Mareşalul Ion Antonescu, disperat de faptul că se fură din spitale, din ajutoare, chiar şi din hrana cailor, a propus măsuri radicale: de la însemnarea hoţului cu fierul roşu până la reintroducerea pedepsei cu moartea.
Istoricul Alesandru Duţu a făcut publice stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri din timpul guvernării lui Ion Antonescu. Disperat de faptul că se fură şi din donaţii, mareşalul Ion Antonescu a vorbit foarte dur într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri la 10 decembrie 1941.
„La centrele de colectare ale Ajutorului de Iarnă lucrurile s-au petrecut la fel. În toate locurile unde se colectează sunt găsiţi oameni şi femei care fură din obiectele donate. Toţi fură. Ţară de tâlhari”, spunea Antonescu celor prezenţi.
„Şmecheri aici, şmecheri pe câmpul de luptă”
Mareşalul se plângea că miliţienii care trebuiau să asigure garda în spitale furau şi atunci au fost înlocuiţi cu premilitari, însă furturile au crescut.
„De-abia îşi punea un medic paltonul în cuier că imediat venea cineva, băga mână în buzunar şi-i lua mănuşile. S-au furat ceasornice de prin sertare şi multe alte obiecte. Este ceva nemaipomenit. Nu ştiu ce să mai fac să îndrept ţara aceasta.
De multe ori mă gândesc să introduc pedeapsa cu moartea pentru toate delictele. Este ceva groaznic. Tineretul să facă acestea fapte?… În ce hal de dezorganizare se găseşte Şcoala, Familia, Biserica noastră. Trebuie făcută o educaţie serioasă în această privinţă.
Este o ruşine să se comită furturi la centrele de colectare ale Ajutorului de Iarnă. Mă întreb eu: aceasta este o naţie care poate lupta pentru idealurile ei naţionale? Tâlhari! Şmecheri aici, şmecheri pe câmpul de luptă; dar şmecheria aceasta se repercutează asupra viitorului naţiei”, reclama mareşalul.
„Să-i punem cu fierul roşu semnul «hoţ»”. Pedepasa nemţească
Nici după doi ani situaţia nu se rezolvase, astfel că dintr-o stenogramă datată 3 februarie 1942, aflăm că Antonescu se plângea de aceleaşi obiceiuri ale românilor:
„În alte ţări s-au luat măsuri foarte drastice şi măsuri întregi, nu jumătăţi de măsuri. De pildă, la noi, la Ajutorul de Iarnă s-au comis furturi grozave. Am prevăzut sancţiuni foarte grave pentru asemenea fapte şi am cerut dlui Stoicescu o lege în acest sens, dar d-sa nu mi-a dat încă această lege.
În Germania s-a întâmplat că s-a furat şi acolo la Ajutorul de Iarnă şi Führer-ul, personal, a dat ordinul ca făptaşul să fie imediat executat. Eu nu mă pot apăra de tâlhari. În Armată se fură din hrana soldatului, se fură din hrana calului, se fură echipamentul.
Eu am cerut dlui Stoicescu să punem pe fruntea celui care a fost prins furând, de la un pui, de la un pui de găină, până la cel mai mare furt, să-i punem cu fierul roşu semnul «hoţ». Să vedem câţi vor vrea să poarte, o viaţă întreagă, pe frunte acest semn. Este o pedeapsă mai dreaptă decât pedeapsa cu moartea. Nu vreau să mai umplu puşcăriile, să răpesc timpul tribunalelor cu asemenea chestiuni. Dacă luăm această măsură drastică, nu mai e nevoie nici de puşcării, nici de tribunale pentru hoţi.”
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Asta trebuie si acum! Nu pedeapsa capitala , ci stigmatul.E clar ca e ceva in genele noastre….
Are dreptate suntem neam prost ,degeaba ne lăudăm că suntem români cu părere de rău cred ca mulți necredincioși sunt deasupra noastră.
Asa e si azi, aproape toti fura. Cica pune paza politie si militari sa apere bunurile ca sa nu se fure, dar si acestia fura de rup. Padurarul daca nu fura si nu favorizeaza hotii isi face dusmani si e dat afara. Magazionerul la fel. Peste tot. Fura orice, de la bunuri de valoare pana la sosete, tricouri si chiloti; oameni de nimic. Si cel serios e luat la misto, si cosiderat nebun, iar hotii sunt cei normali, oamenii de baza ai societatii de azi. Si daca ar fi doar hoti, dar si mincinosi si necredinciosi si si si.
Geo,
Ca sa starpesti hotii ai nevoie de oameni cinstiti, numai ca hotii sunt majoritari, asa ca minoritatea se supune majoritatii, asta e democratia !
Da. Majoritatea are ce merita:
„In Thebaida,era faradelege si se faceau multe lucruri spurcate si necuvenite; acolo,un om din popor,fiind ruinat dintr’odata si avand o falsa pocainta,a plecat,s’a Cälugärit si a imbracat Schima’Monahalä.Dar din faptele sale rele nu a incetat.S’a intamplat cä Episcopul Cetätii a murit si Ingerul Domnului s’a aratat unui barbat Sfant zicand: Mergi si pregateste cetatea ca sa il Hirotoneasca’Episcop pe cutare om din popor,(adica pe acela care se Calugarise cu falsa pocainta..). Si s’a dus deci si a facut cele poruncite lui.Si fiind Hirotonit astfel,omul acela din popor a inceput sa se inalte cu mintea si sa se mandreasca,si a venit Ingerul’Domnului si i’a zis: „Pentru ce te mandresti si te falesti?Cu adevarat nu ca unul vrednic de Preotie ai devenit Episcop,ci fiindca cetatea aceasta este vrednica de un asemenea Episcop..”. =Sf.Anastasie’Sinaitul=”