am vrut să păstrăm unitatea și așa șubredă la români, dar și pentru că am considerat că în urma unor discuții decente adevărul ar fi ieșit la lumină spre lămurirea și folosul tuturor. Dar unde este trufie, lipsă de dragoste față de aproapele căzut (nu față de eretici), degeaba există doctorate în teologie și alte diplome în duhul literei, iar nu a Duhului Sfânt.
Astfel s-a ajuns la amplificarea conflictelor între părinții nepomenitori, la sabotarea unor sinaxe, la excluderea unora sau a altora, la manipularea ucenicilor altui duhovnic, până la blesteme și înjurii ce nu fac cinste niciunui credincios obișnuit, mai cu seamă unui preot.
În ce ne privește vom continua această luptă respectând rezoluția stabilită la Sinaxa de la Botoșani, semnată de toți nepomenitorii, când încă mai erau într-o oarecare unitate vizibilă și ne dezicem public acum și pe viitor de toți cei care vor zice altfel. Vă reamintim câteva pasaje ce combat ultimele rătăciri ale unor preoți nepomenitori:
- Urmând celor spuse de Sfântul Maxim Mărturisitorul, îi îndemnăm, îi susținem și îi așteptăm pe toți preoții (mai ales pe cei ce mărturisesc deschis împotriva adunării din Creta, dar nu au întrerupt încă pomenirea), ca, în baza Sfintelor Canoane menționate (31 Apostolic, 15 I-II, 3 Sin. III Ec.) și a practicii Sfinților Părinți în astfel de situații, să întrerupă pomenirea ierarhilor care nu se dezic public de hotărârile adunării din Creta;
- Recomandăm credincioșilor care, după o temeinică informare cu privire la hotărârile eretice ale adunării din Creta și la poziția Sfintelor Sinoade și a Sfinților Părinți față de acele rătăciri ecumeniste, decid să întrerupă comuniunea bisericească cu ierarhii părtași la ecumenismul legiferat de adunarea din Creta, să frecventeze bisericile preoților care au întrerupt pomenirea, iar în duhul smereniei și al dragostei, să îi informeze pe alți creștini și pe preoții pomenitori în legătură cu motivele care i-au determinat să întrerupă comuniunea bisericească cu cei părtași la erezie și să militeze pentru îndeplinirea cererilor adresate Sfântului Sinod referitoare la ecumenism;
Că au ajuns unii preoți nepomenitori să se contrazică pe ei înșiși, negându-și astfel semnătura pusă pe rezoluție, nu face decât să arate scopul cu care au intrat sau infiltrat în această mișcare. Dumnezeu să-i certe pe ei, dacă au avut alt scop decât cel al apărării Dreptei Credințe, căci se fac la fel de vinovați precum semnatarii documentelor eretice din Creta.
Și pentru că s-a ajuns într-un punct în care lucrurile trebuie scoase la lumină, vom publica în zilele următoare, modul cum au lucrat unii la dezbinarea mișcării anti-Creta, profitând de faptul ca la un moment dat i-am promovat și așa a aflat lumea de existența lor, ajungând ca o parte din cititorii noștri să le citească balivernele din ultimele luni. Ne cerem iertare față de cititorii noștri care s-au smintit, și luăm această ispită drept învățătură de minte și ca pe o cernere de „frații” ce doar au profitat ca sa-i scoatem din anonimat. Îi vom trimite tot acolo, ba mai mult, la coșul de gunoi al istoriei.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie să surpe planurile ecumeniștilor și schismaticilor și să ne întărească în Dreapta Credință Ortodoxă!
Citiți vă rog și:
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Își bagă drăcușorul coada, ca doar nu avea degand sa stea el liniștit.
Doamne ajuta si multumesc din suflet ptr toate info utile mintii si sufletului. Ca multi alti crestini ma aflu si eu in situatia in care nu stiu la ce biserica sa mai merg.Eu sunt din Bucuresti si am tot pelerinat dintr un cartier in altul la dif beserici doar doar voi gasi o bisetica cu un preot demn in credinta si cu grija ptr menirea preoteasca, aceeia de a indruma sufletele spre mantuire.Din pacate toti sunt pomenitori.Nu mai stiu la ce biserica sa merg.Am un duhovnic care stie ce se intampla si care este pregatit sa plece in munti dar inca slujeste si pomeneste , motiveaza ca mai sta sa tina in frau ce se nai poate tine….Eu vreau sa merg la biserica….sa respect randuiala si canoanele…in aceasta situatie UNDE merg? Un sfat…o idee??? Lumea vorbeste….comenteaza…stie dar tot la aceleasi biserici ne intalnim duminica….unde altundeva? UNDE?????
P Claudiu Buză e la Urziceni, foarte aproape de dvs.
parintele CLAUDIU BUZA SUSTINE O EREZIE,,,ADICA POTI SA TE ROGI CU PREOT POMENITOR.DUMNEALUI A DAT EXEMPLU ,SA RUGAT CU POMENITORII LA RECURSUL INVOCAT IN BUCURESTI MANASTIREA ANTIM–-SUSTINE CA U PREOT POMENITOR ESTE DOAR PARTAS KA EREZIE SI NU ESTE ERETIC DINPREUNA CU EPISCOPUL CARE A SEMNAT TRADAREA IN CRETA
ADICA MAI PE INTELES TE CULCI CU O FEMEIE SAU FEMEIA CU UN BARBAT SE CULCA SI RAMANE DOAR PE JUMATATE GRAVIDA,,,
DRAGA REDACTIE,PATRON DE SITE,SAU ADMINISTRATORI,,,LA ACESTE INVATATURI INDEMNATI ACEA PERSOANA SA MEARGA???ACEST INDEN ESTE IN DUHUL ADEVARULUI???
Parintele Claudiu Buza nu a formulat nicio erezie prin acea invatatura. Cred ca nu va dati seama de semnificatia cuvintelor si va jucati prea usor cu ele. A fi eretic inseamna ca trebuie sa fii reprimit in Biserica prin mirungere. Cine l-a miruns pe p Zisis care a intrerupt pomenirea abia in primavara acestui an, daca dupa logica dvs. si a lui Staicu a fost eretic si nu partas la erezie? Ce facem daca azi un episcop isi retrage semnatura din Creta? Cine-l remirunge? Voi vreti musai schisma sau să va atrageti vreo anatema, pentru ca tocmai voi enuntati erezii.
Spirea Bataiosu
Nu veni cu povesti, cum fac TFL -istii pe facebook. Vino cu ceva concret: Articolul cutare, citat, link. Si specifici „a gresit aia pentru ca Sfintii Parinti au zis ailalta”. Altfel, ce vrei sa criticam la parintele Claudiu Buza? Basme de babe?
Ca aia cu rugaciunea impreuna cu pomenitorii e un partz. A fost la Consistoriu fix cum au fost si ceilalti. Inclusiv preotul Staicu. Si daca aia s-au rugat, de unde pana unde concluzia ca s-a rugat si el cu ei? Dar preotul Staicu, cand a fost la randul sau, ce facea cand pomenitorii se rugau?
In Transilvania, nu am auzit sa mai existe vreo biserica nepomenitoare, dar problema ar fi alta: cati preoti nepomenitori mai spovedesc, caci fara spovedanie, din punctul meu de vedere mergi degeaba la biserica. Liturghia e pt. a te impartasi, iar daca nu te poti spovedi, nu te poti nici impartasi (in cazul in care primesti dezlegare).
Si probabil, deja preotii nepomenitori sunt supraincarcati cu oamenii la spovedit, deci ar trebui cumva, chiar daca gasesti la mare departare biserica unde sa mergi, sa iei dinainte contact cu preotul slujitor sa-l intrebi cand poate spovedi, altfel risti sa faci un drum lung degeaba.
carp
„Si, ca sa fie mai clar, cu puterea pe care o am de la Hristos esti legata – pe motiv de hulire a Ortodoxiei – de toate pacatele tale si oprita de la impartasanie pana cand un Sinod va anathematiza adunarea din Creta”.
Deci dacă peste 100 de ani se va întruni acel sinod să anatemiseze sinodul din Creta,atunci i se va dezlega și păcatele acelei biete ființe(chiar dacă ea a greșit)și tot atunci se și poate împărtăși .
Vă imaginați ce a putut să zică?
I- a dat Dumnezeu putere să facă așa abuz de Sfintele Taine?
Dar cu toată puterea pe care o are ,dacă legarea nu e în duhul Sfinților Părinți e nulă….ba mai mult pedeapsa se întoarce asupra lui,că face abuz de Sfintele Taine.
Blestemele care sînt aruncate asupra creștinilor dacă sînt pe nedrept se vor întoarce asupre celui ce le-a trimis și va avea răspuns greu de dat la acea înfricoșată judecată.
Duhovnicul are puterea de a lega și dezlega în conformitate cu legea Domnului
DUHOVNICUL NU LEAGĂ SI DEZLEAGĂ CE VREA EL !!….
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2015/11/09/duhovnicul-nu-leaga-si-dezleaga-ce-vrea-el/
redactor
„Altfel, ce vrei sa criticam la parintele Claudiu Buza? Basme de babe?”
S-a spălat de rătăcirea cu Nil Dorobanțu?că eu nu mai știu….
Iată ce spune Pravila Bisericească despre BLESTEME:
BLESTEMUL
172.-Blestemul este o grăire, o profeţie de rău, o hotărire de la Dumnezeu pentru osînda făpturilor raţionale vinovate – şi din cauza lor – şi a lucrurilor înconjurătoare (Fac. 3,17-19; Lev. 26,14-38; Matei 21,18). Omul blestemat, este lăsat în seama diavolului (Ps. 108, 6; Zah. 3,1-2). Conducerea bisericească poate pedepsi cu blestemul, dar numai pe aceia, pe care Dumnezeu însuşi îi blestemă (Num. 23,23; îs.47, 12-13). Preotul care va blestema fără socoteală şi din motive uşuratice, blestemul va veni asupra sufletului său (Num. 23,23; Deut. 2,35; Prov. 26, 2; Ps. 108,1-30; II Petru 2, 10-15; Iuda 1,9) Vezi Anatema.
173. -în virtutea dreptăţii arătate de legea Domnului şi omul poate blestema pe om (Deut. 27, 14-26; II Regi 3, 29). Blestemul părinţilor este greu şi se întinde asupra fiilor şi chiar a nepoţilor, numai cînd aceştia se fac vinovaţi şi continuă faptele cele rele ale părinţilor (Fac. 9, 25; Jud. 9, 57; I Regi 26,19), dar altfel nu, căci nu este cu putinţă „ca părinţii să mănînce aguridă şi să se strepezească dinţii copiilor”, ci fiecare va fi osîndit numai după păcatele lui (Ier. 31, 29-30; Icz. 19, 2-3; Galat. 6, 3-8). Tendinţa de a blestema din obicei, este o dovadă a lipsei de educaţie şi de puţină înţelegere a dreptei răsplătiri dumnezeieşti (Prov. 26, 2).
174. -„Iar, preotul care va blestema şi va huli pe Dumnezeu sau pe Sfinţi, acela să fie lipsit de protecţia lui un an şi să i se dea şi alt canon, post şi metanii şi altele asemenea, cum va socoti arhiereul său; iar, de va blestema şi va huli şi a doua oară şi va mărturisi mărturii mincinoase, atunci fără nici o iertăciune, să i se ia dând” – ILT, 105.
175. -„Iar, mireanul care va blestema şi va huli, acela se canoniseşte un an să nu se pricestuiască, să facă post, metanii şi milostenii şi citirea Scripturii” – ILT, 105.
Parintele Claudiu Buzā nu a fost caterisit? Sunt din Bucuresti, daca stiam ca mai slujeste, mergeam si eu la Urziceni
Caterisirea este NULA! Luati legatura cu sfintia sa pe http://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com
Dragii mei,
A-ti spus o comoara !!!!! Trebuie sa cercetam duhurile daca sunt de la Dumnezeu !!!! Iar daca nu sunt, atunci sa le respingem hotarat !!! Altfel riscam sa ratacim in intuneric, fereasca Dumnezeu !!! Stiu eu caz in care unii parinti calugari au fost spalati la creier, saracii ! Ei sunt trup si suflet in ascultare de duhovnic ! Si nu trup si suflet in ascultare de Hristos ! Nu cerceteaza duhurile sfaturilor care le primesc, chiar si indirect (adica fara vreo garantie ca intr-adevar acele sfaturi vin de la duhovnicul lor) !!!!!! S-a inradacinat in mintea si inima lor ascultarea de duhovnic !!!!!! Asta cred dansii ca ar fi singura cale de mantuire pentru sufletele danslor !
Adevarul este ca se lucreaza cu mare viclenie la alterarea credintei noastre, credinta Ortodoxa, cea in ADEVAR ! Prin locurile acestea, preotii insufla credinciosilor un respect si o devotiune deosebita pentru ierarhi ! Si nu au incetat a face acest lucru, nici dupa ce s-a dovedit ca sunt, de fapt. eretici ! Cei ce cred orbeste in acesti preoti si-n ierarhi, risca sa-i urmeze si-n iad ! Doamne fereste ! Astfel aici la sosirea ierarhului in vreo biserica, acesta este intampinat de preot si de credinciosi cu cantarea : „Pe stapanul si arhiereul nostru….” ! De unde si pana unde ierarhul este stapanul credinciosilor !? Dragii mei, STAPANUL nostru este HRISTOS DOMNUL !!!!!!! EL ESTE ADEVARUL SI FIUL DUMNEZEULUI CELUI VIU !!!!!!! Lui i se cuvine toata cinstea si inchinaciunea, toata Dragostea din adancul inimii si al sufletului nostru !!!!!!! Hristos este Biruitorul mortii si Stapan peste toate cate sunt, vazute si nevazute !!!!!!! Vedeti cum mutileaza preotii credinta noastra ?! Si poate ca nici nu sunt constienti de gravitatea acestui lucru ! Ei reusesc sa dea jos pe Hristos de pe Tronul Slavei, care se afla in inima credinciosilor, si sa-L inlocuiasca cu ierarhul !!!!!!
Nu va faceti griji, in ce priveste Biserica ! Ea va trai in inimile oamenilor ! Nimeni si nimic nu O va putea distruge !!!!!!!
Dumnezeu ingaduie „cancerul” acesta in Biserica, pentru ca „face curat” ! Toti ereticii si fatarnicii sunt vaditi si cad din Biserica singuri !!!!!!! Totusi, indraznesc, sa-mi fie cu iertare, indraznesc sa spun ca Dumnezeu iubeste si sufletele ereticilor, si ale tuturor oamenilor ! De aceea si noi trebuie sa dorim mantuirea acestor suflete, sa ne rugam pentru asta !!!!!! Daca un singur suflet NU iubim, atunci…riscam sa iesim din ADEVAR ! Adica riscam sa nu mai fim Ortodocsi !!! Fereasca Dumnezeu !!!!!
Sa ma iertati pentru multa vorbarie !!!!!
Am un respect deosebit pentru „Admin”-ul acestui site ! La fel gandesc si eu ca si dumneavoastra, multumesc lui Dumnezeu !!!!
DOAMNE AJUTA !
Mircea
În vechime atunci când intra împăratul în biserică, pentru a lua parte la serviciul divin, corul intona imnul: „Pe stăpânul (adică pe împăratul nostru), Doamne îl păzeşte!“, după care adăuga „şi arhiereul nostru Doamne îl păzeşte, întru mulţi ani!“. La terminarea imnului, fiecare îşi ocupa locul său în jilţ, arhiereul în cel din dreapta, iar împăratul în cel din stânga.
Aşadar, împăratul era realmente stăpânul lumesc care, aşa cum reiese şi din imnul de întâmpinare, ocupa poziţia întâi, după care urma arhiereul (ori patriarhul cetăţii imperiale). În nici un caz nu puteau fi atribuite în acelaşi timp cele două calităţi imperatorului şi nici arhiereului. Aşadar, imnul pe care şi noi îl intonăm astăzi trebuie înţeles şi din perspectiva originii sale, nu doar după conţinut.