Cităm din articolul Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, episcopul Cartaginei, Africa (16 septembrie):
Sfântul Ciprian al Cartaginei este unul dintre cei mai de seamă mărturisitori ai Bisericii din Africa de Nord din primele secole ale creștinismului. El este deosebit de sfântul Ciprian din Antiohia Siriei care mai înainte a fost vrăjitor și a cărui pomenire se săvârșește la 2 octombrie.
Sfântul Ciprian a cărui pomenire o săvârșim în această zi, s-a născut în preajma anului 200 din părinți păgâni. Mai întâi a fost vestit retor al Cartaginei pentru ca între 40 și 50 de ani să primească sfântul Botez. Pentru viețuirea sa aleasă, înțelepciunea și iscusința cuvântului său, fu mai întâi rânduit preot, iar mai apoi episcop al Cartaginei, în anul 248 sau 249, ocârmuind cu multă râvnă și belșug de fapte bune timp de 9 ani.
În vremea prigoanei împăratului Deciu, sfântul Ciprian fu trimis în exil de unde la puțină vreme se întoarse pentru pune stavilă ereziilor ce apăruseră în cetate în lipsa lui. El purtă o dispută acută cu papa Ștefan I al Romei (254-257) cu privire la botezul ereticilor, sfântul ierarh arătând că acel botez nu este adevărat.
În vremea prigoanei împăratului Valerian (253-259), sfântul Ciprian fu iară trimis în exil, în august 257, iar la 14 septembrie 258 i se tăie capul dimpreună cu alți clerici ai Bisericii Cartaginei, între care și Flavian, fiind aflați vinovați de tulburările apărute în cetatea Cartaginei.
Sfântul Ciprian fu înmormântat în Cartagina și curând după aceea fu cinstit cu multă evlavie de credincioși. În veacul al IV-lea se ridică biserică pe mormântul său și se scrise slujba de cinstire a sfântului ierarh mărturisitor.
Viața sa fu scrisă de ucenicul și diaconul său, Pontius, transmițându-se în latină sub numele de „Vita Cypriani”. Scrierile sfântului ierarh fură redescoperite de teologia ortodoxă abia în veacul al XX-lea.
Biserica Ortodoxă Română îi săvârșește pomenirea la 16 septembrie, pe când Biserica Ortodoxă Rusă i-a rânduit zi de pomenire la 31 august.
+ * + * +
Dintre numeroasele scrieri ale Sfântului Sfințitului Mucenic Ciprian, episcopul Cartaginei, se pot afla:
- „Scrisorile” sale care împletind fermitatea cu blândețea spre slujirea dreptei credințe, oglindesc frământările vremii pe care sfântul păstor le soliționează definitiv.
- „Despre unitatea Bisericii” este una dintre operele sale cele mai de seamă și a fost scrisă între anii 250-252, înaintea întoarcerii sfântului ierarh din exil în vremea persecuțiilor împăratului Deciu. Două dintre ideile de căpătâi ale acestei scrieri sunt că „nu poate să aibă pe Dumnezeu de Tată, acela care nu are Biserica de mamă” și „în afara Bisericii nu este mântuire”. De asemenea, sfântul Ciprian avertizează asupra primejdiei sfâșierii prin schisme a Bisericii, păcat ce nu poate fi șters nici prin moarte martirică.
- „Despre condiţia muritoare a omului” sau „Despre ciumă” oferă preţioase sfaturi despre cum trebuie să se raporteze fiecare creştin în faţa suferinţei, a bolii şi a morţii sale, precum şi a celor dragi.
+ * + * +
Fragmente și cuvinte din scrierile Sfântului Ciprian al Cartaginei despre lupta împotriva ereziei
Sfântul Ciprian al Cartaginei, afirmă că „ereticii niciodată nu se vor întoarce la Biserică dacă îi întărim în convingerea lor că și ei au biserică și taine” .
„Şi chiar dacă în clipa de faţă par a fi supăraţi pe noi, totuşi noi o să-i mustrăm cu sfat mântuitor, ştiind că şi Apostolul a spus: «Am ajuns deci vrăjmaşul vostru spunându-vă adevărul? (Gal. 4, 16)»
Iar dacă ei ne vor fi dat ascultare, avem un lucru foarte plăcut. Prin cinstirea cuvântului nostru i-am îndrumat să fie statornici pe calea spre mântuire. Dacă însă unii stricaţi nu vor vrea să se supună, să spunem iarăşi după acelaşi Apostol: «De-aş vrea să fiu pe plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos. (Gal. 1, 10)»,dacă nu-i putem convinge pe câţiva, încât să-i facem pe ei a fi pe plac lui Hristos, totuşi noi cu siguranţă, căci ţine de noi, să facem pe plac Domnului Hristos şi Dumnezeului nostru, ca unii ce păzim poruncile sale.” (Sfântul Ciprian, Episcopul Cartaginei, Scrisori, Editura Sophia, Bucureşti pg. 36-37)
„Dacă ereticii sunt pretutindenea numiţi nici mai mult nici mai puţin decât duşmani ai Bisericii şi antihrişti, dacă sunt socotiţi ca fiind oameni demni de evitat, şi ca fiind stricaţi şi de ei înşişi osândiţi, pentru care motiv nu ar fi ei vrednici de condamnare de către noi, de vreme ce prin mărturie apostolică este vădit că sunt prin ei înşisi osândiţi?” [Ciprian al Cartaginei, ep. 74, 2.3.37-41]
Iar mulţimea să nu se mângâie cu gândul, că ar putea rămâne neatinsă de molima păcatului, fiind în comuniune cu un episcop păcătos şi dându-şi încuviinţarea pentru slujirea nedreaptă şi nelegluită ca episcop a întâistătătorului ei, de vreme ce prin profetul Osea (9, 4), asprimea lui Dumnezeu ameninţă şi spune: „Jertfele lor ca o pâine de jale; toţi cei ce mănâncă din ea se vor molipsi”, învăţând de bună seamă, şi arătând că sunt cu totul prinşi de păcat toţi cei care se vor fi molipsit de ofranda unui episcop profan („din afara Bisericii”) şi nelegiuit. (…)
Pentru aceasta, mulţimea, supunându-se poruncilor Domnului şi temându-se de Dumnezeu, trebuie să se depărteze de întâistătătorul păcătos şi să nu se lase amestecată în jertfele unui preot nelegiuit, mai cu seamă că ea (mulţimea, poporul) însăşi are mare putere, atât de a alege episcopi vrednici, cât şi de a-i îndepărta pe cei nevrednici. Noi vedem că şi acest lucru îşi are obârşia la Dumnezeu, anume ca episcopul, să fie ales sub ochii tuturor, înaintea mulţimii, şi să fie socotit vrednic şi potrivit printr-o judecată şi mărturie obştească… Dumnezeu porunceşte ca episcopul să fie rânduit în faţa întregii adunări, adică a învăţat şi a arătat că înscăunările episcopilor nu trebuie făcute decât cu ştirea poporului aflat de faţă, pentru ca, fiind de faţă mulţimea, să se dezvăluie păcatele celor răi sau să se vestească înaintea tuturor faptele vrednice ale celor buni, şi înscăunarea să fie dreaptă şi legiuită, ca fiind încuviinţată prin voinţa şi judecata tuturor.” (Sfântul Ciprian al Cartaginei, Scrisori, Editura Sophia, Bucureşti, pg. 315-316)
„Găsim că într-o astfel de ticăloşie, nu numai cârmuitorii şi iniţiatorii, ci şi părtaşii sunt sortiţi aceleiaşi pedepse, dacă nu s-au separat de comuniunea cu cei netrebnici; după cum porunceşte Domnul prin Moise spunând: «Feriţi-vă de corturile acestor oameni netrebnici şi să nu vă atingeţi de tot ce e al lor, ca să nu pieriţi cu toate păcatele lor.» (Num. 16, 15). Iar Domnul a împlinit ceea ce i-a prevenit prin Moise. Toţi ce care nu s-au despărţit de Core, Datan şi Abiron, au fost pedepsiţi neîntârziat pentru părtăşia lor necuviincioasă”. (ANF vol. 5, pg. 400)
Sfântul Ciprian de Cartagina explică de ce este imposibilă mântuirea înafara Bisericii Ortodoxe
„Asemenea oameni (cei născuţi în erezie), chiar dacă au fost ucişi în numele credinţei lor, nu-si vor spăla nici cu sânge greşelile lor. Vina dezbinării e grava, de neiertat, şi suferinţa n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. (…) Nu pot rămâne cu Dumnezeu cei ce nu vor sa fie uniţi cu Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi daţi fiarelor sălbatice, aceea nu va fi coroana credinţei, ci pedeapsa trădării, şi nu sfârşitul glorios al celui cu virtute religioasa, ci moartea din disperare. Unul ca aceştia poate fi ucis, dar nu poate fi încoronat. Mărturiseşte că e creştin, ca şi diavolul care adesea minte ca e Hristos, căci Însuşi Domnul ne atrage luarea-aminte şi zice: «Mulţi vor veni în numele Meu spunând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi vor înşela.» După cum el nu e Hristos, chiar dacă înşeală cu numele, la fel nu poate fi creştin cine nu rămâne în Evanghelia lui Hristos şi a adevăratei credinţe” [221; 444].
Surse:
poruncaiubirii.agaton.ro/articol/246/exist%C4%83-m%C3%A2ntuire-%C3%AEn-afara-bisericii-ortodoxe
