Părinții cu copii nevaccinati care se vor simți DISCRIMINAȚI pentru neacceptarea copiilor lor la creșe și grădinițe pe motiv de nevaccinare vor putea acționa în judecată creșele și grădinițele!
”Liberul acces la educaţie este un drept fundamental instituit prin acte internaţionale şi legi interne, care trebuie respectat cu sfinţenie”, declară preşedintele CEDCD, Mădălina TURZA.
Un exemplu…
O grădiniţă privată din Pipera (Bucureşti) a fost sancţionată cu avertisment de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce conducerea a refuzat nejustificat să mai primească un copil de cinci ani, diagnosticat cu Sindromul Dravet, o formă rară de epilepsie.
Potrivit unui comunicat al Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD), în septembrie 2012, mama micuţului Davis s-a adresat acestui ONG pentru „a sesiza situaţia degradantă şi umilitoare în care copilul ei a fost pus la grădiniţa pe care o frecventa”.
CEDCD a sesizat CNCD în acest caz, Consiliul hotărând să sancţioneze grădiniţa cu avertisment, întrucât conducerea acesteia a creat „un cadru definit ca ostil şi intimidant”, care a adus atingere sub aspect emoţional copilului şi mamei sale, aceasta din urmă văzându-se nevoită să îşi mute copilul la o altă grădiniţă, potrivit comunicatului citat.
Astfel, pe baza aspectelor semnalate de CEDCD şi a probatoriului depus, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că „fapta sesizată constituie discriminare şi a a dispus sancţionarea părţii reclamate.
„CEDCD salută decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în această cauză extrem de delicată, în care demnitatea unui copil cu dizabilităţi poate fi reparată doar printr-o înţelegere profundă a noţiunii de dizabilitate şi a aspectelor de vulnerabilitate pe care aceasta o poate îmbrăca. Liberul acces la educaţie este un drept fundamental instituit prin acte internaţionale şi legi interne, care trebuie respectat cu sfinţenie. Această decizie constituie o reparaţie morală pentru micuţul Davis şi o speranţă pentru miile de copii cu dizabilităţi aflaţi în situaţii similare, ale căror voci nu sunt încă auzite”, declară preşedintele CEDCD, Mădălina TURZA.
Mama copilului, Adela Chirică, a declarat pentru Mediafax că ea şi-a înscris fiul la grădiniţa respectivă în luna august a anului trecut, punând la dispoziţia conducerii întregul dosar medical al copilului, incluzând avizele psihologice care arătau că acesta are un IQ normal pentru un copil de vârsta lui şi că este apt să intre în colectivitate. Femeia a prezentat inclusiv înregistrări cu copilul în timpul unor crize cauzate de boală, conducerea grădiniţei acceptând atunci să îl înscrie.
În septembrie 2012, când au început să fie înscrişi tot mai mulţi copii la aceeaşi unitate, Adelei Chirică i s-a pus în vedere să angajeze un psiholog care să stea cu Davis tot timpul la grădiniţă, susţinând că băiatul ar fi violent, a povestit mama. Ea a fost de acord, însă a cerut o solicitare scrisă din partea grădiniţei privind necesitatea angajării psihologului. De atunci, nu i s-a mai răspuns la telefon, iar când a vizitat-o pe directoare, aceasta i-a spus că „e complicat”, că s-au înscris mai mulţi copii, că „e şi ea mamă” şi că „a obosit de povestea asta”, fără să mai aducă în discuţie că băiatul ar avea crize violente.
Chirică a înregistrat-o atunci pe directoare cu telefonul mobil, convorbirea servind ca probă la audierile în faţa CNCD.
Totodată, potrivit Mădălinei Turza, preşedintele CEDCD, la audieri, copilul a fost „demonizat” de către angajaţii grădiniţei, educatoarele spunând că acesta le bate şi muşcă, iar lor le este frică să mai meargă la serviciu din cauza lui.
Potrivit mamei, copilul nu a avut nicio criză în săptămâna în care a frecventat grădiniţa din zona rezidenţială Pipera.
„Trebuia tras un semnal de alarmă, pentru toate mămicile care au copii bolnavi acasă, şi suntem foarte multe din păcate, că nu trebuie să lase capul în jos şi că aceste instituţii, chiar dacă sunt private, nu se pot juca cu drepturile acestor copii, doar pentru că au bani”, a declarat Chirică, precizând că intenţionează să acţioneze şi în instanţă grădiniţa.
Sindromul Dravet este o formă incurabilă de epilepsie, care debutează în primul an de viaţă şi afectează unul din 20.000 de copii.
Asta si intentionam sa fac, daca statul roman i-mi va ingradi dreptul CONSTITUTIONAL la educatie. Am spus-o mai demult si sper ca si mine sa fie cit mai multi romani, binenteles daca statul va face aceasta discriminare.
Sper totusi sa nu se intimple.
Ne vom razboi cu propriile lor arme si cu nadejdea in Dumnezeu. Amin!