China lansează primul sistem de plată din lume bazat pe recunoaștere facială. Tehnologia este utilizată pentru a-i identifica pe clienţi, fiind capabilă să recunoască o persoană, chiar dacă aceasta îşi schimbă înfăţişarea prin utilizarea machiajului sau a unei peruci.
China este ţara în care tocmai s-a lansat primul sistem de plată, din lume, bazat pe recunoaştere facială. Sistemul se numește “Smile to Pay”, adică “Zâmbiţi pentru a plăti”. Acesta este lansat de către IT-istul chinez Alibaba, în colaborare cu un lanţ de restaurante de tip fast food.
Procedeul este simplu: cumpărătorul se aşază în faţă camerei, comandă şi aşteaptă să i se recunoască trăsăturile faciale. Imaginea este comparată cu fotografia folosită pentru deschiderea unui cont de plăți, iar contravaloarea comenzii este extrasă din cont. Informaţia este verificată cu ajutorul numărului de telefon. Apoi, din cont se extrage suma datorată.
”Totul durează cel mult două secunde”, afirmă compania care a conceput sistemul, sistemul capabil să recunoască o persoană chiar și când aceasta îşi schimbă înfățișarea.
“Marile companii din IT colaborează cu operatorii comerciali pentru a promova ce numesc ele un nou mod de a face cumpărături. Obiectivul final este să ai posibilitatea să pleci de acasă fără să ai nevoie de portofel sau de chei, ci doar de propria faţă”, Andrew Stevens, corespodent CNN.
Tehnologia de recunoaştere facială este tot mai des întâlnită în China, de la aplicaţiile de car-sharing, până la îmbarcarea în trenuri. Din acest motiv, numeroasele companii IT chinezești lucrează permanent la îmbunătățirea sistemelor.
Cititi va rog si:
- SFARSITUL PAROLELOR se apropie: amprente, recunoastere faciala si pastile cu cipuri …
- CHINA FĂRĂ CASH – prima țară din lume care testează introducerea unei MONEDE DIGITALE la nivel național
- STARETUL ANTONIE: „La venirea antihristului, totul deja e pregatit, centralizarea e deplina, poporul e numarat, fiecare e cu numarul sau si cu cartela sa, iar în ea e inclus totul, până şi opiniile omului şi concepţia lui despre lume” / CAND A INCEPUT TOTUL? / Si mai ales: CE PUTEM FACE?
- RĂZBOI GLOBAL ÎMPOTRIVA BANILOR CASH: Și TAIWAN intenționează să interzică achizițiile în numerar de proprietăți și bunuri de lux
- MANIPULAREA societatii fara cash FUNCTIONEAZA: Europenii dispusi tot mai mult sa renunte la el
- Deutsche Bank: BANII VOR DISPAREA IN 10 ANI
- 666 și LEPĂDAREA
- A CAZUT RUSIA. A declansat razboiul contra banilor cash si cosmarul cu cip
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
„IT-istul chinez Alibaba” nu este chiar IT-ist. Alibaba este un gigant comparabil cu Amazon dar spre deosebire de cel vestic a ajuns sa se diversifice in foarte multe directii, inclusiv al platilor electronice dupa cum se arata in articol.
Dincolo de asta o sa vedem in curand ca biometria fetei are limitele ei si pana la urma tot la dispozitivul individual de identificare electronica ce va fi atasat corpului uman se va ajunge (de preferinta pe/sub piele pe mana dreapta sau pe frunte dupa cum este scris).
Oricum „progresele” facute in identificarea persoanelor pe baza datelor biometrice faciale nu sunt de neglijat. In Romania sunt deja ani buni de cand TOATE fotografiile oficiale sunt biometrice (la permis, buletin, pasaport etc nu se valideaza fotografia pana cand sistemul nu a confirmat culegerea datelor de identificare biometrica).
Acest sistem va fi folosit intens pentru identificarea automata a pasagerilor din vehicule, a participantilor la demonstratii de strada sau chiar a simplilor pietoni (cu scopul prevenirii atentatelor desigur).
Din pacate oamenii NU VOR sa inteleaga pericolul si nici sa reactioneze in consecinta (nu violent ci cat se poate de pasnic si fara manifestatii de strada). Uite asa urmatoarele generatii vor cunoaste un regim de sclavagism crunt in comparatie cu care sclavagismul antic a fost doar o usoara adiere de vant.
RESPONSABILITATEA apartine tuturor. Doar cei necopti la minte vor da vina pe … autoritati. Ele slujesc cui slujesc si au ajuns sa o spuna deja pe fata. Dar oamenii facuti dupa chipul lui Dumnezeu si care tind catre asemanarea cu El de ce accepta? Cand erau in pericol ei si familiile lor stramosii nostri mergeau la razboi stiind ca multi se vor schilodi sau isi vor lasa oasele pe acolo. Din pacate acum nimeni nu mai este dispus sa se jertfeasca pentru o cauza. Trist dar adevarat.
PENTRU ADMIN
Este bine ca a inceput sa functioneze fluxul de stiri. In acelasi timp este necesara rearanjarea paginii astfel incat sa poata fi usor accesate oferind posibilitatea urmaririi ultimelor 30-40 de postari cum se procedeaza de altfel la toate site-urile de stiri serioase.
sub Noutăți dacă apeși pe Toate stirile vei putea accesa toate stirile postate in ordine invers cronologica ..
la ce te referi cand zici ca nu a functionat fluxul de stiri?
Asa este dar numarul de stiri de pe o pagina este prea mic (14) iar uneori ies de pe prima pagina chiar din a treia zi cand inca mai sunt „calde” si suscita interes. Daca stirile ar fi una si una atunci poate ramane asa insa daca v-ati propus sa dezvoltati un flux de stiri, si aici ajungem la intrebarea a doua, prin care sa prezentati stirile zilei de pe canalele media intr-o interpretare ortodoxa, este nevoie de cresterea numarului de stiri de pe pagina pentru ca sa dati posibilitatea urmaririi lor pe o perioada de, sa spunem, 2 zile de la aparitie.
Cred ca tendinta aceasta de a prelua cat mai multe stiri care tin de interesul lumii la un moment dat si a scoate in evidenta aspecte / interese / conotatii pe care altii nu indraznesc sa le prezinte din cauza corectitudinii politice, a orbirii sau a ticalosiei ar putea face diferenta. Cred ca in acest fel se justifica foarte bine si numele de ortodoxinfo = informatii in cheie ortodoxa. Multe dintre stiri pot fi preluate ca atare cu copy/paste si indicarea sursei la care se va adauga distinct un scurt comentariu care sa devoaleze importanta stirii in contextul efortului de mantuire al ortodoxilor care altfel pot fi inselati neraportandu-se corect la ceea ce se intampla in jurul lor.
Iertati bagarea in seama.
https://www.youtube.com/watch?v=4YLqcF5XVdg
E jale… Paradă cu draci…
https://www.youtube.com/watch?v=c3FHKQIebew
în Constanța