O acţiune militară împotriva Coreei de Nord nu e prima opţiune, însă nici nu poate fi exclusă.”
Este declaraţia lui Donald Trump după ce a discutat la telefon cu omologul său chinez despre ultimul test nuclear comandat de liderul de la Phenian.
Programul de înarmare nucleară din Coreea de Nord a avansat nepermis de mult, spun analiştii, şi pentru că serviciilor secrete occidentale le este aproape imposibil să obţină vreo informaţie despre ce se întâmplă acolo.
După ce luna trecută ameninţa Phenianul cu “foc şi furie”, Donald Trump pare că a renunţat momentan la retorica belicoasă. Schimbarea de ton a venit după o lungă discuţie telefonică purtată cu preşedintele Chinei, unul dintre puţinii aliaţi ai Coreei de Nord şi un pion cheie în criza coreeană.
Donald Trump, preşedintele Statelor Unite:
“Am avut o discuţie telefonică foarte bună. Am vorbit pentru mult timp. Preşedintele Xi ar vrea să facă anumite lucruri, dar nu ştie dacă le poate face. Dar nu vom tolera ce se întâmplă în Coreea. Cred că preşedintele Xi e de acord cu mine 100%. Am avut o discuţie foarte, foarte sinceră şi intensă.”
Reporter:
“Dle preşedinte, luaţi în calcul o acţiune militară în cazul Coreei de Nord?”
Donald Trump:
“Nu e în mod cert prima noastră opţiune, dar vom vedea ce se întâmplă.”
Celălalt jucător important, Rusia, a condamnat în mai multe rânduri testul nuclear al Coreei de Nord. Dar, insista preşedintele rus, nici războiul, nici sancţiunile nu reprezintă o soluţie.
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei:
“Cum îi spuneam unui coleg, nord-coreenii ar mânca iarbă şi tot n-ar renunţa la programul lor nuclear până nu se simt în siguranţă.”
Putin susţine că negocierile ar putea rezolva totul şi că iniţiativa trebuie să aparţină Washingtonului. Unii analişti spun că exact asta a urmărit Kim Jong-Un: să negocieze direct cu cea mai mare putere a lumii, de pe poziţii de forţă.
Kim Jong-Un nu s-a întâlnit niciodată cu liderul altui stat şi n-a ieşit din ţară în cei şase ani de când e la putere. Cele mai de încredere informaţii despre el vin de la excentricul baschetbalist Dennis Rodman, care se declară prietenul lui. Acest lucru arată cât de greu este pentru Occident să afle ce se întâmplă în Coreea de Nord.
Bruce Klingner, fost şef al Departamentului Coreea din CIA:
“Este extrem de greu, aproape imposibil. Nu ne putem infiltra, sigur că ieşim în evidenţă din cauza caracteristicilor fizice. Şi sud-coreenii care încearcă să infiltreze agenţi au probleme: vorbesc dialecte diferite, au cuvinte diferite, pronunţie diferită.”
Informatori locali sunt greu de găsit pentru ca nord-coreenii care vorbesc cu străinii riscă lagărul sau execuţia. Spionajul digital este practic lipsit de obiect: o fotografie din spaţiu arată că nord-coreenii abia dacă au curent, nici vorbă de internet sau telefonie. Iar regimul a învăţat cum să se apere de sateliţii-spion.
Tony Shaffer, fost agent de spionaj militar:
“Studiind felul cum atacăm ţintele, au învăţat să îngroape ce îi interesează în complexe subterane adânci. Unele reşedinţe oficiale sunt vizibile, dar de multe ori sunt îngropate atât de adânc, încât nu se pot vedea.”
În aceste condiţii, Washingtonul este nevoit să acţioneze cu foarte puţine informaţii. Şi nici nu e de mirare că nord-coreenii s-au înarmat nestingheriţi, în timp ce Occidentul le minimaliza sau ridiculiza testele.
