Atacul aerian sângeros lansat asupra Piteştiului în mai 1944. Americanii au ţintit inclusiv un loc al Crucii Roşii

Atacul aerian pe care americanii l-au lansat asupra Piteştiului la 6 mai 1944, când România era încă de partea Axei, este considerat cel mai dramatic episod din istoria acestui oraş. Cele 280 de bombe căzute la Piteşti în cele 15 minute ale atacului aliat au omorât 151 de oameni şi au făcut pagube uriaşe. Americanii au ţintit inclusiv un loc al Crucii Roşii.

Înainte să treacă de partea Aliaţilor şi să întoarcă armele împotriva Axei, România a fost, timp de 5 luni, ţinta unor bombardamente aliate sângeroase. Judeţul Argeş a fost şi el vizat de aceste atacuri, cel mai sângeros fiind raidul din 6 mai 1944.

Bombardierele americane decolate de la bazele din sudul Italiei loveau Piteştiul în aceeaşi zi cu oraşele Ploieşti, Câmpina, Turnu Severin, Braşov şi Craiova.

Era zi de sâmbătă, iar la Piteşti, în zona Zăvoi, se ţinea târgul săptămânal. Alarma a fost dată cu un sfert de ceas înainte de ora 11, iar bombardamentul efectiv s-a derulat între orele 11.45 şi 12.00. Cele 80 de avioane cvadrimotoare n-au avut o ţintă anume.

„Piteştiul n-a fost o ţintă directă. Ţintă era zona petroliferă de la Ploieşti, unde au fost bombardamente, numai că Piteştiul era pe direcţia de deplasare a bombarierelor. Bineînţeles, conta faptul că se vedea o zonă urbană şi că aici era o gară. Conta şi asta. A fost atacată zona Depoului, clădiri civile şi militare. Dacă anumite bombardiere nu puteau să ţintescă Ploieştiul, vizau Piteştiul, care era pe ruta de întoarcere, la retragere. Doar pentru că era o zonă urbanizată, se vedea densidatea, fiindcă, altfel nu era cine ştie ce ţintă strategică”, explică, pentru Adevărul, istoricul şi arhivistul Aurel Radu.

Nu mai puţin de 280 de bombe au căzut asupra oraşului, de la liceul Brătianu şi până la depoul C.F.R, cu precădere partea centrală şi zona Zăvoi, acolo unde se ţinea târgul săptămânal. Cel mai greu lovite au fost străzile Tudor Vladimirescu, cu zonele adiacente, Sf. Vineri, Regina Maria şi Piaţa Episcopiei.

„După 15 minute de bombardament, Piteştiul îşi număra victimele. Au fost înregistraţi 191 de morţi, dintre care 94 bărbaţi, 68 femei şi 29 copii. Din cei 94 bărbaţi ucişi, 13 erau militari: un ofiţer, 2 subofiţeri şi 10 grade inferioare; au fost rănite 119 persoane, dintre care 40 bărbaţi, 60 femei şi 19 copii. Au fost pansate şi lăsate la domiciliu 453 de persoane. Acum se înţelege de ce colegii bombardierilor americani, vânătorii, le spuneau acestora „baby killer”, ucigaşii de copii (…). Populaţia devenită sinistrată în urma acestui eveniment număra 4.150 oameni, adică 14% dintr-un total de 30.000 de locuitori. Concluzia desprinsă de autorităţi a fost aceea că bombardamentul nu a fost executat din punct de vedere militar, ci din punct de vedere al terorizării populaţiei”, consemna istoricul Narcis Gherghina în studiul său intitulat „6 mai în istoria Argeşului” – Argessis.

O bombă a căzut chiar pe nucul din curtea casei  

Americanii au atacat inclusiv un local al Crucii Roşii, care funcţiona în incinta liceului I.C. Brătianu, iar sfidarea regulilor morale ale războiului s-a văzut în bilanţul atacului: peste 97% din bombe au căzut pe clădiri civile: 156 de case particulare au fost total distruse, iar alte 163 distruse parţial, plus alte 250 avariate.

„Cunosc un domn în vârstă, care între timp s-a mutat din Piteşti, care mi-a povestit despre bombardamentele acestea. Locuia undeva prin Calea Bucureşti. De fiecare dată când erau bombardamente, se adăpostea cu familia sub nucul din curtea casei. Cu o zi înaintea episodului din 6 mai 1944, s-au hotărât să plece. La bombardamentele astea, o bombă a căzut chiar pe nucul din curtea casei dumnealui”, mai spune, pentru Adevărul, istoricul şi arhivistul Aurel Radu.

Două zile mai târziu, pe 8 mai 1944, şeful poliţiei oraşului Piteşti consemna următoarele: „Starea de spirit a populaţiei este foarte îngrijorătoare. Deprimaţi de situaţia în care se găsesc de a fi supuşi celor mai nemiloase terori din partea inamicilor noştri din Apus, parte din cetăţenii Oraşului se plâng unii altora de neputinţa în care ne găsim de a nu opune acestor inamici nici un fel de contramăsură şi opinează în acelaşi timp pentru suportarea oricăror sacrificii, numai să se găsească o soluţie pentru a scăpa de această teroare aeriană”.

Au fost lovite, printre altele, liniile gării Piteşti, localul gării, depoul de locomotive C.F.R, podul peste râul Argeş din satul Bănănăi ce făcea legătura dintre Piteşti şi Goleşti, biserica Sf. Nicolae (distrusă în parte), şcoala primară C.F.R şi dispensarul C.F.R. (distrus), cazarma gardienilor publici, abatorul comunal, fabrica Ţesătoria şi atelierele Nicht şi Schweitzer.

Iată ce scria ziarul Argeşul pe 21 mai 1944: „Cetăţenii mai credeau în miracolul umanităţii şi se bazau pe recunoştinţa noastră faţă de puterile apusene: „n-au ce bombarda la Piteşti”. Şi în adevăr nu aveau ce. Dar cavalerii civilizaţiei de peste ocean din această epocă de trist cataclism social au găsit obiective şi la Piteşti. Mercenarii aerului trebuiau să-şi adauge la opera lor de distrugere şi câteva ţeste sfărmate de-ale copilaşilor, femeilor şi bătrânilor, şi s-au năpustit „cu vitejie” (s.n.) asupra unei populaţii paşnice. Dar celelalte victime? Câte dureri, câte visuri distruse, câţi copilaşi nevinovaţi aruncaţi în ghearele morţii? Câţi copii rămaşi să-şi croiască drum în viaţă fără puterea ocrotitoare a tatălui şi fără pieptul de mamă? Câte bunuri distruse, rezultatul unor îndelungate chiverniseli, cu roboteală şi trudă din generaţie în generaţie? Doliul abătut asupra oraşului Piteşti este doliul întregului popor românesc …”.