Cazul fostului preot Cristian Dorin Pomohaci s-a încheiat astăzi, 6 octombrie 2017, prin Decizia Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, care a aprobat Hotărârea nr. 4 / 5 octombrie 2017 a Consistoriului Mitropolitan.
Pe baza abaterilor canonice reținute și a mărturiilor aduse în apărare, Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului a rejudecat cazul disciplinar în data de 5 octombrie a.c., în prezența fostului preot Cristian Dorin Pomohaci, care a ales să se apere singur în fața instanței bisericești, și a hotărât:
- Modifică Hotărârea nr.2/27 iulie 2017 a Consistoriului eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, cg. Art. 155 (1) lit.c din Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române;
- Aplică fostului preot Cristian Dorin Pomohaci sancțiunea: „DEPUNEREA (DESTITUIREA) DIN SLUJIREA CLERICALĂ” (pierderea dreptului de a săvârși lucrări sfinte, de a purta ținuta clericală și de a se împărtăși în altar; cel destituit nu mai este cleric, ci are statut de teolog laic, cu posibilitatea de a desfășura activități social-filantropice, culturale, educaționale sau de a fi cântăreț, după caz; activitatea și conduita sa vor fi evaluate anual de Chiriarh),art. 4 (q) din Regulament.
Hotărârea Consistoriului Mitropolitan este definitivă și irevocabilă (fără drept de recurs) (cf. art. 55, pct. 2 din Regulament).
Consistoriul Mitropolitan a constatat că sarcina preoției, cu toate exigențele ei morale, dogmatice și canonice, este prea grea de purtat pentru Cristian Dorin Pomohaci. De aceea, pentru a-i acorda totala libertate de manifestare în afara ierarhiei bisericești de drept divin și a-și putea soluționa problemele juridice din instanțele civile, fără implicarea Bisericii, Consistoriul Mitropolitan l-a degrevat de marea responsabilitate a preoției, trecându-l în rândul teologilor laici.
Drept educational?
Inca 2 preoti nepomenitori in Episcopia Maramuresului:
Oros Emanuel parohia Mesteacan
Popa Daniel parohia Aliceni
Cât de adevărate sunt cele cu părintele, Dumnezeu știe. Însă si de data aceasta iese la iveală mizeria din BOR. Oamenii incomozi sunt maziliți,dar lichelele stau pe scaune de judecători.Cand va fi caterisit CORNELIU homosexualul? În BOR este dictatura episcopală.
Nustiu care este treaba cu sodomia acestui Pomohaci, insa el trebuia caterisit pt faptul că a transformat parohia din mosuni in promenadă de sectari, treaba asta șefii lui direcți nau sesizato sau sa făcut că nu sesizează