Irma, uraganul de categoria 5, cel mai puternic format vreodată în Oceanul Atlantic, a devastat insulele Saint Martin, Antigua şi Barbuda din Caraibe şi se îndreapta, joi, spre Cuba, teritoriul american Puerto Rico şi statul american Florida.
Trei români, aflaţi pe insula Saint-Martin, fuseseră daţi dispăruţi , miercuri noaptea, iar rudele au reuşit să afle că oamenii sunt bine, după ce au aşteptat, în tensiune, ore în şir veşti despre soarta lor .
Saint Martin, insula sub administraţie franceză şi olandeză, e distrusă în proporţie de 95%, casele nu mai au acoperişuri, hotelurile sunt sub ape, aeroportul e nefuncţional, după ce a fost lovită de rafale de vânt cu viteze de aproape 300 de kilometri pe oră. La fel, pe insula Barbuda, autorităţile locale vorbesc despre „un carnagiu total”. Irma a venit cu rafale de vânt de 295 km/h, şi ploi diluviene.
Primul ministru al Antigua şi Barbuda, Gaston Browne, a declarat într-un interviu acordat televiziunii ABS, ca distrugerile cauzate pe insula Barbuda sunt fără precedent şi a estimat că 60% din populaţia insulei a rămas fără adăpost.
„Barbuda este abia locuibilă. Este devastată total — este literalmente un moloz”, a precizat premierul.
Expertul în uragane Kerry Emanuel de la MIT a calculat că Irma are o forţă de aproximativ 7 miliarde de waţi — de două ori energia tuturor bombelor folosite în al II-lea Război Mondial. Un locuitor din St. Barts, Alex Jacqua, adeclarat că totul arată ca după război, fără electricitate, mult zgomot şi vânt puternic, anunţă adevarul.ro.
Oficialii de la Havana au realizat şi un ghid familial de protecţie în faţa furtunilor tropicale. Potrivit estimărilor meteorologilor, furtuna va ajunge în statul american Florida la sfârşitul săptămânii. Oamenii au fost sfătuiţi să-şi facă provizii de apă, hrană şi medicamente şi să fie pregătiţi în orice moment pentru evacuare.
Preşedintele Trump a decretat stare de urgenţă în Florida, Puerto Rico şi Insulele Virgine Americane. Uraganul Irma va fi „cu adevărat distrugător” când va ajunge pe coastele Floridei, a declarat joi Brock Long, şeful agenţiei americane pentru situaţii de urgenţă (FEMA), pentru postul CNN, relatează AFP.
Preşedintele Donald Trump a scris pe Twitter:
„Fiţi prudenţi, rămâneţi în siguranţă!”
„Avem echipe de oameni talentaţi şi curajoşi la faţa locului care sunt gata să ajute”, a adăugat Donald Trump.
SUA au fost lovite de un uragan de categoria a 5 — cum este Irma — doar de trei ori din 1851, a afirmat Long, subliniind că majoritatea populaţiei expuse nu are experienţa unui fenomen atât de devastator. Brock Long şi-a exprimat îngrijorarea ca nu cumva oamenii să nu urmeze ordinele de evacuare care au fost emise de autorităţile din Florida.
În afară de Florida, „întreaga parte de sud-est a SUA trebuie să se pună la adăpost şi să dea dovadă de atenţie”, în special în Georgia, Carolina de Nord şi Carolina de Sud, a subliniat el. Uraganul Irma este cel mai puternic fenomen ciclonic care ameninţă Florida de la Andrew în 1992, care era tot de categoria a 5-a. Şi cum un rău nu vine niciodată singur, alte două uragane Jose şi Katia au început deja să se formeze în Oceanul Atlantic.