Statele Unite reiau o MASURA din timpul Războiului Rece: BOMBARDIERELE NUCLEARE, în ALERTA

Author:

Forţele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii se pregătesc să instituie o măsură ce nu a mai fost luată de la sfârşitul Războiului Rece, în 1991. Este vorba despre plasarea bombardierelor cu încărcătură nucleară în alertă timp de 24 de ore din 24, scrie portalul defenseone.com.

Comandantul Forţelor Aeriene ale Statelor Unite, generalul David Goldfein, a declarat că nu vede în această măsură „o pregătire pentru un eveniment anume“, ci „o realitate a situaţiei globale în care ne găsim“, adaugă sursa citată.
„Acesta este încă un pas pentru a ne asigura că suntem pregătiţi“, a precizat el.

Chiar dacă ordinul în acest sens nu a fost încă emis, paşii pregătitori au fost parcurşi. Decizia ar urma să fie luată fie de generalul John Hyten, şeful Comandamentului strategic al SUA, fie de generalul Lori Robinson, care conduce Comandamentul Nordic al Statelor Unite. STRATCOM este responsabilă de arsenalul nuclear, iar NORTHCOM răspunde de apărarea Americii de Nord.

Repunerea avioanelor B-52 în alertă reprezintă doar una dintre deciziile pe care Forţele Aeriene trebuie să le ia în faţa schimbărilor geopolitice, notează defenseone.com, amintind în acest context de rapiditatea cu care avansează programul nuclear al Coreei de Nord, abordarea preşedintelui Donald Trump a acestui subiect, dar şi de creşterea forţelor armate active ale Rusiei.

Întrebat dacă plasarea în alertă a bombardierelor cu încărcătură nucleară este o măsură de descurajare, Goldfein a afirmat că este greu spus.
„Depinde despre cine şi despre ce fel de comportament vorbim, şi dacă ei sunt atenţi la nivelul nostru de pregătire“, a declarat el.

One thought on “Statele Unite reiau o MASURA din timpul Războiului Rece: BOMBARDIERELE NUCLEARE, în ALERTA”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X