În scopul realizării concrete a miticei promisiuni făcute evreilor (că sunt „Poporul Ales” peste popoare) de către Yahuwah prin metafizicul Legământ sau Alianţă, „legământ” pe care noi, creştinii, îl numim generic şi Vechiul Testament, evreii sionişti s-au organizat în societăţi mondiale secrete de tip masonic, ermetic şi cu caracter oligarhic.
Dintre aceste organizaţii secrete evreieşti, cea mai puternică a fost şi este B’nai B’rith International (sau Uniunea Lojilor B’nai B’rith), înfiinţată de 12 evrei sionişti la New York (SUA), în 13 octombrie 1843, şi structurată ca lojă masonică. În prezent, B’nai B’rith International îşi are sediul central la Washington D.C. (1640, Rhode Island Avenue-NW, în umbra Casei Albe, cu care are legături privilegiate, oricare ar fi preşedintele) şi numără în Statele Unite şi în alte 47 de ţări mai mult de 600.000 de membri, exclusiv israeliţi (evrei).
B’nai B’rith (Fiii Alianţei sau Fiii Legământului) a fost şi mai este implicată în toate acţiunile secrete din lume pentru crearea unei oligarhii mondiale, a unui guvern mondial unic, care să fie din start confiscat în mod ocult de către evrei, prin pretinsul drept sacru de „popor ales de Dumnezeu”. Încă de la înfiinţare, B’nai B’rith şi-a afirmat idealul programatic ca fiind acela de „unire a Israelitilor în munca de promovare a înaltelor lor interese şi acelea ale umanităţii”. Care ar putea fi însă interesele „umanităţii” din punctul de vedere al unor naţionalişti evrei (sionişti), decât acela de a afirma şi confirma în practică dreptul metafizic al Israelitilor de „popor ales”?
Cele 99 de grade de iniţiere ale B’Nai B’rith sunt în realitate triplarea celor 33 de grade ale ritului masonic cel mai consacrat în lume, cel mai important şi cel mai cunoscut, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, cunoscut vulgar şi ca „masoneria americană”. Cu toate acestea organizaţia evreiască nu şi-a declarat aproape niciodată public caracterul ocult sau masonic.
SIONISMUL şi COMUNISMUL. În prezent, a fost extrem de mediatizată situaţia că apariţia comunismului a fost strâns legată de evreul Karl Marx (pe numele său real, evreiesc, Mordechai), autor al primului Manifest Comunist, care în acţiunile sale a fost determinat de faptul că era membru al lojei masonice israelite, Alianţa Drepţilor, filială a puternicei B’nai B’rith.
Focar de conspiraţie şi nucleu în care se frământau ideile cele mai îndrăzneţe venite de la centrul lojilor B’nai B’rith, Alianţa Drepţilor propovăduia mai ales în Germania, răsturnarea totală a civilizaţiei creştine, uneltind pentru comunizarea averilor şi fluturând în faţa proletariatului european, spectrul unei dictaturi în care ei, muncitorii, ar fi domnit peste averile burgheziei. Spre deosebire de celelalte scrieri ale lui Marx, nimic economic în Manifestul Comunist, nimic social. Deşi în prefaţa celei de a doua ediţii a Manifestului Comunist (Londra 1872), Marx şi Engels recunosc în ceea ce priveşte documentul publicat, că au fost însărcinaţi cu redactarea şi publicarea unui program teoretic şi practic al comunismului de către societatea secretă numită Liga Comuniştilor, din scrierile autorilor socialişti şi comunişti din epocă, rezultă că Liga Comuniştilor nu era decât o altă firmă pentru Alianţa Drepţilor, şi pe cale de consecinţă principiile «Manifestului Comunist», înainte de a apare de sub condeiul lui Marx fuseseră deja elaborate la Hamburg, unde îşi avea sediul Supremul Consiliu Patriarhal al Lojilor B’nai B’rith.
Alianţa Drepţilor a mai înfiinţat la Londra, în 1864, Internaţionala I Comunistă sub conducerea lui Karl Marx, având drept program Manifestul Comunist.
Odată comunismul instalat în lume, acesta, după câteva zeci de ani, a scăpat din mâna evreilor sionişti, cel mai celebru caz fiind trădarea lui Stalin. De aceea, la un moment dat, comunismul a trebuit distrus, în acest scop, în Rusia (Uniunea Sovietică) fiind folosiţi ca marionete manipulate Gorbaciov şi Elţîn. Strategia mondială sionistă a fost schimbată cu ceea ce cunoaştem acum ca fenomen de globalizare economică mondială.
IUDEO-MASONERIA. Tendinţa sioniştior de la B’nai B’rith a fost permanent aceea de a subordona sau acapara în folosul neamului Israeliţilor tot ceea ce are valoare şi eficienţă în direcţia acţiunii discrete sau secrete, a controlului societăţii umane. Aşa s-a întâmplat cu masoneria (sau francmasoneria), a cărei organizare a fost subordonată direct şi total ritului B’nai B’rith încă din anul 1874. Era desăvârşirea operei evreilor khazari, a căror prezenţă în Europa a determinat o puternică influenţă cu elemente iudaice, kabbalistice asupra ocultismului modern, ca şi asupra riturilor şi doctrinelor lojilor masonice. Chiar şi precursorii primelor loji masonice apărute la 1717 în Anglia, Rosacrucienii (Rose-Croix), ale căror cărţi, precum Fama Fraternitatis, au fost publicate la 1614, se revendică de la tradiţia ocultă evreiască, Kabballah, mai exact din lucrarea De arte cabalistica a lui J. Reuchlin (1455-1522).
Chiar şi denumirea de „mason” (constructor, zidar – engleză) face o trimitere expresă la tradiţiile evreieşti, deoarece derivă din legenda arhitectului-constructor Hiram, cel care a construit Templul evreiesc al lui Solomon, motiv al Sionului.
Toate simbolurile masonice sunt legate de meseria constructorilor, precum echerul şi compasul, iar divinitatea este concepută ca Mare Arhitect. Masonii nu numără anii de la naşterea lui Iisus Hristos, precum creştinii în mijlocul cărora trăiesc, ci se află în acelaşi an cu poporul evreu.
Iată declaraţia din 1905, strict autentică, a unui fancmason, Jean Bidegain, în faţa lojei masonice a Marelui Orient al Franţei:
„Evreii, atât de remarcabili prin instinctul lor de dominaţie şi prin ştiinţa lor de a guverna, au creat Franc-Masoneria ca să înroleze într-însa oameni care, neaparţinând neamului lor se angajează totuşi să-i ajute în faptele lor, să colaboreze cu ei la stabilirea domniei lui Israel printre oameni”.
Chiar dacă această părere ni se poate pare exagerată, ea totuşi surprinde o realitate incontestabilă: evreii au contribuit şi la apariţia masoneriei, şi la fundamentarea doctrinei, şi la idealurile programatice ale acesteia.
Dar cum a preluat efectiv B’nai B’rith-ul, în veacul 19, conducerea masoneriei? Răspunsul este simplu: prin ceea ce bancherii evrei experimentaseră şi învăţaseră de sute de ani asupra modului de control al lumii, banii.
Pike (Maestru Suprem al ritului scoţian) au înfiinţat în total secret Loja Înaltei Francmasone fii Universale, menită a conduce prin influenţa sa întreaga masonerie universală, Pike devenind Suveranul Pontif al Masoneriei Universale, iar Mazzini Suveran Şef de Acţiune Politică. Sediile noii loji masonice, numite Directorii Centrale au fost stabilite în număr de patru: la Washington (pentru America de Nord), la Montevideo (pentru America de Sud), la Napoli (pentru Europa) şi la Calcutta (pentru Asia-Oceania). Sediul central (Suveran Directoriu Administrativ) s-a stabilit mai târziu la Berlin. Foarte repede, Înalta Francmasonerie Universală, respectiv Albert Pike, a reuşit să controleze aproape întreaga masonerie mondială prin aceea ca a recrutat (afiliat) în secret membrii celorlalte loji masonice pentru a le putea conduce astfel.
Pasul următor a constat în acea că, Consiliul Suprem al Lojilor B’nai B’rith, cu sediul la Hamburg, încheie cu Suveranul Pontif al Masoneriei Universale, Albert Pike, un „Act de Concordat” (Convenţie) prin care evreii aduceau sume imense masoneriei:
«ACT DE CONCORDAT, între subsemnaţii:
Pe de o parte, Prea Ilustrul, Prea Puternicul şi Prea Divin Luminatul Frate Limmud Ensoph (Albert Pike), Mare Maestru Păstrător al Palladului Sfânt, Suveran Pontif al Francmasoneriei Universale, în calitate de şef suprem al ordinului, însă după ce a avut asentimentul unanim al Serenissimului Mare Colegiu al Masonilor Emeriţi;
Pe de altă parte, Prea Ilustrul, Curajosul şi Perfectul Frate Nathanael-Kelup-Abiackaz (Armand Levy) Locotenent Mare Asistent şi Suveran Delegat al Marelui Directoriu Central din Neapole, Membru de onoare ad vitam al Sublimului Consistoriu Federal de B’nai B’rith din Germania, în calitate de mandatar general, atât al acestui Consistoriu, cât şi al acelora din America şi din Anglia, Federaţiunile B’nai B’rith dându-i depline puteri, aceste puteri fiind examinate şi recunoscute.
S-a stabilit un acord definitiv, în numele înaltei Masonerii a Perfectei Iniţieri, Sfântul nume al Divinului Nostru Stăpân invocat, ţinându-se seama de propunerile dintr-o parte şi din alta, prin prezentul act de concordat, după cum urmează:
– Supremul Directori» al Francmasoneriei Universale va recunoaşte Lojile Israelite aşa cum există acum, în principalele ţări;
– Se va constitui o Confederaţie Generală a lojilor iudaice, în care vor fuziona Atelierele americane, engleze şi germane, adepte ale ritului B’nai B’rith;
– Sediul central al Confederaţiei, va fi stabilit la Hamburg, iar Autoritatea Suverană va lua titlul de „Suveran Consiliu Patriarhal”;
– Lojile Israelite îşi vor păstra autonomia şi nu vor depinde decât de „Suveranul Consiliu Patriarhal” din Hamburg;
– Pentru a fi membru al acestor loji, nu este necesar a face parte dintr-un [alt] rit masonic oficial;
– Secretul existenţei Confederaţiei va trebui să fie riguros păstrat de membrii înaltei Masonerii Universale, cărora Supremul Directoriu Dogmatic va crede util a li-l face cunoscut;
– „Suveranul Consiliu Patriarhal” din Hamburg, va trimite direct Supremului Directoriu Dogmatic o contribuţie de 10% din cotizaţiile personale ale membrilor Lojilor Israelite, sau un sfert din sumele centralizate la Hamburg, în folosul propagandei generale a Confederaţiei, fără ca tezaurul din Charleston să poată stabili vreodată un impozit suplimentar asupra drepturilor de iniţiere;
– Ritualurile Confederaţiei vor fi redactate de către o comisie numită din sânul Lojilor Israelie nr.1 din Neiu York şi supus examinării Suveranului Consiliu Patriarhal, ales prin delegaţiile Lojilor Israelite acum existente; Ritualurile nu vor fi definitive decât după aprobarea lor de către Supremul Directoriu dogmatic; […]
– Nici un frate mason din riturile oficiale, ce nu este israelit, nu va putea pretinde intrarea într-o Lojă Israelită, oricare ar fi gradul său. Daar Magii Aleşi gr.3 al Ritului Suprem, aparţinând unuia din Perfectele Triunghiuri ale aceluiaşi oraş, vor avea acces de drept ca vizitatori în Loja Israelită. Numărul vizitelor lor nu va putea fi limitat… La „Suveranul Consiliu Patriarhal” oricare Mag Ales şi oricare Maestră Templieră Suverană vor putea intra ca vizitatori, nu de drept, ci ca oaspeţi, în urma unei cereri adresate Suveranului Patriarh.
Semnat la Supremul Orient din Charleston sub ochiul Prea Puternicului Divin Stăpân, I-a zi a lunii Thischri (a 12-a zi a lunii a 7-a), anul 874 al Adevăratei Lumini (12 Septembrie 1874).»
Armand Levy, evreu francez care a semnat în numele B’nai B’rith „Concordatul” cu Masoneria Universală, nu a făcut decât să releve masonilor o realitate deja existentă, organizarea unei structuri (loji, ateliere) de tip masonic a israeliţilor, sub obedienţa B’nai B’rith, el fiind deja din 1860 membru al Alianţei Israelite, cea care a făcut o puternică presiune internaţională, la 1878, împotriva recunoaşterii independenţei României.
Odată Pactul încheiat, Consiliul Lojilor B’nai B’rith a avut cale liberă în a-şi aservi masoneria, conform unor acţiuni de o rigurozitate diabolică. Prima acţiune a fost înfiinţarea unui Suveran Directoriu Administrativ, cu sediul la Berlin, mutat ulterior în Elveţia, care centraliza imensele fonduri ale masoneriei. Următorul pas a constat în numirea ca trezorier a evreului Bleichroeder, om aparţinând lojilor israelite.
La 2 Aprilie 1891, Marele Pontif al înaltei Masonerii Universale, Albert Pike, a încetat din viaţă. B’nai B’rith a ştiut să folosească această împrejurare pentru a transfera sediul suprem de la Charleston la Roma, şi pentru a-l susţine la această funcţie pe evreul Adriano Lemni.
Unul dintre marile avantaje conferite de titlul de Mare Pontif (şef suprem) pe care îl deţinuse Albert Pike, este acela că deţinătorul funcţiei nu este obligat să justifice faţă de casieria centrală decât un sfert din fondurile ce i-au fost puse la dispoziţie.
În acel timp, Lemni era Comandor al Ritului Scoţian şi al Înaltei Masonerii pentru Europa, ca şi membru al B’nai B’rith. Cincizeci de mii de masoni, majoritatea recrutaţi de lojile israelite, au impus de la nivelul lojilor în care activau, convocarea Serenisimului Mare Colegiu (un congres) la Roma, pentru a se discuta alegerea unui nou Mare Pontif, în locul lui Georges Mackey, care îi succedase la funcţie lui Albert Pike.
Pentru organizarea Marelui Colegiu (Congres), Lemni a închiriat Palatul Borghese din Roma, construit de papa Paul al V-lea. Fondurile puse la dispoziţie de B’nai B’rith şi-au spus cuvântul, în urma agitatelor alegeri, Serenisimul Mare Colegiu al Masonilor Eremiţi şi-a mutat sediul suprem de la Charleston la Roma, iar Adriano Lemni, evreu italian, a fost ales Mare Pontif. De la acea dată, sionismul evreu a pus mâna efectiv pe conducerea forurilor masonice, pe care oricum le influenţase şi controlase şi anterior. Această situaţie a făcut ca de atunci, mai mulţi autori să definească fenomenul conspirativ mondial cu numele generic de „iudeo-masonerie”.
George L. Packard, în lucrarea Cine conduce America? arată că puterea masoneriei americane tradiţionale – considerată moştenitoarea Constituţiilor lui Anderson – este întărită de influenţa enormă a Ordinului (masonic) Internaţional B’nai B’rith. Asemenea celorlalte formaţiuni masonice anglo-saxone, ea se prezintă drept o organizaţie filantropică, dar participă în taină la viaţa politică. De ea sunt legaţi mai mulţi senatori şi deputaţi, fie ca membri, fie ca simpatizanţi. Se ştiu puţine lucruri despre organizarea B’nai B’rith, pentru că este o asociaţie încă şi mai discretă decât masoneriile clasice, iar „renegaţii” apar doar în cazuri excepţionale.
Principal susţinător al Israelului în Statele Unite ale Americii, B’nai B’rith-ul conduce cea mai mare parte dintre organizaţiile şi mişcările sioniste care acţionează pe teritoriul S.U.A., în aşa mare măsură încât putem considera că centrul mondial al deciziei sioniste se găseşte la New York. Acest lucru explică în parte diferenţele notabile care există uneori între guvernul israelian şi marile organizaţii sioniste americane.
Colectori de fonduri şi susţinători ai pretenţiilor financiare ale statului Israel – aflat în permanent deficit bugetar în ciuda sumelor fabuloase vărsate de Germania cu titlu de despăgubiri – marile organizaţii evreieşti americane impun, cel mai adesea punctul lor de vedere în politica internă a statului Israel. Dacă într-o zi problema palestiniană ar fi, în sfârşit, reglată, acest lucru s-ar întâmpla din cauza intereselor grupurilor de presiune sioniste din Statele Unite ale Americii, precum B’nai B’rith şi aliaţii săi. Dar se pare că până acum nu s-a dat nici o indicaţie Israelului să elibereze teritoriile palestiniene ocupate de un sfert de secol.
Ca şi pentru francmasoneria tradiţională, puterea B’nai B’rith rezidă în reţeaua de asociaţii, grupuri şi cercuri, ai căror conducători şi animatori sunt afiliaţi lojelor, dar publicaţiile israelite din Statele Unite ale Americii sunt foarte discrete în ceea ce priveşte activitatea B’nai B’rith.
Pe ici, pe colo, câteva articolaşe strecurate în presă sau unele comunicate oficiale difuzate de mass-media ne confirmă că B’nai B’rith posedă agenţi infiltraţi în înalta conducere a American Jewish Committee, American Jewish Congress, Conferinţa preşedinţilor principalelor organizaţii evreieşti americane şi World Jewish Congress, care controlează la rândul lor cea mai mare parte dintre organizaţiile evreieşti sau sioniste americane.
Aşa cum se arată în capitolul România, Ţintă Sionistă, apropierea României de pactul militar Nord Atlantic a avut loc în împrejurările masonice a apariţiei prealabile a Lojilor Bazelor NATO la Bucureşti. „Masonii români afirmă ca au intrat în lojile masonice ale bazelor NATO, încă din 1993!”, scria presa romanească în februarie 1997. Ştirea apăruse şi în 1993: „Una din Lojile Bazelor NATO şi Supremul Consiliu Mama al Jurisdicţiei de Sud al S.U.A., în 7 mai 1993 şi-au trimis mai mulţi reprezentanţi în România, la Bucureşti”. Aceştia erau Fred Klienknecht, „Suveranul Mare Comandor al Lumii”, şi adjunctul său, evreul Arnold Hermann, agent B’nai B’rith.
Apariţia blocului militar NATO, însăşi, coincide cu perioada în care masoneria americană (dominată la rândul ei de către B’nai B’rith) a cunoscut cea mai puternică influenţă asupra armatei. Toţi generalii următori au fost masoni. Este cazul generalului George C. Marshall (părintele celebrului „plan Marshall” pentru Europa occidentală), apoi al lui Douglas McArthur – comandantul forţelor militare ale S.U.A. din Japonia, al generalului Harold K.Johnson – şeful statului major al armatei S.U.A., al amiralului Arleigh A. Burke – şeful forţelor navale S.U.A., al generalului Curtis E. Lemay – comandant al armatei aerului S.U.A., al generalului Bruce C. Clark – şeful armatei S.U.A. staţionate în Europa occidentală după al doilea război mondial, şi în fine al generalului evreu Lyman L. Lemnitzer, fost şef al statului major al forţelor NATO. Aceste personalităţi masonice şi militare sunt fondatori ai „Lojilor bazelor NATO” practicante ale ritului scoţian vechi şi acceptat.
[Alţi mari şefi militari masoni cunoscuţi au fost: generalul William C. Baker, şeful forţelor S.U.A. din Europa; generalul Loyd L. Wergeland; vice-amiralul William F. Raborn Jr., adjunctul şefului operaţiunilor navale, apoi director al C.I.A.. în armata americană din Vietnam unul dintre cei mai reputaţi masoni era locotenentul-general Herman Nickerson Jr., din corpul Marinei, care a comandat Forţa amfibie a III-a.]
B’NAI B’RITH în ROMÂNIA. Atenţia B’nai B’rith asupra României datează încă de la înfiinţarea acestui ordin masonic israelit (1843), având în vedere colonizarea discretă, dar masivă, a României cu evreii veniţi din Polonia şi Ucraina. Scopul acestei atenţii era „împământenirea” evreilor în România şi dominarea de către aceştia a întregii vieţi economico-financiare a ţării.
Prima rezidenţă permanentă din România a B’nai B’rith a fost înfiinţată în 1870 de către consulul american Benjamin Peixotto. Tradiţia infiltrării în România a agenţilor B’nai B’rith prin înalţi diplomaţi ai Statelor Unite ale Americii a continuat până în prezent (a se vedea mai departe cazul ambasadorului S.U.A. Alfred Moses, care a activat şi în timpul regimului socialist al lui Ceauşescu).
Principala influenţă pe care B’nai B’rith a desfăşurat-o în România, până în anul 1948, a fost desfăşurată îndeosebi prin manipularea lojilor masonice penetrate de evrei, ceea ce a împărţit practic masoneria română în două curente importante şi rivale: primul naţional, al doilea cosmopolit şi dominat de evrei. Curentul masonic naţional, a fost reprezentat sporadic de Marea Lojă Naţională din România şi de Ordinul Masonic Român (care reuneau câteva zeci de loji masonice), fiind condus foarte multă vreme de maiorul patriot Constantin Moroiu, care s-a implicat de multe ori în favoarea marilor interese naţionale ale României la nivel masonic mondial. Pe de altă parte, curentul cosmopolit (evreiesc) a fost reprezentat de lojile masonice româneşti obediente masoneriei americane, de lojile de limbă germană sau de lojile obediente Marelui Orient al Franţei. Mai multe încercări de instalare a unei Puteri Masonice Naţionale controlate de evrei a fost încununată de succes abia în 1929, sub regimul pro-evreiesc al regelui Carol al II-lea. Numele acestei „puteri naţionale” a fost acela de Marele Orient al României, iar încercările constituirii sale datează de la l mai 1879. Curentul masonic cosmopolito-evreiesc a urmărit mai mult promovarea interesele economice şi politice ale alogenilor, ori s-a subordonat intereselor străine ţării. El a fost controlat, direct sau indirect, de către B’nai B’rith prin lojile evreieşti, americane sau „germane”, de obedienţă directă la masoneria italiană sau franceză. Ca şi astăzi, se poate spune – a se vedea declaraţiile venerabilului Dan Amedeo Lăzărescu, în capitolul România, Ţintă Sionistă – tot Marele Orient al Franţei, format de evrei, se opunea intereselor României.
Odată cu acapararea masoneriei universale de către B’nai B’rith, în anul 1874, în România începe o perioadă de frământări în cadrul lojilor masonice, existând o adevărată rezistenţă naţională masonică faţă de ofensiva israeliţilor. Iată un calendar al evenimentelor.
LA 18/30 APRILIE 1874. S-a inaugurat noul Templu al lojii Înţelepţii din Heliopolis (pe calea Mogoşoaiei, în Pasajul Roman la nr.7). Cu acest prilej, printre alte discursuri, profesorul Ştefan C. Mihăilescu vorbeşte despre „Dreptul la cetăţenie”, subiect la ordinea zilei, pledând pentru sprijinirea demersurilor de naturalizare a evreilor în România. Ştefan C. Mihăilescu susţinea că „s-a dovedit până la evidenţă că francmasonii cei mai buni sunt apţi pentru dreptul la cetăţenie nu numai în Patria lor, dar şi în tot Universul”. Pledoaria lui St. C. Mihăilescu îi privea de fapt, în România, pe evreii care cereau naturalizarea şi obţinerea cetăţeniei române.
7/19 IUNIE 1875. Banchetul prilejuit de serbarea solstiţiul de vară este organizat în comun, la propunerea lojei Zur Bruderlichkeit, de cele 4 loji bucureştene: Înţelepţii din Heliopolis, Egalitatea şi Armonia. Din multitudinea de discursuri omagiale ocazionale s-au desprins două propuneri: a evreului Iacob Cobilovitz (Cobilovici), privind fondarea Marelui Orient al României (controlat de B’nai B’rith), şi aceea a ridicării (prin emiterea de acţiuni) a unui Templu Masonic în capitala ţării „pentru cultul virtuţii şi al verităţii”. Despre cât de români erau iniţiatorii controlului masoneriei române, rezultă din lista demnitarilor lojii pentru exerciţiul 1875/1876 (din arhiva lojii Zur Bruderlichkeit/Fraternitatea din Bucureşti – lojă de limba germană – publicată în nr. 7-8 iul. – aug.1875 al revistei Mistria): de Fialla, venerabil onorific; Edgar de Herz, venerabil titular; Gustav Rietz, venerabil deputat; Iuliuz Szekulisz şi Josef Latenier supraveghetori; Emanuel Grunwald, orator, Israel Johan Preciado, tezaurar; Franz Gunter, maestru de ceremonii; Iulius Schein, secretar; Johann Weiss, preparator; Heinrich Topler, arhitect; dr. Eduard Ludwig, bibliotecar şi arhivar; Cocio Cohen, ospitalier.
OCTOMBRIE 1875. Marele Orient al Franţei autorizează constituirea lojii Paix et Union (Pace şi Unire) la Iaşi, cu Templul în str. Săulescu, formată numai din evrei, dar având, mai întâi ca venerabil un pictor grec, iar, mai apoi, un general român de jandarmerie.
1875. Membrii lojii Înţelepţii din Heliopolis din Bucureşti îşi aleg demnitarii: Ştefan C. Mihăilescu, secretar; Iacob Cobilovitz, secretar adjunct, dr. Dimitrescu-Severeanu, mare expert; dr. Sigismund Steiner, maestru de ceremonii, Tavernier, tezaurar; C. Naiman, bibliotecar. În iunie 1876, ca urmare a demisiei lui Anton Costiescu din funcţia de venerabil, alegerile în loja Înţelepţii din Heliopolis din Bucureşti au condus la supremaţia evreilor: dr. Sigismund Steiner, venerabil, Alexandru Tavernier şi I. Dumitrescu, supraveghetori; Ştefan C. Mihăilescu, orator; dr. Dianu, orator adjunct; Moscu Ascher, secretar; George Rosenzweig, secretar adjunct; Adolf Deutsch, mare expert; C. Naiman, tezaurar; A. Berger, ospitalier; Kessler, maestru de ceremonii; El. Butoianu, custode; H.A. Levy, arhitect.
3 MAI 1877. Masonii îl scot pe Dumnezeu din templu. Îndelung dezbătută problemă a modificării art. l alin. 2 din Constituţia Masonică: „Masoneria are de principiu existenţa lui Dumnezeu şi nemurirea sufletului”, s-a soldat în loja Înţelepţii din Heliopolis din Bucureşti cu un vot ce solicita suprimarea acestui articol, pe considerentul „proclamării principiului libertăţii conştiinţei, al toleranţei şi al caracterului progresist al masoneriei, care urmăreşte cu stăruinţă căutarea adevărului ce nu poate fi stabilit decât prin ştiinţă”.
1 MAI 1879. Anton Costiescu şi Basile-Constatin Livianu promulgă Constituţia Masonica Română încercând prin unirea a şapte loji cosmopolite, să constituie Marele Orient al României (controlat de evrei) ca „Putere Suverană naţională şi independentă”, încercarea nu a durat decât un an, şi nu a reuşit din cauza lojilor „româneşti”, care rămâneau pe dinafară. Fuseseră reunite lojile: Înţelepţii din Heliopolis (o fracţiune) şi Egalitatea, de sub obedienţa Marelui Orient al Italiei, Zur Bruderlichkeit din obedienta Marii Loji Simbolice din Ungaria, şi o lojă din Bârlad (nu se specifică obedienţa).
1880. Apare Buletinul Marei Loji Zion nr.9, România, aparţinând lojilor masonice pur evreieşti de pe teritoriul ţării (Districtul IX – România), cu o ierarhie depinzând de centrul mondial de la Chicago (U.S.A.).
1881. Este recunoscut doar de către Marele Orient al Italiei un Mare Orient din Moldova şi Valahia, contestat de Marea Lojă Naţională din România ca antinaţional prin nerecunoaşterea denumirii din acea vreme a statului român (România), având sub obedienţa sa câteva loji din Moldova, considerate de C.M. Moroiu, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România, „numai o fabrică de masoni evrei, care nu erau acceptaţi în lojile din Roman, Piatra şi Bacău”.
7 OCTOMBRIE 1881. Este trimisă o scrisoare de către masonul evreu Radu Emil Scrob lui A. Grimaux la Paris cu valoare documentară pentru istoria masoneriei româneşti, ce va fi publicată în Le monde maçonnique în 1882. În 1882, continuă disputa dintre Constantin M.Moroiu, ca reprezentant al Marii Loji Naţionale din România şi unii francmasoni, cu sau fără funcţii, din lojile moldovene care nu recunosc obedienta Marii Loji Naţionale din România şi continuă să se subordoneze Marelui Orient de Roma (Italia), în context, cum rezultă din aceeaşi scrisoare a lui R.E. Scrob către Grimaux publicată de Le monde maçonnique (Paris), cauza o constituie faptul că Marca Loja Naţională şi „atelierele” sale refuză indirect de a admite israeliţi.
MAI 1882. Marele Maestru Constantin M. Moroiu, aflat ca ofiţer în garnizoana Mangalia, se îngrijeşte de constituirea aici a lojei Steaua Sudului. C.M. Moroiu mulţumeşte jurnalului La Confederazione latina (Roma) pentru apărarea drepturilor româneşti, într-o scrisoare a direcţiunii ziarului se spune, printre altele, „Confederazione latina este unicul ziar care întâi la Macerata, în 1871, şi în anii următori, până azi la Roma, cu colaboraţiunea celor mai distinşi filozofi, propagă interesele României în raporturile ei cu Orientul şi Occidentul, ale Transilvaniei în raporturile cu ungurii, şi românilor din Macedonia în raporturile cu grecii”.
8 OCTOMBRIE 1882. „Capitolul” şi loja Steaua Dunării (Bucureşti) îl „radiază” pentru „conduită necorectă” pe dentistul bucureştean Radu Emil Scrob, gr. 18. Cu puţin timp înainte fusese suspendat „pentru conduită nedemnă în lumea profană” şi poetul evreu Carol Scrob, membru al lojii Progresul din Craiova. Excluderea celor doi poate fi considerată o victorie personală a conducătorului lojilor naţionale, C-tin Moroiu.
20-21 DECEMBRIE 1882. Are loc Congresul masonic „evreiesc” de la Roman al lojilor din România aflate sub obedienţa Marelui Orient de Roma (Italia) în disidenţă faţă de Marea Loja Naţională din România. Au participat, de asemenea, şi alte loji „româneşti” (de fapt cosmopolite) aflate sub obedienţă franceză şi portugheză.
1882-1883. Lojile cosmopolite, preponderent evreieşti, din afara obedienţei Marii Loji Naţionale din România, încearcă din nou, fără rezultat, de data aceasta cu sprijinul Marelui Orient al Franţei, prin coordonarea lojei Discipolii lui Pitagora (aflată sub obedienţă franceză) să formeze o aşa-zisă Confederaţie Masonică Română ca putere masonică naţională(!)
18 FEBRUARIE 1883. Dr. St. Corvin, venerabilul lojii Farul (Constanţa) adresează lui I. Dănescu de la „capitolul” Steaua Moldovei (Roman) un răspuns public la scrisoarea acestuia. Dr. Corvin constată că I. Dănescu s-a făcut „avocatul” lui Meiltz & Co. (doi evrei masoni pe nume Noel-Meiltz – Victor şi Didier -, primul profesor din loja Discipolii lui Pitagora din Galaţi, al doilea venerabil al lojii Ştefan cel Mare din Roman) care nu au alt scop decât de a-l sili pe Marele Maestru C-tin. M. Moroiu să demisioneze. Doctorul Corvin subliniază că „este nedemn pentru orice român liber, într-un stat liber, d-a se încatena singur şi a se face tributar străinilor” (evreilor).
1903. Loja Progresul a B’nai B’rith din Roman desfăşura o puternică campanie de strângere de fonduri pentru cauza israelită.
1906. Cu prilejul Marii Expoziţii Jubiliare „40 de ani de domnie a Regelui Carol”, Constantin M. Moroiu prezintă Secţiunii de Istorie lucrările Marii Loji Naţionale din România cuprinse în trei volume „ce conţineau acte referitoare la diferite chestiuni naţionale: revoluţia de la 1848, Unirea Moldovei cu Muntenia, chestiunea Basarabiei la 1878, chestiunea Dunării, chestiunea românilor din Ardeal, chestiunea românilor din Macedonia, corespondenţa secretă dintre primul ministru Ion C. Brătianu cu Ilustrul Frate Mare Maestru Constantin Moroiu relativă la însărcinările şi misiunile secrete ce le avusese cel din urmă după însărcinarea celui dintâi faţă de Marile Oriente Străine”.
29 APRILIE 1910. Ziarul Universul anunţă şedinţa comună a lojilor România (Bucureşti), de sub obedienţa Marelui Orient al Italiei şi Zur Bruderlichkeit (Bucureşti), de sub obedienta Lojii Zur Sonne din Bayreuth (Germania), ceea ce arată, de fapt, o revigorare a activităţii masonilor evrei.
22 APRILIE 1911. Constituirea lojii de limba germană Sapientia, pusă sub obedienţa Marii Loji din Prusia Royal York zur Freunschaft. Demnitari aleşi (evrei): Josef Hennenvogel, negustor, venerabil; Adolf Schwarz (directorul Fabricii de Hârtie) şi Herman Sherzer (negustor) supraveghetori; A. Dobrovici (funcţionar) secretar; Jos. Posmantir (procurist la puternica bancă evreiască Marmorosch Blank & Co.) orator; O.F. Brandt (director al fabricii Kaiser deutscher Vizekons din Ploieşti) maestru de ceremonii; Jos. Haffner (funcţionar bancar) tezaurar; Carl Weinstein (procurist la fabrica Alfred lowcnbach & Co.) arhitect, Jacob Haffner (funcţionar) ospitalier. În 22 Aprilie 1912, la un an de la constituirea Sapientia (Bucureşti) aceasta avea 33 de membri (28 gr. l, 3 gr. 2 şi 2 gr. 3).
1912. Cu prilejul noilor alegeri din loja România (Bucureşti) venerabil devine (în locul lui Ştefan M. Şoimescu) J.J. Rigani. Au mai fost aleşi: Toma Plăiaşu şi Wilhelm Zimmermann (supraveghetori), Cristea Berider (secretar); Leon Ruzicka (orator) Alfred M. Elias (tezaurar-casier), Philipp Lustgarten (ospitalier); Max Gotea (orator adj.), Gustav Davys (secretar adj.), Mauriciu Fain (maestru de ceremonii); Eftimie Ionescu (preparator), A. Goldenberg (custode) şi Marcel Porn (port stindard). În comisia financiară Paul Speier, Isidor Josef şi Ernst Porn; în Comisia de drept: Ştefan M. Şoimescu, Gustav Schmidt şi Carl Reschofsky; iar în Comisia de binefaceri: Philip Lustgarden, Jakob Feyns şi Francisc Russel. Avem deci de a face cu o lojă evreiască numită… România.
1 IULIE 1919. Marcel Huart, venerabilul lojii Ernest Renan din Paris, îl anunţă pe Al. Vaida-Voievod, membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris, că audierea sa şi a colegilor săi, membri ai delegaţiei transilvane (Voicu Niţescu, Mihai Şerban, dr. Gh. Crişan, Traian Vuia şi Caius Brediceanu), care au făcut cerere de primire în francmasonerie, va avea loc în ziua de 7 iulie, în faţa Comitetului de admitere al Lojii, din 16 rue Cadet, în clădirea Marelui Orient al Franţei, controlat de evrei.
Al. Vaida-Voievod nota că intrarea în masonerie a făcut-o „în interesul paralizării propagandei”, împotriva activităţii delegaţiei guvernamentale române la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, condusă de primul ministru I.I.C. Brătianu pentru recunoaşterea României Mari în graniţele ei fireşti. A doua menţiune a lui Al. Vaida-Voievod se referă la faptul că intrarea în masonerie (ce făcea parte dintr-o acţiune diplomatică de apropiere de cercurile masonice franceze, avea scopul capacitării acestora faţă de interesele politice româneşti) s-a făcut cu acordul primului ministru („Brătianu a aprobat”). Realitatea acestei înregimentări masonice era îndulcirea atitudinii evreilor împotriva României Mari, încercare nereuşită.
1920-1922. Noi isprăvi evreieşti! Un evreu, Charles Blumenthal, fondează la Bucureşti loja masonică Jacob Schriff nr.7 şi dispare cu fondurile acesteia. Mai întâi Bercovici (J. Bercovitz), apoi Bernard Hornston, translator la Legaţia americană din Bucureşti, vor încerca refacerea ei, schimbându-i numele în loja McBlain Thompson nr.l şi punând-o sub obedienţa lui American Federation of Freemasonery din Salt Lake City, fără prea mult succes. Loja trece apoi într-o obedienţă independentă sub denumirea de Marea Lojă Francmasonică Americano-Română (controlată din umbră de B’nai B’rith) reuşind în scurt timp să reunească peste 150 de membri. Printre conducătorii lojii îi aflăm pe Adolf Stern, W. Filderman, şi I. Peltz, evrei.
În 1922, însă, însuşi fondatorul lojii este radiat pentru necinste şi la rândul său, chiar patronul american, Mc. Blain Thompson, are probleme la el în U.S.A. Loja va fi reorganizată în 1922, după vizita la Bucureşti a lui Ossian Lang, delegatul Marii Loji din New York, stabilind sediul templului în str. Nicolae Golescu nr. 1. „Marea Lojă” capătă o structură nouă, formată din trei loji: Română nr. l, Steaua Dunării nr. 2 şi Redeşteptarea nr. 3. Cu prilejul acestei vizite, Ossian Lang a studiat şi situaţia lojilor masonice din Transilvania de după unirea cu România, în vederea raportării la New York.
15 MARTIE 1922. Jean Pangal, V. Roată şi I. Arapu fac o vizită lojii Unirea (Bucureşti), aflată sub obedienţa Marelui Orient al Franţei şi obţin ca şedinţele „atelierelor” Supremului Consiliu de 33 al României Mari să fie ţinute în Templul acesteia (Convenţia este semnata de Jean Pangal, Peretz şi Arapu). În August 1922, în cadrul unei întâlniri de la Capşa, se stabileşte lansarea carierei masonice a lui Jean Pangal, care urma să demareze iniţieri masonice „în numele Marelui Orient al Franţei, în loja Unirea din Bucureşti”, urmând ca apoi să fie aleasă în fruntea Supremului Consiliu de 33 al României Mari „o personalitate demnă de toată stima şi regulat iniţiată”. Era un nou atac asupra lojilor naţionale neevreieşti, îndeosebi asupra lui C-tin Moroiu.
1922. În bătălia pentru subordonarea lojilor din Transilvania (recent alipită de România Mare), intens abordate de lojile cosmopolite şi evreieşti, Zwiedinek, aghiotant regal, din ordinul reginei Maria intră în componenţa unei loji din Braşov „care avea conducerea lojilor din Ardeal” cu misiunea „să încerc dacă lojile minoritare din Ardeal se pot uni cu [Marea] Lojă Naţionala din ţară”, împlinindu-şi misiunea, Zwiedinek va demisiona mai apoi din masonerie, după semnarea Tratatului de unificarea a Marii Loji Simbolice din Braşov cu Marea Lojă Naţională de la Bucureşti, în 1931, (demisia probabil a intervenit şi la cererea expresă a ministrului Armatei, generalul Cihovski, care ordonase o anchetă privind apartenenţa ofiţerilor superiori la masonerie).
3 IANUARIE 1923. Întoarcere de 180° în Supremul Consiliu de 33 din România, care, denunţând angajamentele prealabile ale lui Jean Pangal, hotărăşte prin decret federalizarea lojilor de pe teritoriul României, în Marea Lojă Naţională,„putere absolut autonomă şi suverană pentru gradele simbolice 1-3”. Sediul Marii Loji Naţionale din România va fi stabilit în str. Câmpineanu nr. 45. De aceea, la 11 ianuarie 1923, Supremul Consiliu de 33 din România notifică Marelui Orient al Franţei că „numai el poate administra gradele înalte pe întreg teritoriul românesc”poziţie care va duce la răcirea relaţiilor dintre cele două „puteri masonice suverane”. Mai mult, în martie, Supremul Consiliu de 33 din România se uneşte cu Marea Lojă Naţională.
1923. Reacţie a lojilor cosmopolite şi evreieşti. Pentru o scurtă perioadă de timp, lojile româneşti din obedienţa Marelui Orient al Franţei, grupate în jurul lojei Unirea din Bucureşti, s-au constituit în Federaţia Lojilor Marelui Orient al Franţei în România, în scopul făţarnic al „asigurării mersului dezvoltării normale a Francmasoneriei în România”. Totodată, se constituie o Comisie Consultativă a lojilor din obedienţa americană din România, la conducerea căreia se afla evreul Marcel Davidovici. Ossian Lang, însoţit de fostul mare maestru al Marii Loji Americane din New York, evreul Scudder-Townsed, face o nouă vizită în România pentru a acorda „recunoaşterea deplină organizării lojilor de sub obedienţa americană” unui număr de 7 loji din România, recent constituite în Marea Lojă Districtuală a Marii Loji din New York, moment în care şi-a încetat activitatea Comisia Consultativă.
2 FEBRUARIE 1924. Consiliul Federal al Marii Loji Naţionale din România protestează împotriva calomniilor cuprinse în „Buletinul Asociaţiei Masonice Internaţionale” de la Geneva (Raportul Lang-Scudder), iar la 12 Aprilie 1924, Consiliul Federal, sub preşedinţia Marelui Maestru Zamfir C. Arbore ia act de răspunsurile primite de la diferite ordine masonice, ca urmare a protestului din februarie 1924 la „Raportul Lang-Scudder” (publicat în „Buletinul Asociaţiei Masonice Internaţionale” de la Geneva, nr. 9/1923) şi hotărăşte publicarea atât a documentelor româneşti, cât şi a ecourilor primite din străinătate.
MAI-IUNIE 1924. Unii membri ai Lojii Române nr. 1, din obedienţa americană (deci evreiască) au trimis prin intermediul delegaţiilor Marii Loji din New York, Ossian Lang şi Scudder-Towsend, un „Memoriu” în care pledează împotriva unirii lojilor din Vechiul Regat (numite „române”) cu cele din Transilvania (numite „maghiare”), considerându-le, pe acestea din urmă, superioare ca număr de loji şi membri, „superioare însă şi ca putere de înţelegere a circumstanţelor politice de după război, ca putere de înţelegere a raporturilor internaţionale, ca forţă de voinţă”.
30 OCTOMBRIE 1924. În cuvântul său la Conventul anual al Marii Loji Naţionale din România, Jean Pangal (convertit pe moment la „cauza naţională”, în fapt el se va dovedi un măr otrăvit printre masonii români) arată că aceasta „are un singur scop, acela de a consolida statul unitar naţional român şi că ea (Marea Loja) se pune prin urmare în serviciul ţării în mod necondiţionat”. Se referă apoi la „activitatea lojilor de sub obedienţa americană şi maghiară de pe teritoriul României care caută să provoace discordia şi ura acolo unde noi luptăm pentru unificarea sufletească, tentativele lor vor rămâne deşarte şi într-un viitor foarte apropiat aceste organizaţii vor pieri sub dispreţul unanim al poporului nostru”. Pangal îşi uitase poziţia din urmă cu doi ani, când se auto-punea sub obedienţa Marelui Orient al Franţei, controlat de evrei şi ostil României. Poziţia sa duplicitară se va manifesta, însă, de-a lungul întregii cariere masone, el însuşi fiind evreu. Cu aceeaşi ocazie, el mai afirma, machiavelic, că „un român care stă sub o obedienţă masonică străină, atunci când în ţară există o Masonerie Naţională, se face în mod conştient sau inconştient unealta străinătăţii şi a intereselor străine de neam”. Era exact ceea ce credeau masonii români şi aşteptau să audă de la un lider al lor. Totodată, astfel, Pangal şi-a câştigat încrederea politicienilor naţionalişti români, de care avea nevoie pentru a-l sprijini pe prinţul Carol al II-lea (şi evreimea din jurul său) să preia Coroana României şi conducerea statului român.
MAI-IUNIE 1929. Masonul evreu Mihail Negru, secretar de redacţie la ziarul Universul recrutează pentru iniţiere numeroşi ofiţeri, cu deosebire din aviaţie şi marină, care apoi „sunt luaţi în primire şi convinşi la ideea că prinţul Carol trebuie să vină în ţară, că sunt datori să lucreze camarazii spre a-i câştiga acestei idei întrucât starea rea de lucruri actuală nu poate fi înlăturată decât de un rege major şi energic care nu poate fi decât prinţul Carol”.(…) „Zilele trecute comandorul Bucholzer, din Şcoala navală din Constanţa, a luat parte la o întrunire a membrilor lojii (Steaua Polara) cu care ocazie a ţinut un discurs înflăcărat pentru prinţul Carol”.(…) „Sunt mulţi evrei în această lojă şi convingerea (informatorului care relatează Serviciului de informaţii) este că evreii sunt aceia care au pus la cale totul pentru aducerea prinţului Carol, întrucât sunt siguri de el că-i va proteja în orice împrejurare şi că în caz că ar izbucni mişcarea violentă de răsturnare a bolşevicilor, evreii care vor cădea cei dintâi victime ai pogromurilor ce vor avea loc [în Rusia] vor fi toleraţi a se refugia în masă în România”.
5 SEPTEMBRIE 1929. Ofensivă deplină a evreilor masoni. Prin sentinţa nr. 78/1929 a Tribunalului Ilfov, Secţia I Civilă (dos. 3425/1929), rămasă definitivă, s-a recunoscut personalitate juridică Asociaţiei Marelui Orient al României, cu sediul în Bucureşti, str. Lipscani nr. 21, şi s-a dispus înscrierea ei în Registrul persoanelor juridice. Conducerea declarată era formată din: dr. Gh. Gheorghian (preşedinte), general Gh. Solacolu (vicepreşedinte), Iosif Posmantir (casier evreu), dr. Leo Salzmann (secretar evreu), Dumitru Vasilescu, Alfred Paucher, Hugo Humulescu, Alfred Nehuta (membri). În 1930, alegerea Consiliului Ordinului Marelui Orient al României îi propulsează pe St. Brănişteanu (Braunstein), vicepreşedinte activ; Leo Salzmann, mare secretar permanent; S. Feldmman, prim mare veghetor; Marcel Solacolu, prim mare veghetor adjunct, ş.a.
2 DECEMBRIE 1933. Marea Loja Naţională din România votează, în cadrul Conventului anual, o Moţiune prin care masoneria să susţină regimul carlisto-evreiesc, să facă „un zid de nepătruns în jurul Majestăţii Sale Regele Carol al II-lea, Marele nostru Protector, aşa încât el să poată, în linişte, lucra la propăşirea statului şi a ţării” !
OCTOMBRIE 1936 – FEBRIARIE 1937. Conflictul intern din loja Lumina din Constanţa s-a extins şi în celelalte „ateliere” din acest oraş; el avea drept obiect cererea masonilor români de a fi excluşi din loji masonii „supuşi” (străini) şi, în special, evreii. O altă revendicare (imediat aprobată) a fost aceea de a se pune în templu portretul Suveranului (regele Carol al II-lea), în scopul de a atenua o ripostă dură din partea regelui. Putem conchide că după ce l-au scos pe Dumnezeu din Constituţia Masoneriei Române, masonii români l-au pus la loc de cinste în Templu pe amantul regal al evrecei Grunberg.
extras din cartea „Razboiul nevazut al evreilor sionisti cu romanii”, autor Cornel-Dan NICULAE.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Curs despre adevaratele cauze ale „antisemitismului”:
https://southfront.org/crash-course-true-causes-antisemitism/