Cosmin Contra (41 de ani) a ajuns la un acord cu Federația Română de Fotbal și va prelua naționala „tricoloră” din mâinile germanului Christoph Daum.
Clauza salvatoare
„Guriță” era a doua variantă a forului prezidat de Răzvan Burleanu, după Dan Petrescu, acesta din urmă refuzând propunerea celor de la „Casa Fotbalului”. Contra are de gând să-și ia adio de la Dinamo înaintea meciului de sâmbătă, cu CS „U” Craiova, tocmai pentru a parafa contractul cu FRF. Tehnicianul și gruparea din „Ștefan cel Mare” își vor încheia socotelile pe care amiabilă, deoarece în contractul lui Contra cu „roș-albii” există o clauză care să-i permită acest lucru.
Cosmin CONTRA va fi noul antrenor al Naționalei de fotbal a României
Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
7 comentarii
Ce cauta stirile sportive pe un site ortodox ?
A explicat cand a facut siteul asta de ce. Dar pe saccsiv. Nu stiu cat te ajuta daca iti explic eu. Poate nici nu o fac asa bine. Dar are motive bune. E destept baiatu. Citeste celalalte articole daca iti prind bine. 😉
Este o idee bună să fie și știri sportive pe site-ul acesta,dar este puțin ciudat:totuși,este un site Ortodox.
ti se pare ca sunt numai stiri ortodoxe, inafara de cele de sport? OrtodoxINFO inseamna abordare ortodoxa a stirilor din presa, care ne afecteaza direct. Acest gen de stire din sport are scopul de a aduce pe site si cititori care nu prea au treaba cu Ortodoxia si poate unii dintre ei vor citi si alte articole, in plus nu publicam zilnic stiri sportive, ci doar cele care tin de identitatea nationala.
ca sa-i aduca pe microbisti sa citeasca si ceva ortodox, poate deschid ochii si vad cum e cu antisistemul… etc
..puneți şi câteva articole mai sexy.., că poate astfel îi atrageți şi pe desfrânați de partea Ortodoxiei.. Aveți însă grijă ca nu cumva să smintiți şi mai mult..!! 🙁
si totusi… e o mare diferenta… nu mai cautati nod in papura