Comunitatea românească din Ucraina a adresat o scrisoare deschisă cetățenilor României și tuturor românilor de pretutindeni, solicitând ajutor în situația creată în jurul școlilor cu limba română de predare. „Facem acest apel la adeziunea dumneavoastră într-un moment de mare cumpănă pentru comunitatea noastră din Ucraina, deoarece ne este pusă sub semnul neantului însăşi existenţa în leagănul limbii materne”.
„Vă implorăm: nu ne lăsaţi singuri în faţa pericolului letal de a ne pierde limba, iar odată cu ea şi fiinţa etnică. Cernăuţiul l-a dat literaturii naţionale şi celei universale pe Mihai Eminescu, a fost leagănul multor personalităţi marcante ale culturii noastre şi ar fi un dezastru de neconceput şi de neiertat să se întâmple ceea ce şi-au pus în gând nişte oameni fără Dumnezeu, terorişti ai istoriei” – susțin autorii scrisorii deschise, pe care o redăm integral mai jos:
SCRISOARE DESCHISĂ către cetăţenii României şi consângenii noştri din întreaga lume
DRAGI FRAŢI ŞI SURORI!
Facem acest apel la adeziunea dumneavoastră într-un moment de mare cumpănă pentru comunitatea noastră din Ucraina, deoarece ne este pusă sub semnul neantului însăşi existenţa în leagănul limbii materne. După cum deja aţi luat aminte, la 5 septembrie curent Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o nouă lege a învăţământului, promulgată de preşedinte la 25 septembrie. Ea prevede, printre altele, excluziunea învăţământului în limbile minorităţilor naţionale, prin coerciţie şi în limba noastră natală, română. Potrivit acestei legi, începând cu anul de învăţământ 2018, limba maternă a elevilor noştri va fi admisă doar în ciclul primar. În clasele a 5-a – a 9-a toate materiile vor fi predate în limba ucraineană, cu excepţia limbii şi literaturii române ca obiect de studiu aparte, iar în clasele a 10 – a 12 învăţământul se va efectua doar în limba ucraineană. În consecinţă, copiii noştri vor intra în şcoală români şi vor ieşi din ea … ucraineni.
În decursul secolelor strămoşii noştri din acest colţ de Ţară Ştefană s-au aflat sub diverse regimuri de ocupaţie, însă nimeni dintre intruşi nu s-a atins de limba în care vorbea populaţia băştinaşă. După raptul nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţei, buneii şi părinţii noştri au fost duşi în Siberia şi Kazahstan, pământul şi agoniseala de-o viaţă le-au fost confiscate, însă de limba fiinţei noastre nu ne-a privat nimeni. Stalin şi Beria ne-au îmbrăcat graiul într-o haină insolită , însă vorbeam şi studiam cu toţii la şcoală în limba maternă, deşi în rufă străină. Abia acum, la începutul celui de al treilea mileniu, după ce Ucraina a obţinut independenţa şi a declarat că va urma calea democraţiei autentice, abia acum limba noastră a devenit o povară şi o piedică pentru conducătorii ei, care promovează faţă de minorităţi o politică de adevărat etnocid spiritual, inclusiv lingvistic. Nu credem că există păcat mai mare decât acela de a interzice cuiva să vorbească liber şi să înveţe la şcoală în limba maternă, în limba pe care i-a dat-o Bunul Dumnezeu. Din nenorocire, acest lucru nu este conştientizat doar de ultrapatrioţii ucraineni care, în loc să-şi vadă de problemele lor spirituale, vin cu interdicţii şi scuipă în izvorul cristalin al altor limbi materne. Astfel, procesul de deznaţionalizare a românilor din Ucraina, declanşat cu 10-15 ani în urmă, când în programa şcolară a fost redus numărul de ore la limba şi literatura română prin introducerea cursului integrat de literatură română şi universală, a intrat acum în faza finală – punerea totală la index a limbii române în procesul de învăţământ. Nu cunoaştem vreo ţară în lume care să interzică unei etnii băştinaşe libertatea de a învăţa în limba maternă. Or, toată lumea ştie că oraşul Cernăuţi a fost atestat pentru prima oară într-un privilegiu al Domnitorului Moldovei Alexandru cel Bun şi că prima şcoală din oraş, care a început să funcţioneze cu mai bine de 200 de ani în urmă, a fost cu predarea în limba română.
Cinismul conducătorilor Ucrainei depăşeşte orice limită atunci când ei încearcă să demonstreze lumii întregi că, încălcând Constituţia, au procedat în felul acesta din grija părintească ce ne-o poartă. Adică, printr-un abuz de putere, ne lipsesc de posibilitatea de a învăţa la şcoală în limba maternă, ne obturează orizonturile civilizaţiei, mijloacele fireşti pentru…a ne asigura un viitor fericit în Ucraina. Chipurile, trebuie să însuşim la perfecţie limba ucraineană ca să ne integrăm mai temeinic în societate. De fapt e vorba de transformarea ţării într-un spaţiu coercitiv, de o asimilare făţişă, brutală a tuturor etniilor minoritare din Ucraina, şi în primul rând a noastră, a românilor, pentru a nu recunoaşte că suntem băştinaşi dezmoşteniţi pe aceste meleaguri şi s-ar cuveni să ne bucurăm de toate drepturile aposteriori.
Dragii noştri fraţi şi surori! Ne-am adresat deja Preşedintelui Ucrainei şi Preşedintelui României, unor instanţe internaţionale, iar acum vă cerem dumneavoastră sprijinul efectiv în demersul nostru pentru prezervarea limbii materne şi a spiritualităţii româneşti. Vă implorăm: nu ne lăsaţi singuri în faţa pericolului letal de a ne pierde limba, iar odată cu ea şi fiinţa etnică. Cernăuţiul l-a dat literaturii naţionale şi celei universale pe Mihai Eminescu, a fost leagănul multor personalităţi marcante ale culturii noastre şi ar fi un dezastru de neconceput şi de neiertat să se întâmple cea ce şi-au pus în gând nişte oameni fără Dumnezeu, terorişti ai istoriei.
Sperăm că vom fi auziţi, înţeleşi şi sprijiniţi în lupta noastră vitală pentru limba maternă şi păstrarea identităţii naţionale.
Cernăuţi, 17 octombrie 2017
- Alexandrina CERNOV, redactor şef al revistei „Glasul Bucovinei”, membru de onoare al Academiei Române,
- Vasile TĂRÂŢEANU, preşedintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, membru de onoare al Academiei Române,
- Mircea LUTIC, scriitor, laureat al Premiului literar „Mihai Eminescu” al Academiei Române;
- Ilie T. ZEGREA, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi;
- Vasile BÂCU, preşedintele Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi;
- Mircea PILAT, preşedintele Asociaţiei Ştiinţifico-pedagogice „Aron Pumnul” din regiunea Cernăuţi;
- Iurie LEVCEC, preşedintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti.
- Vitalie ZÂGREA, președintele Ligii Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuți
- Marin GHERMAN, președintele Centrului Media BucPress
Reamintim că în data de 17 octombrie 2017 românii din regiunea Cernăuți au organizat un protest în fața Administrației Regionale de Stat împotriva Legii Educației, care reduce prin art. 7 dreptul minorităților naționale de a studia în limba maternă.
Organizatorii acestui protest: reprezentanți ai societăților pentru cultura română din regiunea Cernăuți, părinți ai elevilor, preoți și profesori, scriitori, reprezentanți ai intelectualității au adresat un memoriu de protest guvernatorului regiunii Cernăuți, Oleksandr Fișciuk, solicitându-i să ceară Președintelui țării sesizarea Curții Constituționale pentru a examina corespunderea art. 7 al legii cu normele constituționale; să ceară întregii conduceri ai statului abrogarea de urgență a Legea Educației, care prin art. 7 reduce dreptul constituțional al etnicilor românilor de a studia în limba maternă.
„Școlile cu limba română de predare există în Bucovina de sute de ani și niciun regim politic, nicio formațiune statală, care a administrat acest ținut în trecut nu au îndrăznit să priveze comunitatea românească, care este una autohtonă, de a studia toate materiile în limba maternă” – se spune în memoriul de protest, citat de corespondentul Radio Cernăuți.
Frati Romani din Ucraina, veniti inapoi in Patria Mama Romania , este loc aici pentru voi Toti. Refugiatii musulmani pe care cu atata ‘generozitate ‘ guvernul roman vrea sa ii sprijine financiar, sa fie trimisi in Ucraina, iar Voi veniti acasa !
Corneliu Zelea Codreanu
Ei sunt acasa. Pamantul de sub picioarele lor este pamant romanesc. Solutia nu e sa plece ei de pe pamantul lor, ci sa plece imperiul de la Kiev de pe pamantul lor.
Priviti istoria nazismului anilor 1938-1940 cand cartile erau trase in privinta romanilor din :ukraina,ardeal,serbia,basarabia.Se pare,istoria se repeta.Suntem de parere ca fratii nostri sa se gandeasca bine,sa se trezeasca ,sa vina in tara pana nu se vor instala controalele militare riguroase cu batai si cu impuscaturi.Sa vina toti romanii din regiunile enumerate mai sus.Acum!Ca sa nu fie prea tarziu! E valabil si pentru toti romanii din tari cu traditie fascista si nazista.Vor fi culesi de acolo si nu vor mai fi deportati in pustietati,ci sigur vor fi dusi in containere in mijlocul oceanului .De se vor incapatina ,ceea ce asa se va intampla si vor ignora aceste vorbe,vor pati asa cum am spus.In spania,italia,turcia sigur or sa fie de a dreptul razboaie civile,la noi,nu,dar o sa ajungem teritoriu international si vom fi un pic la adapost cand in jurul tarii o sa fie adevarate razmerite.
In regiunile guvernate de ecumenism acolo nici rugaciunile dreptilor nu le mai sunt auzite.Tot omul care a adoptat ecumenismul si a semnat pentru luarea vreunui cip il va urmari moartea ca pe o facatura,duhul mortii a capatat drepturi depline asupra lui si-l va „executa” pe om oriunde s-ar piti.Acest duh al mortii deja e prezent intre noi si curand va „executa silit” continente intregi.Asteapta doar un semn de la Dumnezeu.
In regiunile guvernate de ecumenism acolo nici rugaciunile dreptilor nu le mai sunt auzite.Tot omul care a adoptat ecumenismul si a semnat pentru luarea vreunui cip il va urmari moartea ca pe o facatura,duhul mortii a capatat drepturi depline asupra lui si-l va „executa” pe om oriunde s-ar piti.Acest duh al mortii deja e prezent intre noi si curand va „executa silit” continente intregi.Asteapta doar un semn de la Dumnezeu.
Nu vad decat 2 posibile solutii: fie organizarea unui invatamant privat in limba romana, cu sprijinul statului si cetatenilor romani, fie tinerii sa vina sa studieze in Romania (desi e destul de complicat pentru un licean sa plece de langa ai sai, cu atat mai mult pentru un elev de gimnaziu).
Din acest moment, cred ca statul ucrainean merita tratat cu spatele, inclusiv cand s-ar pune problema aderarii Ucrainei in anumite structuri.
Romania trebuie sa actioneze impreuna cu celelalte state, Polonia, Slovacia, Ungaria, care se pare ca au mai mult curaj in a trata problema.
Cand te afli ca cetatean numai intre divizii nato mai pui problema „stai ca trebuie sa venim cu solutii”?Mai pune cineva problemele in felul acesta?Vad o doza mare de naivitate.Lumea sarmana nu stie ca la ora actuala totul se guverneaza ca la sala de curs unde profesorul vorbeste celor din fata lui dupa un program prestabilit iar cei din fata lui sunt numai ochi si urechi acolo.Cand vorbim de prezenta nato in regiune,dispar drepturile cetatenesti si revendicarile de orice natura ar fi si vorbim de acum incolo de aspectul militarizat al vietii cetateanului de rand care se va ralia ca individ cerintelor de disciplina ale nato,sa fie limpede .Pensiile se vor duce acolo integral,alocatiile si toate salariile,tot pib-ul se va duce acolo pe inarmare.Orice zvacnire va fi potolita cu impuscarea sarmanului.Soarta ne e pecetluita.Va dam un sfat:nu mai incercati nimic,totul o sa fie prada esecului.Luati-va deja gandul de la lumea aceasta devastata si puneti-L pe Dumnezeu la carma,ganditi mereu la Maica Domnului si nu veti fi singurii.
Cand te afli ca cetatean numai intre divizii nato mai pui problema „stai ca trebuie sa venim cu solutii”?Mai pune cineva problemele in felul acesta?Vad o doza mare de naivitate.Lumea sarmana nu stie ca la ora actuala totul se guverneaza ca la sala de curs unde profesorul vorbeste celor din fata lui dupa un program prestabilit iar cei din fata lui sunt numai ochi si urechi acolo.Cand vorbim de prezenta nato in regiune,dispar drepturile cetatenesti si revendicarile de orice natura ar fi si vorbim de acum incolo de aspectul militarizat al vietii cetateanului de rand care se va ralia ca individ cerintelor de disciplina ale nato,sa fie limpede .Pensiile se vor duce acolo integral,alocatiile si toate salariile,tot pib-ul se va duce acolo pe inarmare.Orice zvacnire va fi potolita cu impuscarea sarmanului.Soarta ne e pecetluita.Va dam un sfat:nu mai incercati nimic,totul o sa fie prada esecului.Luati-va deja gandul de la lumea aceasta devastata si puneti-L pe Dumnezeu la carma,ganditi mereu la Maica Domnului si nu veti fi singurii.
PE FRATII NOSTRI DE UN SANGE CU NOI NU II AJUTA GUVERNANTII NOSTRI, DAR SANT FOARTE DESCHISI IN A AJUTA COTELE DE IMIGRANTI PE CARE NI-I BAGA PE GAT U.E..