„Este doar o formă de populism ieftin. Vă întreb, este în acest moment în România o problemă pe această temă. Se întâmplau zi de zi căsătorii între persoane de același sex și simte nevoia dl Dragnea să ia măsuri?”, spune Victor Ponta.
Fostul premier spune că această decizie este populistă și că nu aceasta este problema României în prezent.
Victor Ponta a precizat că acest referendum nu aduce niciun beneficiu României pe termen lung, ba dimpotrivă vine cu „probleme pe care nu trebuia să le avem”.
„Problema asta cu referendumul, cu familia tradițională – nu cred că asta era problema României. Cred că, sigur, e o majoritate covârștioare care e pentru familie tradițională, dar nu mi s-a părut că din cauza asta nu se pot face autostrăzi sau nu se pot face școli sau nu avem noi bani la buget. Subiecte false, populiste, care merg mână în mână cu ideea unei prese care e destul de limitată la chestiunile astea populiste, dar care pe termen mediu și lung nu ne aduc niciun beneficiu, dimpotrivă ne aduc probleme pe care nu trebuia să le avem”, a continuat Victor Ponta.
Întrebat dacă acest referendum este o formă de a distrage atenția de la problemele economice și de la modificările legilor justiției, Victor Ponta a declarat că este o formă de un populism ieftin.
„Este doar o formă de populism ieftin. Vă întreb este în acest moment în România o problemă pe această temă. Se întâmplau zi de zi căsătorii între persoane de același sex și simte nevoia dl Dragnea să ia măsuri? Plus că acum vin din interiorul politicii, din păcate și al conducerii PSD. Nu cred, nici Liviu Dragnea, nici alții, nici eu nu suntem cei care să dăm lecții de moralitate poporului roman. Știți cum se spune: uită-te întâi în ochiul tău și după aceea în al altora. Dar e un subiect care, repet, nu ne rezolvă niciuna dintre probleme, ne creează așa o impresie falsă și de a doua zi, după referendum, o să fie mai mulți bani de salarii și pensii? Nu cred”, a conchis Victor Ponta.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă seara, la Mamaia, că s-a decis organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei în această toamnă.
Citiți vă rog și:
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că la ultimele alegeri pentru președinția Romîniei nu am avut vreo alternativă. Nu exista unul mai bun și altul mai rău. Indiferent cine câștiga, rezultatul ar fi fost același. Să ne amintim că în timpul guvernării Ponta s-a hotărât, printre altele, construirea mega moscheii, o aberație și un nonsens într-o țară creștină. Ce reacție a avut bor? Nici una! Iar acum, după Creata, n-ar fi exclus să aibă chiar una pozitivă.
Imi place. Adica, din cate inteleg, Dragnea, in loc sa termine autostrazile si scolile pe care le incepuse Ponta, a scos din palarie trei milioane e semnaturi si acum deturneaza atentia poporului cu un referendum.
In alta ordine de idei, Romania are probleme mai importante de rezolvat multumita d-lui Ponta si altora ca el, dar pentru cel putin 3 milioane de romani referendumul e la fel de important.
Bai, Ponta daca as spune ca s-ar putea sa fii un mare bou se considera insulta? Bine, atunci nu spun.
Am avut impresia gresita ca vrei sa faci si tu ceva pentru tara ta si ca „Pro Romania” e o alternativa la toate pro-stiile de pe scena politica.
Sigur, trebuia sa asteptam sa faca tambalau si paranghelie cateva cupluri sau (cvadrupluri, chiar) de dezorientati ca sa ne sesizam si sa luam masuri. Adica fix cand ar fi fost prea tarziu.
Pe de alta parte, am observat o chestiune destul de problematica cu privire la formularea propusa pentru modificarea Constitutiei. Ar fi trebuit sa fie mult mai clara ca sa nu lase loc de interpretari, mai exact sa interzica legalizarea oricarei forme de coabitare in afara casatoriei dintre un barbat si o femeie.
Articolul spune doar ca: „Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti” si urmeaza a se modifica sintagma „intre soti” cu „intre un barbat si o femeie”.
Referendumul trebuie organizat si trebuie sa ne mobilizam sa treaca, dar ulterior va ramane cumva la latitudinea bunului-simt si al bunei-credinte a parlamentarilor si judecatorilor CCR ca acest articol sa fie respectat si in spiritul, nu numai in litera lui.
Si inca un lucru, bai, Ponta: TOCMAI asta e problema Romaniei, mlastina asta de imoralitate in care suntem impinsi cu si fara voia noastra.
Se pare ca Romania e pe primul loc in Europa la rata de cancer de col uterin, si pe unul din primele loc in ceea ce priveste rata avorturilor.
Mai vin si eu cu o problemă. Admin, de ceva timp, enel și gașca umblă „din poartă în poartă” ca să schimbe contractele de energie, cu de la ei putere. Și îmi spune o cunoștință că dacă refuz schimbarea contractului îmi taie curentul. Voi ați auzit de așa ceva? Și că ne vor obliga să acceptăm contractele enel și pentru gaze. Sub formă de păcăleală și amenințări. Mai simplu spus, vom fi obligați să facem contract pentru energie și gaze la un singur furnizor. Nu plătești factura de gaze, îți întrerupe și curentul.
Dacă știți ceva, vă spuneți-ne și nouă. Mulțam
Eu n-am aflat pana acum decat de faptul ca vor sa schimbe contoarele (nu contractele) electrice cu unele „inteligente” si daca refuzi iti taie curentul, asta fiind valabil pentru toata tara, indiferent de furnizor.
Mancatear viermiii de mason spurcat….
Nicusor Dan,ponta,ciolos etc
fac parte toti din acelasi club
Stiu
Lepra
Sa nu uitam ca Ponta l-a adus in politica pe Remus Cernea , deci … ce sa-i ceri…fiecare pasare pe limba ei piere!
Porcul
Ponta iar ne directioneaza unde ne doare cel mai tare ca sa instaureze in viitor adoptia de catre familii de inversati si sa va smuceasca copii vostri adormitii Maicii Domnului.Gandeste daca ai cu ce!
de mult sa vandut satanistilor occidentali!
Ba este o mare problemă dotore!
BINE CA NU A IESIT PRESEDINTE CA ERA VAI SI AMAR DE NOI!