Preşedintele Comisiei Europene trage un semnal de alarmă în legătură cu vaccinarea împotriva rujeolei, boală care a mai răpus un bebeluş din România. În discursul despre starea Uniunii, Jean-Claude Juncker a atras atenţia că nu mai trebuie să existe decese care pot fi prevenite.
Jean-Claude Juncker:
„Este inacceptabil că în 2017 încă sunt copii care mor din cauza unor boli care ar trebui să fie deja eradicate în Europa. (…) Copiii din România şi din Italia trebuie să aibă acces la vaccin anti-rujeolic la fel ca alţi copii din toată Europa. Fără drept de apel„.
Vaccin anti-rujeolă există acum, subliniază medicii. Ministerul Sănătăţii a cumpărat peste 560 de mii de doze. Ba chiar a lansat procedura de achiziţie şi pentru următorii 4 ani.
În ultimele luni, medicii i-au căutat pe cei care nu-şi vaccinaseră copiii şi le-au explicat importanţa imunizării. Au ajuns şi în comunităţile defavorizate, acolo unde sunt problemele cele mai mari.
La Târgu-Jiu, în campanie au mai fost implicaţi liderii romilor şi asistenţii comunitari. Totuși, încă mai sunt părinţi care amână sau refuză vaccinarea. Epidemia de la noi a pornit dintr-o comunitate săracă de romi, care nu erau nici măcar înscrişi la vreun medic. Unii abia reveniseră din Italia, unde circula virusul rujeolei.
De la începutul anului trecut, în toată ţara au fost peste 9.100 de cazuri și 34 de morţi – cei mai mulţi copii mici, nevaccinaţi.
Nimic nu mai poate opri dictatura mondiala a acestor jidani nebuni de sange.Uitate si tu cum cateva sute de satanisti (de exemplu din acea sala a uniunii europene)iau decizii in numele a sute de milioane de sclavi(cei de pe teritoriu u.e),fara sa se prefaca a intreba macar si pe cei asupra carora se vor aplica hotararile lor obligatorii si fortate.D-alde aia ,sunt inamicii numarul unu asupra omului normal(al lui Dumnezeu ,nu al maimutei…hahaha…nu ma pot abtine cand aud de prosteala asta cu maimuta…),familiei normale ,cea cu trei patru copii,care traiau impreuna si le erau greu slugilor lor (militienii,jandarmii,doftoreii si de pe la ,,protectii”de fel de fel etc)sa vina cu ,,forta” asupra lor ,fiindca erau multi ,iar unde-s multi si uniti intr-o idee …spurcaciunii ii este frica .Astia hotarasc soarta si viata noastra ,dar nu ptr ei ci ptr noi ,cei care astazi sforaim si nu ii vedem ca ei sunt vinovati de satanizarea lumii.Nu vom supravietui nimeni in dictatura mondiala care a inceput a se dicta:imigranti de ultima mana ,rai,pagani,virusati,puturosi,nepriceputi la nimic,scandalagii,teroristi s.a obligatoriu,vaccinuri cu otrava obligatorii,cipuri si acte cu cip obligatorii,baze de date la absolut toti goyimii (egalul dobitocului) obligatoriu,curisti si sodomisti obligatoriu,auzi si tu…cica sa nu spui daca e femela sau mascul ,ca cica e si altceva…obligatoriu (Doamne fereste,suntem prea dresati si prosti),toata lumea in chiloti (in prima faza) pe la metrou obligatoriu,fara sa ne inchinam la Dumnezeu ,fara sa avem voie sa folosim obiecte sfinte (Cruce) ,fara sa postim sau sa ne rugam in Biserici obligatoriu ,la mancare otravita cu e…uri toata si apa otravita cu fluor obligatoriu s.a cate le va mai fata mintea cea satanizata la debilii astia.Noi cei multi cum vom trai?Ei sunt cateva zeci de mii la nivel de pamant,iar noi cateva miliarde,dar cu totii sforaim.Ar fi foarte simplu si in toata dreptatea a ne impotrivi si ai vana ,prinde si jupoia pe acesti debili mondiali.Dar mai bine…. sforaim.Nu ne mai reprezinta pe nici unul aceste satane,curisti,pedofili si …cu babe (ca ala al francezilor…hahaha,rusine la toata franta aia proata si imputita ,ca pute a debili pana in romanica).Asa sunt si nemtalaii,niste muhaiele care nu pot prinde baboiul ala spurcat(merkel) si sa o duca intr-un auswitz.Dar poate ca ne place la toti,aceasta lume a lui antihrist cel prost si spurcat.S-ar parea ca ne place mult in vacante si linistea asta satanica.Fereasca Dumnezeu de Urgia Sa ,fiindca va pica si peste cei buni si peste noi,cei care suntem spurcati si sforaim.Atunci vom striga:muntilor acoperiti-ne ca vine Urgia Mielului!Nu vom mai alerga ,,sa prindem vantul”prin tari pagane ,ca doar in romania…murim de foame..vrem o tara ca afara(asta vor toti,dar are un pret…sufletul,iar asta sa-l dea cine vrea)…sa ne terminam casa,sa ne schimbam masina…aaaahhhh da ,si sa trecem si pe la Biserica sa platim ceva bani sa ne mai ierte Dumnezeu…ca doar noi muncim.Vai de steau noastra a celor care traim ca niste orbi si dresati in ziua lu’ 2017.
A aparut in SUA filmul american „Vaxxed”, pentru cine vrea să fie informat despre vaccinuri.
Bestile din conducere ştiu adevărul şi luptă împotriva lui, împotriva evidenței. Ar putea fi un păcat care nu se iartă, un păcat împotriva Duhului Sfânt.
Doamne apără poporul tău!