Scott Kelly, unul dintre cei mai prolifici astronauți ai SUA, a vorbit recent despre efectele negative ale traiului în lipsa gravitației.
Alături de Mikhail Kornienko, Scott Kelly a petrecut 340 de zile în cadrul unei singure misiuni pe Stația Spațială Internațională. Cei doi au făcut parte dintr-o misiune specială care pregătește terenul pentru călătoria spre Marte, Kelly și Kornienko fiind în spațiu aproape un an de zile pentru a se descoperi care sunt efectele traiului îndelungat în condiții de gravitație zero.
Ulterior întoarcerii pe Pământ, Kelly a mărturisit că simpla ridicare din pat e ca o încercare de a ieși din nisipuri mișcătoare. Odată ajuns în picioare, acesta simte cum tot sângele îi coboară în membrele inferioare și cum țesuturile i se umflă.
Scott simțea, totodată, că îi arde pielea în toate zonele în care a fost în contact cu patul, dezvoltând cel mai probabil o reacție alergică, fie la materialul cearșafului, fie la detergent. Astronautul o avea pe soția sa alături, care îl ajuta să se deplaseze prin casă și nu numai.
„În timp ce încerc să adorm, mă tot gândesc dacă prietenul și colegul de misiune, Misha, întors între timp la Moscova, suferă de aceleași probleme ale picioarelor umflate și ale mâncărimilor dureroase, însă presupun că da”, spune Kelly.
„Tocmai de aceea ne-am oferit voluntari pentru această misiune, pentru a descoperi mai multe despre cum este afectat corpul uman în timpul zborurilor spațiale de durată”.
Cei doi voluntari vor fi studiați pentru tot restul vieții de către experți, iar agențiile spațiale nu vor putea ajunge în adâncurile spațiului, nici măcar pe Marte, până ce nu vor găsi o soluție pentru a întări cele mai slabe verigi din ecuație, corpul și mintea umană.
Citiți vă rog și:
- De ce cucerirea spatiului cam bate pasul pe loc?;
- CANCERUL COSMIC … sau DE CE se găsesc întodeauna MOTIVE pentru a NU trimite MISIUNI cu echipaj UMAN pe MARTE?;
- Care este MOTIVUL REAL pentru care NASA refuză solicitarea lui TRUMP de a trimite un echipaj de ASTRONAUȚI dincolo de LUNĂ odată cu lansarea NOII RACHETE?;
- Dovada ca OMUL NU POATE CALATORI IN SPATIU? NASA renunta la ECHIPAJUL UMAN al celebrei misiuni a rachetei ce trebuie sa transporte capsula Orion la mii de kilometri dincolo de orbita Lunii. MOTIVUL … e din filmele cu prosti.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Niciodată nu va ajunge. Este doar spălare de creier ateistă.
Ca să nu se revolte lumea la poluarea Pământului, ca lumea să își ia gândul de la Rai si să viseze aiurea, ca lumea să fie controlată cu propagandă
„Dacă atmosfera s-ar fi rotit progresiv mai repede și mai repede, cu atât altitudinea ar fi fost mai mare, acest lucru ar fi însemnat că ea ar fi trebuit să se termine brusc, la o altitudine precisă, unde cel mai rapid strat al atmosferei rotative trasă de gravitație, întâlnește presupusa non-gravitație, non-rotire și non-atmosferă a spațiului vid infinit! NASA nu a menționat niciodată la ce altitudine se presupune că se întâmplă acest lucru imposibil, dar este cu ușurință respins filozofic, prin simplul fapt că spațiile vide nu pot exista, fiind conectate la cele non-vide, menținând în același timp proprietățile unuia vid – fără să mai menționăm, efectul pe care l-ar avea o astfel de tranziție, asupra unei „nave spațiale” rachetă, ar fi dezastruos.”
„Este imposibil pentru rachete sau orice tipuri de motoare de propulsie cu jet, să funcționeze în presupusa non-atmosferă a spațiului vid, deoarece fără aer/atmosferă, care să fie împinsă în sens contrar, acolo nu există nimic pentru a propulsa vehiculul înainte. În schimb, rachetele și navetele, ar fi trimise rotindu-se în jurul axelor lor, necontrolat, în toate direcțiile, ca un giroscop. Ar fi imposibil să zbori spre Lună sau să te deplasezi în vreo direcție în vreun fel, mai ales dacă „gravitația” ar fi reală și te-ar trage constant spre cel mai dens și mai apropiat corp.”
„Toate lansările de rachete, ale NASA și ale altor „agenții spațiale”, nu merg niciodată drept, în sus. Fiecare rachetă formează o curbă parabolică, urcă și inevitabil începe să cadă înapoi pe Pământ. Rachetele care sunt declarate „de succes” sunt acele câteva care nu explodează sau încep să cadă prea devreme, dar ies din raza de vedere a spectatorului, înainte de a se prăbuși în ape restricționate și de a fi recuperate. Nu există nici o altitudine magică, unde rachetele sau orice altceva, să poată pur și simplu să meargă în sus, în sus, în sus și apoi brusc, să înceapă doar să „plutească-liber” în spațiu. Acest lucru este în întregime o iluzie științifico-fantastică, creată de fire, ecrane-verzi, pișcine întunecate, puțin păr permanent și avioane Zero-G.”
„NASA și alte agenții spațiale, au fost prinse de nenumărate ori, cu bule de aer care se formează și plutesc în filmul lor oficial cu „spațiul-cosmic”. Astronauții, de asemenea, au fost prinși folosind în spațiu, echipament de scufundare, sărind în sus cu picioarele lor pentru a se deplasa, iar astronautul Luca Parmitano, aproape chiar s-a înecat, când apa a început să-i umple casca, în timp ce se presupunea că se afla într-o „plimbare-spațială”. Este admis că astronauții se pregătesc pentru ale lor „plimbări-spațiale” în instalații de pregătire subacvatice, precum „Laboratorul pentru Flotabilitate Neutră” al NASA, dar ce este evident în ale lor „bule spațiale” și alte gafe, este că toate filmele lor oficiale cu „plimbări-spațiale”, de asemenea, sunt falsuri și filmate sub-apă.”
„Analizele multor filme din interiorul „Stației Spațiale Internaționale”, au arătat utilizarea unor trucuri ale camerei, precum ecranele verzi, hamuri și chiar părul sălbatic permanent, pentru a obține un efect de tip gravitație-zero. Filmările cu astronauți care aparent plutesc în gravitația-zero din a lor „stație spațială”, nu pot fi distinse de filmările avioanelor Zero-G „cometa de vomitat”. Zburând prin manevre parabolice, acest efect plutitor Zero-G poate fi obținut din nou și din nou, apoi editat împreună. Pentru imagini netăiate mai lungi, NASA a fost prinsă folosind fire simple și tehnologia ecranului verde.”
https://www.youtube.com/watch?v=WYmeVyRGGDA
„NASA susține că dacă se poate observa Stația Spația Internaționala trecând deasupra, acest lucru dovedește existența acesteia, dar când „SSI” este văzută mărită prin intermediul camerelor, analiza ei dovedește că aceasta este un tip de hologramă/dronă, nu o bază-spațială fizică, care plutește. Așa cum poți vedea în documentarul meu „Farsa SSI”, când mărești/micșorezi, „SSI” își schimbă în mod dramatic și imposibil, forma și culoarea, afișând un efect de curcubeu prismatic, până când se va accentua aproximativ ca pornirea/oprirea unui televizor vechi.”