Citam din articolul Inaltarea Sfintei Cruci:
Inaltarea Sfintei Cruci este praznuita pe 14 septembrie. Este cea mai veche sarbatoare inchinata cinstirii lemnului sfant.
In aceasta zi sarbatorim amintirea a doua evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:
– Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335;
– Aducerea Sfintei Cruci de la persii pagani, in anul 629, in vremea imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.
Sfanta Cruce a fost aflata din porunca Sfintei imparatese Elena, mama Sfantului Imparat Constantin cel Mare. Datorita acesteia s-au gasit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul si care sunt crucile talharilor rastigniti odata cu El, patriarhul Macarie le-a spus sa atinga pe rand crucile de o femeie moarta. Femeia a inviat in momentul in care a fost atinsa de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost rastignit Hristos.
Dupa aceasta minune, Patriarhul a poruncit inaltarea Sfintei Cruci la un loc inalt, de unde sa o poata vedea tot poporul.
Cand imparatul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a luat cu el Crucea Domnului in Persia. Sfanta Cruce a ramas aici timp de paisprezece ani, pana cand Hosroe a fost invins de imparatul Heraclie, care a dus sfanta cruce in Ierusalim.
Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de patimile si moartea Mantuitorului.
Cititi va rog mai multe la:
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie14.htm
Predica la Inaltarea Sfintei Cruci (14 septembrie)
Mintuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta;
biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste
si cu Crucea Ta pazeste pe poporul Tau (Troparul praznicului)
Iubiti credinciosi,
Pentru a vorbi mai deslusit despre praznicul Inaltarii Sfintei Cruci, la care ne-am invrednicit a ajunge, este bine sa incepem cu un istoric mai vechi si sa aducem in mijloc marturii mai de mult, ca sa ne putem da seama cind a inceput si cum a ajuns la noi praznicul acesta.
Ati vazut griul cind de-abia il bate vintul, cind este doar de o palma de la pamint sau cind este aproape sa dea in spic? Atunci veti vedea o taina mare. In firul acela de iarba gasesti toata asezarea griului foarte amanuntit, caci foarte mic se arata inauntru si spicul si boabele si toate celelalte. La fel si porumbul, cind abia ii da spicul si boabele si toate celelalte abia se urzesc, papusa aceea, care nici macar matase nu are, mai tirziu se va face mare, va face boabe si-si va arata toata frumusetea ei lasata de Dumnezeu.
Tot asa sint si cele lasate in dumnezeiestile Scripturi. Prealuminatele praznice, pe care le vedem astazi in Biserica Darului, n-au ajuns la noi deodata, desavirsite si preasfinte, cum le vedem astazi. Ci, ele au fost in Legea Veche abia in fasa, abia incoltite si in umbra. De aceea este nevoie sa vorbim despre umbra, despre fata si despre clipa cind ele de-abia se plamadeau, inainte de Legea Noua si chiar de Legea Veche.
Mai inainte de Moise si de Legea Veche, patriarhul Iacov, inchipuind Sfinta Cruce, a binecuvintat pe fiii lui Iosif, pe Manase si pe Efraim, in chipul crucii (Facere 48, 13-19). Apoi mai inainte de a muri el, s-a inchinat la virful toiagului sau, adica la lemn, care simboliza Crucea inainte de venirea Legii Noi. In Legea Veche, simbolul crucii cel mai umbros il vedem mai intii cind serpii veninosi muscau cu muscatura de foc pe evrei in pustiul Sinai, omorind multime nenumarata de oameni. Iar Moise, vazind ca moare atita popor, s-a rugat lui Dumnezeu pentru ei si i-a poruncit Dumnezeu: Fa-ti un sarpe de arama si-l pune pe un stilp. Toti cei ce vor fi muscati de serpi, sa priveasca la sarpele de arama si asa se vor vindeca (Numerii 21, 8).
Acesta era simbolul Crucii preaadevarat cu mult inainte de venirea Mintuitorului, Care trebuia sa Se rastigneasca pe Cruce. Si a zis Dumnezeu lui Moise: „Vezi, spune ca toti cei muscati, care vor privi la sarpele inaltat sa-si inchipuie ca viata lor este acolo si vor trai”. Si le-a spus Moise atunci: „Vezi, Israile, viata ta rastignita pe lemn”. Si toti care priveau la sarpe se vindecau. Ca aceasta asemanare simbolica si tainica a Sfintei Scripturi a inchipuit pe Hristos Cel adevarat, Insusi Mintuitorul a adeverit-o cind a spus: Si precum Moise a inaltat sarpele in pustie, asa se cade sa Se inalte Fiul Omului (Ioan 3, 14-15).
Unde mai vedem taina Crucii si puterea ei? La Mara, in pustiul Sinai. Dupa ce a tabarit poporul lui Israel linga Marea Rosie, cale de trei zile, a ajuns la o mare care se chema Mara. Atunci poporul si dobitoacele toate fiind insetate, a strigat, cirtind catre Moise: „Ce sa bem?” Ca, dupa cum arata Sfinta Scriptura, apa Marei era amara si otravitoare, iar poporul nu putea sa bea cu toata setea ce o avea. Atunci Moise a strigat catre Dumnezeu: „Doamne, ce sa fac?” Si i-a zis Dumnezeu: „Ia un lemn si arunca-l in apa si apa se va indulci!” Si Moise a facut intocmai, aruncind lemnul in apa. Atunci s-a indulcit apa si astfel a baut poporul si dobitoacele cele insetate s-au racorit (Iesire 15, 23-25).
Ce simbolizeaza lemnul aruncat in apa si cum poate un lemn sa indulceasca o apa atit de amara? Lemnul inchipuieste Sfinta Cruce, iar apa cea amara, numita Mara, inchipuieste marea cea amara si cu multe ispite a acestei vieti, care se indulceste si se usureaza ori de cite ori privim la Sfinta Cruce si cugetam la patimile lui Hristos. In viata aceasta, frati crestini, mereu sintem apasati de intristari si necazuri. Dar cind privim la lemnul Crucii lui Hristos si cind ne aducem aminte cite patimi infricosatoare a rabdat Hristos pentru noi, se indulceste marea amara a vietii, pentru ca ne gindim ca noi nu am rabdat nimic pentru dragostea lui Hristos.
Iata si alte simboluri ale Crucii inainte de Hristos. Moise se lupta in pustie cu madiamitii, cu amalecitii si cu alte popoare care se aflau acolo. Cind amalecitii biruiau pe israeliteni, Moise se ruga lui Dumnezeu, ridicind bratele in sus, inchipuind semnul Sfintei Cruci. Cind Moise ridica miinile in sus, Israel biruia pe Amalec, iar cind le cobora, Amalec biruia. Vazind preotii Aaron si Or ca Moise nu mai putea tine miinile in sus in semnul Crucii multa vreme, pentru ca sa nu biruiasca Amalec, au pus o lespede sub picioarele lui Moise, ca sa-l ridice mai sus, iar Aaron si Or ii sprijineau miinile si astfel il tineau in semnul Sfintei Cruci, pina a biruit poporul lui Israel pe Amalec definitiv (Iesire 17, 8-13). Toate acestea sint simboluri ale Crucii din Legea Veche.
Iubiti credinciosi,
Ce este Crucea lui Hristos? Ce trebuie sa intelegem prin Sfinta Cruce? Taina cea mare a Crucii este ascunsa in taina mintuirii neamului omenesc, care s-a pregatit chiar de la intemeierea lumii. Crucea lui Hristos este cel dintii altar de jertfa al Bisericii crestine pentru ca pe dinsa S-a jertfit Mintuitorul lumii si a sfintit-o cu preascump Singele Sau, iar pe noi ne-a rascumparat din robia pacatului. Iata ce spune Apostolul Pavel in epistola catre Evrei: El – Hristos – a intrat o data pentru totdeauna in Sfinta Sfintelor, nu cu singe de tap si de vitei, ci cu insusi Singele Sau si a dobindit o vesnica rascumparare. Caci daca singele tapilor si al taurilor si cenusa junincilor, stropind pe cei spurcati, ii sfinteste spre curatirea trupului, cu atit mai mult Singele lui Hristos, care prin Duhul cel vesnic S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfa fara de prihana, va curati cugetul vostru de faptele cele moarte, ca sa slujiti Dumnezeului celui viu (Evrei 9, 12-14).
Crucea este arma cu care Mintuitorul lumii a biruit pe diavolul. Zic dusmanii Crucii, ca noi trebuie sa cinstim numai pe Hristos, dar nu si Crucea „fiindca este maciuca care a omorit pe Hristos!” Blestemata este parerea acelora. Sfinta Scriptura ne arata ca David a taiat capul lui Goliat cu o sabie. Pe aceasta o socotea poporul sfinta si era tinuta in Sfinta Sfintelor, invelita intr-un vesmint linga efod, pentru ca cu dinsa a invins David pe Goliat (I Regi 21, 8-9). Cu atit mai mult aceasta biruitoare arma a lui Hristos cu care s-a biruit satana si puterea intunericului, trebuie pastrata de crestini la loc de cinste cu toata sfintenia, pentru ca prin Cruce a fost biruit Goliat cel nevazut, adica diavolul.
In alt loc spune iarasi Sfintul Apostol Pavel: Cuvintul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mintuim, este puterea lui Dumnezeu (I Corinteni 1, 18). Cu Sfinta Cruce sfintim toate: cu ea binecuvintam, cu ea ne aparam de cel rau, cu ea biruim pe diavoli, izgonim duhurile necurate din oameni, vindecam pe cei bolnavi. Crucea este steagul Bisericii lui Hristos si arma biruitoare, de temut vrajmasilor Lui, pentru ca are in sine „puterea lui Dumnezeu”, iar nu o putere oarecare.
Ce este inca Crucea lui Hristos? Este pecetea Dumnezeului Celui viu. Auzim pe proorocul Iezechiel ce spune, ca a venit minia Domnului peste Ierusalim „pentru faradelegile si rautatile poporului”. Si Iezechiel a vazut o vedenie cu un inger al Domnului care striga cu mare glas: Treci prin mijlocul cetatii, prin Ierusalim, si insemneaza cu semnul crucii (litera „tau” care in alfabetul vechi grec avea forma unei cruci) pe frunte, pe robii lui Dumnezeu Cel viu. Si cind va veni sabia Domnului va cruta pe toti cei insemnati pe fruntile lor. Deci, cind a venit minia Domnului, a lovit pe toti de la tinar pina la batrin si numai cei insemnati pe frunte de ingerul Domnului au fost scutiti de primejdie si de moartea sabiei, dupa porunca ingerului care zicea: …sa nu va atingeti de nici un om care are pe frunte semnul „+” (Iezechiel 9, 4-6).
Dar aceasta a fost in Legea Veche. Avem inca marturii mai puternice in Legea Noua. Sfintul Ioan Evanghelistul, dupa ce arata descoperirile cele mari despre sfirsitul lumii, despre taina intruparii lui Dumnezeu Cuvintul, spune: Am vazut un alt inger care se ridica de la rasaritul Soarelui si avea pecetea Dumnezeului Celui viu. Ingerul a strigat cu glas puternic catre cei patru ingeri, carora li s-a dat sa vatame pamintul si marea, zicind: Nu vatamati pamintul, nici marea, nici copacii, pina ce nu vom pecetlui, pe fruntile lor, pe robii Dumnezeului nostru (Apocalipsa 7, 2-3).
Pana acum am vazut ca Sfinta Cruce este altar, este arma si pecete a Dumnezeului Celui viu. Dar Crucea lui Hristos mai este pricinuitoarea inaltarii si a preainaltarii lui Hristos. Crucea este pricina si mijlocul prin care S-a inaltat Domnul nostru Iisus Hristos mai presus decit tot numele. In epistola sa catre Filipeni, Sfintul Apostol Pavel spune ca pentru dragostea cea catre noi, Fiul lui Dumnezeu S-a smerit pe Sine, ascultator facindu-Se pina la moarte, si inca moarte de cruce. Pentru aceea si Dumnezeu L-a preainaltat si I-a daruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pamintesti si al celor de dedesubt (Filipeni 2, 8-10).
Vedeti, fratilor, cita cinste ii aduce lui Hristos Crucea? Ca L-a preainaltat Dumnezeu Parintele pe Dumnezeu-Cuvintul, pentru ca a rabdat moarte de ocara, si mai ales moarte de cruce si L-a suit pe El mai presus de toata stapinia si incepatoria si domnia.
Crucea lui Hristos este steagul si „semnul Fiului Omului”. este stema si steagul de biruinta al lui Hristos, care va straluci mai inainte de sfirsitul lumii, nu numai pe pamint ci si pe norii cerului, cum spune evanghelistul Matei: Si atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plinge toate neamurile pamintului (Matei 24, 30). Deci, iata cit de mari taine s-au lucrat prin Cruce. S-a lucrat mintuirea neamului omenesc, caci a zis proorocul Isaia: Inaltati un steag peste neamuri (Isaia 62, 10). Vedeti, acest steag dinainte de Hristos este Sfinta Cruce, care inalta toate popoarele spre Cel ce sufera si Care ramine in veac Domn si Stapin in cer si pe pamint (Matei 24, 30). Iata deci citeva simboluri si marturii privitoare la Cruce, atit din Vechiul, cit si din Noul Testament.
Iubiti credinciosi,
Sa aratam cum a luat nastere praznicul Inaltarii Sfintei Cruci. In anul 313 Sfintul Constantin cel Mare a biruit pe Maxentiu si a fost proclamat imparat al Imperiului roman de Apus, cu capitala la Roma. In anul 323 acelasi mare imparat crestin a biruit si pe imparatul pagin de rasarit, Liciniu, si se proclama imparat al intregului imperiu latin, cu capitala la Constantinopol.
Primind botezul crestin de la Sfintul Silvestru episcopul Romei impreuna cu mama sa Elena, Sfintul Constantin cel Mare avea dorinta fierbinte sa afle Mormintul lui Hristos la Ierusalim si Crucea pe care a fost rastignit Domnul pentru mintuirea lumii. Caci dupa anul 71, Ierusalimul fiind ocupat de romani, Mormintul Domnului si toate locurile sfinte din Ierusalim au fost profanate si acoperite cu pamint ca sa nu se mai inchine crestinii aici. Tot atunci au fost ascunse intr-o pestera din apropiere si Crucea lui Hristos, impreuna cu celelalte doua cruci pe care au fost rastigniti cei doi tilhari.
Astfel, Sfintul imparat Constantin a trimis la Ierusalim pe mama sa – Sfinta Elena – sa afle Mormintul Domnului si lemnul Sfintei Cruci, prin care s-a savirsit taina mintuirii neamului omenesc. Deci, mult ostenindu-se Sfinta Elena cu patriarhul Ierusalimului Macarie, au aflat Sfintul Mormint si locul Golgotei, acoperite de pamint si de gunoaie, dar Sfinta Cruce nu puteau s-o afle nicaieri. Atunci, auzind ea ca un iudeu batrin, numit Chiriac, stia locul unde fusese ascunsa Crucea lui Hristos, indata l-a chemat si au aflat intr-o pestera din apropiere trei cruci acoperite cu pamint; dar erau nedumeriti care este Crucea Domnului.
Tocmai atunci duceau pe acolo un mort la groapa. Atunci a poruncit Sfinta Elena sa atinga pe rind cele trei cruci de mort si la care va invia mortul, aceea este Crucea lui Hristos cea datatoare de viata. Astfel, cind au atins de sicriu a treia cruce, indata a inviat mortul si a inceput a se inchina lemnului celui sfint. Apoi au facut procesiune cu Sfinta Cruce pe ulitele Ierusalimului cu multime de credinciosi, laudind pe Dumnezeu pentru aceasta minune. La urma s-au urcat pe Golgota si patriarhul Macarie a inaltat Sfinta Cruce ca s-o vada tot poporul si toti cei din fata s-au inchinat ei, strigind: „Doamne miluieste!”
In amintirea acestei zile, Biserica Ortodoxa praznuieste Inaltarea Sfintei Cruci in fiecare an la 14 septembrie, numarind-o intre cele douasprezece praznice imparatesti.
Iubiti credinciosi,
In cuvintele Sfintei Scripturi intelesul Crucii este tilcuit in mai multe feluri, dar in linii generale in doua si anume: un inteles duhovnicesc si unul material. In sens duhovnicesc prin Cruce intelegem toata suferinta si patima cea preainfricosata a Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca El a purtat pentru mintuirea noastra crucea suferintei pina la moarte si chiar moartea pe cruce. In acest sens se inteleg si cuvintele Mintuitorului din Evanghelie care zice: Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze (Marcu 8, 34). Crucea materiala este chiar Crucea aceea pe care a dus-o Mintuitorul in spate. Ati auzit cum zice Evanghelia de astazi: Ducindu-si Crucea, a iesit la locul ce se cheama al Capatinii, care evreieste se zice Golgota, unde L-au rastignit (Ioan 19, 17-18). Mai zice Evanghelia de astazi: Statea linga crucea lui Iisus, mama Lui si sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, si Maria Magdalena (Ioan 19, 25). Cind zice ca „stateau linga crucea Lui” sa stim ca tot despre crucea de lemn se vorbeste.
Dar de ce Mintuitorul, in drum spre Golgota pe calea durerii, a ingaduit unui om cu numele Simon Cirineanul sa duca Crucea lui o bucata de drum? A ingaduit pentru ca la patima Sa, Hristos nu a patimit ca Dumnezeu, ci numai ca Om. Dar daca ar fi voit, Hristos putea sa duca tot pamintul pina la Golgota. Dar atunci El patimea ca Om pentru pacatele oamenilor, iar ca om avea nevoie sa fie ajutat. Cine mergea cu Crucea in spate atunci? Cine o tinea? Cine era insetat si ranit? Cine o purta? Firea omeneasca a Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos.
Deci ca om El slabise din putere si avea nevoie de ajutorul altui om ca sa-I duca mai departe Crucea. Asa spun si Sfintii Parinti ca si noi trebuie sa fim ajutati uneori de fratii nostri in necazuri si in scirbe, ca sa putem duce crucea suferintei pina la usa mormintului. Dar Crucea Mintuitorului, pe care a dus-o Simon Cirineanul in spate si pe linga care statea Maica Domnului impreuna cu celelalte femei mironosite, este Crucea cea materiala, Crucea propriu-zisa, cea din materie. Mare greseala fac toti acei care desi isi zic „crestini”, nu cinstesc Crucea lui Hristos. Ei primesc Crucea numai ca simbol tainic, deci numai crucea spirituala, iar pe cea materiala nu o recunosc. Indoit este omul, avind o parte vazuta si una nevazuta, fiind alcatuit din trup si suflet (I Corinteni 6, 20), indoita este, deci, si crucea. Una materiala, pe care o purtam la piept si cu care ne insemnam pe frunte; iar alta spirituala, in suflet, adica hotarirea de a rabda cu dragoste toate necazurile, pentru a putea implini poruncile lui Hristos.
Fratii mei, sa vorbim si in alt inteles despre Sfinta Cruce. In viata noastra paminteasca, fiecare trebuie sa-si duca o cruce, crucea pe care i-a rinduit-o Dumnezeu, cum ar fi: crucea celor casatoriti, crucea monahilor, crucea fecioriei, a celor bolnavi, a vaduvelor, a ostasilor si altele.
Caci toti trebuie sa duca o cruce pentru dragostea lui Hristos, ca sa se poata mintui. In „Urmarea lui Hristos” se spune: „Omule, daca te numesti urmator al lui Hristos, nu se poate sa nu mergi pe calea Lui, caci altfel nu te poti mintui”. Hristos ne-a aratat calea imparateasca ce duce la cer prin suferinta, caci fara cruce nu este mintuire. Fara minte este cel ce crede ca se poate mintui fara suferinta, fara rabdare si fara barbatie mare de cuget in toate imprejurarile vietii.
Cei casatoriti au crucea lor de a naste si creste copii, de a munci si a se osteni, de a asculta de Sfinta Biserica, de a face milostenie, de a cistiga cu truda si osteneala existenta lor si a copiilor lor. Cei feciorelnici si monahii au alta cruce mai frumoasa decit a celor casatoriti, cum ne invata Sfintul Apostol Pavel la intiia epistola catre Corinteni, capitolul 7. Cei necasatoriti duc o cruce mai grea, caci duc razboi cu firea. Ca ce este monahul? „Este sila necontenita a firii si taierea voiei pina la moarte” (Sfintul Ioan Scararul, Filocalia IX, Cuv. 4).
Monahul este om de jertfa. El se jertfeste pururea pentru dragostea lui Iisus Hristos, renuntind la toate placerile lumii si ale trupului. Neincetat se smereste, posteste, privegheaza se osteneste si plinge. Mintea lui nu poate sa fie niciodata fara de grija pe acest pamint, caci se lupta cu duhurile rautatii. Deci, monahul are o cruce, intr-o anumita privinta mai grea, pentru ca mai cinstita este fecioria decit nunta, dupa cum a inteles Apostolul Pavel, care zice: Cel ce isi marita fecioara bine face; dar cel ce n-o marita si mai bine face! (I Corinteni 7, 38), aratind astfel ca mai buna este curatenia si fecioria cea desavirsita a trupului si a sufletului (I Corinteni 7, 25-40). Deci, crucea celor din feciorie este mai grea, dar mai mare plata vor avea in ceruri.
Grea este si crucea celor bolnavi. Bolnavului i se pare noaptea un an; nici mincarea nu-i mincare si nici bucuria vietii nu o simte. Fericit este cel ce poate rabda boala ca Iov, caci acela va lua mare plata. Crucea celui din boala il smereste pe el, atit cu sufletul cit si cu trupul. De la cel bolnav nu cere Dumnezeu nici post, nici metanii, ci numai doua lucruri ii cere, asa cum spune Sfintul Efrem Sirul: „De la omul bolnav doua lucruri cere Dumnezeu: rugaciunea si multumirea, adica sa se roage lui Dumnezeu necontenit pina la ultima suflare si sa-I multumeasca lui Dumnezeu pina la sfirsitul vietii pentru boala sau crucea care i-a dat-o, si va avea cununa de mucenic”. Caci asa au rabdat sfintii martiri, sfintii pustnici, crestinii cei buni, ca si cei bolnavi, care au avut credinta tare in Hristos Dumnezeul nostru.
Sa stiti, iubiti frati, ca pe pamint nimeni din cei botezati in numele Preasfintei Treimi, nu se poate mintui fara cruce. Se spune in Urmarea lui Hristos: „Omule, daca vrei sa lepezi o cruce, nenumarate alte cruci vor veni asupra ta!” Cine isi duce crucea cu multumire si cu dragoste pentru Mintuitorul si este multumit cind este certat de Dumnezeu cu pagube, cu necazuri si ocara, cu foamete si sete, cu boala si intristare, acela este urmator al lui Hristos. Fiecare sa-si duca cu bucurie crucea sa, aducindu-si aminte ca Crucea lui Hristos a fost de mii de ori mai mare si mai grea decit a lui, fiindca El a rabdat pentru toata lumea, fiind cu totul fara de pacat.
Iubiti credinciosi,
Incheiem predica de astazi cu citeva sfaturi: Cind faceti cruce, sa o faceti drept pe fetele voastre, ca sa nu rida vrajmasul de noi, ci sa fuga de semnul care simbolizeaza Sfinta Treime. Duceti degetele impreunate mai intii la frunte, in numele Tatalui; apoi la piept, in numele Fiului, Care S-a coborit din cer pentru mintuirea noastra; apoi la umarul drept si cel sting, prin care se leaga dragostea lui Dumnezeu de om si de mintuirea noastra. Caci prin Duhul Sfint tinem legatura cu Dumnezeu, Parintele, cu Fiul si Duhul Sfint. Acestea ne invata Sfintul Ioan Gura de Aur in cuvintul „Despre Sfinta Cruce”. Apoi sinteti datori sa aveti toti Sfinta Cruce in casele voastre, iar cind plecati la drum si cind va intoarceti acasa insemnati-va cu semnul Sfintei Cruci cu evlavie, rostind aceasta scurta rugaciune: Crucii Tale ne inchinam Hristoase, si sfinta Invierea Ta o laudam si o marim! Toate sa le incepem cu rugaciune si cu Sfinta Cruce. Nu uitati sa impodobiti crucile si mormintele celor raposati ai nostri din cimitire. Pacat de moarte savirsesc cei ce necinstesc Crucea lui Hristos si mai ales o injura.
Deci toti care vrem sa ne mintuim, trebuie sa ducem cu dragoste si cu bucurie crucea noastra, data de Dumnezeu spre mintuire. Apoi sa fim adevarati inchinatori ai Crucii lui Hristos, atit a celei vazute, cit si a celei nevazute, pentru ca omul si Crucea au doua sensuri. Deci, crucea spirituala inseamna sa rabdam toate necazurile pentru imparatia cerurilor, iar crucea materiala este aceea pe care o facem noi din aur, din argint, din lemn, din vopsele si din orice materie. Dar sa nu uitam ce zice Sfintul Ioan Damaschin in Dogmatica sa: „Macar din aur sau din pietre scumpe de ar fi facuta crucea, dupa chipul ei, anatema celui ce s-ar inchina la acea materie”. Deci, trebuie sa stiti ca noi nu ne inchinam materiei din care este facuta crucea, ci ne inchinam semnului Fiului Omului pe care-l reprezinta.
Domnul Dumnezeu si Preacurata Lui Maica si puterea Sfintei Cruci sa ne ajute noua pacatosilor sa ne ducem cu dragoste crucea, fie la piept, fie in miinile noastre si in toate faptele noastre si sa ne inchinam Crucii lui Hristos cu evlavie, caci este semn si arma de aparare si steag de la Dumnezeu lasat pentru crestini pe pamint. Iar crucea spirituala sa o avem pururea in minte si in inima, adica sa fim gata a suferi toate necazurile si incercarile acestei vieti trecatoare pentru mintuirea sufletelor noastre, ca sa fim adevarati urmatori ai lui Hristos si mostenitori ai imparatiei cerurilor. Amin.
Preluare dupa http://www.crestinortodox.ro/articol/71654-predica-la-inaltarea-sfintei-cruci
