Luni seara, în curtea Schitului Rădeni, a parcat o mașină de la Mănăstirea Petru Vodă, care l-a debarcat, cu bagaje cu tot, pe monahul Sava Vulpe, în vârstă de peste 60 de ani, imobilizat într-un cărucior cu rotile, ca urmare a evoluției unei poliomelite pe care a contactat-o la vârsta de doi ani.
Motivul acestei decizii: în urmă cu mai bine de o săptămână, monahul Sava a difuzat prin mănăstire câteva foi volante în care se făcea o informare sumară cu privire la evenimentele legate de pseudo-sinodul din Creta, de anul trecut.
Din spusele monahului, starețul mănăstirii l-ar fi întrebat dacă are binecuvântare să împrăștie aceste foi volante, iar când acesta i-a spus că nu, l-a somat ca în câteva zile să își facă bagajul și să plece din mănăstire. Destinația – Schitul Rădeni. Perioada de canon – nelimitată.
Analizând, din relatarea părintelui Sava, pe care o puteți asculta integral în materialul ce va fi publicat în cursul zilei de azi, modul în care au decurs lucrurile, se trag următoarele concluzii:
-
Monahul Sava era călugăr de 15 ani în Mănăstirea Petru Vodă, fiind tuns în monahism cu binecuvântarea Părintelui Justin Pârvu, și nu a avut abateri disciplinare anterioare.
-
Deși preocupat de propria mântuire și îngrijorat de situația legată de sinodul din Creta, nu și-a pus problema asumării întreruperii comuniunii bisericești și a plecării din mănăstirea de metanie, dată fiind condiția sa fizică.
-
A continuat să participe la toate slujbele din mănăstire și nu a întrerupt pomenirea ierarhului, nici comuniunea cu obștea.
-
S-a făcut “vinovat” de distribuirea, în câteva exemplare, a unui pliant de informare legat de sinodul din Creta.
-
A fost alungat din mănăstire, printr-o decizie arbitrară a starețului mănăstirii, fiind la prima sa abatere, fără a primi o sancțiune prealabilă, menită să conducă la îndreptarea sa, fără nicio judecată a Consiliului Duhovnicesc al mănăstirii sau a Consiliului de Judecată, fără nicio decizie semnată și aprobată de sectorul Exarhat la Arhiepiscopiei Iașilor. Art. 38, lit. e) din Regulamentul pentru organizarea vieții monahale prevede: “Pentru orice abatere a vreunui monah de la canoanele monastice, starețul, mai întâi, după învățătura Sfintei Evanghelii, îl va sfătui părintește și-l va povățui la îndreptare. Dacă vinovatul nu va asculta și va continua neorânduiala sa, starețul supune cazul Consiliului Duhovnicesc. Dacă vinovatul nu s-ar îndrepta nici prin sfaturile și povățuirile duhovnicilor, atunci starețul convoacă Consiliul de Judecată, pentru a se pronunța conform art. 245-248 din Regulamentul instantelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, precum și conform art. 117 și urm. din acest Regulament”.
-
Fără nicio grijă din partea stăreției pentru mântuirea sufletului său, părintele Sava a fost trimis la un schit despre care propaganda oficială a MMB afirmă, la unison cu conducerea Mănăstirii Petru Vodă, că s-ar afla „în afara Bisericii” și ar fi “schismatic”.
-
În adoptarea acestei decizii, nu s-a ținut seama în niciun fel de cei 15 ani de participare la viața monahală a obștii, de vârsta și de suferința fizică a părintelui Sava.
-
Trimițându-l la Rădeni, starețul Mănăstirii Petru Vodă a stabilit un precedent în Biserica Ortodoxă Română, transformându-l pe părintele Sava Vulpe în primul monah silit de către starețul său să întrerupă pomenirea ierarhului care a semnat documentele sinodului din Creta.
-
Pe linia “teologumenelor” specifice Mănăstirii Petru Vodă de după plecarea la Domnul a Părintelui Justin Pârvu, starețul Hariton ar fi afirmat că ierarhul va plăti pentru păcatul de a fi semnat în Creta, dar că mănăstirea Petru Vodă este în deplină ortodoxie, în ciuda faptului că, în conformitate cu art. 9 din Regulamentul pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă și disciplinară a mănăstirilor, “Chiriarhul este conducătorul suprem al mănăstirilor, schiturilor și metocurilor care aparțin canonic de jurisdicția sa”, un principiu reflectat fidel de art. 75 din Statutul de funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, iar pomenirea ierarhului la slujbe înseamnă părtășie la învățătura pe care acesta o propovăduiește.
Această întâmplare greu de înțeles aruncă, dacă mai era nevoie, o lumină și asupra pretenției unora de a întrerupe pomenirea ierarhului, dar de a păstra comuniunea cu acesta și cu cei ce îl pomenesc, o contradicție în termeni, în realitate, deoarece întreruperea pomenirii înseamnă întreruperea comuniunii cu cel părtaș la erezie și cu cei care îl pomenesc la slujbe și sunt în comuniune directă cu el. Starețul Mănăstirii Petru Vodă le arată acelora cât de dispuși sunt preoții și ieromonahii care continuă să-și pomenească ierarhii participanți la sinodul din Creta sau susținători, într-un fel sau altul, ai deciziilor acestuia de a fi în comuniune chiar și cu cei care au obiecții măcar cu privire la sinodul din Creta, ca să nu mai vorbim de cei ce au întrerupt deja pomenirea ierarhului.
Părintele Pamvo Jugănaru l-a primit cu dragoste pe Părintele Sava Vulpe în micuța comunitate monahală de la Rădeni și l-a ajutat să se cazeze și să își reia în schit viața și preocupările de monah.
Iata, Marturisitorii cei de pe urma.
Adică la obligat ca sa aibe motive să il de-a afară din mănăstire?!
https://youtu.be/VtPltKm7eJ4
Vai…da Cum poate sa îl oblige?…Vreau și eu reteta sa.i fac pe toți din tara ăsta nepomenitori ai ereziei cretane…si adevărați ostași a lui Hristos
Hehe… S-a dat startul. În curând vor mai veni și alți monahi. O să vedeți. Dar am și eu o întrebare pentru „talibanii obraznici” care țin saiturile saccsiv, ortodoxinfo și stranaortodoxa: Pământul de la Petru Vodă al cui este? Dar cel de la Paltin? Este foarte important…
Mare atenție, că la Petru Vodă sânt înmormântați Sfinții noștri.
era al oamenilor si al Parintelui Justin, dar a avut grija Haritont sa le treaca pe numele mitropoliei, chiar din primele luni de staretie
https://www.youtube.com/watch?v=jSLPYhnGD0k
noresponse, nu îi mai poate cere să se întoarcă, din moment ce „l-au îngrădit forțat”
„Lagărul de la Rădeni” – acolo trebuie să ajungă toți cei care vor să se mântuiască. Mă primiți și pe mine?.. Am văzut acolo o grămadă de fân (mai parfumat și mai sănătos decât orice hotel de 5 stele) – deci am unde să dorm.
Vorbesc serios, mă primiți?
Nicoleta, tocmai că vei fi bine primită
Mihai, știi tu? Acolo e schit de călugări. De maici nepomenitoare nu avem.
Asta știu că nu este schit cu Maici nepomenitoare și nici pe la alți nu am auzit sa fie,iar cele care au încetat pomenirea sunt alungate
sa ia aminte toti cei care mai stau in cumpana !!uneori raiul se ia cu forta!
AXIOS!!!!
hariton omul slugilor lui anticrist omul sistemului.
monahul acesta are ceva calitati, are ceva placut Domnului, daca l-a luat pe sus si l-a bagat in staulul LUI.
Parcă mă văd pe mine. „Hotărăște Tu, Doamne, pentru mine, că eu sânt proastă! Dă-mi una după ceafă, că nu știu ce să fac, nu sânt în stare să iau o decizie, nu sânt în stare să pornesc la drum, ”. Și mi-a dat, fraților, Mi-a dat de nu m-am văzut. Ba și Maica Domnului m-a tras de mână atunci când nu îndrăzneam să cer. Și a fost tare bine. E tare bine să știi că Dumnezeu și Maica Domnului nu refuză niciodată, nu trec cu vederea ceea ce este pentru mântuirea noastră. Atunci când sânteți neputincioși, cereți-Le să vă ajute. Vă asigur că o vor face.
Cu atât mai mult ne ajută Dumnezeu și Maica Domnului, atunci când renunțăm la/lăsăm în urmă o patimă care ne poate duce în iad. Dacă ții la patima ta cu toată ființa, o „iubești” și totuși îi ceri Domnului să te scape de ea, cu siguranță te va ajuta.
Acum avem și un răspuns mai concret la schimbarea la 90 de grade a lui Teodot
Vrednic este si parintele Pamvo ! Adevarat slujitor al lui Dumnezeu ! L-a primit cu dragoste pe parintele adus de la Petru-Voda !
DUMNEZEU SA LE DEA RAIUL ! AMIN !
ALEGEREA DUHOVNICULUI, pericolul aparentelor inselatoare, „PACEA” SUPERFICIALITATII IMPATIMITE si usuratatea dezlegarii neroditoare la impartasanie:
„(…) <> (Intelepciunea lui Isus Sirah 3:19).
(…) <> (Intelepciunea lui Solomon 4:8-9)
(…) Preotii care ii odihnesc pe oamenii care nu au o credinta lucratoare, si le dau de inteles ca sunt bine, impartasindu-i fara niciun canon de indreptare, sunt acei prooroci mincinosi care <> (Iezechiel 13:9-10),
zice Dumnezeu, prin glasul Proorocului Iezechiel.” (Extras din: ALEGEREA DUHOVNICULUI, pericolul aparentelor inselatoare… – http://www.sanatatesiviata.ro/familie-si-educatie/110-educatie/789-alegerea-duhovnicului-pericolul-aparentelor-inselatoare-qpaceaq-superficialitatii-impatimite-si-usuratatea-dezlegarii-neroditoare-la-impartasanie-alegerea-duhovnicului-pacea-falsa-provocarile-crestinului-ortodox-in-zilele-de-astazi-singhel-ioan-buliga)
sunteti naivi daca credeti ca l-a alungat staretul fara sa se consulte la telefon cu sefii lui.